https://www.facebook.com/marian.saioc81/videos/630772758117446/?extid=WA-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C
Note: nu avem nicio legătură cu credința eretică greco-catolică a vorbitorului, dar apreciem faptele lui, din funcția pe care o are ca parlamentar european, care sunt în slujba neamului românesc.
Când am fost student la București (1997-2001), cineva m-a îndrumat să merg la redacția ziarului Dreptatea al PNȚCD. Era undeva într-un bloc (parcă la etajul 6), aproape de Parcul Cișmigiu. Nu eram membru de partid, nici acum nu sunt, însă redactorul șef m-a primit cu drag și mi-a încredințat pentru articole ortodoxe pagina religioasă a ziarului (acest ziar se cam împărțea între membri partidului și apropiaților lor, pe la tarabe nu îl găseai, avea un tiraj de câteva sute de exemplare, cred).
Am lucrat acolo vreo 2-3 ani, câștigam și ceva bănuți de pâine, însă ceea ce m-a impresionat era cultura generală a redactorului șef (nu mai rețin numele, din păcate).
Era un om cu două doctorate (parcă istorie și filologie), care m-a învățat cam tot ce știu eu azi despre tainele scrisului, despre modul de a face un ziar, a scrie cărți etc. Ziarul apărea săptămânal, iar când mergeam să duc articolele pentru săptămâna următoare adesea aveam discuții lungi și foarte rodnice, așa că îi rămân recunoscător, ca unui profesionist în ceea ce făcea.
Cred că era greco-catolic, însă niciodată nu mi-a reproșat ceva referitor la ceea ce scriam (în principiu, despre Sfinți, cu accent pe mărturisirea Ortodoxiei și contra ecumenismului), dimpotrivă, cu timpul am primit o foaie întreagă (mai mare de A3), adunând peste 400 de articole la Dreptatea.
pr. Ciprian Staicu