Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

POCĂINȚA = cea mai necesară predică

Odată un mare criminal și răufăcător a hotărât să se spovedească. Și ce nu i-a spus duhovnicului! Săvârșise păcate înfricoșătoare!

În timpul spovedaniei duhovnicul se ruga în sine și spunea către Hristos:

– Dumnezeul meu, luminează-mă! Cum să mă comport cu el și ce canon să îi dau…?

După ce criminalul și-a încheiat spovedania, duhovnicul a adus și i-a dat acestuia un butoiaș și i-a spus:

– Du-te să umpli acest butoiaș cu apă și după ce l-ai umplut, să mi-l aduci și atunci păcatele tale vor fi iertate!

Criminalului i s-a părut foarte ușor canonul și a luat de îndată butoiașul și s-a dus la cel mai apropiat râuleț, ca să îl umple. Însă, cu toate că încerca să îl umple cu apă, în mod ciudat butoiașul nu se umplea până sus!

L-a cercetat cu atenție să vadă dacă are vreo spărtură, însă nu a găsit nimic. Era un butoiaș obișnuit, ca toate celelalte de felul lui.

A încercat apoi iar să îl umple, la alte izvoare și cișmele, însă nimic!

În fiecare zi se străduia, unde găsea apă, să umple butoiașul, ca să primească iertarea păcatelor, însă zadarnic. Și așa s-a chinuit mulți ani…

Într-o zi și-a venit cu adevărat în fire. Se gândea oare din ce motiv el nu poate să umple butoiașul.

– Dumnezeule, atât sunt de păcătos încât păcatele mele nu îngăduie să se umple cu apă acest butoiaș?

Spunând aceste cuvinte cu durere, i-a curs o lacrimă din ochi. Această lacrimă a căzut în butoiaș. Și atunci butoiașul în chip minunat s-a umplut de îndată!

A înșfăcat butoiașul și s-a dus direct la părintele duhovnic, ca să îi dea iertarea păcatelor.

Pocăința care nu are lacrimi, zdrobire de inimă și durere nu este de valoarea care trebuie. Dumnezeu a așteptat de la acest criminal lacrima lui de pocăință. Ea este cea care îl curăță pe om de tot păcatul…

(pildă rostită de Dimitrie Panagopoulos,

mare misionar ortodox grec,

trecut la Domnul)

Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu
Acest cuvânt nădăjduim să ne intre bine în minte și în inimă: