Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

„Isteria nu salvează omenirea de prostie și de epidemie…”

A spus-o nenea doctorul, așa că știe el ce știe:

https://www.stiripesurse.ro/profesorul-vasile-astarastoae-coronavirusul-va-ajunge-in-romania-pericolul-cel-mare-este-insa-altul_1434262.html

Asociația noastră, ca una care are și departament Provita, vă recomandă:

1. Rămâneți cu capul pe umeri, căci altminteri la efectele acestui virus se va adăuga și „decapitarea conștientă a rațiunii.”

2. Ca ortodocși – desigur, ne referim la cei îngrădiți de panerezia ecumenistă – știm că Dumnezeu este Stăpânul vieții noastre și că nimic nu se întâmplă fără voia Lui. Armele pe care ni le-a încredințat împotriva bolilor sufletești și trupești sunt multe și imbatabile: Sfânta Cruce, Sfânta Rugăciune, Aghiazma, untdelemnul de la Sfântul Maslu, păstrarea prin pocăință a unei conștiințe curate.

3. Spovedania și Sfânta Împărtășanie – care este numită de Sfântul Ignatie Teoforul – „medicamentul mântuirii.”

Panica este o stare de îndrăcire a minții omului. Să ne ferim de ea, că poate cauza atât moartea trupească, dar mai ales pe cea sufletească!

Post cu folos, spre Înviere!

Redacția