Unora le-a plăcut, altora nu.
Pentru oamenii unui neam care prea mult încă sunt… „încrezători în vorbe goale și în minciuni…”, în orice caz, un suflet a scris o poezie, din suflet:
Respect, Tudor Gheorghe!
De la un Iuda, care-a existat odat,
Vânzându-și propriul salvator,
Trădând pe Acel, care l-ar fi iertat,
Chiar dacă a primit arginți, răsplătitor,
S-au perindat prin lume și istorii
Atâția iude, atâți neînsemnați și șterși
De nume, de renume, de „glorii”…
Atâtea patimi de oameni mici, perverși…
A mai țâșnit o „Iudă”, ce de curând
S-a prefăcut a fi un pașnic, distins, chiar cultivat
Și-a îndrăznit să-mproaște cu noroi, arzând
Un Nume mare al acestui neam îngenunchiat.
Mă-ntreb, cu indignare și durere –
Din ce aluat să fii turnat și să nu-ți pese
Că unui domn, care a-ncercat, cu vrere
Să dea glas, printr-un concert, unei dureri atât de dese,
Iar tu, un nimeni, un muritor de rând
Să-i arunci vorbe grele, sudălmi nemeritate
și neînțelese, pricepute doar de cei care, căscând,
Se mai trezesc, vorbind, s-arunce glăsuiri necugetate!
Știți voi, oameni de bine, ce înseamnă
S-aduni în versuri și pe strune
Durerea-adâncă a unor suflete care îndeamnă
Să nu le uiți, să amintești, să strigi în lume:
De ce au plecat, de ce au jertfit
Și anii lor și viața lor și tot…
Ei și-au dat sângele ca noi să fi trăit
Mai bine, mai frumos, mai cu Hristos și atât!
Ce-a făcut acest om, pe care voi l-ați ponegrit?
A scris, a plâns pe strune o durere
A unui neam, care-a îmbătrânit
Tot așteptând ca spaima să se schimbe-n mângâiere!
A, vă revoltă, vă atinge-n corzi?
Nu vă convine, vă arde adevărul
Unei lumi furate, ce nu mai are solzi?
I-ați jupuit, i-ați aruncat în moarte, lăsând doar miezul…
Voi, cei ce sunteți răsplătiți
Pentru un preț de furt, de jaf, de chin,
Ce primiți premii pentru cei pe care-i jupuiți,
Cum mai puteți avea conștiințe, de dormiți?
Pământu-acesta, stropit cu sânge de martir
Voi l-ați vândut, v-ați cocoțat pe funcții,
Pe jilțuri-nalte, de huzur,
Și-acum stropiți venin și fiere, cu oculții!
Să nu uitați ca veți da socoteală!
E-un tribunal, mai sus de-acest pământ,
Și un Judecător, în cer, fără-ndoială,
Ce-o să vă-ntrebe tot ce-ați făcut, veți da cuvânt!
Prof. Mihaela Cristina Popa,
31.01.2020
Notă: dacă scoatem din concert „norocul” și „dracul”, pomeniți cam des, precum și cam mult rock (bine ar fi fără), rămân și fibre de trăire românească, spre trezirea unui neam român rămas cam fără această trăire… dar care a îmbrățișat „norocul”, vrăjmașul și muzica lui. Mulțumim surorii Mihaela că a scos ce e mai bun din acest eveniment aniversar. Viitorul nostru să nu rămână sub imperiul lui „degeaba”… Iar dirijorului-compozitor îi dorim ca la următorul concert tematic, cu Tudor Gheorghe, să revină la un stil muzical mai puțin neoterist și mai mult tradițional românesc. Că altfel ne pierdem cu totul. Rețineți poezia și vreun vers din inimă al rapsodului…
Redacția
