Cel mai frumos dar pe care l-am primit sunt oamenii pe care Dumnezeu mi i-a adus în cale să-mi fie călăuzitori, alături de părintele duhovnic, modele de implicare, de dăruire și de frumusețe.
Deseori a fost necesar să-mi reamintesc adevărul că suntem făcuți pentru a învăța să parcurgem distanța de la inima noastră la inima celuilalt, chiar dacă ni se pare întunecoasă și uneori spinoasă.
Viața îmi arată că în fiecare lecție nouă se cuprinde ceva despre Dumnezeu. Atunci când străbat un loc întunecat cu felinarul în mână, drumul mi se luminează doar pas cu pas. Deși bezna din jur este apăsătoare, înaintez până ce ajung la țintă. Rostul felinarului a fost atunci îndeplinit, mi-a luminat calea treptat.
În același chip sunt călăuzită și de Dumnezeu, cuvântul Lui îmi slujește drept făclie în calea vieții. Nu întotdeauna văd cum strălucește soarele, fiind în spatele norilor, însă învățând să mă preocup în mod dedicat și asumat de prezent, am șansa să primesc destulă lumină ca ziua de „astăzi” să-mi fie limpede. Apoi, lăsându-L pe Dumnezeu să preia controlul, îl dobândesc și pe „mâine.”
Mă rog să nu pierd printre degete lumina lui Hristos, „făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmul 118). După cum un fus care se oprește, nici lâna nu o mai toarce, așa și dacă nu cerem cu insistența femeii cananeence, nimic nu se adună!
Când nu pot eu, ajută-mă Tu, Doamne, să pot lumina mai departe, prin Lumina primită în dar de la Tine! Amin.
Andreea din București
