Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sfântul Vasile cel Mare nu învață împărtășirea credincioșilor în stilul adoptat în prezent de ieromonahul Macarie Banu

Cu rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare purced la a combate – din nou – practicile euharistice hulitoare și antihristice ale ieromonahului Macarie Banu. Fac aceasta în cunoștință de cauză:

a) am posibilitatea de a analiza textele Sfântului Vasile cel Mare în original;

b) îl cunosc personal pe ieromonahul Macarie Banu;

c) cunosc elementele componente ale practicii lui legată de Euharistie, din surse directe, de la oameni care au făcut așa ceva și s-au lepădat de această practică.

Scopul acestui articol nu este altul decât a respecta cuvântul Sfântului Apostol Pavel, potrivit căruia: „nu fiți părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.” (Efeseni 5, 11) De asemenea, întoarcerea păcătosului la adevăr, adică lepădarea ieromonahului Macarie de practicile lui neortodoxe.

1. Sfântul Vasile cel Mare, în Epistola a 93-a, Către Cezara Patriciana, Despre Dumnezeiasca Împărtășanie (în colecția Ε.P.Ε (Părinții Greci ai Bisericii) volumul 3, pp. 502-504 și în V.E.P.E.S (Biblioteca Părinților Greci), volumul 55, pp. 124-125) învață și următoarele:

a) „toți cei care se nevoiesc în pustie, unde nu există preot, se împărtășesc singuri din Dumnezeiasca Împărtășanie, pe care o păstrează în lăcașurile lor ascetice”;

b) „în Alexandria și în tot Egiptul chiar și fiecare mirean are de obicei Împărtășania acasă și se împărtășește oricând voiește.”

Aceste două texte sunt unicele din opera Sfântului Vasile, în care abordează această problemă a împărtășirii în acest fel. Siguranța că alte texte nu sunt o am din analiza celo trei volume (de câte 400 pagini fiecare), în care sunt puse pe teme toate subiectele tratate de Sfântul Vasile cel Mare în întreaga sa operă.

Orice interpretare a unui text biblic și patristic trebuie să țină cont de câteva reguli, pe care le-a stabilit Biserica de la începutul ei și pe care le-a aplicat întotdeauna:

1. Cel care interpretează un text trebuie să fie în același Duh (de aceeași credință) cu autorul respectiv (biblic sau patristic), adică să fie ORTODOX.

2. Textul analizat trebuie integrat în opera din care face parte, în realitatea la care se referă (mai ales epistolele – biblice sau patristice – care au clar: un destinatar, un motiv, un scop, analizează probleme care au fost solicitate de către destinatarul epistolei, ca să le răspundă expeditorul lor).

3. Învățătura cuprinsă în el trebuie să fie în acord cu restul învățăturii Sfântului respectiv și cu credința Bisericii.

Acestea fiind spuse, să purcedem la lucrarea de despărțire a adevărului de minciună, a teologiei Bisericii de manipulările eretice. Voi încerca să mă exprim succint, pe puncte, ca să fie ușor de înțeles totul.

1. Primul text se referă la monahi, care păstrau Sfânta Împărtășanie (primită de la mănăstire, desigur), în paraclisele improvizate de ei în locul unde pustniceau. Să ținem cont că în acea epocă – cel puțin în Asia Mică (unde era Cezareea Capadociei), dar și în pustia Egiptului – în mod normal creștinii se împărtășeau de 4 ori pe săptămână, poate chiar și zilnic. Dar, atenție, și trăiau întru sfințenie, adică Împărtășania nu era scut care îi ferea de rele, ci era viață în Hristos, ei trăind o Liturghie continuă. Sfântul Vasile cel Mare însuși subliniază că e vai de cei care se împărtășesc cu nevrednicie: nespovediți, fără evlavia și pregătirea cuvenită etc. Și să ținem cont că pe atunci problema cea mai mare era erezia – ariană și pnevmatomahă, care înrobiseră pe mulți ortodocși – iar pregătirea celor ce mărturiseau dreapta credință și erau îngrădiți de erezie (cum a fost și Sfântul Vasile cel Mare însuși) era una de o calitate foarte mare.

2. Legat de punctul 1 este și ceea ce urmează: creștinii ortodocși din tot Egiptul – adică acolo unde era patria lui Arie și unde zeci de ani arienii au fost la putere, chiar și după Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325) – aveau Sfânta Împărtășanie acasă și se împărtășeau „oricând voiau.” Sensul nu este de „după bunul plac”, ci atunci când simțeau nevoia să se unească cu Hristos euharistic, având desigur în acest sens și binecuvântarea duhovnicului lor ortodox. Nu se împărtășeau așa des la biserică, pentru că faptul că erau urmăriți, persecutați, adesea uciși, de aceea primiseră binecuvântare a se împărtăși la casele lor.

3. Să nu uităm că în epoca aceea se petreceau și două lucruri: mirenii primeau Sfintele Taine în mână, așa cum astăzi primesc clericii, precum și faptul că uneori mirenii consumau duminica, la Sfânta Liturghie, doar o parte din Împărtășania dată, ducând într-un vas micuț și acasă, unde aveau binecuvântare să se împărtășească în timpul săptămânii.

Aceasta a fost realitatea atunci, în secolul al IV-lea. Acum să vedem practica macaro-nilistă (țineți minte termenul acesta nou, căci îi denumește pe inițiatorii ei: ieromonahul Nil Dorobanțu – plecat din lumea aceasta – și ieromonahul Macarie Banu, care îl consideră pe primul ca fiind arhiereu și sfânt al Bisericii).

1. Deja de ani de zile – nu numai de acum câteva zile, când s-a exprimat prima dată pe net – ieromonahul Macarie a „pregătit” kilograme de împărtășanie, le-a uscat, le-a pus în cutiuțe mici de plastic și le-a răspândit în toată lumea (aceste lucruri le-am mai analizat – căutați pe acest site „Macarie Banu” și vedeți între 2017-2020 cum stă toată tărășenia).

2. Care Sfânt al Bisericii a învățat vreodată că dezlegarea de păcate a unui om se face de preot în lipsa persoanei respective? Mai mult, conform ieromonahului Macarie, dezlegarea a venit (ani de zile) prin bipuri de telefon, iar acum – schimbând macazul, căci secta al cărei cap este s-a cristalizat îndeajuns – prin rugăciuni comune de dezlegare făcute în fiecare seară la ora 22?

3. Care Sfânt al Bisericii a învățat vreodată să folosească mireanul scobitori pentru a rupe în bucățele Euharistia, așa cum fac adepții cu împărtășania de la ieromonahul Macarie? Au mirenii Sfântul Antimis, singurul pe care se atinge preotul de Sfintele Taine? Nu au, cu siguranță.

4. Care Sfânt al Bisericii a învățat vreodată să te spovedești la o icoană și așa să te împărtășești, câtă vreme mai sunt destui preoți ortodocși în lume, care să facă lucrarea de duhovnic? Sau ieromonahul Macarie este UNICUL? Iar ceilalți preoți ortodocși ce sunt, în viziunea lui?

Să analizăm puțin psihologic situația (datele de mai jos le știu personal de la ieromonahul Macarie ):

1. Acest ieromonah Macarie a făcut multă vreme în tinerețe arte marțiale și yoga. Poate mai face și acum, nu știm… Mie mi-a arătat odată cu ochii închiși cum a reușit să „oprească” o lovitură de pumn la câțiva milimetri de fața mea (desigur, era doar un exemplu de „echilibru interior”, nu vreo dorință de bătaie; de altfel ieromonahul Macarie este un om foarte plăcut la discuție, zâmbește frumos, vorbește blând și calm – toate sunt bune până îți dai seama cum mi-am dat eu, că duhul prezent în toate acestea – atât pe orizontală, cât și pe verticală (cum îi place să dea din mâini continuu la predicile video, înregistrate profesional și cu camere HD multiple de adepții sectei) – este un ego cu sechele grave și continuu agravante datorate practicilor păgâne de mai sus).

2. Cunosc oameni care s-au „împărtășit” după „rânduielile liturgice” ale ieromonahului Macarie și s-au îndrăcit. Și aici răspunsul îl găsim tot la Sfântul Vasile cel Mare, în aceeași epistolă menționată la început: să nu îndrăznească să se apropie cineva nepregătit de Sfintele Taine, căci săvârșește cel mai greu păcat. A fi nepregătit înseamnă în primul rând a fi nespovedit.

3. Era chiar așa de greu pentru Hristos să completeze, dacă voia, la Cina cea de Taină, după ce a zis: „aceasta (adică Euharistia) să o faceți întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19) cu aceste cuvinte: acestea sunt valabile până când va trăi ieromonahul Macarie de la Schitul Oituz, când doar el – și cei care îl vor urma – vor săvârși Sfânta Liturghie, iar mirenilor le vor da Împărtășania acasă, ca să se împărtășească atunci când vor, singuri…?

4. Și în închisorile comuniste aveau deținuții mireni cusute în tivul hainei părticele din Sfintele Taine, primite de la preoți ortodocși. Dar niciunul (dintre cei normali la cap și cu credința ortodoxă în suflet) nu se împărtășea până nu se spovedea. Cum? Prin limbajul Morse, bătând în perete, iar un PREOT dintr-o altă celulă îi asculta spovedania, îi dădea canon și dezlegare – dacă el considera de cuviință – să se împărtășească.

Acum ieromonahul Macarie face – video, desigur – pe victima: că l-au sunat (poate a încurcat telefonul de „amenințare” cu bipul vreunui suflet adept al sectei… de prin Italia), l-au amenințat cu caterisirea (de parcă putea să îl amenințe altcineva decât episcopul eparhiot), spune că nu se teme, că ceea ce a avut de făcut, a săvârșit.

De fapt ce a făcut? O sectă, nimic altceva.

Una periculoasă prin două elemente fundamentale:

1. Conducătorul ei nu este ortodox.

2. Adepții sunt – din păcate – spălați pe creieri și burdușiți cu ceea ce ei cred că este Împărtășanie.

De ce ieromonahul Macarie nu este ortodox? Pentru că îl pomenește pe ierarhul eretic eparhiot, adică pseudo-episcopul Ioachim al Bacăului.

De unde știm că îl pomenește? Pentru că ieromonahul Macarie însuși a spus că îl pomenește la Proscomidie, în taină (deși cu voce tare, la Liturghie, nu).

Este vreo diferență? Răspuns ortodox: la orice Proscomidie ortodoxă, pe Sfântul Disc nu sunt pomeniți decât exclusiv ORTODOCȘII, atât la vii, cât și la adormiți.

NU ARE CE CĂUTA NICIUN ERETIC LÂNGĂ HRISTOS. De ce? Pentru că ERETICII Îl urăsc pe Hristos. Și acum a ajuns ieromonahul Macarie, eretic ecumenist, să Îl dea pe Hristos întregii lumi? Culmea smereniei, ce să mai zici…

Ieromonahul Macarie nu slujește pe Hristos, ci doar se folosește de El pentru a înșela pe cei care cred că au primit totul – Împărtășania la purtător – iar de fapt sunt atrași spre demonizare. Dovada? Citiți I Corinteni, cap. 11, 23-26. Sfântul Pavel spune clar că cei care se împărtășesc cu nevrednicie SUNT VINOVAȚI față de Trupul și Sângele Domnului.

Am insistat în acest articol să îl numesc continuu „ieromonahul Macarie.” Și este încă ieromonah, deși de fapt este în yoghin plin de sine, hulitor al Sfintei Liturghii.

În calitate de preot ortodox și mădular al Bisericii Ortodoxe Române cred și mărturisesc că este datoria ierarhiei să ia măsuri pentru ca cel ce astăzi mai îmbracă veșmintele preoțești să fie – în lipsa pocăinței – readus la statura de mirean (yoghin sau nu, asta el hotărăște) și a izbăvi de înșelare pe miile de adepți ai sectei macaro-niliste, cu sediul la Schitul Oituz și cu ramificații și practici asemănătoare sau chiar mai grave la alți așa-zis îngrădiți de ecumenism: ieromonah Grigorie Sanda și Dumnezeu mai știe care alții…

Cu adâncă umilință în fața lui Hristos,

Domnul Slavei și Adevărul întrupat,

nevrednicul preot ortodox Ciprian Staicu