Mi-a trimis cineva pe mail un link al unei predici. Când am deschis… ieromonahul Macarie Apocalipticul, despre care am mai scris. No, exact asta îmi lipsea… la începutul Săptămânii Mari. Am ascultat nițel ce zice, mai ales la final. În general dă mult din mâini și se învârte în jurul unor idei generoase: minte-inimă, rugăciune neîncetată, echilibru interior, mărturisire, împărtășire a mirenilor singuri acasă, „sfântul ierarh Nil” etc (ca și ecumeniștii: iubire, frățietate, rugăciune comună, încălzire globală, același dumnezeu au toți etc). Nu am să insist, am mai scris despre înșelările lui, mi-am făcut datoria în fața lui Hristos.
Dar ceva „nou” mi-a atras atenția… pe finalul predicii: îi îndeamnă pe oameni să aibă un program special în Săptămâna Mare, adică la ceas de seară să zică Tatăl nostru, să se ducă la geam cu o lumânare aprinsă… iar dacă vor vedea în jur (probabil mai mult la oraș), că tot mai mulți aprind lumânări… în seara de Paști să se năpustească toți la biserică. Desigur, spune că el – inițiatorul – nu încalcă legea carantinei și nu îndeamnă oamenii la nesupunere față de stat, dar în funcție de… lumânările aprinse, de Paști ori să stea oamenii acasă (dacă au văzut că nu sunt uniți între ei, prin lumânările de la geam), ori să dea buzna afară, mii și zeci de mii de oameni, și să nu mai poată statul ce să facă contra puhoiului. Fain, nu?
Am de spus următoarele:
a) dacă tot se împărtășesc fiii lui duhovnicești în fiecare zi cu Sfintele Taine, singuri, acasă, ce le mai trebuie paști de la biserică? Care este logica? Cea a absurdului?
b) dacă au aprins mulți oameni lumânări la geamuri și vor da buzna toți de Paști la biserică, atunci înseamnă că fiii lui duhovnicești își vor petrece Paștile în rugăciune împreună cu ecumeniștii. A, am uitat că pr. Macarie este un „mărturisitor” care nu s-a îngrădit de erezie, pomenește pe ierarhul locului (chiar și numai la proscomidie), îi îndeamnă pe oameni să meargă la bisericile ecumeniștilor – culmea este că nu prea au ce să caute acolo, devreme ce se împărtășesc acasă zilnic. Așadar, sfatul lui pare sublim, organizat, concret, dar este de fapt o invitație la rugăciunea cu ereticii – cărora Hristos le-a închis bisericile, nu altcineva (că doar nu conduce satana istoria, chiar dacă uneori pare că este așa), iar în același timp este o dovadă de cum se poate ascunde cineva în spatele altora, neriscând nimic, dar asumându-și ca un erou meritul pentru orice revoluție (și având la purtător o grupare sectară demnă de romanul sau filmul La Piovra, adică, pe românește, Caracatița).
În concluzie, în calitate de preot ortodox îngrădit de ecumenism, eu consider că sfatul părintelui Macarie este pe măsura staturii lui echilibrate yoghine și a mărturisirii lui ortodoxe inexistente, în nota nesfântului Nil, hulitorul Sfinților Părinți ai Bisericii.
pr. Ciprian Staicu
