Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cu atenția spre conștiință și cu gândul la veșnicie…

Întru această zi (18 ianuarie), învăţătură despre Împărăţia Cerurilor

Împărăția Cerurilor, pe care o așteaptă cei ce slujesc lui Dumnezeu, este veșnică și fără de moarte. Pentru ea s-au lepădat ei de lumea aceasta și de toate poftirile ei și nu ni se cade noua să le mai pomenim.

Că, iată, le-am lăsat, pentru porunca lui Dumnezeu, ca să nu iubim cele vremelnice și să pierdem cele veșnice.

Ca nemincinos este cuvântul Celui ce a zis: „Tot cela ce-și va lăsa casa și țarina sau pe tată sau pe mamă sau femeie sau copii sau frați sau surori, însutit va lua, iar în veacul ce va să fie, viața veșnică va moșteni !”

Însă nu este precum unii tâlcuiesc, că acestea le-a zis Domnul doar pentru cei ce în vremea prigonirii au pătimit pentru numele Lui. Căci El nu zice numai pentru aceia, ci despre toți care pentru numele Lui de răutățile lumii acesteia și de toate poftele ei și de toate averile lepădându-se, despre toți aceștia zice că viața veșnică împreună cu Mucenicii vor moșteni.

Și pe toți cei săraci cu duhul și curați cu inima și pe cei blânzi și pe cei ce se tem de El, fericindu-i, Mântuitorul le zice: „A voastră este Împărăția Cerurilor.”

Căci Mucenicii, numai în puțină vreme nevoindu-se, s-au săvârșit, iar cel din viața călugărească, pătimind în toate zilele și în toată vremea pentru Hristos, mucenic se face, dând război nu numai împotriva trupului și a sângelui, ci și împotriva stăpâniilor și a puterilor și a domnitorilor întunericului din lume și împotriva, duhurilor vicleșugului, până la suflarea lui cea mai de pe urmă, arma dumnezeiască având și pătimind el se încununează de la Hristos, Cel ce ne ajută și ne desăvârșește pe noi.

A Căruia este slava acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.

 

Din mila lui Dumnezeu, cuvânt lămuritor pentru cei care în mod blasfemiator întreabă fără încetare: „cum e cu harul”, neîntăriți duhovnicește prin rugăciune fiind…

Luna ianuarie, ziua a 16-a

Întru această zi, cuvânt despre un călugăr ce s-a lepădat de Hristos, dar apoi, iar l-a mântuit pe el Dumnezeu

Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar, întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt și văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea și a zis tatălui ei: „Dă-mi-o mie pe ea, să-mi fie soție”.

Iar el i-a zis: „Nu pot să ți-o dau, până nu voi întreba pe dumnezeul meu.” Deci a zis demonului: „Iată, un călugăr cere pe fiica mea, să i-o dau lui?” Iar demonul, răspunzând, i-a zis: „De se va lepăda de Hristosul lui și de Botez și de făgăduința călugărească, să i-o dai.”

Iar călugărul de toate s-a lepădat. Și îndată a văzut el, ca un porumbel ieșind din gura lui și zburând la cer. Iar slujitorul la idoli mergând la demon, i-a spus ca, iată, s-a lepădat.

Atunci diavolul i-a zis: „Să nu-i dai lui pe fiica ta de soție, că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îi ajută lui.” Și venind el la călugăr, i-a spus: „Nu pot să ți-o dau pe ea, că Dumnezeul tău încă îți ajută ție și nu S-a depărtat de la tine.”

Și, acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: „Dacă eu, ticălosul, chiar lepădându-mă de Dânsul și de Botez și de făgăduința călugărească, Bunul Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu.”

Și asa, și-a venit întru sine și, abătându-se de acolo, s-a dus în pustie. Și a mărturisit păcatul lui la un stareț mare, iar starețul i-a zis lui: „Să șezi cu mine în peșteră și să postești trei săptămâni, mâncând numai la doua zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine.”

Și mâhnindu-se starețul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ție, Doamne, dăruiește-mi mie sufletul acesta și primește pocăința lui…” Și l-a ascultat Dumnezeu pe el.

Apoi, sfârșindu-se prima săptămână, a venit starețul la frate și l-a întrebat, zicând: „Oare văzut-ai ceva?” Și, răspunzând, fratele a zis: „Adevărat, am văzut un porumbel, zburând sus la înălțimea cerului și deasupra capului meu stând”. Iar starețul i-a zis lui: „Să crezi, luând aminte la tine însuți, și să te rogi lui Dumnezeu întotdeauna.”

Iar după a doua săptămână, a venit starețul la fratele iarăși și l-a întrebat pe el: „Oare văzut-ai ceva?” Iar el a zis: „Am văzut un porumbel zburând pe lângă capul meu.” Și i-a poruncit starețul zicându-i: „Priveghează cu mintea și te roagă!”

După aceea iarăși a venit, sfârșindu-se săptămâna a treia, și l-a întrebat pe el: „Ce lucru ai văzut?” Iar el a zis: „Am văzut porumbelul că a zburat și a stat deasupra capului meu și am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el, repezindu-se, a intrat în gura mea.”

Apoi, a lăudat starețul pe Dumnezeu și a zis: „Iată, a primit Domnul pocăința ta, de acum să iei aminte la tine.”

Iar fratele a zis: „Iată, de acum, împreună cu tine voi rămâne, părinte, până ce voi muri.”

Dumnezeului nostru slavă!

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici – despre ecumenism

„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți.

Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism – n.trad.).

Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.” Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut.

Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.”

(fragment dintr-un text al Sfântului Ioan Maximovici, scris în anul 1969)

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2019/01/blog-post_12.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu