Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Două modele-exemple, care ne ajută să înțelegem clar situația actuală a Ortodoxiei

O întrebare neretorică: ce este incomparabil mai valoros, copilul nostru sau credința noastră ortodoxă?

 Α. Primul model-exemplu, explicat simplu, dar nu simplist:

1. Este vorba despre o familie, care are un singur copil. Acesta este iubit, este de neprețuit.

2. La un moment dat copilul începe să fie hărțuit de un funcționar răuvoitor. Părinții copilului tac. Câțiva vecini încep să înțeleagă ce se întâmplă (că acel copil are probleme – n.n.).

3. Apoi copilul este lovit de acel funcționar. Părinții tac. Unii vecini care au funcții sociale mai înalte încep să protesteze împotriva răufăcătorului.

4. Apoi funcționarul îl lovește, rănindu-l tare. Părinții tac. Majoritatea vecinilor protestează.

5. În continuare copilul ajunge, din cauza multiplelor lovituri primite, la spital și vecinii încep să discute în grupuri despre cele întâmplate. Părinții continuă să tacă, în pofida tulburării care s-a creat și a gravității situației.

6. Destul de mulți vecini încep deja să își arate supărarea, să îi certe și să nu îi mai salute pe părinții copilului pentru lașitatea lor, căci nu au făcut ceea ce erau datori a face, conform legii și bunului simț. Aceia îi alungă, spunându-le că problema aceasta este de competența poliției și nu a vecinilor.

7. În final, funcționarul respectiv îl ucide pe copil. Părinții tac. Vecinii cei buni, deși puțini, sunt șocați.

8. Poliția și procuratura, cu toate că au o mulțime de dovezi incriminatorii și declarații ale martorilor oculari, nu intervin.

9. Vecinii strigă: omul acela – funcționarul – este un criminal și cer condamnarea lui. Părinții spun că acest lucru trebuie să îl spună și să îl facă tribunalul, adică să constate că acela este criminal, și doar atunci acela poate fi numit criminal, desigur numai în urma unei condamnări definitive, hotărâtă de Curtea Supremă de Justiție.

10. La întrebarea cum este posibil să se întâmple aceasta (să aibă loc procesul) dacă părinții înșiși mai întâi nu vor depune plângere contra funcționarului criminal, răspunsul pe care ei îl oferă este că statul știe ce face, să ascultăm și să avem încredere în instituțiile și în autoritățile lui.

11. Între timp funcționarul respectiv săvârșește și alte fărădelegi, împotriva altor oameni. Statul nu se sesizează și nicio judecată nu se întrevede a avea loc, cu toate că judecători sunt părinții înșiși.

12. Nebunesc? Absurd? Este posibil așa ceva? Nu este!

 

Β. Al doilea exemplu, simplu, dar nu simplist:

1. Ortodoxia este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Este unică și iubită.

2. La un moment dat Ortodoxia începe să fie falsificată de un patriarh eretic răuvoitor. Episcopii tac. Câțiva credincioși încep să înțeleagă ce se întâmplă.

3. În continuare Ortodoxia este atacă, spre a fi distrusă. Episcopii tac. Unii clerici încep să protesteze.

4. Apoi patriarhul rănește duhovnicește Ortodoxia. Episcopii tac. Mai mulți credincioși protestează.

5. Apoi se ajunge după multe lovituri ca Ortodoxia să fie batjocorită de către patriarh și cei de un gând cu el în sinaxe preoțești și în simpozioane pentru clerici și mireni. Episcopii continuă să tacă, în pofida tulburării care s-a creat și a gravității situației.

6. Unii clerici recurg la îngrădirea de erezie prin întreruperea pomenirii întâi-stătătorilor lor pentru lașitatea acestora și pentru faptele lor inacceptabile, nefăcând ceea ce erau datori a face conform Sfintelor Canoane și bunului simț duhovnicesc. Episcopii îi alungă și spun că această problemă (a ereziei) este de competența Sinodului și nu a credincioșilor.

7. În final, patriarhul trădează Ortodoxia. Episcopii tac. Mica turmă drept-credincioasă este înmărmurită.

8. Sinodul și episcopii nu intervin, în pofida mulțimii de elemente acuzatoare și a protestelor credincioșilor.

9. Credincioșii strigă faptul că patriarhul este eretic și cer caterisirea lui. Episcopii spun că aceasta trebuie să o spună și să o facă Sinodul, adică să hotărască faptul că patriarhul este eretic și numai atunci acesta va fi eretic; desigur, acest lucru nu îl poate hotărî orice sinod, ci unul general, ecumenic.

10. La întrebarea cum este posibil să se întâmple aceasta (să se întrunească un sinod ecumenic) dacă mai întâi episcopii înșiși nu îl acuză de erezie pe patriarh (și nu întrerup comuniunea cu el – n.n.), răspunsul pe care îl dau episcopii este că Biserica știe ce face, să facem ascultare de ea și să avem încredere în autoritățile bisericești.

11. Între timp patriarhul săvârșește și alte fărădelegi împotriva credinței. Justiția bisericească nu se sesizează și nu se întrezărește întrunirea unui sinod, cu toate că sinodalii sunt episcopii înșiși.

12. Nebunesc? Absurd? Este posibil așa ceva? Este posibil! (aceasta se și întâmplă de fapt ACUM – n.trad.)

articol scris de

Apostolos Sarandis

Sursa – https://katanixi.gr/2019/06/17/%ce%b1%cf%80%cf%8c%cf%83%cf%84%ce%bf%ce%bb%ce%bf%cf%82-%cf%83%ce%b1%cf%81%ce%b1%ce%bd%cf%84%ce%af%ce%b4%ce%b7%cf%82-%ce%b4%cf%8d%ce%bf-%cf%83%cf%87%ce%ae%ce%bc%ce%b1%cf%84%ce%b1/

Cine are conștiință ortodoxă, va înțelege cele de mai sus!

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu