Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Arvuna Duhului Sfânt și mărturisirea credinței adevărate în Hristos

http://romanortodox.info/arvuna-duhului-sfant-si-marturisirea-credintei-adevarate-in-hristos-cuvant-de-invatatura-al-pr-ciprian-ioan-staicu-la-un-hram-ortodox-noiembrie-2018/

Câteva gânduri la Evanghelia de azi:

– pilda samarineanului milostiv este esența Evangheliei;

– cei doi – preotul Vechiului Legământ și levitul, „teologul” Legii – nu au vrut să se expună, să se mânjească cu sânge, ajutând pe aproapele rănit, nu cumva să fie acuzați că ei i-au făcut rău;

rănile celui căzut între tâlhari sunt consecința „coborârii”, adică a decăderii de la Ierusalim – comuniunea cu Dumnezeu, la Ierihon – comuniunea cu satana sau subjugarea față de acesta, prin păcat, compromis, letargie, împietrirea inimii, fățărnicie, erezie, trădare etc; oricine deschide televizorul și se uită la programele televiziunilor românești care și-au pus de curând, în București, statui cu dracul în fața sediului săvârșesc un act de închinare satanică urmărind programele lor, indiferent de conținutul acestora, iar efectele vor fi reale, vizibile și de nedorit;

Biserica este Una, nu sunt mai multe; slujitorii adevărați ai Bisericii sunt cei care nu tâlhăresc pe nimeni, așa cum se întâmplă astăzi aproape peste tot. Biserica este o instituție dumnezeiască-omenească, nu omenească și comercială;

– Hristos promite că va veni și va „achita” tot, așadar și panerezia ecumenismului își va lua plata ei, atât pe pământ, cât și în veșnicie; cei care s-au rebotezat (adepții lui Miron, membri acum ai bisericii ortodoxe după sfânta tradiție – culmea, aceștia ignora, prin neștiință și lipsa lecturii, învățăturile Tradiției patristice) sunt schismatici și hulitori ai Sfintelor Taine, însușirea lor fundamentală fiind fanatismul și delirul religios;

Învățături pentru actualitatea pe care o trăim:

1. Samarineanul Hristos este alături de noi, în mărturisirea dreptei credințe și opoziția față de tăvălugul ecumenist.

2. Să nu atacăm pe aproapele nostru, să nu facem parte dintre tâlhari, dar nici să nu îl lăsăm în drum, ascunzându-ne în spatele autosuficienței.

3. Preoția este foc, nu doar pangar.

4. Hristos a pus untdelemn – care alină durerea, și vin – care ustură, dezinfectează, contribuie la procesul de curățare și vindecare. Cuvântul preoților ortodocși – împreună cu arhiereii ortodocși care s-au îngrădit real de inepțiile eretice aprobate în Creta (2016) – trebuie să fie fără niciun compromis, fără teamă, căci Judecata bate la uși, nu mai este vreme de amânare, nici pentru cei care vor să se ascundă în spatele propriilor lor sutane.

5. „Ce să fac să mă mântuiesc”? Să trăiesc în Ortodoxie, să trăiesc ortodox, să mă rog ortodox, să cuget ortodox, să „nu mai trăiesc eu, ci Hristos să trăiască în mine” (conform Galateni 2, 20)

6. Citiți cum a scos din iad Sfântul Paisie cel Mare un suflet și cum Hristos a făcut o „repetiție generală” a Judecății din urmă, ca să mântuiască un suflet pentru care s-a rugat un om sfânt, pe care „l-a durut inima” pentru un om păcătos și nepocăit, pe care niciodată însă nu îl cunoscuse personal.

7. Să dăm slavă lui Dumnezeu că nu trăim în întunecimea ereziei! Și să nu ținem pentru noi această comoară, ci să dăm o mână de ajutor aproapelui căzut între tâlharii ecumeniști!

Slavă, mulțumire și închinare înaintea lui Dumnezeu pentru toată dragostea Lui!

pr. Ciprian

Sfântul Ierarh Nectarie – apărătorul Ortodoxiei și potrivnicul masoneriei, al ecumenismului, dar și ortodox mereu neînfricat în fața acuzatorilor nedrepți

Multe bârfe erau împrăștiate în Atena de oameni înrăiți despre mitropolitul Nectarie de Pentapolis și despre construirea mănăstirii de maici din Eghina, închinată Sfintei Treimi, unde el a fost apoi slujitor și duhovnic. Mult a fost încercat Sfântul de oameni perverși, răuvoitori și calomniatori. Erau răspândite calomnii de imoralitate nemaiîntâlnite. Și Sfântul Sinod al Greciei s-a ocupat de analizarea lor. Președintele de atunci al Sinodului, arhiepiscopul Teoclit al Atenei s-a dus personal la fața locului în anul 1908, ca să cerceteze. Însă plecând din Eghina, s-a simțit obligat să mărturisească faptul că „acolo era cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu.”

Mult l-a mai persecutat pe Sfântul Nectarie și arhiepiscopul Meletie Metaxakis al Atenei. Acesta a fost ales apoi și patriarh ecumenic, dar și patriarh al Alexandriei. Acest nefericit a fost un mason modern, un inovator și a făcut mult rău Bisericii. El era și împotriva monahismului. În vreme ce Sfântul Nectarie se străduia să construiască, cu multe greutăți, mănăstirea din Eghina, arhiepiscopul Meletie s-a dus și a încercat să îi schimbe hotărârea:

– Ce faci aici? Acum construiești mănăstire nouă? Nu vezi câte bisericuțe părăsite sunt aici, pe dealurile din jur? Nu este vreme în epoca de azi pentru a construi mănăstiri.

Mitropolitul Nectarie al Pentapolisului a continuat însă construirea mănăstirii și ea a fost finalizată și apoi s-au construit și altele, astfel încât astăzi Eghina are cele mai multe mănăstiri (față de celelalte insule grecești). Sfântul Nectarie a profețit acest lucru: „Eghina va deveni Sfântul Munte al monahiilor, al maicilor.” Și deja există în Eghina nouă mănăstiri de maici…

Însă diferit a fost și modul în care și-au încheiat viața cei doi ierarhi, Nectarie și Meletie. Metaxakis, care a făcut atât de multe lucruri în dauna Ortodoxiei, a avut un sfârșit cumplit. L-au găsit într-o dimineață mort sub… pat și cu limba scoasă afară din gură. Era exact acea limbă care a spus cele de mai sus Sfântului Nectarie și a zis atâtea altele în dauna Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe.

Dimpotrivă, mitropolitul Nectarie al Pentapolisului, care a rămas credincios Sfintei Tradiții și a răbdat ispite și prigoniri, a avut un sfârșit al vieții pământești ca om sfânt și astăzi este cinstit nu numai în Grecia întreagă, ci și pe între pământul.

Este adevărat că Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Nectarie să treacă prin multe dureri și amărăciuni. În pofida lucrării lui sfinte în Eghina, mulți oameni răi, slujitori ai diavolului, spuneau că Sfântul Nectarie este un fățarnic și tot ceea ce el face este de fapt un fariseism. Au ajuns chiar și în punctul de a-l acuza de fapte imorale și de faptul că mănăstirea a ajuns să fie un loc de desfrâu! Se răspândeau vești false că maicile nășteau copii nelegitimi și că Sfântul Nectarie îi arunca în fântână…

O mamă, pe care cei din Eghina o numeau Keru, avea o fată de 16 ani, plină de veselie, cuminte, înțeleaptă și cu frică de Dumnezeu. Această mamă avea mania persecuție și de multe ori a încercat să o omoare pe fiica ei…

Această biată făptură și-a găsit refugiu la mănăstirea înființată de Sfântul Nectarie. Cu durere în suflet pentru suferința ei, Sfântul Nectarie a primit-o și a avut grijă de ea…

Keru nu a putut să suporte așa ceva și a început să îl calomnieze pe Sfântul Nectarie. Cuvintele ei erau foarte otrăvite și convingătoare. Preasfințitul Nectarie a relatat acest caz mitropolitului Teoclit al Atenei, cerând îndrumări. Acela i-a spus să aibă grijă de copilă. Aceasta a ajuns la vârsta de 18 ani. Însă pe Keru a cuprins-o încăpățânarea…

S-a dus în Pireu și în fața procurorului general a relatat cu lacrimi „tragedia” prin care trecea. „Un călugăr care cică se nevoiește, mi-a luat fiica la mănăstirea de maici. Toate maicile de acolo sunt iubitele lui. Vă rog, salvați-mi copilul…!”

Procurorul a luat plângerea și a doua zi s-a dus înfuriat în Eghina, împreună cu doi jandarmi. A spart ușa chiliei, în pofida regulilor mănăstirii, și a intrat de îndată în camera Sfântului Nectarie. Monahiile s-au tulburat tare și au început să plângă…

Episcopul Nectarie s-a ridicat și i-a întâmpinat pe noii-veniți cu zâmbetul lui creștinesc obișnuit.

Ieșit din minți, procurorul i-a spus bătrânului episcop (pe atunci cam de 70 de ani):

– Mă, călugărule lipsite de omenie!… Unde sunt copiii pe care i-ai făcut? (a urmat o o expresie foarte urâtă) Astfel de lucruri faci aici? Apoi l-a apucat de rasă și l-a amenințat, spunând:

– Îți voi smulge barba, fir cu fir.

Sfântul Nectarie nu a scos niciun cuvânt. Numai arăta cu mâna în sus și spunea:

– Dumnezeu vede. Dumnezeu știe!

Și într-adevăr! „Dumnezeu, în dreptatea Lui, le vede și le știe pe toate.” Procurorul cel hulitor s-a îmbolnăvit grav. Avea dureri groaznice… I-a paralizat mâna aceea cu care l-a apucat de rasă și l-a scuturat pe Sfântul Nectarie…

Atunci și-a dat seama de greșeala lui și a cerut să fie dus în fața Sfântului, ca să își ceară iertare. Într-adevăr, l-au dus. A căzut la picioarele Sfântului, împreună cu soția lui, și a cerut să fie iertat…

Sfântul Nectarie s-a rugat mult lui Dumnezeu pentru el. Fericitul Nectarie era lipsit de răutate și milostiv. L-a iertat din inimă pe procuror. Cu toate acestea, după doi ani doctorii i-au tăiat mâna procurorului.

Mănăstirea din Eghina, cu toate aceste calomnii, a existat în continuare. Obștea s-a mărit, pentru că i s-au adăugat și alte maici, unele dintre ele fiind intelectuale. Mănăstirea a devenit un centru duhovnicesc, care odihnea sufletește și îi lumina pe oameni… „Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.”

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/11/blog-post_564.html

 

Să avem parte de rugăciunile lui!

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: majoritatea articolelor contemporane evidențiază latura taumaturgică a Sfântului Nectarie. Însă acesta a fost mai înainte de orice IERARH care drept a învățat cuvântul adevărului. Ne-a lăsat lucrări – disponibile acum și în limba română – despre erezia papismului, a luptat pentru slava Ortodoxiei și a lăsat un exemplu pururea viu despre ce înseamnă să fii ORTODOX. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Iată atmosfera la canonizarea lui, în 5 noiembrie 1961:

Arhiva omiletică ortodoxă română, vârf de lance în lupta cu panerezia ecumenistă

Recomandăm acest site de mai jos și mulțumim inițiatorilor și ostenitorilor lui, dar mai presus de toate Îi mulțumim lui Hristos, Care ne luminează să vestim cuvântul Lui, spre împreună-mântuirea turmei ortodoxe:

https://archive.org/details/PrediciAleParintilorNepomenitoriAiEreticilorEcumenistiDinBisericaOrtodoxa

Notă: ca să fie totul ortodox, este bine că după „nepomenitor”, care este un termen neinspirat și periculos teologic, s-a pus și restul expresiei de mai sus; credem că cel mai bine este să spunem „părinți ortodocși mărturisitori ai dreptei credințe.”

Redacția

Cu Hristos, spre Înviere…

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Predicile Părinților Ciprian Ioan Staicu și Andrei Cojoacă la praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov – 27 oct. 2018

 

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la Duminica Învierii fiicei lui Iair – 28 oct. 2018

 

Nebunia ecumenistă:

INCREDIBIL! “În bisericile ortodoxe vă veţi adresa lui Allah, dar îl veţi numi Hristos”. VIDEO

 

Recomandăm:

CARTE de teologie ortodoxă: Uniți întru slujirea lui Hristos

Cu Hristos în inimă…

Motto: „Dacă ești nedreptățit, să te gândești așa: orice rău ni se întâmplă din partea aproapelui nostru, Dumnezeu consideră această nedreptate ca fiind un mijloc de ștergere, de iertare a păcatelor noastre sau ca prilej de primire a unei răsplătiri din partea Lui pentru răbdarea ei…” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Trăim vremuri minunate! De ce am folosit cuvântul „minunat”? Pentru că ne apropiem de cea mai mare minune, cu care se va încheia istoria lumii: Venirea întru slavă a Fiului lui Dumnezeu.

Desigur, Apocalipsa, în toată puterea ei, nu este acum, dar preludiul ei îl trăim deja. Unii au trezvie și se pregătesc de cele ce vor urma, spunând adesea:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne de înşelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi şi pe toţi dreptmăritorii creştini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim şi să murim pentru sfânt numele Tău şi pentru Credinţa cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine şi să primim semnul spurcatului Antihrist şi să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi şi noapte, lacrimi să plângem greşelile noastre şi îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoşătoarei Tale Judecăţi. Amin.” (Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui antihrist).

Ar fi bine să învățăm bine această rugăciune, ne va fi de mare folos.

