Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Textul legii vaccinării obligatorii…

Deschide ușa, creștine,

Dacă vrei să-ți meargă bine,

Cu vaccinul am venit

Hai să-l faci și… ai murit.

 

Noi vină nu am avut,

Ți l-am dat, că l-ai cerut,

Tu l-ai vrut și l-ai luat

Și-ai ajuns la noi în sac.

Un popă cosmonaut

A făcut tot ce-a putut

Te-a zvârlit cu legea-n sac

Și pe listă te-a băgat.

Râdem, râdem și glumim

Însă ne cam tăvălim,

Tremurăm de frica morții

Și primim tot ca netoții.

Autori populari