Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (23 februarie 2020)

Pentru că predica de duminică, 23 februarie 2020, nu s-a înregistrat cum trebuie reiau aici ideile principale din ea, poate vor fi de folos unui suflet iubitor de Dumnezeu.

1. Criteriul Judecății din urmă va fi săvârșirea faptelor milei trupești și sufletești (vezi Matei, cap. 25). Dar este foarte important să reținem că Hristos spune: „Mie Mi-ați făcut.” Aceasta înseamnă și că Cel în numele Căruia trebuie făcute aceste fapte este Hristos cel adevărat. Astăzi ecumeniștii accentuează faptele sociale, dar dogma Bisericii au trădat-o. Ca faptele să fie primite de Dumnezeu ele trebuie făcute întru credința cea dreaptă, prin mărturisirea cea bună.

2. Patriarhia Română anunță an de an – oficial – câte zeci de milioane de euro au fost folosite pentru proiectele sociale desfășurate în eparhiile române. Bine este a face bine, dar de ce niciodată nu se spune câți eretici a adus ierarhia Bisericii la Ortodoxie? Că doar „se face bucurie mare în cer pentru un păcătos care se pocăiește”!

3. Sf. Policarp al Smirnei – al cărui nume înseamnă „cel cu multe roade” – s-a născut în temnița unde erau închiși părinții lui. A fost ucenic al Sf. Ap. Ioan și prieten al Sf. Ignatie Teoforul. Am accentuat în predică faptul că Sf. Ignatie insista în scris – mergând spre Roma, unde știa că va fi ucis de lei – ca nu cumva creștinii să încerce scăparea lui. Azi? Care mai de care vrea să scape, să nu sufere etc. Vine virusul, vine groaza! Dar că vine Judecata lui Hristos nu se mai gândește nimeni?

4. Când vor veni slugile antihristului să ne pecetluiască cu forța cum ne vom părăsi casele noastre, ca să nu ne prindă? Ne va părea rău de căsuța noastră? Cât de bine și frumos am aranjat-o… Nu, să nu ne pară rău, ci să ne gândim că am stat destul în casa părintească. Acum suntem chemați să suferim puțin, pentru ca să ne mutăm apoi în Casa Tatălui ceresc. Cu adevărat MERITĂ!

5. Săptămâna brânzei se mai numește și „săptămâna curățitoare de dinaintea Postului.” Noi? Când este dezlegare? Cât pește mâncăm? Să mai lăsăm peștii în pace, că nici nouă nu ne-ar plăcea să ne mănânce… peștii! Iar dezlegarea nu este obligatorie, ci este pentru cei neputincioși și bolnavi. Dar noi? „Merităm” să devorăm și balena (numai că este mai greu de pus în farfurie)!

6. Pocăința este numită în Slava de la Laudele Utreniei din această duminică a Judecății ca fiind „împărăteasa virtuților.” Da, este dezlegare la ea. MEREU!

Cu responsabilitate pastorală,

pr. Ciprian Staicu