Însă să nu uităm că mântuirea presupune nu numai dreapta credință, ci și dreapta viețuire sau orthopraxia. De aceea cei care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă au nevoie să își hrănească sufletul, râvna pentru Adevăr din izvoarele autentice ale viețuirii curate ortodoxe, prin metode precum următoarele (și desigur multe altele, după cum va lumina Bunul Dumnezeu pe fiecare):

1. Citirea Sfintei Scripturi.

2. Citirea Patericului și a Filocaliei (pe care o înțelegem în lumina învățăturilor din Pateric).

3. „Mila” față de tastatura calculatorului, ca să nu o „martirizăm” prin unele mesaje trimise în lumea virtuală a internetului, practică de care s-au „virusat” unii dintre ortodocși, ajungând uneori casapi ai aproapelui lor. Să nu fie!

4. Metanii pentru pocăința ecumeniștilor, dar mai ales pentru dobândirea de către noi înșine a adevăratei pocăințe.

5. Ferirea de „păreri proprii”, de „analize” despre, de exemplu, „cum e cu harul”, ci adăparea cu apa cea vie a scrierilor Sfinților Părinți, al căror sens îl vom înțelege sub îndrumarea duhovnicului, nu încercând să „potrivim” învățătura Sfinților cu ideile noastre preconcepute și cam prea adesea neortodoxe.

6. Nimic nu este nou, erezii au mai fost și vor mai fi, deci lupta cu erezia nu trebuie să poarte „marca proprie” a nici unuia dintre noi, ci doar pecetea trăirii apostolice și a mărturisirii de credință patristice, în lumina învățăturii Sinoadelor Ecumenice ale Sfintei Ortodoxii.

7. Lepădarea și înșelarea iau și vor lua forme din ce în ce mai subtile, de aceea este nevoie să avem multă comuniune între noi, cei de aceeași credință. Numai prin împreuna-sfătuire și prin reciproca iertare a greșelilor aproapelui putem dobândi har de la Părintele ceresc, prin Hristos, Fiul Lui, în Duhul Sfânt.

8. Să nu ne „mulțumim” cu o Liturghie din când în când, că vom ajunge să ne „mulțumim” și fără ea și căderea ne va fi cu „sunet mare”. Sfânta Liturghie este locul și momentul în care Hristos ne dă întâlnire, să venim în cea mai sublimă „audiență”, nu doar spre a-L privi, ci spre a deveni, prin împărtășire, precedată desigur de pregătirea corespunzătoare, „co-sanguini cu Hristos.” Dacă nu alergăm la Sfânta Liturghie, ci ne ducem doar când ne convine, când programul „ne permite”, nu am înțeles absolut nimic din mesajul vremurilor pe care le trăim. În curând ne vom dori o Sfântă Liturghie ortodoxă și poate – din cauza prigoanei sau a măcelului războiului – distanța fizică între noi și un ierarh sau preot ortodox să fie imensă. Dar celor care Îl iubesc pe Hristos, Acesta le va iconomisi, adică le va pregăti toate cele de folos. De noi depinde a-L primi, nu de El. Hristos face DEJA totul pentru noi, trândavii!

9. Personal, am ajuns la concluzia că lumea a ajuns la o demonizare aproape totală. Iar îngrădirea de erezie nu este „vaccin” pentru așa ceva, deci culcatul pe o ureche al unora nu va face decât – Doamne ferește – să accentueze acest proces menționat mai sus. Nu suntem ai noștri, ci ai lui Hristos, nu prin ego-ul nostru trebuie să trecem prin ceea ce se întâmplă, ci prin voia lui Dumnezeu, Care vrea să ne smerească și să ne mântuim.

10. Citeam în această seară un lucru minunat, pe care nu l-am știut:

„Pe Sfântul Dimitrie îl reprezentăm ca având demnitate de general și de conducător politic. El a fost numit de împăratul Maximian ca antipat al Greciei. Însă Sfântul Dimitrie a fost în același timp episcop sau cel puțin preot! A avut preoție.

De aceea el s-a dedicat catehizării poporului Tesalonicului, unde își desfășura activitatea și ca preot sau episcop și a avut un cerc de ucenici.

De aceea Nestor a apelat la el pentru a primi binecuvântare înaintea luptei cu Lie – de la episcop sau preot luăm binecuvântare – și de aceea Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat pe când era în închisoare, cu semnul Sfintei Cruci: preotul binecuvântează.

De aceea Nestor a invocat pe Iisus Hristos în arena de lupta, spunând că este „Dumnezeu lui Dimitrie” și cerându-I ajutorul. Adică a invocat pe Dumnezeul episcopului său, așa cum spuneau creștinii și în vremea arhipăstoririi în Alexandria a Sfântului Athanasie cel Mare: „Eu cred în Hristos al Sfântului Athanasie”, ziceau ei, „nu în cel al lui Arie”.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu