Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sensul adânc al postului

„Zis-a Avva: postul nu trebuie să fie doar unul trupesc, ci să fie îndepărtarea sau reținerea de la tot ceea ce are ca centru sinele nostru: să ne înfrânăm de la orice iubire de sine, de la egoism, de la orice poftă sau pornire „sufletească” sau emoțională, de la orice dorință de stăpânire sau de la orice libertate necontrolată (fără limite).

Acest lucru îl putem reuși numai dacă ne rugăm, iar mai mult decât aceasta nu numai dacă doar repetăm cuvintele unei rugăciuni, ci dacă ne silim pe noi înșine ca aceste cuvinte să intre în sufletul nostru și să aducă cu ele duhul și modul de gândire și de viețuire al Sfinților.

Dacă ne rugăm din toată inima în această lume întunecată, plină de umbre și orfană (cuprinsă de singurătate) vom rămâne în legătură cu Dumnezeu Cel Viu, Care este Lumină, Bucurie și Viață.

Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu