Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Un Crăciun cu adevărat fericit, întru slujirea lui Hristos


La praznicul Înomenirii Logosului Dumnezeiesc am avut parte de multă bucurie, inclusiv prin colindele străbune.

Apoi am prânzit creștinește, având și un dar tradițional: o roată de caș bun-bun.

Nu am împărțit decât o parte din ea, căci în 26 decembrie 2020 am plecat în misiune, să bucurăm pe „Bunicuții noștri.” Din dărnicia dvs am făcut nu doar 3 pachete, ca data trecută, ci 10 pachete mari (a câte 3-4 plase și un sac). Unele le-am dat în zona Covasnei, dar nu i-am uitat nici pe cei din zona Neamțului sau a Bistriței (prin fiii duhovnicești veniți la praznic).

Conținutul pachetelor a cuprins: alimente, haine, plăpumi, perne, bani etc, în medie cam de 1.000 RON pe pachet.

Am pornit – tată și fiică – înspre Hunedoara, spre munți. În Simeria am văzut o bătrână (nu am aflat cum o cheamă), care cerșea smerită și tăcută lângă un magazin. Avea și cârjă în mână. I-am dat un pachet; bani nu a vrut să ia, spunând că ea are tot ce îi trebuie și să bucurăm pe alții, care au mai puțin ca ea. Câtă demnitate și noblețe!

Am ajuns la Crăciuneasa, la fosta carieră de dolomită (detalii în articolul de mai jos):

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/cum-traiesc-doua-femei-blocul-fantoma-munti-la-79-ani-crap-lemne-barbat-tanar-video-1_5fce6e505163ec4271a64a30/index.html?utm_source=ziarecom&utm_medium=https://adevarul.ro/locale/hunedoara/cum-traiesc-doua-femei-blocul-fantoma-munti-la-79-ani-crap-lemne-barbat-tanar-video-1_5fce6e505163ec4271a64a30/index.html&utm_campaign=CrossPromo#ziarecom

Doamna Ana nu era acasă, am găsit doar blocul pustiu.

Dar bucuria va fi la final. Apoi am vizitat-o pe doamna Ioana, oferindu-i din darurile aduse de departe. Ne-a însoțit autorul articolului de mai sus, reporterul Daniel din Hunedoara, un om de mare ispravă și cu multă iubire de semeni. Tot cu el ne-am dus apoi, pe înserat, prin pădure, la o bătrână pe nume Maria, căreia i-a ars casa anul trecut și acum locuiește cu fiul ei într-o biată bucătărioară, în pădure. Am și colindat-o și s-a bucurat mult.

Ne-am întors în Hunedoara, unde am găsit-o pe doamna Ana. Aceasta s-a mutat de curând la fiica ei, Maricica, acesteia din urmă decedându-i de curând soțul. De acum înainte cele două vor locui împreună în oraș, în apartamentul fiicei. Deci a scăpat bătrâna Ana de blocul cel părăginit. Le-am dat darurile și ne dorim să ne revedem sănătoși în primăvară.

Au mai rămas niște fonduri, cu care de la Crăciun încoace am mai ajutat local câteva familii, urmând să sprijinim și achitarea cheltuielilor lor de încălzire pe perioada iernii.

Vă mulțumim, în numele lui Hristos, tuturor, din țară și din diaspora și să vă răsplătească Dumnezeu înmiit!

În primăvară urmează, cu mila Domnului, runda a treia.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mesajul nostru, pentru toți cei cu suflete de copii:

Cu recunoștință,

pr. Ciprian Staicu și Maria Staicu, călători

alături de preoteasa Ioana și de

toată obștea ortodoxă slujitoare a aproapelui

 

Un guvern mincinos și mituitor

https://www.activenews.ro/stiri/Campanie-mincinoasa-a-Guvernului-pentru-vaccinul-de-Covid-in-presa-romana-platita-de-stat.-Vaccinul-are-cel-putin-15-EFECTE-ADVERSE.-Medic-real-%E2%80%9ENu-am-vazut-niciodata-o-frecventa-atat-de-mare-a-efectelor-secundare-pentru-un-vaccin-164451

Doctori, farmaciști și alți specialiști din întreaga lume NU recomandă vaccinul anti-covid19

https://www.facebook.com/117312045356121/videos/1065898300516030/?t=5

https://www.brighteon.com/df647557-1769-4064-88d6-f1cc3de6bb94

Cine vrea să traducă în scris din engleză aceste două articole să ne contacteze la adresa de email: ciprioan@yahoo.com

Mulțumim.

Redacția

UPDATE

Traducerea video-ului nr. 1:

„Bună ziua, sunt Hilde de Smet – doctor în Belgia – și vreau să vă spun că niciun vaccin anti-Coronavirus nu este un vaccin sigur și că nu avem de-a face cu nicio pandemie la nivel global!

În ultimii aproximativ 20 de ani, industria farmaceutică a încercat să dezvolte un vaccin anti-Corona, însă nu a reușit deoarece au observat în studiile clinice de pe animale că au efecte adverse devastatoare și produc boli auto-imune, iar animalele expuse la așa ceva au dezvoltat viruși sălbatici (de necontrolat).

Aceste afecțiuni auto-imune sunt comparabile cu complicațiile pe care deja le-am văzut la anumiți pacienți cu Covid 19.

Acum – datorită pretextului că “există o pandemie globală” – industria farmaceutică are permisiunea de a “sări” peste etapa verificării vaccinului asupra animalelor. Iar aceasta înseamnă că oamenii vor fi ca niște porci de Guineea și ca șoarecii de laborator (subiecții experimentali) și s-ar putea să existe efecte secundare severe dacă se expun la noii viruși (prin vaccinare)!

Eu sunt Nils R. Fosse, sunt medic în Bergen, Norvegia și trebuie să știți că vaccinul anti-Covid-19 nu s-a dovedit sigur și eficient! Vaccinul are la bază o tehnologie nouă, care a fost folosită doar asupra a câtorva mii de oameni din câteva țări în câteva luni.

Așa că vă rog – faceți-va propria cercetare asupra acestui subiect ! Umanitatea nu are de-a face cu o pandemie reală, cel puțin aici, în Norvegia, nu mor mai mulți oameni decât într-un an obișnuit.

Salut – sunt Elizabeth Evans – medic retras din activitate în Marea Britanie – și co-fondator al platformei UK Medical Freedom Alliance. Vaccinul anti-Covid-19 nu a fost demonstrat a fi sigur și eficient!

Noi credem că e un gest nesăbuit (iresponsabil) și nenecesar să se dea în folosință către milioane de oameni aceste vaccinuri experimentale ce folosesc o tehnologie messager-ARN complet nouă, și afirm asta deoarece există date limitate doar pe termen scurt despre siguranța vaccinului.

Și nu există nicio dovadă că va împiedica ulterior transmisia virusului. Nu există niciun fel de date pe termen lung care să arate siguranța acestui vaccin care are ca efecte adverse declanșarea de boli auto-imune, infertilitate și cancer.”

traducere din limba engleză de

Alexandru G.

Preot eretic ecumenist grec: „Cei care nu purtați mască, ieșiți afară… în biserică veți fi ascultători, acasă puteți face ce vreți… cei fără mască, afară! S-a terminat! Afară cu voi!…”


Desigur, la întrebarea enoriașilor de ce el nu poartă mască, a răspuns că preoții și cântăreții nu poartă mască, pentru că trebuie să cânte. Așa este în Grecia, poporul nu cântă, doar… asistă la slujbă.

Autorul acestui video (24 decembrie 2020), mai bine zis personajul principal este protosinghelul Filip Hamarghias al Mitropoliei de Messinia (Peloponez, Grecia). Domnul să aibă milă de neuronul lui singuratic!

De aceea este frumos să te îngrădești de erezie: trăiești în Adevăr și respiri adevăr, fără mască-botniță, slujind lui Hristos!

Redacția

Tâlcuirea ortodoxă a icoanei Înomenirii Logosului Dumnezeiesc

Ai sosit, vaccinule… Să îți facem o urare…

Microbiologul Sucharit Bhakdi

„DOCTORUL NE RECOMANDĂ, APROAPE PLÂNGÂND, SĂ NU NE FACEM ACEST „CADOU” DE CRĂCIUN, SĂ NU NE AUTOCONDAMNĂM LA MOARTE”

Dr. Bhakdi: prin vaccin se inoculează însăși gena virusului cv19, ucigându-ne limfocitele, adică exact acele celule care luptă cu virușii, anulându-ne practic sistemul imunitar. De acum încolo putem spune „la revedere” vieții pentru că nu vom mai avea cu ce să luptăm împotriva virusurilor. Fără limfocite este imposibil. Prin vaccin ni se implantează direct sămânța bolilor auto-imune.

Virusologul premiat, Dr. Sucharit Bhakdi, explică de ce se grăbește vaccinarea anti- Covid19 și apreciază „evenimentul” ca fiind cel mai mare experiment medical din lume efectuat pe glob din istoria omenirii.

Dr. Bhakdi: „Cei care au dat acordul intrării pe piață a acestor vaccinuri sunt criminali. (…) Omenirea a fost transformată într-un experiment aplicat animalelor de laborator. Toți suntem transformați în animale și asta este extrem de scandalos.”

Dr. Bhakdi: „Cum poți inventa un vaccin împotriva unui virus pe care nu-l cunoști, nu l-ai izolat? Este foarte grav că dr. Faucci nu înțelege sau habar nu are despre astfel de probleme.”

Dr. Bhakdi a publicat o carte despre virusuri & vaccinuri, convins fiind că o persoană posesoare a unui intelect mediu, dacă citește două capitole din cartea sa ar ști mult mai multă virusologie decât dr. Fauci.

Este de asemenea șocat că întreaga populație a lumii e obligată la vaccinare, deși rata de vindecare fără vaccin este uriașă: 99.7%, adică una mai mare decât cea declarată de firmele producătoare de vaccinuri!

Îl intrigă faptul că împotriva gripei există un tratament medicamentos ieftin, diferit de cel lăudat de „specialiștii” din media și OMS, dar se aplică numai rețeta scumpă a acestora, lipsită de eficiență medicală!

Doctorul ne recomandă aproape plângând să NU ne facem acest cadou de Crăciun, să nu ne auto-condamnăm la moarte.

Sursa – am primit traducerea pe mail; pe internet se găsesc studii și interviuri multe cu acest doctor renumit în întreaga lume.

CV-ul lui impresionant este disponibil în limba engleză la adresa:

https://en.wikipedia.org/wiki/Sucharit_Bhakdi

Dumnezeu să ne lumineze pe toți!

Redacția