Pe telegram:
https://t.me/AG_RealEducation/1120
Pe rumble:
https://rumble.com/v4n3kki-tortul-arhieresc.html
Pe youtube:
În această seară, chiar când am ajuns acasă, după un drum ostenitor, dar minunat, la fiii duhovnicești din Moldova de dincoace de Prut, am primit de la un fost coleg de seminar acest video de mai sus, despre care mi-a spus că circulă intens pe grupurile de whatsapp ale absolvenților de teologie, care fierb de indignare, dar se tem să zică ceva public. Eu nu mă tem, așa că iată ce am observat:
a) copilașii bine instruiți și cu voci sonore cântă hotărât: „Pe Hristos să Îl cinstim, pe Înaltul Ioachim…”, precum și „Să stea între romașcani măcar 100 de ani” – interesante versuri, copleșitoare pentru cel sărbătorit;
b) adică ori se referă versurile (refren) la faptul că atunci când Îl cinstesc pe Hristos, ei (și mai ales cei care i-au instruit), îl cinstesc și pe IPS Ioachim sau că cinstea acordată ierarhului este egală cu cea acordată lui Hristos sau că ierarhul este locțiitorul lui Hristos. Adică, teologic vorbind, ei cred că ierarhul Ioachim este egal cu Hristos sau că este vicarius Christi, adică papă în eparhia sa. Oare acestea nu sunt niscaiva elemente neortodoxe (le mai spune și blasfemii)?;
c) deși are 70 de ani (să îi dea Dumnezeu sănătate), ei îi urează – de dragul rimei – să mai păstorească încă 100 de ani; slabe șanse, mai ales dacă e vaccinat covid și chiar dacă nu, că mai rar se trăiește azi 170 de ani;
d) maicile de la centrul eparhial – care au pregătit totul în detaliu – au instalat la loc de cinste, chiar sub (în fața) bărbii cuvioase a mitropolitului, ditamai tortul, în formă de mitră. Dar un tort imens, nu orice! Iar în final se pare că micuții colindători au avut parte de un mare dar, o felie din tortul unicat.
Singura treabă ciudată în toată sărbătorirea aceasta este relația între articolul apărut pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și cele petrecute la această cină festivă (cu oficialități și alți invitați de seamă).
În acel articol (https://eprb.ro/sobor-de-ierarhi-rugaciune-la-ceas-aniversar) se spune că ierarhul și-a serbat ziua de naștere cu toată sobrietatea momentului (fiind în Postul Mare), că s-a rugat toată ziua, că a participat la Liturghia Darurilor înainte sfințite, că I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate, că a dat câte un dar tuturor celor prezenți la sărbătorirea lui. Deci, care este problema că i s-au cântat osanale și a avut parte de un tort pe măsură?
Voi cita pe colegul care mi-a trimis acest video și care l-a intitulat „Coreea de Nord.” Adică? Așa cum acolo scopul vieții locuitorilor este să îl slăvească și să îl cinstească pe iubitul lor conducător unic, la fel este și în cazul ierarhilor ecumeniști: smerenia este fațada, mâna de fier și simonia este metoda de lucru, erezia este pe post de învățătură a Bisericii și cultul personalității ierarhului se substituie închinării reale în fața lui Hristos. Fain, nu?
Adică, voi, cei ce pomeniți pe ierarhii voștri eretici, care se cred papi infailibili și intangibili, chiar credeți că fiind în comuniune cu ei veți avea parte de mântuire? De la Hristos, Capul Bisericii? Să fim serioși… Probabil că cei ce îi pomenesc pe eretici au stins în conștiința lor numele lui Hristos și își văd de meserie, să trăiască bine, liniștiți, prefăcându-se că sunt păstori ai turmei Bisericii, dar de fapt fiind în cârdășie cu lupii cu mitră, cărora le cântă osanale și tremură în fața lor mai ceva decât ar face-o în fața lui satan… sau poate la fel!
Dea Domnul pocăință tuturor, mulți și buni ani tuturor ortodocșilor și mărturisire curată a Ortodoxiei, spre mântuire!
pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
Notă: l-am văzut și pe vlădica de Covasna, prezent la acest ceas aniversar, cât de mult i-a plăcut. De asemenea, fostului meu coleg de seminar, acum episcop de Huși, cât de impresionat a fost. Nu mai spun de mitropolitul Moldovei. Întrebarea care rămâne este una singură: tortul imens era de post? Și dacă materiile folosite pentru a-l face au fost de post, ideea unui tort-mitră imens este consecință a vieții ascetice ortodoxe, de înfrânare și de ferire de îmbuibare sau de desfrânarea gâtlejului (cum le numesc Părinții filocalici)? Probabil nu vom afla niciodată… noi mâncăm doar posmagi!
