Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Viitorul maternității umane în viziunea antihristică a unora…

Artificial wombs: The coming era of motherless births?

Utere artificiale – viitorul apropiat al „nașterilor” fără mamă

articol din iunie 2015

Din punct de vedere științific se numește ectogeneză, un termen creat de J.B.S. Haldane în 1924. Un extrem de influent om de știință, Haldane a făcut pentru generația sa ceea ce Carl Sagan a făcut mai târziu, tot în acest secol, pentru a promova perspectiva științifică asupra vieții. El a făcut ca oamenii să se gândească și să vorbească despre implicațiile științei și tehnologiei asupra civilizației noastre și nu s-a ferit să inventeze cuvinte noi pentru aceasta.

Descriind ectogeneza ca sarcină care are loc într-un mediu artificial, de la fertilizare până la naștere, Haldane a prezis că până în 2074 aceasta va reprezenta mai mult de 70 la sută din nașterile umane. Predicția lui poate fi încă realizată.

În discuția subiectului din opera sa – Daedalus – o referire din mitologia greacă la care savantul, prin invențiile sale, s-a străduit să-i aducă pe oameni la nivelul zeilor – Haldane s-a scufundat în problemele vremii sale, respectiv eugenia și primele dezbateri pe scară largă despre contracepție și controlul populației.

Dacă părerea lui Haldane se va dovedi corectă cu privire la momentul exact când ectogeneza ar putea deveni populară nu știm sau dacă aproximarea numărului de copii născuți în acest fel va fi una corectă, însă cu siguranță că el a avut dreptate că implicațiile societale vor fi semnificative pe măsură ce ne apropiem de era nașterii fără mamă. Cu toate acestea, nu vor fi aceleași implicații sociale care au fost evidențiate în Daedalus (lucrarea teoretică).

Dezvoltarea tehnologică tot mai accentuată

Unde suntem pe drumul către ectogeneză acum? Pentru început, progresul a fost cu siguranță rapid în ultimii 20-30 de ani. La mijlocul anilor 1990, anchetatorii japonezi au reușit să mențină timp de câteva săptămâni fetușii de capră într-o mașină care conține lichid amniotic artificial.

În același timp, ultimele decenii au înregistrat o evoluție rapidă în terapia intensivă la nou-născuți, care împinge înapoi vârsta gestațională minimă de la care fetușii umani pot fi menținute în viață. Astăzi, este posibil ca un făt prematur să supraviețuiască atunci când este îndepărtat de la mamă la o vârstă gestațională de puțin mai puțin de 22 de săptămâni.

Aceasta este doar puțin mai mult de jumătatea perioadei de sarcină (în mod normal 40 de săptămâni). Și în timp ce salvarea unui sugar apărut (născut) atât de timpuriu necesită echipamente și îngrijiri sofisticate și scumpe, capacitatea tehnologică continuă să reducă din ce în ce mai mult vârsta la care un copil poate fi prelucrat.

O revizuire cuprinzătoare publicată de Academia de Științe din New York în urmă cu trei ani evidențiază o serie de realizări ale diferitelor grupuri de cercetare care folosesc medii de uter ex vivo (în afara corpului) pentru a sprijini fetușii mamiferelor la începutul sarcinii. În esență, două domenii ale biotehnologiei se dezvoltă rapid, care pot permite ectogeneza la om și, pe parcurs, ceea ce autorii academici numesc ectogeneză parțială.

Deoarece un făt se dezvoltă substanțial în ceea ce privește forma externă și organele interne în a doua jumătate a sarcinii, capacitatea noastră actuală de a livra și menține sugarii prematuri este de fapt un fel de ectogeneză parțială. Susținut de toate echipamentele din unitatea de terapie intensivă la nou-născuți (UTIN), un copil prematur își continuă dezvoltarea, așa cum ar face un făt normal de aceeași vârstă gestațională în interiorul uterului mamei, dar cu o excepție importantă.

În interiorul pântecului intră sânge oxigenat, hrănit, iar deșeurile care transportă sânge ies, prin placentă și cordonul ombilical. Odată livrat, însă, un prematur trebuie să respire prin plămâni, să curețe sângele cu ficatul și rinichii și să obțină nutriție prin tractul său gastrointestinal.

Dar, deoarece aceste organe interne, în special plămânii, nu sunt cu adevărat pregătiți să-și facă treaba atât de devreme, există o limită la cât de devreme un făt în curs de dezvoltare poate fi transferat de la pântece în UTIN.

Cunoscută drept viabilitate, limita a fost redusă cu tratamente speciale acordate mamei înainte de naștere și, imediat după naștere, direct în plămânii gravidei și cu sprijin intens. Însă vârsta gestațională de 22 de săptămâni poate fi în jurul valorii de limită absolută pentru supraviețuire pentru un făt care va trebui să depindă de respirația pulmonară, ca să nu mai vorbim de alte organe, decât de sângele provenit de la mama sa.

Totuși, capacitatea de a împinge înapoi limita de săptămâni este deja pe muchie de cuțit. Una dintre cele două tehnologii cheie în curs de dezvoltare este mediul plin de lichid amniotic artificial care a continuat să se dezvolte cu modele de animale de laborator încă de la experimentele cu capre în anii ’90. Cealaltă zonă este transferul embrionilor.

Nu numai că un mamifer în curs de dezvoltare poate fi transferat de la uterul propriei sale mame la cel al unui surogat, dar, treptat, anchetatorii reproduc endometrul – stratul celular al uterului care conține și hrănește sarcina – ca cultură celulară sau model vitro. Convergența acestor tehnologii va face posibilă transferul unui om în curs de dezvoltare într-un sistem care include placenta și cordonul ombilical și furnizează toate consumabilele (oxigen și alimente) și elimină toate deșeurile, direct prin sânge.

Astfel, supraviețuirea și dezvoltarea continuă nu ar depinde de plămâni și alte organe care sunt gata să își facă treaba. Aplicarea unui astfel de sistem fătului livrat în mijlocul sarcinii ar constitui o ectogeneză parțială reală. În plus, întrucât ocolind organele în curs de dezvoltare, nu complet funcționale, se îmbunătățește în mod substanțial supraviețuirea și poate chiar reduce costurile nașterii premature extreme, ceea ce face ca trecerea tehnologiei de la cercetare la clinică sa fie inevitabilă.

Odată ce se va întâmpla acest lucru, nu va exista niciun obstacol în calea împingerii limitei mai departe, spre o ectogeneză deplină. Dar nu va exista niciun obstacol în a împinge limita asemănătoare modului în care viabilitatea pulmonară a reprezentat un obstacol pentru îngrijirile convenționale înainte de termen. La un moment dat, un zigot fecundat în vitro ar putea fi plantat direct în pântecul artificial, fără a fi nevoie de un uter natural chiar și pentru stadiile incipiente.

Implicații sociale

Un pântec artificial poate să pară futurist, iar în timpul lui Haldane s-ar putea să fi susținut o percepție că realizarea tehnologiei ar merge împreună cu controlul natalității și eugeniștii controlând care dintre oameni să trăiască, și astfel trăsăturile genetice sunt transmise populațiilor viitoare. Dar astăzi, am putea face aceste lucruri fără ectogeneză. Avem o mulțime de metode contraceptive și îi putem steriliza pe oameni sau îi putem face mai fertili, în timp ce sarcinile pot fi realizate cu embrioni implantați făcuți cu fertilizare în vitro.

Dacă cineva lucrează la un program de eugenie în prezent, poate utiliza mame surogat și nu necesită cu adevărat un uter artificial – dacă nu ne imaginăm o societate care sterilizează în mod regulat, cu forță toate femelele, astfel încât cine are uterul artificial să aibă un monopol în ceea ce privește reproducerea, ectogeneza nu se referă în special la acele probleme din anii 1920.

În schimb, uterul artificial ar muta pur și simplu sarcina în afara corpului femeii. Atunci când analizăm consecințele societății, acesta este principalul factor pe care trebuie să-l avem în vedere și, în acest sens, vedem că acesta se referă la multe aspecte controversate în prezent.

Având în vedere avortul, de exemplu, în timp ce propunerea că un făt, chiar și un embrion, este o persoană cu „drept la viață” este o credință religioasă care nu poate fi impusă tuturor celorlalți, principalul element pentru dreptul de a alege fiind femeia, și “dreptul” său de a-și controla corpul. Dacă un embrion sau un făt în curs de dezvoltare nu este viabil, iar mama dorește să îl dea afară din uterul ei, e dreptul ei.

Dar ce se întâmplă odată ce avem tehnologia pentru a-l îndepărta pe fetus de mamă fără să îl ucidem și să lăsăm sarcina să continue într-un pântec artificial? Deja, odată cu tehnologia UTIN respingând limita de supraviețuire, momentul în care viabilitatea afectează legalitatea avortului a fost contestată de dușmanii avortului. Perspectiva ectogenezei stă să transforme problema viabilității pentru totdeauna și va fi interesant să vedem unde duce acest lucru.

Deși conservatorii sociali ar putea fi receptivi cu privire la ceea ce ar putea face un uter artificial în paradigma avortului, nu vă amăgiți, ei probabil că nu vor fi de acord cu faptul că tehnologia aceasta facilitează cuplurilor gay să aibă copii. Tot ce au nevoie este un donator de zigoți; nu mai este nevoie ca o mamă surogat să ia embrionul în uter și să-l poarte timp de 40 de săptămâni. Practic, pentru orice cuplu gay este mai ușor din punctul de vedere al perioadelor de așteptare și bani. Același lucru este valabil și pentru o persoană transgender care dorește să aibă un copil.

În cele din urmă, din cauza numărului propriu-zis de cazuri, uterul artificial ar putea avea implicații majore pentru femeile heterosexuale cu uter complet funcțional. Mulți care își doresc copii proprii ar putea prefera să renunțe la sarcină, dar ar ezita să angajeze o persoană surogat. Nu numai că este scump, dar surogatul ar putea să-și iubească fătul pe care îl poartă, așa că de ce să își asume acest risc?

Pe de altă parte, mentalitatea ar putea fi cu totul alta dacă surogatul ar fi o persoană (prototip) cu un IQ ridicat. Copilul tău va deveni un adult fără griji – asta din perspectiva mamelor concurențiale (care pun accent pe rezultatele copilului în societate). Nu sugerez că toate mamele ar opta pentru acest lucru, dar cred că aproximarea lui Haldane ar putea să nu fie atât de nerealistă (de 70% până în 2074), încât (ectogeneza) poate ajunge să fie o pondere însemnată a populației.

traducere din limba engleză de

Alexandru Grigoraș

Comentariul traducătorului:

„Și lucifer a vrut să fie dumnezeu, dar iată că și toți acești așa-ziși savanți contemporani preiau ștafeta de la el și încearcă să se joace și ei de-a Dumnezeu!

Oare nu știți că înțelepciunea lumii acesteia e nebunie înaintea lui Dumnezeu?

Din punct de vedere teologic, pentru că antihristul va apărea dintr-o femeie desfrânată provenind din al 12-lea neam de preadesfrânați și că fiul pierzării va fi din seminția lui Dan, putem presupune că această tehnologie va fi folosită, dacă n-a fost deja folosită, pentru a-l zămisli pe spurcatul vrăjmaș al mântuirii oamenilor.

Se promovează această tehnologie, chipurile, ca să anulăm avorturile, adică să luam fetusul din mamă fără să îl ucidem – așa cum se face la avort! Ca o analogie: și Iuda a zis cu acel mir, cu care Maria Îi spăla picioarele Mântuitorului am fi putut să facem bani și șă îi dăm la săraci!

Redacția

Nota redacției: noi rămânem la bucuria aceasta, care poate fi ilustrată așa:

One Response to Viitorul maternității umane în viziunea antihristică a unora…

  1. Pingback: Viitorul maternității umane în viziunea antihristică a unora… – Black Topics