Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

78. NU port mască pentru că…

Motto: statul român – și nu numai, ci cam toate țările – oferă o mulțime de măști gratuite, la noi se pare că pentru „categoriile defavorizate de cetățeni.” (adică pentru cei săraci, care oricum stau mai firav cu sistemul imunitar, astfel încât trecerea de la „sfânta amendă” la „sfânta botniță” să asigure victimele celui de-al doilea… val). Vai de cei care vor refuza o așa de mare „dragoste” a statului față de ei; statul va fi „obligat” să îi ferească de ei înșiși, de propria lor „iresponsabilitate.” Iată așadar în fapt definiția DICTATURII!

1. Nu voi purta mască pe față pentru că voi inspira dioxidul de carbon pe care tocmai l-au dat afară plămânii mei. De asemenea, masca este mediul perfect de înmulțire al bacteriilor care pot să ajungă în gura mea și să se ducă apoi până în plămânii mei!

2. Nu voi purta mănuși (de unică folosință) pentru că am îndeajuns de multă minte ca să conștientizez că ar trebui să schimb mănușile de fiecare dată când ating ceva, altminteri este doar o contaminare încrucișată de bacterii cu aceleași mănuși…

3. Nu voi păstra distanțe sociale, cu toate să respect spațiul personal (intim) al celorlalți oameni, dar nu pentru că mă tem de colegii mei (concetățenii) sau de vecinii mei. În realitate, aș îmbrățișa cu bucurie pe cineva acum dacă ar fi un sentiment reciproc. Îmbrățișarea eliberează de asemenea endorfine, care măresc nivelul unei dispoziții sufletești pozitive și scapă de stres… există din păcate foarte mult stres la această oră în lume.

4. Îmi spăl mâinile cu săpun și cu apă mai mult de 20 de ori pe zi pentru că este pur și simplu un gest comun și logic pe care îl fac toți oamenii normali, pentru sănătatea lor.

5. NU VOI FACE VACCINURI! Statul nu a hotărât că vaccinurile ar fi obligatorii și voi refuza dacă acesta se va strădui să mă oblige să introduc ceva în corpul meu care a fost creat în mai puțin de două luni de la apariția acestei așa-zise pandemii. Nu sunt o oaie fără minte și nu voi fi manipulat de către cei sus puși, nu voi crede că aceștia sunt mânați de un interes curat, din inimă față de mine.

6. Nu voi trăi stăpânit de frică. Dacă vreți să rămâneți în casa voastră și să nu ieșiți deloc afară pentru că așa „faceți ceea ce trebuie”, acest lucru este bun pentru voi. Însă eu nu voi lăsa mass-media să mă înfricoșeze (amenințe) să gândesc așa, acest lucru ar fi o panică generală. Acest lucru îl vreau ei, să închidă această țară și o fac exact în fața noastră. Voi continua să ies din casă și să îi sprijin pe concetățenii mei cât pot de mult. Trăiți cu logică și cu rațiune, nu cu teamă.

Începeți o cercetare proprie… Aveți la dispoziție tot timpul din lume. Renunțați la știrile de la TV și începeți o cercetare a situației, din izvoare care NU au un câștig material din știrile pe care le propagă, nici conflicte de interese. Astfel veți afla foarte multe lucruri și veți conștientiza care este adevărata situație de acum.”

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2020/05/blog-post_707.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Anexă:

Se pare că elevii și studenții se vor descurca la școală și după revenirea lor la cursuri:

Copiuța post cap-vid 2020