Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Dintre ispitele… veacului din urmă

Robotizare și digitalizare – o dezbatere actuală

Într-o recentă întrunire  a Parlamentului austriac, din data de 18.06.2019, a avut loc o dezbatere deschisă, la cel mai înalt nivel de stat, pe tema “Robotii și digitalizarea, UE și rolul statului”. Rezultatele au fost prezentate și în emisiunea de pe site-ul falter.at, din 19.07.2019, de către jurnalista Anne Goldberg, unde invitații acesteia Wolfgang Sobotka – Președintele Parlamentului, Anton Zeilinger, fizician – Președintele Academiei de Științe din Austria, Barbara Bressack – Președintele Institutului de Științe politice din Viena și Cristoph Meinel – Profesor, Director științific la Universitatea din Potsdam – Berlin au pus în prim plan urgența de realizare în următorii 10-20 de ani a societății digitale, a conducerii sferelor umane și societale de către inteligența artificială, prezentându-se premisele și unele riscuri ce se întrevăd.

Profesorul Cristoph Meiel prezintă această eră digitală ca ceva absolut inedit, fiindcă niciodată umanitatea nu a mai fost condusa de mașini, si astfel va fi necesara reproiectarea sistemelor din societate și a logicii de funcționare, iar înseși datele fizicii – timp, spațiu, greutate, viteză de acțiune etc își vor pierde semnificația, virtualul va deveni real, sistemele GAFAM vor imprima modele culturale mainstream etc.

Digitalizarea a fost discutată pe patru paliere: sănătate, prelucrarea informației, muncă și societate[1].

În sănătate, sistemul actual va fi schimbat de pe componenta reactivă pe componenta preventivă, în sensul următor: la un număr inimaginabil de mare de smartphonuri existente în prezent, plus alte dispozitive ce vor fi purtate pe corp (implanturi, cipuri – n.n.), acestea vor culege, analiza și transmite datele personale de sănătate și de activitate ale omului în mod permanent (HTA, glicemie etc), astfel încât automat se vor realiza diagnosticarea, prescrierea medicamentelor și operații prin telemedicină.

Alimentația, îmbrăcămintea și stilul de viață se vor prescrie automat, nerespectarea lor ducând la penalizare și la scoaterea pacientului din sistemul de sănătate – policlinică, spital etc. Se observă faptul că dispare noțiunea de sferă privată, datele personale și de sănătate se vor stoca undeva și se vor folosi de către cineva pe care nu-l cunoaștem, iar inteligența artificială va decide asupra vieții noastre de zi cu zi.

În educație, școala devine complet digitală, pentru a realiza procesul de teleînvățare, accesul școlarului, cu toate componentele (prezență, teze, seminarii, discuții cu robotii, note etc) va avea loc la distanță, pe sistemul “edu-cloud” și va beneficia de asistența profesorului, care va fi un robot disponibil permanent. Evident, o premisă este ca sistemul educațional să fie implementat rapid și de la vârste foarte fragede fiecare copil să deprindă competențe digitale înalte.

În domeniul muncii, întreprinderile cu industrie și procese repetitive (benzi de asamblare, de producție, de stocare, de livrare, de service etc) vor fi complet automatizate (se estimează ca în circa 10 ani șomajul populației tinere, care se cifrează în prezent la aproximativ 50% în țările dezvoltate din UE, precum Franța și Italia, va crește către 80%, conform [3 ]).

În domeniul societății, orașele devin smart city, cu autobuze fără șofer, mașini fără șofer, iar sistemele de apă, de energie electrică, de energie termica etc vor avea monitorizare și mentenanță prin satelit, fără a mai fi nevoie de personal angajat, și acestea vor funcționa, în corelație cu fiecare gospodărie smart, deci acolo unde internetul obiectelor va conduce gestiunea gospodăriei [2].

Menționez, ca o notă a traducătorului, faptul că nu s-au menționat: avantajele sistemului (profitul este oare pentru noi ortodocșii, suprema valoare ? – n.n.), implicațiile digitalizării și robotizării asupra sănătății și psihicului uman, asupra modelului de viață societal și cultural al fiecăruia, ca și previziunile pe termen lung asupra calității vieții și dezvoltării durabile a societății umane, conform recomandărilor Comisiei Bruntland a ONU din anul 1972, menționate și în interesantele emisiuni de pe youtube ale directorului Centrului de cercetare inovare – Centre Georges Pompidou-Franta   Bernard Stiegler [4] si ale profesorului Michael Geoffrey (Qui dirige le monde?  https://www.youtube.com/watch?v=OsTPfQF7zCA).

Referinte bibliografice

[1] Emisiune saptamanala, recent “Digitalizarea”(germana) la Falter Radio Austria pe data de 19.07.2019

[2] Dezbaterile grupului de reflectie Thinkerview  pe tema“Inteligenta artificiala si societatea viitoare”(fr.), pe link  https://www.youtube.com/watch?v=VzeOnBRzDik  si https://www.youtube.com/watch?v=LMRdn_MQWXM  https://www.youtube.com/watch?v=QS951xiGGvI

[3] Articolul  Invazia robotizarii, alta Mare Inlocuire (fr.) – invitat filosoful Alain de Benoist, pe link  https://www.alaindebenoist.com/2016/10/08/invasion-de-la-robotique-lautre-grand-remplacement/  si la televiziunea libera TVL, pe link  https://www.tvlibertes.com/zoom-alain-de-benoist-nous-vivons-une-epoque-de-transition

[4] Avoid the Apocalypse (fr. si subtitrare in eng.) – o emisiune a filosofului Bernard Stiegler( apocalipsa este mentionata in sens strict lumesc si nu religios), unele reflectii  asupra posibilitatilor de a evita distrugerea lumii noastre, supuse antistiintei, populismului industrial deculturalizat si mediacratiei (dominatia media) pe link https://www.youtube.com/watch?v=3ggF2jE5d8M

[5] Sfantul Cosma Etolul, Profetie: “Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite”, pe link  http://www.glasulstramosesc.ro/publ/vremurile_din_urma/sfantul_cosma_etolul_cuvinte_de_duh_si_profetii_raul_va_veni_de_la_cei_invatati/4-1-0-34

traducere din limba engleză de

prof. dr. Mihai Raiciu