Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Gânduri de viitor, pentru unirea în mărturisirea ortodoxă

În primul rând vreau să îmi cer iertare dacă am greșit cu ceva – sigur am făcut-o, cu voie sau fără voie, ca om netrebnic ce sunt – și dacă am mâhnit pe vreun frate sau o soră în Hristos.

Cu toții înțelegem – mai mult sau mai puțin – că timpurile pe care le trăim sunt sub pecetea unei mari învălmășeli duhovnicești. Este exact cum au profețit Sfinții Părinți – unii dintre ei – că în vremurile din urmă povățuitorii duhovnicești vor fi din ce în ce mai rari, până la dispariția lor.

Îmi aduc aminte de un cuvânt al Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, potrivit căruia mâhnirea îi cuprinsese sufletul, văzând că oamenii – oricât i-ar fi îndrumat (și vorbim de cazul unui om care iubea sfințenia, cu smerenie) – nu se schimbau în bine și de aceea și-a dorit la finalul vieții pământești să se retragă în singurătatea athonită, spre a fi mângâiat de Hristos. Acestea sunt suișurile și coborâșurile lucrării de apostolat, care este cea mai grea cruce, cu excepția Crucii Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos (de fapt izvorâtă din ea).

Când m-am îngrădit de erezie, mi-a spus un grec, Stelian, directorul editurii Stupul ortodox de la Tesalonic: ai grijă ce faci, ce spui, greșeli vor fi, înșelări vor fi, iar dacă tu greșești și oamenii din urma ta nu înțeleg greșeala, poate tu ieși din ea, dar poate ei nu și atunci duci sufletele spre pieire.

Sfântul Ignatie Briancianinov spune că înșelările sunt multe, orice păcat este de fapt o înșelare, așa că cu toții suntem sensibili la orice înșelare. Dar cred că una dintre înșelările cele mai periculoase și cu roade foarte distructive este atunci când păstorul ortodox – oricare ar fi el și de orice rang ierarhic: arhiereu, preot sau diacon, nu îi învață pe ucenicii încredințați lui de către Hristos că Singurul Centru al vieții lor trebuie să fie Domnul Iisus Hristos.

Eu mi-am asumat acest lucru și țin nespus la el: cei pe care îi cunosc și mai ales cei pe care îi spovedesc, în numele lui Hristos, să nu spună absolut niciodată că sunt: ucenicii părintelui Ciprian. Ferească Dumnezeu să fie ucenici de om, atâta vreme cât ei sunt botezați ortodox, în numele Sfintei Treimi, și sunt ființial ucenici ai Domnului.

De asemenea, mereu am îndemnat ferirea de expresia: mergem la slujbă la părintele Ciprian… Nu există așa ceva. Mergem la slujbă la paraclisul Sfântului cutare sau cutare. Preotul este doar slujitor sau iconom al Tainelor, nimic mai mult sau mai puțin.

Într-o epocă în care cultul personalității este la modă, în care tehnicile de dezvoltare personală cu substanță păgâno-hinduso-budistă se găsesc la tot pasul și au mulți adepți – mai ales mireni – este o Cruce să fii gunoi al lumii și ucenic al lui Hristos.

Înșelări sunt multe, soluția este una singură: ascultarea de Sfinții Părinți ai Bisericii, îndeosebi de hotărârile dogmatice și canonice luate de ei la Sinoadele Ecumenice și la sinoadele locale, ale căror hotărâri au primit gir ecumenic (universal, ortodox) atunci când s-a întrunit un Sinod Ecumenic și s-a discutat despre cele hotărâte la sinoadele mai mici.

Este greu pentru noi, românii, să ne adăpăm din izvoarele Ortodoxiei, care ni s-au transmis în limba greacă, în limba latină și foarte puține în limba română. Dar nu este imposibil. Iar pentru cel care vrea să se adâncească – prin trăire, slujire și studiu – în cunoașterea Ortodoxiei, Dumnezeu face tot ceea ce este necesar spre a-i veni în întâmpinare și a-l lumina. Desigur, înțelegerea Tainelor Ortodoxiei are ca premisă viața morală ortodoxă, de zi cu zi, definită ca ascultarea de poruncile Domnului, cuprinse în Sfânta Evanghelie.

Cine nu a buchisit operele profunde ale Sfinților Părinți (dau câteva exemple, dar fără a uita intenționat pe cineva: Sfântul Ignatie Teoforul, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Sfântul Athanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Marcu Eugenicul, Sfântul Grigorie Palama – ca să vorbim numai de epoca apologeților Ortodoxiei și a celor nouă Sinoade Ecumenice, repet, fără a trece în planul doi pe niciunul dintre ceilalți Sfinți Părinți), iar înainte de acestea nu se hrănește zilnic cu cuvântul Sfintei Scripturi, care ne înțelepțește spre mântuire, cum va putea scăpa de înșelare? Nu are cum! Iar cel sau cea care crede că are cum se află în cea mai grea înșelare.

Care dintre noi nu este, în fiecare zi a vieții lui, în vreun grad de înșelare duhovnicească? Toți suntem păcătoși. Ne-am îngrădit de panerezia ecumenistă tocmai pentru a ne feri de cea mai cumplită înșelare, care este erezia. Este un bun început, dar drumul este lung până la mântuire. Iar diavolul de abia așteaptă să ne arunce în vreo înșelare…

Oare nu sunt unii dintre noi care ignoră starea proprie de înșelare, orbirea ego-ului, și cu voie înșală și pe alții, mai ales în cele ale credinței? Aici este o responsabilitate cumplită, în fața căreia eu nu pot decât să mă cutremur.

De aceea mă rog lui Hristos întotdeauna să mă certe și să mă mustre, dar să nu mă lase în nicio înșelare. De aceea am lăsat totul deoparte și mi-am petrecut peste un an de zile traducând – cu lacrimi de bucurie și de recunoștință – cartea cu Învățătura Sinoadelor Ecumenice despre întinarea prin erezie și validitatea Sfintelor Taine, pentru că pentru prima oară după anul 1992 (când am intrat la Seminarul Teologic) am avut ocazia de a-mi ostoi dorul purtat în inimă în toți acești ani de a citi numai ce spun Sfinții Părinți, de a ucenici la picioarele lor, așa cum ei au ucenicit la picioarele lui Hristos.

Este doar un început… Nu am câștigat nimic altceva decât o mare responsabilitate în plus, dar este bine așa, căci dacă afli adevărul de la ucenicii adevărați ai Adevărului ești dator să îl spui mai departe. Nu este al tău, nu ai ce adăuga sau scoate din el, ci trebuie să îl păzești curat, frumos, întreg, să fii tu al lui, scuze, adică al Lui.

Nădăjduiesc ca acest cuvânt să ajungă la inimi și să iubim mai mult pe Hristos, iar toate argumentele teologice ale propovăduirii ortodoxe să le luăm, fără excepție, ca fiind pline de autoritate eclesiologică, din Sfânta Scriptură și din opera minunată a Sfinților Părinți ai Bisericii.

Evlaviile personale să rămână personale și să fie trecute prin sita care cerne adevărul de înșelare. Să nu ne facem idoli din nimeni, cu atât mai puțin din ego-ul nostru. Altminteri nu ne vom mântui. Să ne lumineze Hristos, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și cu mijlocirile Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți!

Blagosloviți și iertați!

pr. Ciprian Staicu