Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Scrisoare deschisă a unor mireni greci către părinții Teodor și Serafim Zisis – partea a II-a (punctele A – D)

Α) Pr. Teodor Zisis spune la (ora/min/sec: 1:02:36) că în acest moment în Grecia părinții aghioriți și în mod special părintele Sava Lavriotul nu se supun unei linii a iconomiei pe care (pr. Teodor Zisis însuși) a ales-o și astfel părintele Sava produce dezbinări și tulburări (în finalul acestei părți a II-a va fi și un fragment amplu din cuvântarea pr. Teodor, care se referă mai mult la pr. Sava). La comentariile pr. Teodor referitoare la pr. Sava trebuie să răspundă pr. Sava însuși, care firește că poartă, la fel ca fiecare dintre noi, propria lui răspundere despre calea urmată în lupta împotriva ereziei.

Însă întrebarea logică este: unde s-a mai auzit, în istoria bisericească, ca un preot să acuze pe un monah, ca la tribunal, fără referiri la elemente și dovezi patristice (convorbirile la telefon și cele față către față nu constituie elemente cu caracter justițiar în Biserică)?

Cine l-a numit oare pe părintele Teodor Zisis reprezentant-conducător al celor îngrădiți de erezie sau indiscutabilă și unică persoană care exprimă Tradiția patristică în asemenea mod încât cine nu ascultă de el să fie acuzat de neascultare? Iar, mai mult, acest lucru îl face în afara jurisdicției sale pastorale, calomniind un monah care lipsește datorită, chipurile, neascultării lui de o linie pe care acest preot singur – sau împreună cu gruparea lui – a hotărât-o după bunul plac.

Iar ce este cel mai rău: pr. Teodor îi cere monahului Sava să asculte de o linie care deja a fost acuzată de mulți, cu argumente convingătoare, ca fiind anti-patristică? Și de ce se referă pr. Teodor Zisis numai la acest monah? De ce este acuzat numai pr. Sava Lavriotul? Nu există oare și alți clerici, monahi și credincioși care nu urmează linia Zisis-Manolis? Pr. Teodor îi acuză pe ceilalți de egoism? Oare nu se gândește că poate linia lui proprie cade mai mult sub incidența acuzației adusă pr. Sava?

Pentru că este evident că hotărârea unei sinaxe sau a unui sinod despre linia iconomiei nu ni s-a făcut cunoscută, așadar aceasta constituie aprecierea lui personală, cel puțin până în momentul în care pr. prof. Teodor Zisis ne va dovedi ceea ce a urmărit, fără succes, până acum: că aceasta – iconomia – este linia Bisericii.

Cinstiți părinți, ați uitat cuvintele Domnului: „Dacă am vorbit rău, mărturisește ce a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă bați?” (Ioan 18, 23) Într-adevăr, cine v-a dat dvs o asemenea autoritate? Să înțelegem această declarație publică a dvs ca una de amenințare, că oricine, nu numai pr. Sava Lavriotul, care nu urmează propria dvs iconomie va fi înfierat ca extremist și schismatic și va fi condamnat în lipsă, la tribunale de felul acesta?

Așadar, cine este cel care de fapt dezbină lupta anti-ecumenistă?

Oare în final toate acestea se întâmplă ca să reușiți să impuneți linia – pe care nu ați reușit să o impuneți în Grecia – prin cei din Ucraina (și România), pe care ați vizitat-o ca autointitulat reprezentant al celor îngrădiți de panerezia ecumenismului?

Oare nu cumva microbul șefiei care infectează ca un virus spațiul Bisericii de mult timp și vă urmărește și pe dvs din perioada luptelor din anul 2001, în timpul vizitei papei în Grecia și în continuare în sinaxele de la Gazea (Volos) nu vă permite să vă aduceți aportul la lupta anti-ecumenistă dintr-o poziție mai smerită și această luptă să fie dusă de o conducere colectivă? Dacă acest lucru este adevărat, el fiind ceva omenesc la urma urmei, și poate nu îl conștientizați, mai ascultați și alte păreri, că toate acestea expuse mai sus par în ochii multora ca o încercare de impunere și de reglare de conturi și extind la nesfârșit dezbinarea și nu fac posibilă o reconciliere bineplăcută lui Dumnezeu.

 

Β) Pr. Teodor Zisis spune (la 1.06.10) – referindu-se la declarația lui proprie de întrerupere a pomenirii mitropolitului Antim al Tesalonicului – că nu îi condamnă pe episcopii care au cuget ortodox, dar care încă îl pomenesc pe patriarhul ecumenic și Sinodul Greciei și îi cheamă să urmeze și ei binecuvântata cale a întreruperii pomenirii, primită de la Sfinții Părinți.

Părinte Teodor, este însă vremea să conștientizăm noi toți că orice iconomie nu anulează acrivia, ea are doar un caracter temporar, o dată de încheiere rapidă și durează puțin! Iar dacă în epoca marilor Părinți, iconomia nu ținea mai mult de câteva luni sau câțiva ani (datorită marii încetineli a transmiterii învățăturilor eretice de la o Biserică la altă Biserică), ce justificare există astăzi pentru iconomii, în clipa în care veștile despre învățăturile neortodoxe se transmit și sunt aflate în aceeași zi în care ele au fost rostite?

Așadar, au trecut aproape doi ani de la desfășurarea sinodului de la Kolimbari. Cinstite părinte Teodor, care episcop, care duhovnic a ascultat rugămintea dvs? Niciunul! Chiar și cei care la începutul anului 2000 vorbeau despre întreruperea pomenirii, au amuțit! Deci, cât timp aveți de gând să mai așteptați, devreme ce spuneți că iconomia are un caracter temporar? Puteți să ne spuneți o limită, ca să aflăm și să nu greșim nici noi?

Și ne întrebăm: oare nu îi favorizați pe cei care sunt în comuniune cu erezia (mitropolitul de Pireu, cel de Navpaktos etc) ca să vă justificați linia dvs, pe dvs înșivă? Vă justificați pe dvs, pentru că primii – dvs și pr. Manolis – ați anulat întreruperea pomenirii, deoarece le îngăduiți și îi sfătuiți pe fiii dvs duhovnicești să meargă la slujbe la ecumeniști, dar și dvs vă împărtășiți cu un episcop (ÎPS Longhin Jar – n.trad.), care îl pomenește pe întâi-stătătorul lui, care îl pomenește pe patriarhul ecumenist Chiril al Moscovei?

Cele despre care vorbiți în continuare (la Bănceni – n.trad.), adică despre Taine invalide (din fericire, ele nu sunt susținute decât de foarte puțini și chiar izolați și de nimeni altcineva, așa cum s-a demonstrat de curând și în mod public în Grecia) de ce nu le-ați abordat și în Grecia, când a avut loc dialog public pe această temă, astfel încât să îi ajutați pe credincioșii care poate că au fost influențați de această învățătură? De ce vorbiți despre aceasta numai în afara Greciei și mai ales legat de iconomie?

Nu constituie aceasta o înșelare sau o denaturare pentru folos propriu? Și nu v-ați ferit să luați poziție publică nu numai față de problema Tainelor, dar și referitor la calendar, la unitate, la prigonirea altor preoți, la lupta antiecumenistă și la sprijinirea mirenilor. De ce tăceți în legătură cu aceste subiecte în Grecia și sunteți foarte vocal în Ucraina?

 

C) Pr. Teodor Zisis menționează (la 1.20.38) cuvântul de împăcare al Sfântului Grigorie Teologul (acest cuvânt îl menționează din nou mai târziu pr. Serafim Zisis, la 3.40.40, ca dovadă că cei ce urmează acrivia nu au dragoste). În acest cuvânt, Sfântul Grigorie își exprimă bucuria pentru că monahii și mirenii îngrădiți (care întrerupseseră pomenirea tatălui Sfântului Grigorie, pentru că a semnat un text semiarian) au reluat pomenirea lui când au înțeles că acesta a făcut-o – după opinia pr. Serafim Zisis – din neștiință și simplitate.

Părinților, dar nu înțelegeți că acest exemplu este împotriva pozițiilor susținute de dvs? Pentru că el dovedește sensibilitatea (la probleme de dogmă – n.trad.) acelor monahi, care nu au ținut seama de nimic, nici că episcopul respectiv era tatăl Sfântului Grigorie Teologul, ci au aplicat acrivia și nu iconomia.

Dacă au acționat în grabă sau fără a analiza situația nu are legătură cu atitudinea episcopilor actuali (ca să nu vorbim despre ecumeniștii pur sânge). Dovadă a acestui fapt este ca atunci când au înțeles că fapta tatălui Sfântului Grigorie a fost făcută din simplitate, au reintrat în comuniune cu el (desigur după ce el și-a retras semnătura – n.trad.)!

Părinților, cum comparați lucruri de necomparat? Unde ați văzut aici aplicarea iconomiei? Există astăzi situații și fapte ale episcopilor contemporani care v-au condus la a susține că aceștia au o „simplitate a inimii” asemănătoare cu a acelor monahi? Nu, desigur!

Dimpotrivă, episcopii de azi au acceptat, unii în mod tacit, alții pe față, hotărârile eretice din Creta! Și au făcut aceasta chiar și după sute de articole care atrăgeau atenția și dovedeau cele legate de caracterul tâlhăresc, eretic, înșelător, de pregătirile sistematice viclene, chiar și de implicarea organizațiilor americane pentru desfășurarea sinodului tâlhăresc de la Kolimbari! Oare ați descoperit vreo „simplitate a inimii” în acceptarea și răspândirea Enciclicei Sinodale „Către popor”, care îi înșeală pe credincioși, încercând să îi convingă de faptul că tot ce s-a întâmplat în Creta ar fi fost ortodox?

Oare ați descoperit o „simplitate a inimii” la episcopi prin faptul că au acceptat în mod tacit pedepsirea dvs de către mitropolitul Tesalonicului (oprirea de la slujirea celor sfinte – n.trad.), care probabil va conduce la caterisirea dvs? Există vreun document, o scrisoare de susținere sau de protest, măcar din partea celor 15 episcopi ortodocși (după opinia dvs), care să se opună prigonirii dvs? Părinților Teodor și Serafim, astăzi nu se pune problema neștiinței (a ceea ce se întâmplă – n.trad.), pentru că, așa cum spune pr. Serafim (la 1.30.09), ecumeniștii stăpânesc peste tot.

Cinstiți părinți, care episcop poate să susțină că nu cunoaște acest subiect (al hotărârilor sinodului din Creta – n.trad.)? Oare, de exemplu, mitropolitul de Pireu? Cine poate să susțină că vreun mitropolit este în comuniune cu erezia din simplitate și din neștiință – așa cum a fost situația tatălui Sfântului Grigorie Teologul? Oare, de exemplu, mitropolitul de Navpaktos? Așadar, cum îi comparați pe episcopii de astăzi cu Sfinții acelei epoci strălucite a Bisericii? Cum comparați epoca de compromis și de trădare cu epoca aceea strălucită a prigoanelor și a mărturisirii? Unde veți mai ajunge ca să încercați să justificați cele de nejustificat?

Cei doi părinți Zisis îl folosesc chiar și pe Sfântul Vasile cel Mare ca exemplu care a folosit iconomia. Însă Sfântul Vasile dezminte aceasta.

Sfântul Vasile cel Mare scrie exact așa: „văzându-vă iubirea de frați și iubirea față de voi a acestor frați, iar cu atât mai mult iubirea lor de Hristos și acrivia lor în cele ce țin de credință și că au râvnă față de ambele (față de credință și față de acrivie – n.trad.), să nu vă despărțiți de iubirea lor și la credința cea sănătoasă să nu renunțați” (Epistola 114, Către cei din Tarsos despre (comunitatea-Biserica din) Kyriakos, PG 32, 528-529). (aici Sfântul se referă la o comunitate bisericească, ce din cauza confuziei care domnea atunci, nu era în comuniune cu celelalte Biserici (comunități ortodoxe – n,trad.). Sfântul Vasile alcătuiește cuvinte de laudă despre credința și etosul acestei Biserici, garantează el însuși personal pentru credința ei ortodoxă și îi roagă pe credincioșii din Tarsos să o primească în comuniune deplină cu ei)

Iar în epistola a 54-a, Către horepiscopi, Sfântul Vasile scrie: „foarte mă mâhnește că au lipsit de aici Canoanele Părinților și s-a izgonit toată scumpătatea (acrivia) din Biserici. Și mă tem nu cumva, sporind câte puțin nebăgarea de seamă aceasta, să vină lucrurile în tulburare desăvârșită (totală). Pe cei ce slujesc Bisericii, din vechime în Bisericile lui Dumnezeu s-a statornicit un obicei, prin care cu toată acrivia încercându-i, îi primea și cu de amănuntul se pândea (cerceta atent) toată petrecerea (viața) lor.” La fel, în epistola a 92-a, Către italici și gali„a întina (anula) acrivia canoanelor (înseamnă) putere multă spre a păcătui.”

Sfântul Vasile cel Mare a făcut într-adevăr iconomii în Duhul Sfânt. Însă nu a declarat iconomia ca fiind „cale împărătească.” Nu este posibil ca în timp ce Sfântului Vasile cel Mare îi părea rău de lipsa acriviei din Biserici, dvs să promovați această lipsă ca exemplu de iconomie!

Pentru că, potrivit Sfântului Vasile cel Mare, „iconomiile despre cele bisericești se fac pe de o parte de către cei care cred în folosul lor, iar ele sunt confirmate (aprobate) de către credincioși (popor)(PG 77, 320) și pr. Anastasie Goțopoulos menționează în legătură cu aceasta, în studiul pe care l-am menționat mai sus, dând și izvoarele patristice corespunzătoare: „este absolut necesar ca această conștiință a Bisericii să accepte (într-o situație anume – n.trad.) abaterea de la acrivie ca având loc după iconomie. Pentru că judecătorul suprem pe pământ al tuturor hotărârilor instituțiilor bisericești este CONȘTIINȚA COMUNĂ A BISERICII, adică a clerului și a poporului.”

Părinților, vă întrebăm din nou, dvs când și unde ați cerut confirmarea din partea turmei (clerici și mireni), a conștiinței comune a Bisericii, și să purcedeți la astfel de acțiuni și declarații, mai ales în afara Greciei? Care sinaxă sau conferință v-a împuternicit să faceți aceasta? Dacă împuternicirea v-a dat-o parohia dvs, aceasta nu poate să reprezinte conștiința comună a Bisericii, oricât de numeroasă ar fi ea, ca membri. Din cuvintele dvs – părintele Teodor – la mănăstirea Sfânta Paraschevi de la Milohori (Ptolemaida) după întoarcerea de la Bănceni (Ucraina) am aflat că sinaxa/conferința urmează să aibă loc și nu a avut deja loc. De când expresia retorică „mai târziu, mai devreme” (pe românește s-ar traduce cu proverbul: a pune carul în fața boilor) a devenit linia Bisericii și a fiecărui păstor în parte, oricâtă autoritate ar deține acesta?

Sfântul Grigorie Teologul scria despre prietenul lui, Sfântul Vasile cel Mare astfel: „și înainte de vremea acriviei el a făcut dinainte planul de acrivie.” (Cuvânt la înmormântarea Sfântului Vasile cel Mare, episcopul Cezareeii)

Cum este posibil ca Sfântul Grigorie Teologul să folosească iconomia  ca și „cale împărătească” – după cum afirmați dvs – însă în același timp să îl laude pe Sfântul Athanasie cel Mare și pe Sfântul Vasile cel Mare, precum și pe alți câțiva păstori pentru acrivia lor și să îi acuze ca fiind apărători și luptători în favoarea necredinței (a ereziei) pe cei lași, pe cei influențați de lingușiri sau chiar și de ignoranță, iar despre sine însuși să spună: „căci nu îndrăznesc să mă laud cu ceva, nici să mă iconomisesc cu lipsa mea de curaj”?

De ce nu vorbește Sfântul Grigorie despre aceștia, așa cum ați formulat dvs ca izvor patristic, de lipsă de iubire? Nu este în acord Sfântul Grigorie cu ceilalți Sfinți Părinți? Aceștia (de exemplu, Sfântul Teodor Studitul, pe care îl menționați mai încolo în argumentația dvs) îl ignoră sau nu a auzit de Sfântul Grigorie? Sau nu există consensus patrum (consensul Sfinților Părinți) sau dvs nu ați înțeles bine cum stau lucrurile. Ca să nu blasfemiem, probabil că este valabilă a doua variantă. Părinților, după exemplul Sfântului Grigorie Teologul, dvs pe care împreună-luptător și împreună-slujitor cu dvs îl lăudați pentru acrivia lui?

Dimpotrivă, dvs îi condamnați ca fiind extremiști pe cei care urmează acrivia și îi lăudați pe iconomiști (la noi se mai numesc și nepomenitori moderați – adică gruparea lui Chirilă – n.trad.) Este adevărat sau nu că susțineți iconomia, cel puțin prin acordul dvs tacit și prin elogierea unilaterală în mod insistent a sfintei iconomii (!) din partea părintelui Nicolae Manolis?

Însă cel mai evident exemplu de cum denaturată, părinților, învățătura celor doi Sfinți ierarhi, dar și a tuturor Sfinților, constituie certarea făcută de Sfântul Vasile cel Mare la adresa prietenului său (iubit ca un frate), Sfântul Grigorie Teologul: atunci când Sfântul Grigorie ezita și întârzia să reacționeze împotriva ereziei și să își apere turma, Sfântul Vasile l-a acuzat că este nepăsător (trândav) și „nevrednic chiar și să trăiască, devreme ce arată o indiferență atât de mare față de problemele bisericești” (vezi Stelian Papadopoulos, Vulturul rănit, Editura Apostoliki Diakonia, p. 110 – în limba greacă, probabil că în traducerea românească este la o pagină diferită – n.trad.).

Cu toate că știți foarte bine acest lucru, cu toate că acrivia și rigurozitatea Sfântului Vasile cel Mare chiar și față de prietenul lui prin excelență este mai mult decât evidentă și nu mai dă posibilitatea unor interpretări diferite, dvs insistați să denaturați, prefăcându-vă desigur că îi urmați pe Sfinți?

Și dacă vă hotărâți să nu răspundeți la scrisoarea noastră, probabil pentru că nu suntem vrednici de cuvânt și de atenție și suntem nevrednici de caracterul dvs științific universitar, să vă aduceți minte că oricât de mult l-au mâhnit aceste cuvinte pe Sfântul Grigorie Teologul, el nu s-a mâniat, nu a acuzat, nu l-a blamat pe prietenul și fratele lui, Sfântul Vasile cel Mare, ci și-a schimbat atitudinea (respectând cuvântul lui).

 

D) La (1.33.00) pr. Serafim Zisis spune și următoarele: „Navkratios a întrebat concret dacă se poate avea comuniune cu un preot care este ortodox, pomenește un episcop ortodox, dar acest episcop de frică pomenește un mitropolit eretic. Și Sfântul Teodor Studitul îi spune că da, poate, de dragul iconomiei. Să fim atenți că și numai această idee o distruge pe cea a vaselor comunicante, adică aceea că cel care pomenește un eretic, chiar dacă el, cel ce pomenește, este ortodox, se întinează, la fel ca și toți cei care îl pomenesc la rândul lor pe eretic.”

Oare nu cumva aici pr. Serafim spune erezii? Este posibil ca așa de multe referiri ale Sfinților, care vorbesc despre întinarea prin erezie, condamnă comuniunea cu ereticii, să fie „distruse” de o poziție de iconomie? Este posibil ca acrivia să fie distrusă, să fie exclusă din viața Bisericii de către iconomie?

Este posibil ca să fie susținută iconomia exact atunci când discernământul impune acrivia, adică astăzi, acum, când nimic nu îi mai oprește pe ecumeniști și este pierdută o bătălie după alta? Părinte Serafim, astăzi iconomia impune mai multă… acrivie! Nu mai multă iconomie!

Sfântul Teodor Studitul scrie că uneori, pentru puțin timp, căpitanul corabiei schimbă cursul acesteia, ca să se ferească de un pericol. Dacă un păstor continuă cu iconomia (schimbarea), atunci el a schimbat calea și în loc să îi apere pe credincioși de lupul eretic, îi lasă pe ei – sau mai bine spus îi trimite el însuși – în gura lupului!

În loc să dea alarma, căpitanul corabiei dă semnalul de liniștire și de mergere împreună cu erezia! El merge alături de ecumeniști, care aleargă pe calea lor, și în loc să îi sfătuiască pe credincioși să nu mai meargă la bisericile unde sunt pomeniți ereticii și toți cei care îi tolerează și sunt în comuniune cu ei, îi îndeamnă să umple bisericile cu prezența lor și să petreacă Paștile cu ereticii și să se împărtășească din mâna lor!

De aceea tonul cu care Sfântul Teodor Studitul scrie este dramatic, apărând calea împărătească a acriviei, față de „calea împărătească” – cum numiți dvs iconomia cea rea! (de ce, părinte Serafim, dincolo de „reaua ascultare”, despre care atât de frumos vorbește tatăl dvs într-o carte, există și reaua iconomie?)

Și Sfântul Nicodim Aghioritul, vorbind despre anumite iconomii care s-au făcut, scrie că aceste iconomii sunt lipsite de acrivie: „însă acestea, care sunt rare și conjuncturale, fiind lipsite de acrivie canonică nu devin lege a Bisericii, iar ceea ce este rar se supune acelui principiu juridic care spune: ceea ce nu este în acord cu canonul nu poate fi folosit ca model sau exemplu.

Și întrebăm: părinte Serafim, oare nu cumva cădeți în cursă, fiind vinovat de ceea ce îi acuzați pe alții, așa cum într-o omilie a dvs rostită de curând ați spus, de exemplu, că pentru a înfrunta erezia lui Nestorie, Eutihie a ajuns în cealaltă extremă? Adevărat! Dacă ați fi spus cele de mai sus acum câteva decenii, când erezia ecumenistă era mai la începutul ei, am fi putut să discutăm. Putem însă acum, după atâtea și atâtea pe care le-au comis și le-au legiferat ecumeniștii să vorbim despre o iconomie de felul acesta?

Și părintele Serafim continuă (să spună la Bănceni, conform înregistrării video):

„Sfântul Teodor spune în legătură cu altă întrebare: Mă întrebi: dacă episcopul nu a fost în sinodul eretic adulterin și numește acest sinod – tâlhăresc, însă îl pomenește pe mitropolitul lui, care a fost prezent la acest sinod, atunci trebuie (poate) cineva să se împărtășească de la un preot care aparține de acest episcop, devreme ce episcopul său învață ortodox. Și Sfântul Teodor a răspuns: da, de dragul iconomiei. Este de ajuns ca acesta (cine?) să nu slujească împreună cu ereticii.

Din text nu se vede dacă se referă la episcop sau la preot (care să nu slujească cu ereticii – n.trad.) Dar din ceea ce spune Sfântul mai jos se vede că se referă la preot, nu la episcop. Așadar, nu este nici o problemă, e de ajuns că el pomenește un episcop ortodox, chiar dacă acela de frică îl pomenește pe mitropolitul său, care este eretic …

Dacă însă pomenește un episcop eretic, chiar dacă preotul îi fericește pe cei care sunt prigoniți, chiar și dacă el învață ortodox, trebuie să ne ferim de împărtășirea cu el, însă la masa comună, dacă acesta pomenește din frică la Sfânta Liturghie, la masă să îl primim, chiar și să binecuvânteze hrana și să cânte împreună cu noi, dacă desigur el nu slujește împreună cu ereticul, nici cu episcopul locului, nici cu altul. Și dacă nu dă în mod voit Sfânta Împărtășanie ereticilor.

Dacă cineva mănâncă cu preotul care a binecuvântat cununia adulterină sau mănâncă cu un alt eretic, din neștiință (că e eretic), trebuie să ne păzim, nici să nu mâncăm cu el, chiar și dacă se preface că învață ortodox.  Pentru că ei nu respectă porunca Apostolului care spune că nici să nu mâncăm împreună cu aceștia. Dar mai departe nu trebuie să cercetăm, adică să căutăm dacă cineva a mâncat împreună cu acela care a mâncat cu altcineva… și de aici să lungim cuvântul ca pe un lanț și astfel să ne îndepărtăm de toți. Aceasta este practica propriei noastre voințe și nu a Sfinților.”

Aici intervine pr. Teodor Zisis și spune: „Este ceea ce fac acum extremiștii împreună cu (părintele) Sava; aceasta nu este tactica Sfinților. Nu mergi mai încolo, ci îndepărtează-te numai de eretic.”

Și părintele Serafim continuă: „Așadar, să analizăm puțin cele ce le-am spus. Întinarea prin erezie nu se transmite succesiv la toți clericii din pricina unui întâi-stătător care pomenește eretici. Același lucru este valabil (adică netransmiterea succesivă a întinării prin erezie) și în situația servirii mesei împreună cu alți oameni.

Adică nu trebuie să mâncăm cu ereticii și cu cel care mănâncă cu ereticii. Însă nu trebuie să cercetăm cine cu cine a mâncat etc. Al treilea punct, foarte important: Cuviosul Teodor Studitul îl numește ortodox pe episcopul care de frică pomenește un mitropolit eretic, este de ajuns ca acest episcop să condamne sinoadele eretice și să nu participe la asemenea sinoade.

Și nu spune în această situație că trebuie ca preotul cu care noi avem legătură să nu slujească împreună cu episcopul lui. În al patrulea rând, înclinația sau dispoziția inimii are importanță pentru Sfântul Teodor. El spune că dacă episcopul ortodox de frică pomenește un eretic sau dacă preotul de frică pomenește un episcop eretic, noi putem totuși să mâncăm cu un asemenea preot, dar nu trebuie să primim Sfânta Împărtășanie de la el. Însă nu putem să mâncăm împreună cu un preot care din indiferență are legătură cu ereticii. Și desigur trebuie să avem în vedere că toate acestea sunt iconomie, nu sunt acrivie. Însă sunt permise.”

Oare nu cumva pr. Serafim și pr. Teodor ar trebui să aibă în vedere și alte elemente ale învățăturii Sfântului Teodor Studitul, astfel încât învățătura lor să fie completă?

În rezumat: părintele Serafim menționează răspunsul Sfântului Teodor Studitul către stareții și monahii care l-au întrebat dacă cineva poate să fie în comuniune cu un preot care este ortodox, pomenește un episcop ortodox, însă acest episcop din teamă pomenește un mitropolit eretic. Sfântul Teodor a răspuns: da, se poate, de dragul iconomiei, însă clarifică – așa cum și pr. Serafim Zisis spune din nou, la (1.36.00): este de ajuns ca acest preot să nu slujească împreună cu ereticii.

Așadar, Sfântul Teodor pune neconslujirea cu ereticii ca premisă a comuniunii și dvs negați aceasta? Sfântul învață foarte clar că prin pomenirea episcopului eretic cădem în erezie, chiar dacă avem cuget ortodox. Așadar, cum de dvs nu mai recunoașteți acum că „cel care se împărtășește cu cel de neîmpărtășit este și el de neîmpărtășit”, cu toate că mai demult ați susținut cu căldură acest lucru, dar acum ați retractat aceasta?

Apoi mărturisiți că nu puteți să distingeți dacă aici sfântul Teodor se referă la preot sau la episcop. Așadar, devreme ce nu sunteți siguri, cum îi trimiteți atât de ușor pe credincioși la astfel de preoți? Episcopii pe care îi susțineți au slujit și slujesc împreună cu principalii reprezentanți ai ecumenismul, precum sunt mitropoliții de Messinia, de Volos, de Corint, de Thesalonic etc, da sau nu?

Episcopii pe care îi pomeniți au acceptat și au împărțit credincioșilor mitropoliei lor Enciclica ierarhiei care acceptă sinodul eretic din Creta ca ortodox, da sau nu? Sau poate că ei fac aceasta din teamă? Și pe vremea Sfinților Părinți exista teama de exil, de chinuri etc. Astăzi ce teamă există? Nici una! Este doar posibilitatea ca acești episcopi să își piardă tronul lor episcopal!

În ceea ce privește evenimentele de mai sus și realitatea cugetelor eretice, cel puțin ale mitropoliților menționați mai sus, nimeni nu poate să le pună la îndoială cu tot ce se știe despre ei deja! Aceștia și-au cerut vreodată iertare sau cel puțin să fie făcută cunoscută pocăința lor? Nu! Atunci cum este prezentată ca fiind potrivită în epoca de astăzi iconomia unei alte epoci și a unor situații diferite? De ce denaturați ceea ce dvs însuși ați citit?

Vă vom prezenta și un alt punct din învățătura Sfântului Teodor Studitul, ca să fie pusă la încercare încă o dată lipsa dvs de siguranță (sau de certitudine)! Adresându-se soției spătarului Mahara referitor la pomenirea la Sfânta Liturghie a episcopului care nu cugetă ortodox (a se avea în vedere că se referă la erezia adulterină, care încă pe atunci încă nu fusese condamnată) Sfântul Teodor scrie: „iar la întrebarea dacă trebuie să se cerceteze iarăşi din pricina ereziei, răspunsul este: acest lucru e absolut necesar. Căci a te împărtăşi de la un eretic sau de la unul învinuit pe faţă pentru vieţuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu şi ne face familiari diavolului.”

Și: să fie ştiut tuturor că acum erezia care stăpâneşte în Biserica noastră este cea a adulterilor! O, de-ar fi cruţate de ea şi cinstitul tău suflet împreună cu surorile şi capul tău! Și mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la Liturghie! Ce să-ţi spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are Împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.(Fat. 553,847, 31-34. – P.G 99,1668D-1669Α).

Aici Sfântul Teodor învață că și numai prin pomenirea episcopului eretic cel care se împărtășește se întinează, chiar dacă este preot ortodox. Așadar, să ne spuneți, conform criteriilor Sfântului Teodor Studitul, sunt eretici sau nu sunt cei care au semnat și cei care susțin hotărârile eretice din Creta (dar și cei care sunt în comuniune cu ei)?

Și să revenim la cuvintele dvs. Sfântul pune ca premisă de neîncălcat faptul că preotul acesta care a fost menționat să nu dea în cunoștință de cauză Sfânta Împărtășanie ereticilor. Aceasta nu constituie o altă dovadă a aplicării aici a principiului vaselor comunicante? Dvs știți vreun preot care pomenește un episcop ortodox? Cine este acesta? Devreme ce toți episcopii (ecumeniști pe față sau nu) slujesc împreună! Știți dvs un preot care să pomenească, dar să nu (se) împărtășească ecumeniști? Să ne spuneți numele lui! Nu puteți să vorbiți la modul general și neclar despre subiecte atât de importante. Și dacă nu puteți să dovediți, atunci nu învățați un lucru, pentru că duceți suflete la pierzanie.

Mai mult, la (1.38.00) spuneți, părinte Serafim, că Sfântul Teodor ne sfătuiește că dacă preotul pomenește episcopul eparhiot eretic sau pe altul, chiar dacă preotul este ortodox, chiar dacă îi susține pe cei prigoniți din cauza ereziei, nu trebuie să primim Sfânta Împărtășanie de la el. Acest lucru este valabil, după cum spuneți și mai târziu, și pentru cei care fac acest lucru (pomenesc pe eretic) din teamă.

Dvs însă altceva îi sfătuiți – și desigur în mod public pe credincioși – și le spuneți să meargă la slujbe la preoții „credincioși” din Tesalonic, cu toate că aceștia îl pomenesc pe mitropolitul Antim. Când le-ați spus să meargă la slujbele lor, dar să nu se împărtășească acolo, pentru că mitropolitul Antim este eretic? Dar dacă mitropolitul Antim nu este eretic, atunci, părinte Teodor, de ce v-ați mai îngrădit de el și ați întrerupt pomenirea lui?

Iar părintele Matei Vulcănescu îl pomenește pe mitropolitul Serafim de Pireu de teamă sau din convingere că episcopul lui – adică ÎPS Serafim – este ortodox? În ambele situații nu este anulată învățătura Sfântului Teodor Studitul atunci când dvs slujiți împreună cu el și permiteți ca credincioșii să primească Sfânta Împărtășanie din mâna lui?

 

Vor urma punctele E – H ale părții a II-a, apoi partea a III-a

Spor la citit! Să luăm aminte!

Reamintim:

Partea 1 – aici: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/04/12/scrisoare-deschisa-a-unor-credinciosi-ortodocsi-greci-catre-parintii-teodor-zisis-si-serafim-zisis-cu-rugamintea-de-a-da-un-raspuns-acesteia/

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Hristos a înviat!

Pr. Andrei Cojoacă, fratele nostru întru mărturisirea ortodoxă – predică despre industria muzicală actuală și despre desenele animate

Ce au nevoie copiii noștri? DUMNEZEU, El le trebuie!

 

 

Iubiți frați creștini,

În cele ce urmează o să încercăm să analizăm o problemă foarte gravă a zilelor noastre, și anume, aceea a pericolelor zilnice care îi pândesc pe copiii noștri la tot pasul. Mă refer la lumea virtuală în care copiii noștri „navighează zi de zi”, la pericolele internetului și a multora din emisiunile TV, care nu fac altceva decât să distrugă și să spurce mintea tinerelor vlăstare, mintea fiind poarta dumnezeiască a harului către inimă și nu lăcaș al gândurilor negre și al lucrărilor diavolești.

Așadar, diavolul, în zilele noastre, lucrează prin tehnică, înrobind mintea, creând tinerilor de azi dependență, gravă adicție, de internet și de TV. Lucrarea demonică, în speță, este una foarte vicleană, prin mesaje subliminale de tot felul, mesaje care se întipăresc în subconștient și care lucrează de acolo, foarte viclean și în chipul cel mai drăcesc posibil.

Este vorba de mesaje subliminale cu tentă sexuală, pline de violență, sau de altă natură, care îi obișnuiesc pe tineri și pe copii cu anumite stări, care treptat intră în rutina de zi cu zi, familiarizându-i, cu alte cuvinte, cu violența, sexualitatea, consumul de alcool, în genere cu viciile distrugătoare de suflet, ca apoi să-i distrugă prin patimile ce demonii le-au instaurat în sufletele lor.

Să nu fim înțeleși greșit. Dumnezeu nu este împotriva tehnicii, ci ne-a dăruit-o pentru a ne ușura munca. Însă urâtorul de suflete, diavolul, văzând aplecarea omului contemporan spre tehnică, spre calculator, tehnică smart TV și internet, a pus stăpânire pe acestea, făcându-și prin ele demonica lucrare de ruinare a sufletelor, mai ales în aceste vremuri tulburi.

Era firesc, pe undeva, ca diavolul să aleagă aceasta armă, care este tehnica, atât de răspândită, în zilele noastre, și să-l distragă pe om de la ceea ce este cu adevărat important, adică de la lucrarea rugăciunii și a mântuirii în Hristos. De aceea a ales să-i piardă pe oameni încă din fragedă pruncie și să-i facă să deraieze de la înalta chemare a omului la mântuire și la îndumnezeire.

Dar, să vedem cui aparține lucrarea aceasta. Este vorba aici de o adevărată industrie a muzicii, a videoclipurilor, a publicității de tot felul, o industrie a desenelor animate, prin care, anumite organizații oculte, aflate în spatele lor, își fac lucrarea de înrobire a lumii, de distrugere a ei.

Despre ce organizații este vorba? De francmasonerie, ILUMINATTI (o congregație masonică originară din Bavaria), organizații sioniste de tot felul, care vor să stăpânească lumea și să o supună, prin instaurarea unei noi ordini mondiale și a unei singure religii peste tot pământul. Aceste organizații oculte sunt aceleași care urmăresc instaurarea unei dictaturi biometrice, a răspândirii actelor biometrice cu cip (buletine, pașapoarte, carduri de sănătate naționale si internaționale, carduri bancare cu cip etc) și în ultimă instanță a microcipului implantat sub piele, pe frunte și pe mâna dreaptă, care se identifică cu pecetea Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul, prin care se anulează lucrarea tainică de la Sfântului Botez când am primit și mirungerea cu Sfântul și Marele Mir, pecetea dumnezeiască a Darului Sfântului Duh.

Așadar, cei ce vor primi pecetea Antihristului – microcipul, vor șterge pecetea Sfântului Duh de la Botez, prin aceasta făcându-se robi ai Satanei. Sfântul Apostol Ioan ne avertizează, totodată, ca aceia care nu vor primi pecetea, nu vor putea vinde sau cumpăra.

Așadar lucrarea diavolului vine prin cele materiale, prin instaurarea unei dictaturi economice. Dar nu trebuie să ne înspăimântăm deloc, căci Domnul ne-a asigurat că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, „ne va hrăni în foamete, ne va adăpa în sete, ne va mângâia în prigoane, ne va apăra de toată sminteala și de toată primejdia”, așa cum spun sfinții contemporani ca Lavrentie de Cernigov, Serafim de Virița, Schimonahia Nila din Rusia, părintele Dionisie Ignat, Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cu alte cuvinte, Domnul îi va apăra și-I va ocroti cu al Său har și a Sa iubire de oameni, pe robii săi credincioși, cu condiția să nu ne lepădăm de dreapta credință și să lucrăm cu dragoste la a noastră mântuire.

Este binecunoscut faptul că aproape toată industria muzicală, a videoclipurilor, a desenelor animate, a filmului, a jocurilor pe calculator este condusă din umbră de masonerie și de sionismul internațional. Mesaje subliminale ale Illuminaților sunt frecvent întâlnite în filme, reclame TV, filme pentru copii, videoclipuri.

Amintim aici artiști celebri, în ale căror videoclipuri sunt prezente simboluri oculte malefice, ale instaurării noii ordini mondiale, cu aplecare spre vicii sau tentă sexuală ca: Lady Gaga, Jay Z – piesa Lucifer, Rihanna, Beyonce, Eminem, Madonna, Lil Uzi Vert-legat se citește LUCIFER. Și acestea sunt numai câteva nume, lista fiind mult mai mare de artiști care se închină pe față, fără ascunzișuri, SATANEI.

Mai ales la Lady Gaga întâlnim o serie de simboluri oculte ca ochiul atoatevazator al lui Horus, 666, pentagrama și hexagrama, batjocorirea creștinismului în videoclipuri ca Judas, Alejandro, imagini cu personaje androgine (ca Baphomet regele demonilor), cu dansatori extrem de sumar îmbrăcați, cu piramida masonica pe fundal etc.

Acestea sunt laitmotive în toate celelalte videoclipuri ce aparțin multor artiști contemporani în vogă și care au toate același scop: să familiarizeze tineretul cu aceste concepte și să le distrugă mințile copiilor și adolescenților.

Desene animate ca Garfield, Familia Simpson, Tom si Jerry – cele actuale, Hansel și Gretel, în speță cam toate desenele promovate în zilele noastre și mai ales cele produse de masonul WALT DISNEY conțin simbolistica masonică ocultă ca piramida masonică, ochiul atoatevazator al lui Horus și promovează microcipul ca fiind ceva indispensabil nouă oamenilor.

Nu mică mi-a fost mirarea când în desenele animate cu pisoiul Garfield, acestuia i se cerea să-și implanteze microcip neapărat. Se observă așadar un fenomen de familiarizare a copiilor cu ideea de microcip. În “Mica Sirena”, apar imagini cu tentă sexuală, nuditate exacerbată. Viteza cu care se desfășoară imaginile fac aceste lucruri să nu fie observate cu ochiul liber, dar asta nu înseamnă că imaginea și mesajul subliminal nu s-au înregistrat în subconștient. La o redare, pas cu pas, a imaginilor vom observa însă, lucrurile de care am amintit.

Un alt aspect ar fi acela al violenței mesajelor desenelor animate contemporane, toate evocând război, luptă, monștri, nave extraterestre, deformând realitatea tinerilor și împingându-i într-o lume virtuală a violenței și a distrugerii și haosului. Personajele desenelor animate sunt monștri hidoși, plini de violență, roboți și creaturi virtuale, inexistente, menite să altereze mintea și realitatea în care viețuiesc copiii noștri și să-i inducă în lumea virtuală a haosului și a depărtării de tot ce este pașnic și dumnezeiesc, departe de dulceața harului și împăcarea dumnezeiască.

Și aceste fenomene nu sunt deloc sporadice, ci aici vorbim de marea majoritate a muzicii, a emisiunilor TV, a videoclipurilor, desenelor animate și a jocurilor pe computer  – vezi pe youtube filme ca Iluminatti in music industry or cartoons, Satanic Hollywood exposed si multe asemenea acestora, youtube-ul fiind plin de sute de asemenea filme.

Așadar francmasoneria trebuie privită ca o caracatiță care și-a băgat tentaculele în toate domeniile, cu precădere în sfera politicului. Astăzi nu poți ocupa o funcție înaltă , dacă nu ești francmason sau agreat de masonerie. În toate statele lumii francmasoneria a penetrat în toate sferele politice și de afaceri. Majoritatea președinților SUA au fost francmasoni. Au pătruns în afaceri, în politică, în industria muzicală pe care o conduc. Nu exagerăm dacă vorbim de o parte a industriei muzicale satanică, având ca exemplu principal HOLLYWOOD-ul.

Planul francmasoneriei mondiale, al capilor acesteia, care se numesc ILLUMINATTI sau Bilderberg Group este să dizolve granițele dintre țări și odată cu ele și națiunile globului și să ne uniformizeze, creând astfel o singură populație și o singură religie, aceea a masonilor, care am văzut cui slujește – lui Lucifer. Deja nu ne mai numim români, bulgari, greci sau sârbi, ci europeni. Aceștia prin toate demersurile lor vor să stăpânească lumea cu orice chip.

Printre doctrinele masonice celebre ar fi aceea a dizolvării dreptului de proprietate, a familiei, anticlericalismul de orice fel. Vor să desființeze orice formă de creștinism și de societate sanătoasă. Dacă francmasoneria ar fi așa cum pretinde a fi, filantropică și de șlefuire spirituală, atunci de ce a fost condamnată sinodal de Biserica Ortodoxă Greacă în 1931 și de Biserica Ortodoxă Română în 1937? Condamnarea sinodală din 1937 a fost bazată pe studiul mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului făcut asupra francmasoneriei, un studiu cu o argumentație foarte puternică, foarte riguroasă.

De ce Biserica este împotriva ei? Politicianul Antonie Iorgovan a luptat pentru a o interzice prin constituție, considerând-o ocultă, secretă și în afara legii. În câteva cuvinte, am dori să reliefam caracterul ocult, extrem de periculos al acestei congregații internaționale. În primul rând, cel mai celebru francmason al tuturor timpurilor, Albert Pike, în cartea sa „Morala și Dogma”, spune că francmasoneria este de doua feluri: cea pentru toți, a gradelor inferioare și cea a gradelor înalte, care este în spiritul „celei mai pure doctrine luciferice”, considerând că Satan-Lucifer, îngerul căzut al dimineții este adevăratul Dumnezeu. Tot el vorbește de dumnezeul masoneriei ca fiind altul decât Adonai din Biblie.

Dacă așa stau lucrurile, care este acest dumnezeu al masonilor dacă nu se identifică cu cel biblic? Și dacă așa stau lucrurile, adică dacă un mason ca Pike declară acestea, noi să mai credem că sunt societate filantropică? Să nu fim naivi, frați creștini. Nu avem nimic cu nimeni și ne rugam pentru toți, inclusiv pentru ei, ca Bunul Dumnezeu să-i lumineze.

Tot în sprijinul celor arătate mai sus aducem păreri ale altor masoni care afirmă sus și tare: „Război de moarte creștinismului!” sau „Jos clericalismul și dogmele”. Ce au cu creștinii și cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care a adus pacea pe pământ și S-a jertfit pentru noi? Și de ce se ascund atât, dacă nu au nimic de ascuns (vezi întrunirile Bilderberg Group, care au loc în cea mai mare taină, cu ușile zăvorâte, departe de presă și departe de orice concept de transparență și adevăr).

Așa că atenție, dragii mei, dacă vi se va propune să intrați în această organizație sau în structuri afiliate ei, să nu o faceți în mod categoric. Aș mai adăuga că masonii din gradele inferioare nu știu niciodată ce se petrece în lojele superioare și ca atare mulți dintre ei nu știu cui slujesc, săracii. Mulți au intrat în masonerie și, când au văzut adevărata față a lucrurilor, au ieșit și au mărturisit adevărul. (De exemplu Leo Zagami-vezi pe youtube mărturiile lui). Nu suntem șovini, nu suntem răi cu nimeni, dar răul și fărădelegea trebuiesc demascate și aspru criticate.

Se cuvine să arătăm și câteva soluții la cele de mai sus:

– Să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru toți oamenii, inclusiv pentru acești masoni și iluminați ce ne vor răul, ce vor răul întregii omeniri, ca Dumnezeu să-i lumineze și pe ei cu privire la răul pe care îl săvârșesc sau au de gând să-l săvârșească, spre a se trezi din păcatul mândriei, ce orbește pe om să nu-și iubească aproapele și să nu vadă adevărul; să nu-i judecăm, dar să le arătăm că greșesc și să le demascăm planurile, căci Hristos a poruncit să-i iubim pe toți oamenii și să nu-i judecăm.
– Să stăruim în dreapta credință, în Ortodoxie, singura credință adevărată și mântuitoare.
– Să ne rugăm unii pentru alții și să înmulțim dragostea între noi oamenii.
– Să trăim viață curată, în duhul Sfinților Părinți, cu pocăință, spovedanie, împărtășanie, Liturghie, precum și celelalte fapte ale credinței, luptând cu armele creștinului, așa cum ne-a poruncit Hristos.
– Să demascăm aceste organizații oculte de tip masonerie și să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i lumineze și pe ei să se întoarcă la Hristos și la mântuire.
– Să avertizam tineretul și pe copiii noștri și să le facem cunoscute aceste lucruri, unde este posibil, iar unde nu, să-i ținem pe copii, cu tact și înțelepciune, departe de aceste lucrări demonice, ce se fac prin TV și Internet, și prin toată tehnica contemporană de telefonie, smart TV, smart phone, de care tocmai am vorbit; să le oferim alternative cu adevărat ziditoare de relaxare și să-i ducem în sânul Bisericii, unde să-i hrănim din apa vieții veșnice care se află în Sfintele Taine ale Bisericii.
– Să avem o atitudine creștină plină de dragoste pentru toți oamenii și plină de curajul mărturisirii adevărului.
– Să nu ne lepădăm de Hristos, de dreapta credință și să nu primim cipuri sau acte biometrice premergătoare cipului, întrucât și acestea constituie o mare primejdie pentru mântuire, deoarece primindu-le nu facem altceva decât să înlesnim îndosarierea noastră electronică și instaurarea unei demonice dictaturi biometrice, prin care ne este anihilată libertatea noastră și suntem manipulați și controlați în cel mai luciferic mod. Primirea acestor acte ne face părtași la instaurarea societății antihristice.
– Să fim cu toții capabili să ne dăm și viața pentru Hristos și pentru Evanghelie, dacă situația ne-o va cere, așa cum au făcut-o miile de sfinți, mărturisitori și mucenici, de-a lungul istoriei.
– Să fim conștienți cu adevărat de înaltă chemare a omului la îndumnezeire și la mântuire și nu la aceea a ne coborî în subuman, adică sub condiția umană prin faptele noastre.
Să nu ne fie teamă de nimic, avându-l pe Domnul, Care a făcut cerul și pământul, pe Atotputernicul Dumnezeu, ca scut, pavăză puternică, în calea lucrării puterilor întunericului și fiind conștienți că moartea noastră trupească nu înseamnă altceva decât unirea cu Hristos și dobândirea vieții veșnice fericite cu adevărat.

Mesajul meu este acela că vă iubim din toată inima așa cum Hristos ne iubește pe toți și ne iartă pe toți. Țin cu toată inima ca acest cuvânt de astăzi să nu fie interpretat ca șovin, căci bunul Dumnezeu știe asta – că am dragoste pentru fiecare ființă umană și că toți suntem creați după chipul Său, ci ca un semnal de alarmă și de demascare a răului. Nimic mai mult. Amin.

Hristos a înviat!

Paște comun. Asta îi arde pe ecumeniști. Hristos poate lipsi – chiar le-ar conveni, că îl pun pe papa în locul Lui


Ortodocșii au sărbătorit Paștele duminica trecută, la o lună după catolici (aici nu e clar dacă totuși știrea aceasta este de anul acesta sau s-a produs o confuzie în exprimare – n.red.).

De fapt, ortodocșii respectă calendarul iulian, ceea ce nu-i împiedică să trăiască ecumenismul. Monseniorul Dominique Le Brun, episcop de Rouen (papistaș, desigur – n.red,) pe care tocmai l-am văzut în aceste imagini, înconjurat de credincioși, a participat la sărbătoarea pascală la Seminarul ortodox rus Sfânta Genoveva din regiunea Parisului. Vă propun să-l ascultați (spune reporterul).
Monseniorul Dominique Le Brun: Este ceva ce putem optimiza pentru a ne cunoaște mai bine, să fim atenți la celălalt, pentru că chiar dacă nu avem de fapt același ritm, același calendar, chiar dacă nu ne putem încă împărtăși, pentru a fi semn al împărtășirii profunde cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, deja noi putem trăi din prietenia lor, pentru oameni, între noi.

Părintele Alexandre Siniakov (Rectorul Seminarului ortodox rus din Franța): Este adevărat că dacă ajungem noi creștinii să găsim o dată comună pentru sărbătoarea Învierii Domnului Nostru ar fi astfel un supliment al unității noastre, pentru ceea ce constituie inima vestei bune a mesajului evanghelic: anunțul Învierii Mântuitorului nostru, al Stăpânului nostru Iisus din Nazaret.

traducere realizată de doamna Otilia,

o fiică duhovnicească din Franța

Vă mulțumim din inimă pentru osteneală și vă dorim întărire în dreapta credință!

Hristos a înviat!

pr. Ciprian

Scrisoare deschisă a unor credincioși ortodocși greci către părinții Teodor Zisis și Serafim Zisis, cu rugămintea de a da un răspuns acesteia

 

Partea I

De la început trebuie să declarăm că nu suntem specialiști în probleme teologice bisericești. Însă ca și credincioși suntem datori să citim învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii, să o urmăm și să o apărăm. Ca urmare a acestui fapt, atunci când apar probleme sau situații care au legătură cu această învățătură, dar și cu mântuirea noastră personală, Biserica ne dă dreptul să îi întrebăm pe păstori și să așteptăm răspuns în legătură cu cele ce i-am întrebat. Cu atât mai mult trebuie să facem acest lucru când acești păstori se bucură de cinste și respect datorită luptelor lor pentru credință și datorită cunoștințelor lor teologice, precum sunt cei doi părinți amintiți în titlul acestei scrisori, împreună cu părintele Nicolae Manolis.

Purcedem la această critică (a celor afirmate de cei menționați mai sus) având în minte sfatul Sfântului Apostol Pavel: „în iubire trăind după adevăr” (Efeseni 4, 15) și având ca scop unirea în Hristos; și, așa cum este cunoscut, adevărul este mai presus de persoane și tot ceea se scrie aici cu respect față de adevăr cuprinde și respectul față de persoanele cu care există un dezacord și față de care se face o critică necesară, nu pentru că exprimă o părere diferită de a noastră, ci pentru că aceste persoane exprimă păreri diferite de învățătura pe care o propovăduiește Biserica.

Prilejul acestei intervenții a noastre este dat de înregistrarea video a unei sinaxe care a avut loc în Ucraina (la mănăstirea Bănceni), pe care au făcut-o publică părinții Teodor Zisis și Serafim Zisis, prin intermediul site-ului părintelui Nicolae Manolis.

La această sinaxă s-a prezentat de către cei doi părinți ideea că iconomia ar fi forma indicată de luptă, „calea împărătească” împotriva ereziei. Desigur, cu toate că în această înregistrare video nu este condamnată expressis verbis acrivia, cu toate acestea ea este prezentată ca o atitudine extremistă și indirect ca lipsită de iubire, însă iconomia celor doi părinți (Teodor și Serafim) chipurile ar avea această iubire. Întrebările principale care rezultă din spusele lor sunt:

  1. Dacă iconomia reprezintă „calea împărătească” a Bisericii, atunci de ce să ne mai îngrădim de erezie (de ce să mai întrerupem pomenirea) și să nu facem iconomie?
  2. De ce să se despartă perechi (familii) pe motive de credință (deja s-a întâmplat și se întâmplă și în prezent)?
  3. De ce să devenim obiect de batjocură?
  4. De ce să fim caracterizați ca talibani și fanatici?
  5. De ce să străbatem sute de kilometri ca să participăm la o Sfântă Liturghie și să nu mergem în parohia învecinată, participând la slujbele săvârșite de preoții numiți „credincioși”?
  6. De ce să rămână fără loc de muncă, mai ales preoții din străinătate, îngrădiți de erezie?
  7. Care este greutatea pe care chipurile o are îngrădirea de erezie, devreme ce există și îngrădirea „iconomică”?
  8. În fine, cine stabilește nivelul de evlavie și de credincioșie, când fiecare poate personal pentru iconomia pe care o face să îl definească într-un mod așa de diferit?

Vom începe cu observații generale și cu cu nedumeririle noastre pentru care solicităm clarificări (la nedumeririle provocate de cele spuse în înregistrarea video de la Bănceni) și vom continua cu observațiile mai speciale. Să ne ierte cititorul pentru amploarea răspunsului. Însă nu se poate ca cineva să răspundă pe scurt la cele spuse într-o înregistrare video de cinci ore.

 

Generalități:

Ideea principală care este prezentată în înregistrarea video cu un scandalos caracter unilateral de către cei doi părinți și prin care se subliniază foarte mult importanța iconomiei și este subestimată până la dispariție acrivia (zicem „caracter unilateral scandalos” pentru că chiar și Sfinții care au făcut iconomii nu au ascuns, nici nu au subestimat linia acriviei, ci au apărat-o) este următoarea: părinții (Teodor și Serafim) susțin că Biserica (și Sfinții ei) a avut iconomia ca linie a ei de urmat, ca și cale împărătească și că „Sfinții Părinți nu au fost împiedicați întru aplicarea iconomiei, chiar și în probleme de învățătură dogmatică și în vremurile de erezie…”

Desigur, aici ne întrebăm de ce părinții Teodor și Serafim Zisis nu accentuează că iconomiile nu se făceau referitor la dogme pe care le-au stabilit și le-au aprobat Sinoadele Ecumenice, ci referitor la situații și la frământări care au avut loc înaintea formulării unor învățături ca dogme, cu scopul ca în același timp cu strădania Sfinților Păstori să îi catehizeze și să îi facă să își schimbe părerea pe credincioșii care cugetau altfel sau care nu cunoșteau cele ale credinței și astfel să reușească păstrarea adevărului.

Pentru că este foarte clar și fără tăgadă adevărul despre Sfinți, că iconomia se încheie „atunci când prin ea se întinează credința” (Chiril al IV-lea al Constantinopolului, Către patriarhul Antiohiei, documente, volumul al II-lea, p. 178); iar potrivit patriarhului Evloghie al Alexandriei: „dogma credinței niciodată nu este ignorată. Nu este iertat (îngăduit) nici un pogorământ în cele ale credinței ortodoxe (adică în ceea ce privește dogma), căci rămânând ea nefalsificată și neîntinată, iconomia există și este recomandată numai pentru cele din afara dogmei (adică cele care nu țin de dogma Bisericii).” (PG 103, 953-956)

Citatele de mai sus (precum și alte câteva în continuare) sunt din studiul pr. Anastasie Goțopoulos – un studiu pe care l-ați prefațat dvs – despre iconomie și despre acrivie, cu titlul: Nu este îngăduit să ne rugăm cu ereticii. Abordând practica după iconomie a Bisericii. Ce înseamnă „a te ruga împreună”? De ce nu este îngăduit „a ne ruga împreună”?

În istoria Bisericii, după un Sinod și după condamnarea unor învățături eretice, iconomia nu numai că nu constituia linia Bisericii, dar nu avea nici un  loc în gândirea și în practica bisericească. Dimpotrivă, acrivia era poziția ei statornică, exprimată prin cunoscuta propoziție: „Nu este îngăduit nici un pogorământ în cele ale credinței ortodoxe.”

Cine va nega oare că foarte multe dintre învățăturile ecumeniștilor au fost deja condamnate de Sinoadele Ecumenice? Cine va nega că ecumenismul este panerezie? Cine va pune la îndoială faptul că cel puțin până la sinodul tâlhăresc de la Kolimbari (Creta) au avut loc foarte multe iconomii, nenumărate îndemnuri și povățuiri, s-au scris și s-au semnat declarații și Mărturisiri de credință, însă nimic din toate acestea nu i-a împiedicat pe ecumeniști să își continue lucrarea lor, cu rezultat tragic sinodul de la Kolimbari și urmările lui?

Credem că cei doi părinți, ținând cont de toate acestea, vor fi de acord că nu putem să folosim iconomia bisericească în problemele personale ale credincioșilor referitoare la atitudinea lor față de erezie – și în funcție de situație – și mai ales în momentul în care toți păstorii fac iconomii, chiar și cei care sunt acuzați(!) ca fiind adepți ai acriviei. Însă acești păstori nu au proclamat iconomia ca linie oficială, ca și cale împărătească, și acesta este punctul critic care dacă va fi înțeles va soluționa multe dispute fără rost și multe înțelegeri eronate.

Să analizăm un exemplu concret. Pentru că la un moment dat a fost nevoie ca Sfântul Vasile cel Mare să nu mărturisească public, pentru o anumită perioadă, dumnezeirea Sfântului Duh, această atitudine nu constituie Tradiția Bisericii, astfel încât să facem și noi la fel astăzi ca ecumeniștii, pentru a ne păstra locurile și funcțiile.

De aceea și Sfântul Nicodim Aghioritul, în introducerea la Pidalion menționează referitor la acest subiect următoarele: „Toate cele rare și iconomice și cele din nevoie sau din obiceiul rău al cuiva sau, simplu spus, toate cele care se fac împotriva canoanelor, nu sunt lege și canon și exemplu al Bisericii.” (p. 19). Iconomia este o abatere scurtă de la linie și nu este linia sau calea Bisericii.

Linia Bisericii este exprimată în mod admirabil de Sfântul Marcu Eugenicul: Toţi dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă în mod diferit şi să ne îndepărtăm de împărtăşirea cu ei.” (Patrologia Orientalis, volumul XV, La Sinodul de la Florența, p. 304 și Toate operele găsite, volumul I, p. 424).

Iar soluția de mijloc pe care o propovăduiesc Sfinții Părinți și pe care voi o promovați în mod greșit drept „cale împărătească” este valabilă pentru virtuți și pentru modul de desfășurare a luptei duhovnicești și a vieții și nu pentru probleme de credință și pentru combaterea unei erezii, unde este lăudată râvna și caracterul combativ, din nou potrivit expresiei: „nu este îngăduit nici un pogorământ în cele ale credinței ortodoxe.”

Ca dovadă științifică a acestui fapt puteți să confruntați și bogatele mărturii patristice din cartea prof. univ. Apostolos Nikolaidis (Sensul soluției de mijloc la Aristotel și în Tradiția patristică, în Practicalele (procesele verbale) ale congresului științific internațional „Aristotel și creștinismul”, 24-25 noiembrie 2016. Ședința a treia, Universitatea din Atena, Decanatul Facultății de Teologie Ortodoxă), în care nu este menționat nici o sursă patristică care să arate că ar fi soluția de mijloc linia de urmat pentru apărarea credinței și pentru combaterea fiecărei erezii. Vă rugăm să ne prezentați un izvor patristic în care să se declare, așa cum susțineți dvs, în mod clar această legătură. Ca opus învățăturii voastre noi oferim următoarele izvoare care vă sunt cunoscute: Erezie este (învăţătura catolicilor) şi aşa au considerat-o şi cei dinaintea noastră, dar nu au vrut să-i catalogheze pe latini (catolici) ca eretici, pentru că aşteptau întoarcerea lor… Niciodată nu s-au îndreptat cele bisericeşti prin soluţii de mijloc. Mijloc (de împăcare) între adevăr şi minciună nu există; Prin urmare, fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de  împărtăşirea cu ei, pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, preschimbându-se în apostoli ai lui Hristos; Să fugim de ei, adică de latinocugetători, după cum fuge cineva de şarpe.(Marcu Evghenicul, mitropolitul Efesului, Către creștinii ortodocși aflați pretutindeni pe pământ și în insule, Patrologia Orientalis, volumul XV, pp. 318-320).

„Eu îți spun care este înșelarea pentru ca să îi urăști mai mult pe aceștia. Fugi de o asemenea nelegiuire, nici bună ziua să nu spui unuia ca aceștia, ca să nu fi părtaș lucrărilor lipsite de roade bune ale întunericului; nici să nu te ocupi mult cu aceștia, nici să nu vrei să discuți cu ei. Și tu să urăști pe toți ereticii… și printr-o singură erezie plină de blasfemii și de toată nelegiuirea se întinează Biserica (mai degrabă cei care s-au exclus pe ei înșiși din Biserică), erezia umblând ca un leu căutând pe cine să înghită. Nu lua în seamă hristologia lor, nici păruta lor smerenie; căci sunt șerpi și pui de vipere. Și Iuda a zis: Bucură-te, Învățătorule, și L-a trădat. Nu lua în seamă sărutarea, ci păzește-te de venin… ” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza I către cei luminați)

Părinților, dvs vedeți în cuvintele de mai sus ale Sfântului Chiril, care se adresează catehumenilor, vreo referire sau măcar o aluzie la o soluție de mijloc („moderată”) în problemele de credință? Dimpotrivă, soluția de mijloc este condamnată ca tactică a apostolilor mincinoși și a filo-latinilor. Sunt oare Sfinții extremiști pentru că îi sfătuiesc pe viitorii creștini botezați să urască și să se ferească de orice erezie?

Voi aveți o iubire mai mare decât Sfinții? Oare Sfântul Chiril este înșelat pentru că vorbește de venin, iar Sfântul Marcu despre șarpe, adică de întinare și de otrăvire prin erezie și este de acord cu ceea ce voi ați fost înainte de acord și acum în mod inexplicabil contestați, adică faptul că „cel care se împărtășește cu cei de neîmpărtășit este și el neîmpărtășit” și că, potrivit lui Iosif Kalothetos: „să ne îndepărtăm de cei care au comuniune cu acesta” (adică cu ereticul)?

Ca unii care știți limba greacă mult mai bine decât noi, cunoașteți că adjectivele verbale care se termină în -τέος (latinescul gerunziu), așa cum apar ele în scrierile Sfinților Părinți când vorbesc despre atitudinea față de erezie, aceste adverbe înseamnă că trebuie sau este nevoie să se facă aceasta, adică verbul de la care ele provin se analizează ca trebuie + să … (și infinitivul pasiv al verbului, ceea ce în limba română este un participiu pasiv: ex – trebuie să fi făcut). Nu există nici o posibilitate de interpretare opțională (a canoanelor Sfinților Părinți și a atitudinii hotărâte față de orice erezie).

Cinstiți părinți, nu ajung atâtea decenii de iconomie care au fost înaintea sinodului tâlhăresc de la Kolimbari? Nu ajung atâtea iconomii, când ecumeniștii au semnat atâtea texte antiortodoxe și anulări ale dogmei Bisericii, fără să dea răspuns pentru aceasta și fără să fie împiedicați a face aceasta de către ceilalți păstori ierarhi, nici de cei care sunt considerați ortodocși? Nu ajung atâtea semnături ale unor mărturisiri de credință, care au rămas fără nici un rezultat? Cinstiți părinți, mai ales părinte Teodor, nu ne spuneți că nu știți că la Kolimbari s-a validat sinodal ceea ce de zeci de ani funcționa ca „natural”, episcopii fiind în cunoștință de cauză! Și cine va stabili cât timp va fi valabilă iconomia? Cine va defini însușirea de credincios pentru preoții care pomenesc ierarhi eretici? Dvs singuri, cinstiți părinți?

Sfârșitul părții I

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

 

Va urma:

Partea a doua: analiza în lumina învățăturii patristice a celor afirmate la sinaxa de la mănăstirea Bănceni de cei doi părinți, Teodor și Serafim Zisis.

Partea a treia: analiza comparativă a celor spuse în trecut de pr. prof. Teodor Zisis în lucrările sale teologice ortodoxe și cele afirmate și practicate de sfinția sa acum.

Hristos a înviat!

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” (cuvânt al Sfântului Paisie Aghioritul)

– Gheronda, de îndată ce mă concentrez să spun rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, în câteva fracțiuni de secundă mintea mea poate să ajungă până în America. Cum se întâmplă acest lucru?

– De câți bani ai nevoie ca să mergi de aici până în America și să te întorci? Ai bani să plătești taxele de transport? Și vezi, acum cu mintea ajungi imediat acolo. Însă tu să ai grijă să îți aduni mintea, pentru că altfel la final vei rămâne dator și îmi vei „închide” asociația (Gheronda vorbea adesea despre un „atelier de rugăciune” și despre o asociație, fundație care se ocupă de rugăciune), pentru că nu voi avea de unde să îți plătesc datoriile tale.

Să spui Rugăciunea cu inima, smerit, nu cu mintea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” și să nu te înșele diavolul cu gânduri străine puse în mintea ta.


Te va ajuta foarte mult în această strădanie să te gândești la moarte. Dacă te gândești așa: „Dumnezeu mi-a dat ca termen această oră, ca să mă pregătesc și apoi mă va lua din lumea aceasta”, atunci nici un gând nu va putea să se împotrivească rugăciunii sau să te amăgească. Când există gândul la moarte (și implicit la judecata de după moarte – n.trad.) atunci mintea stă la mijloc (nu zboară pe nicăieri) și nu se abate spre extreme și nu „călătorește” până la capătul lumii.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_709.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu