Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

A fi orfan duhovnicește (cazul pastorului protestant care s-a botezat ortodox!)

Un preot care slujește de mulți ani Biserica lui Hristos (adică Sfânta Ortodoxie – n.trad.) în America, la un moment dat a hotărât să facă un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și mai ales să meargă să îl cunoască pe Cuviosul Paisie Aghioritul. Și-a manifestat dorința să vină împreună cu el și un pastor protestant.
Gheronda Paisie i-a primit cu multă bunătate. I-a servit cu o bucată de rahat și cu un pahar cu apă și s-a așezat lângă ei. Au trecut câteva minute și pastorul protestant a deschis o discuție despre Sfintele Moaște. El susținea că toate osemintele oamenilor sunt la fel și nu trebuie ca pe unele să le deosebim de celelalte și să ne închinăm înaintea lor. Atunci Gheronda i-a spus, cu multă bunătate:
– Nu este așa cum zici, pentru că, iată, ieri a venit aici un tată, care l-a adus cu el pe fiul lui, care avea duh mut și surd și copilul nu vorbise niciodată, deloc în viața lui. La un moment dat eu am intrat în chilia mea, ca să aduc o bucățică de Sfinte Moaște, un deget al Sfântului Arsenie Capadocianul, pe care îl am acolo.
Când am luat Sfintele Moaște în mână, fiind încă în chilia mea, fără să mă vadă nimeni, atunci afară în curte copilul demonizat și mut a început să strige:
– Nu, mă va arde!
Așadar, când am ieșit și l-am însemnat în chipul Sfintei Cruci pe copil cu Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie, copilul s-a făcut bine și din acea clipă el vorbește și totul este bine!
– Vezi, eu nu îți vorbesc teoretic, ci am o mare experiență și am trăit multe astfel de situații.
Gheronda s-a uitat apoi la pastorul protestant cu acea privire curată, plină de bunătate și a continuat:
– Îți voi spune ceva, însă te rog să nu mă înțelegi greșit, pentru că nu o spun din mândrie, ci din smerenie și din dragoste. Noi, ortodocșii, o avem ca mamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce voi sunteți ca niște orfani, fără mamă, pentru că nu o cinstiți.
După ce s-a întors în America și au trecut șase luni de la vizita lor la Gheronda Paisie, pastorul a mărturisit că a simțit intens starea de orfan duhovnicesc și apoi, cu rugăciunile lui Gheronda Paisie, pastorul s-a botezat și a devenit ortodox.
(Din cartea Vasul cel ales a ieromonahului Hristodoulos)
Sursa – https://paterikiparadosi.blogspot.com/2018/07/blog-post_85.html#more
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Credința este ceva ce ține de inimă…

Un episcop grec, pe nume Nicolae, din păcate actual ecumenist, relatează cele de mai jos (îi dorim și lui, ca și nouă, pocăință și dreaptă credință, la fel ca în cele relatate de el însuși):

„În urmă cu mai mulți ani s-a apropiat la un moment dat de mine un tânăr student. Cu multă șovăială, dar și cu dorința de a purta o discuție, aceasta mi-a destăinuit că este ateu, ar vrea multă să creadă, dar nu putea. De mulți ani încerca și căuta o cale spre credință, dar fără niciun rezultat. A vorbit cu profesori universitari și cu intelectuali, însă setea lui de argumente serioase nu a fost satisfăcută. A auzit de mine (acest mitropolit a absolvit în tinerețe Facultatea de Drept la Thesalonic – n. trad.) și s-a hotărât să îmi destăinuie nevoia lui existențială de cunoaștere. Mi-a cerut o dovadă științifică a existenței lui Dumnezeu.

– Știi să rezolvi integrale sau diferite ecuații? l-am întrebat.

– Din păcate, nu, a răspuns el, eu studiez filosofia.

– Păcat, pentru că știam o astfel de dovadă… matematică, i-am spus vădit amuzat.

S-a tulburat și a tăcut câteva clipe.

– Uite ce e, i-am spus, iartă-mă că te-am supărat nițel. Însă Dumnezeu nu este ecuație, nici dovadă matematică. Dacă ar fi fost așa ceva, atunci toți intelectualii ar fi crezut în El. Să știi că altfel trebuie să te apropii de Dumnezeu. Ai fost vreodată în Sfântul Munte Athos? Ai întâlnit vreodată în viața tu un pustnic?

– Nu, părinte, însă mă gândesc să mă duc, am auzit atât de multe lucruri despre acel loc! Dacă mă sfătuiți, pot să mă duc și mâine. Cunoașteți acolo vreun călugăr intelectual cu care să mă întâlnesc?

– Ce preferi, un intelectual care poate să te amețească de cap sau un Sfânt care poate să te trezească (din necredință – n.trad.)?

– Prefer un intelectual, a spus el. Îmi este teamă de Sfinți.

– Credința este ceva care ține de inimă. Hai, încearcă să te întâlnești cu un Sfânt. Cum te cheamă? l-am întrebat.

Gavriil, mi-a răspuns el.

L-am trimis la un pustnic. I-am descris modul de ajungere la el și i-am dat indicațiile necesare. Am făcut și un plan, o schiță.

– Te vei duce la el, i-am spus, și îl vei întreba același lucru: sunt ateu, îi vei spune, și vreau să cred în Dumnezeu. Vreau o dovadă a existenței lui Dumnezeu.

– Mi-e teamă, mi-e rușine, mi-a răspuns el.

– De ce îți este rușine și te temi de Sfânt și nu îți este rușine și nu te temi de mine? l-am întrebat eu. Du-te pur și simplu și cere-i același lucru ca și mie.

După câteva zile, tânărul s-a dus și l-a găsit pe pustnic, care discuta cu un tânăr în curtea chiliei lui. Vis-a vis de locul discuției așteptau alți patru oameni, așezați pe niște butuci. Gavriil și-a găsit un loc cu sfială lângă aceștia. Nu au trecut mai mult de zece minute și discuția lui Gheronda cu tânărul respectiv s-a încheiat.

– Ce faceți, fiilor? a întrebat Gheronda. Ați servit o bucățică de rahat? Ați băut apă?

– Gheronda, vă mulțumim, au răspuns aceștia cu un respect pline de amabilitate și de recunoștință.

– Hai aici, i-a spus el, adresându-se lui Gavriil, și luându-l deoparte de ceilalți. Voi aduce eu apă, tu ia cutia aceasta cu rahat și hai mai aproape să îți spun o taină: cum este posibil ca cineva să aibă nume de înger și totuși să fie ateu? Acest lucru se întâmplă pentru prima oară.

Tânărul era să facă infarct din cauza șocului. De unde știa pustnicul numele lui? Cine i-a spus de problema lui? În final, de fapt ce voia să îi spună Gheronda?

– Părinte, pot să vorbesc puțin cu sfinția voastră? abia a putut el să silabisească.

– Uite, acum deja se întunecă afară, ia o bucată de rahat, bea puțină apă și du-te să înnoptezi la cea mai apropiată mânăstire.

– Părinte, vreau să vorbim, nu se poate să plec.

– Tinere, ce să vorbim? Din ce motiv ai venit aici?

A mărturisit apoi tânărul următoarele: la această întrebare am simțit imediat că pot respira ușurat, inima mi s-a umplut de credință, înlăuntrul meu s-a umplut de căldură, întrebările mele au primit răspuns fără niciun argument logic, fără nicio discuție, fără existența vreunui răspuns clar. S-au năruit înlăuntrul meu toate întrebările: dacă, de ce, poate și a rămas numai cum și ce de acum înainte.

Tot ce nu i-a dat gândirea intelectualilor, i-a dăruit aluzia respectuoasă a unui Sfânt care a absolvit numai patru clase ale ciclului primar. Sfinții au mult discernământ. Îți fac operație fără anestezie și nu te doare. Îți fac transplant fără să îți deschidă corpul. Te înalță pe culmi de neatins fără treptele logicii lumești. Îți sădesc credința, fără să îți obosească mintea…

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: Sfântul menționat în această relatare este Sfântul Paisie Aghioritul, a cărui prăznuire o facem astăzi, 12 iulie. Să avem parte toți ortodocșii de binecuvântarea lui și toată lumea de rugăciunile lui, pentru unirea întru dreapta credință!

Duhovnicul și ucenicul…

Am primit acest mesaj de la un părinte, frate al nostru întru slujirea lui Hristos:

Iubiți credincioși,

Aceasta a fost formula mea de adresare ori de câte ori rosteam în biserică cuvântul de învățătură, adică predica. Pe aceasta o voi folosi și acum, căci îmi sunteți foarte dragi și doresc să ne vedem și în Raiul de sus.

Dar, ca să ajungem acolo, este nevoie să ducem o viață bineplăcută lui Dumnezeu, având: dreaptă credință, dreaptă sau curată viețuire și măcar olecuță de smerenie, pe care Domnul mult o iubește.

În tot acest drum spre mântuire, un rol important în viața dvs și a noastră a tuturor îl are duhovnicul, care poate fi ieromonah sau preot căsătorit. Eu însumi am avut întotdeauna ca duhovnicul un ieromonah, pe care l-am iubit, în fața căruia mi-am mărturisit păcatele, căruia i-am cerut sfat în ceea ce privește mântuirea mea și a celor încredințați mie spre păstorire.

Dar un lucru (un anumit tip) nu am făcut niciodată, anume să îi cer binecuvântare: să-mi cumpăr un apartament, să-mi cumpăr mașină, să îmi scot preoteasa la plimbare, referitor la câți copii trebuie să nască preoteasa, când să îmi schimb apartamentul cu altul și la ce etaj să fie acesta, la ce parohie să mă transfer, unde să-mi petrec concediu (cu toate că niciodată nu mi-am luat de fapt concediu), ce să fac cu banii pe care îi câștig, dacă trebuie sau nu să îmi duc preoteasa la spital să nască, dacă trebuie să cumpăr o vacă sau 10 capre… și alte lucruri, care țin exclusiv de priceperea bărbatului în a-și chivernisi casa.

De ce am procedat așa? Dintr-un singur motiv: cred că atunci când Dumnezeu a rânduit să mă nasc ca om de parte bărbătească, mi-a dat ca talanți ascultarea și priceperea să le fac – cu ajutorul Lui, firește – pe toate cele enumerate mai sus și multe altele, nespuse aici, fără ca cineva să mă împingă de la spate sau fără să dau socoteala cuiva.

Pentru cele spuse și nespuse nu am cerut binecuvântare de la duhovnic, mai ales că el era călugăr și nu era capabil să înțeleagă intimitatea familiei mele.Pe duhovnic îl întrebam: cum să înțeleg când mă pândește păcatul invidiei, cum să mă feresc de mândrie, cum să înțeleg cele scrise în lucrarea Războiul nevăzut a Sfântului Nicodim Aghioritul și altele, care țineau de priceperea unui părinte fost athonit.

Chiar dacă nu mi-ați cerut părerea, rugându-vă să-mi iertați îndrăzneala, vă sfătuiesc așa: întrebați-vă duhovnicul despre lucruri duhovnicești. Atât. Nu îl solicitați, la telefon sau personal, în legătură cu lucruri simple, care țin de intimitatea familiei voastre, de organizarea casei voastre, căci dacă nu veți face, vă obosiți părintele duhovnic, iar ceea ce este cel mai rușinos este că vă arătați – bărbați fiind – incapabili de a vă organiza viața de familie.

Și, dacă așa este, atunci faceți o cerere către Domnul: să vă facă femei, cu toate că sunteți bărbați! Nu se poate lucrul acesta, dar dacă insistați și trebuie…

 

Al dvs prieten bun,

pr. Vasile Savin

(Piatra Neamț, 12 iulie 2018)

 

(adevăratele întâlniri duhovnicești rămân imortalizate… pentru veșnicie)

Sfintii Mucenici Epictet si Astion – deși originari din Asia Mică, au fost asumați din dragoste ca fiind ai noștri de către noi, fiii poporului român

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum – 8 iulie 2018

Oare mărturisirea de credință ortodoxă are vreo legătură cu talmeș-balmeșul?

Acest articol va fi scurt. El este necesar căci Hristos ne-a avertizat că tatăl minciunii este satana (a se vedea Ioan 8, 44), iar ortodocșii au datoria sa surpe lucrarea vrăjmașului mântuirii omului.

Eu nu citesc site-uri de scandal, precum este ortodoxinfo.ro, căci acolo nu plouă cu … caracatițe (cum au preluat redactorii lui de pe net), ci cu talmeș-balmeș, cu scopul foarte evident al… donației cât mai consistente (baza absolut oricărui articol al lor).

Așadar, părintele Vasile Iovița, renunțând la „obișnuitul” său limbaj suburban de până acum, a făcut o analiză, în care îi radiografiază pe toți (cu ce putere… de sus sau de jos, nu se știe).

Un sărman cititor al lor, pe nume Iulian, se întreabă într-un comentariu: „Nu am inteles in ce categorie se inscrie p. Ciprian Staicu….” După patru ore nu i-a răspuns nimeni. Așa că îi răspund eu, din bun simț:

1. Nu există în Ortodoxie vreo „specie” numită „nepomenitori”. Acest cuvânt a fost inventat de ereticul (dovedit) Chirilă și adoptat de mulți, din neștiință sau din alt motiv. Există ortodocși și eretici. A treia categorie nu există decât în mințile rupte de realitate.

Noi, ortodocșii, pomenim pe toți arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului, așteptând un sinod care să îi judece pe eretici și să avem din nou în eparhia de unde este fiecare un episcop ortodox. Așa au făcut toate generațiile de ortodocși care s-au confruntat, de-a lungul istoriei cu erezii.

2. Pr. Vasile Iovița îl acuză de anumite lucruri pe părintele Macarie Banu (nici eu nu mai am demult vreo comuniune cu el), dar pr. Vasile a slujit la Bănceni cu pr. Macarie. Dovada vie:

A se vedea minutul 3, secunda 36, unde se vede clar cum vârstnicul părinte Vasile Iovița se așează la Vohodul Mare lângă părintele Athanasie și pr. Macarie Banu (ambii de la Schitul Oituz) Despre împărtășirea „la cutiuță” nu auzim nimic în analiza vârstnicului nostru frate întru Hristos. Ca și cum batjocorirea lui Hristos ar fi ceva… normal.

Concluzia este că părintele Vasile Iovița nu are habar despre cum se întrerupe pomenirea, slujind inclusiv cu cei pe care el însuși îi consideră neortodocși sau cel puțin „nepomenitori de circumstanță” (altă „specie” nouă, să ne ferească Bunul Dumnezeu).

3. „Analiza” părintelui Vasile Iovița suferă de o mare carență: este bazată pe literatură since-fiction, nu pe realitate, spune unele lucruri pe nume, pe altele le trece sub tăcere, după cum i s-a poruncit de la „comandamentul suprem.” (nume de cod: MSC)

4. La Sinaxa de la Roman, pr. Vasile Iovița a venit, a stat tăcut, a refuzat să își expună nelămuririle și dezacordul, deși a fost invitat, iar apoi vorbește despre „malefic” fără vreo bază teologică sau un element din realitatea în care noi trăim, nu din „lumea paralelă” a criticii sale.

5. Compătimesc pe cei care cred că șuvoiul de știri de pe site-ul sus-menționat are vreo legătură cu ortodoxia. Poate cu Animal Planet, dar cu Ortodoxia, nu.

6. Unul dintre redactorii din umbră s-a „lepădat” mai ieri de… pr. Matei Vulcănescu. Așa se întâmplă cu toți cei care nu mai aduc… profit la bugetul lor local. Se vor lepăda de toți, după ce luni de zile i-au lăudat, ca să îi stoarcă de tot ce se poate, afișând o interfață interactivă ortodoxă. Adică este cam același lucru cu circul făcut de pr. Constantin Necula pe unde merge, numai că pe ortodoxinfo.ro lucrurile sunt mai… soft, din soft. Așadar, iată izvorul dezbinării. Și povestea… înainte mult mai este.

Concluzie finală: eu, pr. Ciprian, fac parte din categoria celor care citesc cu recunoștință operele Sfinților Părinți, mă sfătuiesc cu cei mult mai bine pregătiți pentru a înțelege ceea ce citesc, nu trasez „linii directoare” pentru nimeni și îmi văd de lucrarea încredințată de Hristos, în unire și comuniune cu toți cei care iubesc adevărul și nu acceptă/folosesc minciuna.

Cu respect (pentru toți cei ce sunt

cu adevărat ai lui Hristos),

pr. Ciprian Staicu