Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Dumnezeu pășește pe pământ și prin Sfinții Lui…

Sfântul Efrem Katunakiotul, ucenicul Sfântului Iosif Isihastul

Dacă obișnuiești să îți plângi păcatele, azi plângi, mâine vei plânge, poimâine vei plânge și vei ajunge în punctul de a spune: De ce plâng? Nici eu nu mai știu, dar este bine că plâng. Da, dar prin lacrimile tale știi câtă curățire se face înlăuntrul tău?

Așa cum îți speli cămașa, baticul cu săpun, așa este și cu lacrimile la rugăciune. Te curățești înlăuntrul tău și apoi vin lacrimi mai adânci (cele de dor după Dumnezeu, apoi de recunoștință pentru iubirea Lui – n.trad.).

Vă va durea capul, mintea va fi tulburată de gânduri, pentru că aceste prime lacrimi se numesc „curățitoare.” Ele curățesc omul pe dinlăuntru.Când se trece de etapa lacrimilor curățitoare, vin alte lacrimi, dătătoare de bucurie. Prin aceste lacrimi de bucurie chipul nostru se va înfrumuseța și pe aproapele, pe colegul, pe vecinul nostru îl vom vedea cu o altă frumusețe, una duhovnicească.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2021/02/blog-post_194.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Bonus:

Zis-a Avva: „Unii sunt bănuitori în legătură cu ceea ce se întâmplă acum în lume. Dimpotrivă, alți oameni trăiesc ca și cum nu ar avea niciun potrivnic (adică diavolul – n.n.). În viața oamenilor naivi diavolul trece neobservat (dar își face lucrarea lui – n.n.)”.