Citim că:
1. Sperăm ca discuția dintre preot și părinți-nași să nu fie o „negociere” a metodei de botezare, iar excepțiile medicale să nu devină „motiv” permanent pentru folosirea metodei prin stropire-turnare.
2. Sfinții care au pătimit și mărturisit ortodox în închisori au și acum răbdare – ca și atunci – și poporul român așteaptă cu drag canonizarea lor. Sperăm să se și întâmple. Până în 2025 este cale lungă… Rușii au canonizat 1.000. Noi, numai câte doi… pe zone? Zgârcită treabă… după atâta suferință…
3. Ce bine ar fi de s-ar îngrădi și de ecumenism… dar cu masca pe barbă e mult mai greu (sigur o țin doar la poză, căci altfel e imposibil de respirat, având și o barbă lungă și deasă – o spunem din experiență), căci mintea e încețoșată de atâta dioxid de carbon. Se pare că de curând la un hram vlădica Teodosie ar fi zis că dacă ar fi vreo doi-trei ierarhi să se îngrădească de panerezia ecumenistă, ar face-o și el. Dar de la vorbe… până la fapte este iar cale lungă. Dar dacă ajunge mitropolit, mai știi? Dea Domnul! Pentru rugăciunile marilor Sfinți Ierarhi din scaunul Tomisului, pe care i-am avut de-a lungul istoriei, participanți la Sinoadele Ecumenice.
4. Bine măcar că s-a pus accentul pe întreita afundare, așa cum trebuia. Realitatea din teren va arăta ce anume s-a priceput pe cuprinsul Patriarhiei Române.
Redacția
