Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Popor român, cine te va vinde lui antihrist?

Scurt și la obiect, că Iudele nu merită mai mult, și așa au parte de „ascultare oarbă.”

Știrea: https://www.activenews.ro/stiri-social/Vasile-Banescu-spune-ca-Biserica-va-renunta-la-Sf.-Impartasanie-pentru-%E2%80%9Eo-scurta-perioada-pana-la-finalizarea-consultarii-cu-celelalte-Biserici-Ortodoxe-161477

Mai pe înțelesul duhovnicesc al tuturor:

1. Ierarhia se leapădă oficial – „o scurtă perioadă” – de Hristos.

2. Ierarhia B.O.R. are nevoie de consultări… Dar dacă ele vor culmina cu ideea că va fi nevoie de „o mai lungă perioadă”?

3. Dacă de Hristos se leapădă – nu vă faceți griji, s-au lepădat pseudo-ierarhii de el oficial încă din 2016 – cât credeți că valorează credincioșii lui Hristos pentru ei? Valoarea lor în aur, adică în funcție de pomelnicele pe care le dau?

Să nu ne ascundem după deget, Patriarhia Română este oficial apostată și, iată, o declară sus și tare. Că poporul va înghiți și asta, nu este nicio îndoială. Cum zicea cineva nu demult: la iad cu arhierei cu tot. Nu că ne-o dorește cineva, ci pentru că așa vor ascultătorii ecumenismului.

Doamne Iisuse Hristoase, Îți mulțumim de infinite ori că ne-ai îngrădit de acești eretici, atei, hulitori și ajută-ne să facem voia Ta!

Ciprian-Ioan Staicu,

preot ortodox prigonit de eretici,

fiu al Bisericii Ortodoxe Române, adică al

Episcopiei Covasnei și Harghitei