Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

82. Predică pentru cei care au ochi, despre orbii cu ochi înșelați

Despre întunericul slujitorilor obedienți ai sistemului antihristic: mitropolitul Ierothei Vlahos din Grecia, popii în combinezoane albe și cu măști, precum și noii profeți falși cu barbă, care îndeamnă oamenii să fugă acum în munți.
Nu orice barbă înseamnă Ortodoxie, chiar dacă este o barbă lungă!

Material bibliografic:

1. Mitropolitul grec Ierotheos Vlahos, apărător al vaccinării: https://katanixi.gr/2020/05/18/%ce%b8%ce%b1-%ce%bc%ce%b1%cf%82-%ce%b5%ce%bc%ce%b2%ce%bf%ce%bb%ce%b9%ce%ac%cf%83%ce%bf%cf%85%ce%bd-%cf%80%ce%b1%ce%b9%ce%b4%ce%b9%ce%ac-%ce%b1%cf%85%cf%84%cf%8c-%ce%b5%ce%af%ce%bd%ce%b1%ce%b9-%cf%84/

2. Mascații fără reverendă de la înmormântarea lui ÎPS Pimen:

Sursa – https://www.activenews.ro/stiri/Cine-sunt-de-fapt-barbatii-imbracati-in-combinezoane-care-au-purtat-pe-umeri-sicriul-Arhiepiscopului-Pimen-161653

Redacția