Pentru că tatăl minciunii (Ioan 8, 44) nu doarme, se cuvine să subliniez câteva lucruri (le voi face succint, din respect pentru cei ce vor să ia aminte):
1. Cel care a inventat termenul de „părtășie la erezie” a fost pr. prof. Theodor Zisis. Am scris pe acest site pe larg de ce s-a simțit sfinția sa cumva obligat să facă aceasta: nu a întrerupt pomenirea episcopului eparhiot eretic decât cu multă întârziere (la aproape 9 luni după adunarea din Creta), el însuși spunând că dacă l-ar mai pomeni în continuare pe mitropolitul de Tesalonic ar fi în continuare și el eretic (recunoscând că a fost în erezie prin pomenirea ereticului o anumită perioadă). Dar, patristic vorbind, nu contează cât a stat cineva în erezie – pomenind pe eretici – important este să se îngrădească înainte de a fi el însuși condamnat de un sinod ortodox ca eretic. Nu rămân „resturi”, acuze, ci dacă te-ai îngrădit, redevii ortodox. E simplu de înțeles. Dar pr. Teodor Zisis a ales calea inventării unei a treia căi, între adevăr și erezie, ceea ce a fost o greșeală, din care alții au făcut… „teologie mărturisitoare.”
2. Pr. Nicolae Manolis arată clar că s-a îngrădit – mai bine zis a întrerupt comuniunea cu mitropolitul de Pireu – din momentul în care acesta (cu câteva săptămâni în urmă) a slujit în Langada cu mitropolitul de acolo, care l-a pomenit pe schismaticul Epifanie.
3. Așadar, atitudinea părinților greci din Tesalonic este clară; de obicei pr. Nicolae este cel care o spune public, ca unul care are turma cea mai numeroasă; pr. prof. Teodor Zisis încuviințează. Lovitura puternică aceasta este: ei s-au bazat ani de zile pe cuvintele mitropolitului Serafim, crezând că este ortodox, au declarat în mod repetat că au văzut că zice, dar nu face – adică nu se îngrădește de erezie – dar au avut răbdare, să îi zicem iconomie, până au văzut că vorbele erau nesusținute de fapte. Devreme ce mitropolitul de Pireu a fost mereu un exemplu dat la capitol „cuget ortodox”, acum el este o dovadă tristă, dar clară, că „cugetul ortodox” poate fi o mare minciună. Adevăratul cuget ortodox (adică adevărații ortodocși) îl au cei care s-au îngrădit de erezie. Dovada sunt cuvintele de mai sus ale pr. Teodor care recunoștea în scrisoarea trimisă mitropolitului Antim că el însuși a fost în erezie cât l-a pomenit după Creta, 2016 – și dacă pr. Teodor Zisis nu a fost luptător împotriva ecumenismului, apoi nu știu cine a fost. Dar lupta este cu adevărat luptă când aduce roade (nici la război nu se face paradă cu arme, ci se face uz de ele), iar lupta în sine se face prin întreruperea pomenirii ereticilor, iar rodul ei, când și cum binevoiește Hristos este dublu: șansa mântuirii celor îngrădiți (desigur, nu este singura condiție a mântuirii) și nimicirea ereziei (printr-un sinod ortodox).
4. Să nu uităm că – istoric vorbind – toate Sinoadele Ecumenice au fost convocate de cei îngrădiți de erezie, nu de altcineva. Repet, TOATE!
5. Unii mă acuză în mod repetat că sunt schismatic. Este dreptul lor să își consume așa energia creatoare. Adevărul este însă altul: schismă face cel care nu se mai supune autorității bisericești canonice. Eu – și toți părinții ortodocși îngrădiți (care nu suntem „grupare”, ci frați întru Hristos) am întrerupt pomenirea ierarhului eparhiot (al fiecăruia), dar și comuniunea liturgică cu toți ierarhii ecumeniști și cu cei care îi pomenesc. Așa se face întreruperea pomenirii, așa învățăm de la Sfinții Părinți, așa au făcut ei.
6. Acuzația de „schismă” se bazează pe două argumente false:
a) ca să îl citez pe Creangă Teofil (un comentator pe net, nu știu dacă acesta este în realitate numele lui), el scrie: „voi nu aveți episcop, deci sunteți în schismă.” Argumentul este fals, pentru că:
– vădește o înțelegere eretică a Bisericii, punând pe episcop în centrul ei, nu pe Hristos;
– a întrerupe pomenirea nu înseamnă că rămâi „fără episcop”, nici că ai ceva contra persoanei lui, nici că îți cauți alt episcop, nici că pomenești pe altul, ci că te îngrădești de propovăduitorul ereziei din eparhia de care aparții și de care continui să aparții;
– Sfântul Maxim Mărturisitorul… nu „a avut episcop” (când a murit), toți erau eretici. Istoria l-a consemnat pe Sfântul Maxim ca pe un schismatic sau ca pe un Sfânt? (desigur că la sfințenie se ajunge îndeplinind multe condiții, dar prima condiție este să fii ortodox, iar în vreme de răspândire a unei erezii a fi ortodox înseamnă să te îngrădești de erezie).
b) chipurile am fi în schismă pentru că spunem că toți credincioșii români ar fi eretici, la grămadă, deci necomuniunea cu cei care se duc la slujbele unde sunt pomeniți ereticii ar fi schismă.
Răspuns ortodox: schisma se creează (conform Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, canon acceptat de Sinod Ecumenic) prin neascultarea de autoritatea bisericească canonică, adică de episcop. Nicăieri nu scrie că schisma este definită ca lipsa de comuniune cu alți mireni. Faptul că nu ne rugăm cu cei care merg la slujbele ecumeniștilor este pentru că mergerea lor acolo le este spre osândă, nu spre mântuire, căci se roagă cu cel care pomenește pe eretic (fapt demonstrat de zecile de pagini cu argumente patristice apărute inclusiv pe acest site în ultimii trei ani).
Care este viclenia acuzatorilor?
Este simplă, compusă din următoarele elemente:
a) împroașcă cu acuze, aceleași iar și iar (culmea este că acuză ei înșiși că sunt unii care „acuză iar și iar”), după principiul stalinist: o minciună spusă destul de des va fi percepută la un moment dat ca adevăr;
b) pozează în victime, cu toate că nimeni dintre noi nu îi victimizează, decât probabil conștiința lor vinovată de părtășie la erezie;
c) provoacă un val de indignare în popor, căci acesta, fiind slab catehizat, a învățat de la televizor să se raporteze la realitate în funcție de propriile sentimente; cu alte cuvinte se practică de către acuzatorii noștri manipularea la greu;
d) acuzațiile și pretențiile de dialog sunt, culmea, la pachet cu refuzul oricărui dialog, pe principiul de la „Botoșani II”: cu voi nu avem ce discuta.
În concluzie, oricâtă gargară ar mai curge de la Neagra în jos, aghiazmă nu se va face, adică oricâte minciuni vor fi spuse la adresa mea ele nu devin adevăr.
Urmează, cu ajutorul lui Dumnezeu, publicarea până la Paști (2020) a lucrării monumentale: „Învățătura Sinoadelor Ecumenice despre întinarea prin erezie și validitatea Sfintelor Taine”, al cărei titlu spune multe, iar conținutul demonstrează 100% care este calea patristică a luptei cu orice erezie.
Pr. Ciprian Staicu
