Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cum zicea Sfântul Marcu Eugenicul despre ereticii papistași, așa spunem și noi despre ereticii neo-visarioniști, care îl au la sân pe schismaticul mirean Cristian Călugăru: sunt mai periculoși decât șerpii

Cine se scuză, se acuză! Am observat azi că ereticii neo-visarioniști au dat-o din nou în lacrimogene. Detalii pe site-ul lui Cristian Bucuroiu, unde nici să se semneze nu știu, ca unii ce sunt de fapt „mărturisitori ai cârdășiei cu erezia.”

Se tot lamentează că Episcopia Tulcei nu a eliberat copia „mărturisirii de credință” a schismaticului din titlul acestui articol.

După cum am mai spus, această mărturisire, elaborată și integrală, există până azi pe net, deși în mod viclean sus-numitul a încercat să o facă uitată. O găsiți aici:

LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM – Părintele Cristian Călugăru (două articole)

Am analizat-o și cu altă ocazie, nu pierd vremea acum din nou. Iată:

Cine se dă singur în vileag? Cristian Călugăru

Iar acum vin cu „argumentul aghiazmei”? Numai un oligofren nu își dă seama că testul nestricării aghiazmei se face în timp îndelungat, nu de la o zi la alta.

Orice ar face, acest mirean schismatic tot schismatic rămâne și tot mirean. Pentru că modul în care el a acționat i-a adus pe drept caterisirea. Iar modul în care îi jignește – de ani de zile – pe preoții ortodocși și îi înjură ca la ușa cortului arată doar statutul lui demn de compătimire de îndrăcit, ca unul ce hulește continuu Ortodoxia, îndrăznind să îmbrace sfintele veșminte, de care nu mai este vrednic și „să slujească” cele sfinte.

Să nu uităm că între timp s-au cam trezit toți părinții care au fost păcăliți să slujească cu el. A rămas doar clica de neo-visarioniști, care deja de ani de zile au un singur „rod” al mărturisirii ortodoxe: poezii lacrimogene, în genul lui taica Visarion Iugulescu, tătuca lor. În rest ZERO ABSOLUT, pentru simplul fapt că oamenii aceștia nu sunt ortodocși și habar nu au dogmatică ortodoxă, drept canonic. Ei știu doar să manipuleze, să mintă, să cloneze conturi de youtube (eu am pățit-o), să acuze pe alții etc, adică exact panoplia de atac a ucenicilor lui Visarion Iugulescu. Nimic nu s-a schimbat, decât batista, când se umple de lacrimi și de mucozități.

An nou cu bucurii și să îi țină Dumnezeu pe toți ortodocșii departe de indivizii aceștia!

Cu respect pentru adevăr,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

PS – nu vă mai obosiți, ereticilor neo-visarioniști și schismatici față de Biserica Ortodoxă Română, să mai deranjați și pe monahul Sava cu vreo „întărire” posterioară a elucubrațiilor voastre lacrimogene. Omul este plecat la… Australian Open!

Oferta… monahilor vremurilor din urmă

Sursa: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02cU3c4KHXE8rP2dpWZR8Hek7QahYTsd43M6nHsjQTdRLTw4w4Ao96YXhHzKv4vbUXl&id=100001724528776

Notă: adevărul iese la iveală, întotdeauna!

Stocul scade – Anunț important!!!

Cu deosebită recunoștință – în primul rând adusă Sfintei Treimi, Maicii Domnului, Sfântului Efrem cel Nou și tuturor Sfinților și puterilor îngerești – vă anunțăm că stocul de calendare ortodoxe pe anul 2024 s-a epuizat, precum și aproape tot stocul „Bibliotecii ortodoxe.” Vă mulțumim pentru tot sprijinul dumneavoastră și ne dorim să rămânem alături unii de alții, întru Hristos.

Luna ianuarie este, de ceva vreme, preferata ereticilor ecumeniști, în sensul de a o pângări, prin așa-zisele „rugăciuni pentru unitatea creștinilor”, de fapt trădări ale lor la adresa Ortodoxiei și batjocorire a marilor Sfinți pomeniți de obște în această lună.

Pentru întărirea credinței ortodoxe noi venim cu o OFERTĂ UNICĂ (fără vorbe mari, ci chiar așa este):

În perioada 12-31 ianuarie 2024 vă oferim, cu o reducere substanțială:

1. Seria de acatiste și de paraclise, în cinci volume, intitulată „Nectar de har”, la un preț de 225 RON / serie (transportul cu poșta inclus în preț). Avem disponibile acum ultimele două seturi.

 

2. Lucrarea monumentală „Teologia practică a Mineelor Sfintei Ortodoxii, în lumina învățăturii Sfântului Vasile cel Mare” (400 de pagini A4, cu cele mai frumoase texte din slujbele zilnice ale Sfinților, explicate de Sfântul Vasile cel Mare). Cartea face sinteza celor 12 Minee (pe fiecare dintre cele 365 de zile ale anului) și expune pe teme toată învățătura (peste 2.000 de pagini traduse din limba greacă) Sfântului Vasile cel Mare. Avem disponibile 15 de volume, la preț special de 50 RON.

3. Icoane foarte frumoase, color, de diferite mărimi, pe hârtie groasă, cartonată, lucioasă, cu prețuri între 2-5 RON.

IMPORTANT: fondurile obținute din roadele noastre de mai sus vor fi folosite pentru achiziționare de tonner și pentru lucrări de întreținere și de reparare a tiparniței noastre.

Toate ofertele noastre sunt lipsite de cod de bare și sunt 100% ortodoxe, spre slava lui Hristos, Capul unic al Bisericii, pe Care Îl slujim.

Planul editorial al Tipografiei Ortodoxe Misionare (T.O.M.) pe anul 2024 cuprinde:

1. Broșură voluminoasă dedicată operei antiecumeniste a marelui teolog contemporan și aghiograf isihast, Fotie Kontoglu.

2. Broșură cuprinzătoare despre sionism și explicarea din punct de vedere istoric și practic a influenței acestuia asupra ecumenismului și a instaurării lui antihrist în lume.

3. Volum omagial închinat Sfântului Fotie cel Mare – traduceri din scrisorile lui.

4. „Nectar de har” – volumele 6 și 7, aflate în pregătire, și altele, cu voia Domnului.

5. Volumul alcătuit de colectiv de autori, dedicat împlinirii a 8 ani de la îngrădirea noastră de hotărârile Sinodului ecumenist eretic din Creta (2018). Volumul cuprinde mărturiile noastre despre cum anume s-a desfășurat îngrădirea de eretici în neamul românesc, cu plusurile și abaterile ei (totul spus pe șleau, fără ocolișuri, cu nume și date concrete, spre a despărți apele între mărturisirea ortodoxă și contrafacerile ei).

Și alte lucrări, după cum ne va ajuta Domnul…

Pentru detalii și comenzi: ciprioan@yahoo.com sau 0740788876 (pr. Ciprian).

Plata se face în avans, ca: „donație pentru carte ortodoxă”, în contul Asociației noastre misionar-ortodoxe:

Donează

Redacția

Războiul meteorologic – un documentar de excepție

Mulțumim neobositului traducător Ionel Trandafir: