Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Știri anti-frică


Mitropolitul Onufrie al Ucrainei s-a rugat pentru țara lui. Cinste lui! Să îl lumineze Maica Domnului să se îngrădească de ecumenismul pe care îl practică, să înțeleagă faptul că deși masonii au răspândit noua boală, cumulată cu panica, virusul ereziei a venit prin arhiereii lui Hristos care au participat la adunarea eretică din Creta sau sunt de acord sau în același duh cu „înfrățirea” demonică cu erezia pe care a aprobat-o această adunare.

„Un monah, care cutreiera prin lume, s-a întâlnit cu o boală molipsitoare (cu duhul morții), care se îndrepta spre orașul lui natal.

– Unde te duci, ciumă? a întrebat-o.

– Mă duc în orașul tău natal, a răspuns ea. Trebuie să iau mii de vieți omenești.

După puțin timp monahul s-a întâlnit din nou cu ciuma aceea în calea lui.

-De ce mi-ai spus mai înainte minciuni, a întrebat el uimit. Ai zis că trebuie să iei mii de viați, dar ai luat numai 500 de vieți.

– Ți-am zis atunci adevărul, a răspuns ciuma. Am luat într-adevăr mii de vieți. Restul, în afara celor 500, au murit de frică.”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2020/03/blog-post_792.html

Este greșit să acceptăm pacea oferită de sistem (de stat), fără adevărul Evangheliei. Pentru că Evanghelia nu acceptă pacea sclaviei!

Nu trăim numai ca să nu murim… spunea cineva.

„Plecăciunea (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greș – alt rezultat: mărește pretențiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de nerușinare, de tupeu.

Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte. O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecție, departe de a-și fi asigurat liniștea va ajunge, ca și consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependență și-și va sfârși mizerabila viață ca sclav al unui gangster obraznic și nesățios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit și el, victima.” (Părintele Nicolae Steinhardt)

Un copil se roagă…

Maica Domnului, m-au învățat să îți vorbesc așa cum vreau, cu cuvinte simple.

Te rog, să asculți, așadar, cuvintele mele:

Îți place că scaunele din biserică sunt goale?

Îți place că nu bate clopotul?

Îți place că stăm acasă?

Îți place că în fiecare zi numărăm bolnavi și morți?

Îți place că nu mă duc la școală?

Îți place că mă tem să mă închin icoanei tale?

Îți place că noi am încetat să ne mai îmbrățișăm?

Îți place că nu pot să mă gândesc la Pătimirile lui Hristos, în Săptămâna Mare?

Îți place că unii scriu cuvinte amare și urâte despre Fiul tău?

Știu, Măicuță, că vei răspunde:

Nu… Nu… Nu…

Deci, fă ceva să se schimbe toate acestea. Nu pentru că merităm, ci pentru că ești Mama noastră și Mamei îi spunem totul și ea face totul pentru noi.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2020/03/blog-post_130.html

Redacția