Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Timpul vieții omenești și adevărata bucurie…

Am cunoscut femei care la un moment dat s-au sinucis când au văzut că le-au apărut primele riduri pe față.

Am întâlnit oameni „duhovnicești”, care erau foarte amărâți pentru că nu au fost numiți în funcția înaltă pe care și-o doreau.

Și am văzut bătrâni simpli, călugări săraci care cu cât trecea timpul, cu atât strălucea mai mult înlăuntrul lor lumina cea neînserată, mulțumirea sau fericirea duhovnicească, care le umplea inimile…

Redacția