Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Fără veșnica pomenire…

„Eroii covid, din linia întâi…”

„Mai demult, dacă voiai să rămâi singur, încuiai ușa, acum trebuie să scoți din priză telefonul fix, să închizi telefonul mobil, să închizi facebook, twitter, viber și să îți rezervi un loc într-o mănăstire…”

Vivekanandan, unul dintre cei mai vestiți și mai iubiți actori din India, având la activ 143 de filme, a fost ales ca protagonist al campaniei de vaccinare, pentru faima lui și pentru că a fost tot timpul pro-vaccin. S-a vaccinat anti-covid 19 în data de 15 aprilie 2021, spunând apoi așa: „Vreau să le arăt oamenilor că nu există niciun pericol în vaccinare.”

După 24 de ore a făcut infarct, iar în 17 aprilie 2021 a fost îngropat, lăsând în urma sa soția și 3 copii.

Viața bate filmul!

Fiecare caută ceea ce găsește!

Prin vaccin urmarea este doar moartea!

Redacția