Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Unii eretici ecumeniști (pomenitori de minciuno-ierarhi apostați) și hulitori ai Sfintei Împărtășanii și-au proclamat „sfântul” (23 februarie 2020)

Despre părintele Macarie Banu de la schitul Oituz (care „nu s-a pus rău cu episcopul” conform propriilor afirmații, ci s-a „îngrădit de el, pomenindu-l totuși la Proscomidie” – ibidem) au auzit mulți. Are lipici la public. Sau poate vreun duh… (zece… o mie) nou în Ortodoxie. Va rămâne în istorie ca cel care a lansat noul „model” de împărtășire la cutiuță, cu nu se știe ce este în ea, spovedanie și împărtășire fără preot și dezlegarea de păcate prin bip. Și datul din mâini la predici. Ca și pr. Calistrat.

În predica de acum o săptămână lansează o nouă carte a lui Nil Dorobanțu, pe care îl numește ierarh și sfânt și model de rezistență în vremurile din urmă. De ce model? Că așa a zis părintele Nil despre sine. Și Hristos a spus că vor apare mulți hristoși mincinoși. Și ce este de făcut? Ne spune tot Hristos: NU ÎI ASCULTAȚI!

Deci, oricine zice despre sine ceva și se oferă ca model, este de urmat? Ce tare, chiar… cool. Și are și „veșmânt duhovnicesc smerito-cugetător”? Părintele Macarie exact asta și cere, în „smerita lui cugetare” post-yoghină, ca ucenic și următor al lui Nil Dorobanțu. Păcat că miroase de la o poștă a … gură de iad toată treaba asta, nu a Ortodoxie (că dacă iei operele Sfinților Părinți, NU GĂSEȘTI NICĂIERI, NICIODATĂ AȘA CEVA; în 2.000 de ani de Ortodoxie!!!).

Că părintele Nil nu a fost sfânt se vede din modul în care batjocorește teologia patristică, din felul în care abundă de vedenii viața și slujirea lui, din falsificarea mesajului teologic al Ortodoxiei. Adică o pancartă mare pe care scrie ÎNȘELARE.

Deci, conform părintelui Macarie, renunțați, aruncați, dați la o parte tot ce ne-au învățat Sfinții Ortodoxiei și călcați-i în picioare, în numele lui Nil și al lui Macarie, hulitorii din secolele XX-XXI ai Sfintei Împărtășanii (alături de ucenicii lor, clerici și mireni).

Răspunsul nostru: nu, mulțam!

Redacția

Nota 1: dacă la începutul Postului Mare apar astfel de țăcăneli suntem datori să luăm atitudine. Altminteri, cum ne vom apropia de Duminica Ortodoxiei? Doamne miluiește!

Nota 2: pentru că noile erezii și înșelări au de obicei numele ereziarhilor sau propagatorilor lor, această nouă ramură a ecumenismului românesc poate fi numită macaronilismul. Dumnezeu să ne păzească de ei!