Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Despre Sfânta Linguriță cu care primim pe Dumnezeu întrupat…

Citim în Sfânta Evanghelie după Matei: „Și-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți Se atingeau, se vindecau” (Matei 14, 36).

Dacă poala hainei, care era lungă până la pământ și era mereu colbuită de praful de pe drum, și ar zice un contemporan că intra indubitabil în contact cu mulți viruși și microbi, dacă această biată haină putea transmite harul, puterea și vindecarea de la Hristos către omul beteag (bolnav), de ce mai discutăm astăzi despre lingurița cu care se ia Preacurat Trupul întreg și scump Sângele Mântuitorului și i se dă ca hrană celui ce vine spre împărtășire?!

Ce este mai presus: haina colbuită purtată de Hristos sau Trupul și Sângele Lui? Aceia de atunci „ÎL rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui”, iar cei de azi refuză lingurița cu care le este dat Însuși Trupul dumnezeiesc întreg ca hrană. Câtă blasfemie!

Dacă haina care stătea pe Mântuitorul nu putea să își impună praful și microbii și virușii, nici să împiedice vindecarea de orice boală, în fața puterii divine, atunci lingurița care după împărtășirea fiecărui credincios, sănătos sau bolnav, se scufundă din nou în Trupul și Sângele Mântuitorului, mai are nevoie să fie dezinfectată?

Ce hulă mai mare putea scorni omul zilelor noastre, o hulă care depășește cu mult întunericul ereziei papistașe sau protestante, atunci când vine din partea unui ortodox, fie cleric, fie mirean. Este hula ecumenismului, a globalizării religioase sinuoase și perfide, care prin logică și rațiune științifică încearcă să Îl înlăture cu totul pe Hristos Cel adevărat din conștiința și din credința… muritorilor.

Și ce le oferă în schimb acest ecumenism antihristic?…

„Un „hristos liberal”, care îngăduie și pune totul mai presus de viețuirea în dreapta credință și de mântuire, executând conștiincios și cuminte ceea ce cere democrația și societatea. Un „hristos” care nu este nici pe departe Dumnezeul Apostolilor și al Mucenicilor – Hristos Cel răstignit și înviat – Adevărul veșnic.

Acest nou „hristos” este produsul creștinismului marionetă care, supunându-se orgoliului îndreptățirii și al revendicărilor, al reformelor și al inovațiilor, al tuturor capriciilor și al răzvrătirilor „drepturilor omului”, supune și manipulează la rându-i omenirea prin false concepte de „bine”, „adevăr”, „iubire” și „dreptate”.

Cum ar putea „omul nou” să nu îndrăgească un creștinism atât de dulce și de bun, atât de confortabil și satisfăcător? Cum ar mai putea creștinul de tip nou, captiv în valurile secularizării new age-ului, să lepede un „hristos” atât de drăguț și de manierat, de înțelegător și de parfumat? (vezi lucrarea Ereziile Apusului, de ieromonah Visarion Moldoveanu).

Să nu uităm că toți cei care urmează ierarhilor eretici, care au îmbrățișat teoriile ecumeniste ale pseudo-sinodului din Creta, cred sau acceptă tacit credința în mai multe biserici „creștine”, care – chipurile – toate mântuiesc.

Iar lepădarea de a înfrunta blasfemia pe față înaintea oamenilor duce – potrivit cuvintelor Mântuitorului (Matei 10, 32-33) – la lepădarea omului de către Hristos, la Judecata de Apoi.

Nicodim monahul