Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

NU vaccinurilor ! Jos cu trădătorii și masonii din fruntea țării!

Update:

Așa arată picioarele Mariei, cu bubele care îi apar de la anumite alimente, mai ales ciocolata. Efecte ale vaccinurilor (după aproape 8 ani de la ultimul vaccin).

De urmărit acest material și de salvat în calculator, înainte de a fi … șters de păpușarii internetului.


Iar din partea familiei Staicu această mărturie:

 

De ce am ales să nu ne mai vaccinăm fetița

 

Mă numesc Ioana-Alina Staicu și sunt mama unui copil mult așteptat, Maria, venit în lume în urma multor rugăciuni, după 7 ani de căsnicie, ca dar al Maicii Domnului și profețită de Sfântul Ilie Lăcătușu. Maria s-a născut în Grecia, în anul 2007, unde locuiam împreună cu soțul meu, părintele Ciprian-Ioan Staicu.

Ca orice părinți de bună credință, neștiind nimic despre substanțele nocive din vaccinuri sau despre efectele adverse ce pot apărea în urma vaccinării, am vaccinat-o pe Maria, urmând cu strictețe grila de vaccinare dictată de medicul de familie.

Totul părea a fi în regulă. Nici o problemă, nici o reacție adversă până la vaccinul din 6.05.2009, când Maria avea 2 ani și 3 luni.

Chiar în ziua vaccinării am primit din țară, de la o prietenă al cărui soț este medic, primele articole despre substanțele nocive din vaccinuri. Cu toate că părintele Ciprian a spus imediat ce a citit articolele că nu mai vrea să facem nici un vaccin Mariei, mărturisesc că prima mea reacție a fost de refuz. Mi-am spus: ”cum să-mi las copilul neprotejat?” Pentru că părintele era de neclintit în privința vaccinării, mă gândeam să nu-i spun nimic și să merg pe ascuns să-i fac fetiței următorul vaccin.

Dar Dumnezeu, Care ne iubește, ne și smerește. După doar câteva zile de la vaccin Maria a făcut o alergie. Pe corp au început să-i apară niște bubițe. Acestea o mâncau și ea, sărăcuța, se scărpina. M-am prezentat la doctor, care mi-a spus că poate fi o reacție adversă a vaccinului, dar că nu e sigur. Mi-a dat un sirop și o cremă. Zilele treceau, dar apăreau tot mai multe bubițe. Maria a ajuns să fie plină de bubițe din cap până-n picioare. Îmi pare rău că, din păcate, atunci, nu am m-am gândit să-i fac o poză.

Am luat un vaccin și am întrebat-o pe farmacistă ce conține. Ea ne-a răspuns: ”Ce scrie pe prospect.” Același răspuns l-am primit și de la medic. Ne-am dus cu vaccinul la o cunoștință care avea un laborator și am rugat-o să facă o analiză vaccinului. S-a uitat la noi, ne-a zâmbit și ne-a spus: ”Dacă fac analiza și fac public rezultatul, mâine îmi vor închide laboratorul. Îmi pare rău, dar nu pot face analiza vaccinului!”

Ca și cum bubițele de pe corp nu ar fi fost de ajuns, a apărut intoleranța la diferite alimente. Atunci a început de fapt adevăratul calvar. Nu mai știam ce să-i dăm de mâncare. I-am făcut diverse analize care ne arătau intoleranță la lapte, pâine, ou, carne de pui, roșii etc. O perioadă i-am dat doar legume fierte, dar erupția continua.

Venind în țară, ne-am dus la Cluj la o renumită doamnă doctor alergolog, care văzând-o pe Maria, înainte să-i facă analizele, ne-a spus: ”E de la vaccinuri!” Apoi a confirmat și ea intoleranța la alimentele pe care deja le știam, dar și la altele.

Aproape patru ani ne-am luptat cu diferite intoleranțe în alimentație. Dar Bunul Dumnezeu ne-a trimis o mângâiere printr-o cunoștință, pe care o cheamă tot Maria, căreia îi mulțumim și pe această cale. M-a sfătuit să-i dau ulei de pește. I-am dat în timp trei cutii a câte 90 de tablete. Starea Mariei s-a ameliorat simțitor.

Tot cam în aceeași perioadă a văzut-o pe Maria și un medic de la Chișinău care în urma analizelor mi-a spus că aceasta are o intoxicație puternică și i-a prescris un tratament pe bază de corali.

Acum Maria e relativ bine. Spun bine, refuzând să mă gândesc la  cicatricile care și acum le are pe picioare. Cu toate că are 10 ani și 6 luni, îi mai apar din când în când bubițe. Chiar săptămâna aceasta a avut o erupție. Știe că nu are voie unele alimente, dar nu se poate abține, mai ales de la ciocolată. De cele mai multe ori se scarpină în somn, iar urticaria se transformă în bube pe care le rupe mereu.

Nu vreau să-mi amintesc de tot chinul îndurat în primul rând de ea în toți acești ani, de suferința ei, dar și a noastră văzându-ne copilul suferind și neputându-l ajuta.

Cunoaștem două cazuri de copii care până la vaccinul de un an și ceva erau perfect sănătoși, iar apoi au început să aibă mari probleme, fiind în cele din urmă diagnosticați cu autism, iar o fetiță a unui coleg de seminar de-al părintelui Ciprian a rămas ca o legumă după vaccinul de la 6 luni. Noi îi mulțumim  lui Dumnezeu că a fost doar atât. Suntem conștienți că putea fi și mai rău.

Privesc cu milă la părinții care susțin cu tărie vaccinarea propriilor copii și mă întreb oare dacă ar fi trecut prin ce am trecut noi alături de copil sau alții ai căror copii au suferit mai mult decât al nostru, ar mai susține vaccinarea obligatorie?!

Noi, cei care ne opunem vaccinării pentru că ne apărăm copiii, suntem priviți ca niște inculți. Nu suntem, fraților, inculți, ci doar părinții care nu vor să-și mai vadă copiii suferind.

Prof. Ioana-Alina Staicu

Reacții în lanț la comunicatul Kinotitei despre adunarea din Creta…

Nu există nici un motiv de îngrijorare…
de dr. Fotios Mihail
01 iulie 2017

 

Doctore, spune cu o neliniște vădită mama cea vigilentă, pe copilul meu îl doare continuu stomacul de ieri seară.
Nu vă temeți, răspunde doctorul cu siguranță. Totul va fi bine. Știți că eu sunt profesor universitar. Sunt cel mai mare doctor din întreaga lume, sunt infailibil. Diagnosticele mele nu pot fi puse la îndoială de nimeni. Liniștește-te. Nu există nici un motiv de îngrijorare.
După câteva ore se întoarce mama, însoțită de fiul ei de 12 ani. Doctore, acum copilul a și vomitat. Durerea de stomac nu încetează. Ce problemă are copilul meu?
Doctorul infailibil îl privește pe copil cu aroganță, ca și cum ar sta pe un tron, și răspunde: nu vă neliniștiți. este vorba doar despre o gasto-enterocolită. Cu puțin pilaf, cu puțină fidea și cu o pernă caldă pusă pe stomac totul va fi în regulă. Nu există nici un motiv de îngrijorare.
În după-amiaza aceleiași zile iat-o venind din nou pe mamă cu copilul ei la cabinetul cel mare. Doctore, copilașul meu a făcut și febră. Durerea de stomac s-a acutizat, are continuu senzația de greață, vomită des și nu se simte deloc bine. Spune că i-a amorțit și talpa piciorului drept. Se pare că lucrurile nu stau așa cum ni le-ați descris. Este evident că fiul meu se află în pericol.
Doctorul își iese atunci din fire. Unde s-a mai văzut om care să pună la îndoială diagnosticul pus de el și îndrumările lui terapeutice?
Deci, pentru confirmarea opiniei lui infailibile, el hotărăște să convoace un consiliu al medicilor. Sunt chemați și se adună cei mai cunoscuți doctori din oraș, cei mai vestiți și mai mari specialiști. Ei îl consultă cu multă atenție pe copil. Nu le este greu să pună diagnosticul. Nu le lipsește nici mintea, nici pregătirea științifică.
Ei spun într-un singur glas: situația este foarte gravă. Copilul suferă de peritonită acută din cauza unei apendicite netratate. Dacă nu este operat imediat este în primejdie să își piardă viața. Fără operație nu va rezista. Va trebui neapărat să îi informăm pe părinții lui, spun aceștia.
Însă ce să le spună părinților? Cum îl vor desconsidera pe primul și infailibilul doctor? Cum să pună ei la îndoială diagnosticul lui și tratamentul pe care l-a recomandat? Nu le este așa ușor să se descurce cu el. Poate, ca profesor universitar infailibil, să îi cheme în comisia disciplinară, sub acuzația de pregătire științifică insuficientă, să le ia și autorizațiile de exercitare a profesiei medicale. De așa ceva au ei timp acum?
I-a cuprins o transpirație rece. În față e prăpastia, în spate este torentul de apă. Deci, ce să facă? Să îl arate pe profesorul cel mare și infailibil ca fiind un mincinos sau să fie de acord cu el în toate? Cu alte cuvinte, să îl opereze și să îl salveze pe micuțul bolnav sau să îl trimită pe lumea cealaltă cu diagnosticul fals al unei așa-zise simple gastro-eterocolite, desigur punându-și și semnătura lor pe acest diagnostic fals?
Părinții micuțului bolnav muribund așteaptă cu nerăbdare hotărârea lor. Au ajuns la spital și prietenii familiei. Unii dintre ei chiar își ridică mâinile cu mânie și cu indignare, arătând spre doctorul infailibil și spre colaboratorii lui lași și nehotărâți.
După puțină vreme se ia o hotărâre. Ea este înmânată în scris părinților copilului:
Dragi părinți ai micuțului Gheorghiță, noi, cei mai mari doctori din acest oraș, vă confirmăm cu toată răspunderea că totul va fi bine. Nu există nici un motiv de îngrijorare. Pe toți cei care vă spun că fiul dvs este în pericol, să nu îi credeți. Aceștia vă spun minciuni.
Cine v-a pus și v-a dat voi să fiți judecători ai diagnosticelor și ai tratamentului date de arhicunoscutul nostru profesor universitar? Cine v-a dat vouă dreptul să vă îndoiți de studiile lui îndelungate, de diplomele și de premiile pe care el le-a primit de la cele mai mari facultăți de medicină din Europa și din America?
Diagnosticele domnului profesor rămân întotdeauna stâlp și temelie a științei medicale. Dacă noi ca și oameni ne abatem de la înțelepciunea noastră medicală, atunci înțelepciunea, autoritatea și infailibilitatea profesorului nostru ne readuc pe drumul cel bun. De aceea, orice motiv de teamă este de prisos, ca o dovadă a lipsei de credință față de persoana celui mai mare profesor, mai ales că ne aflăm în cabinetul lui particular.
Să fiți liniștiți în legătură cu sănătatea copilului dvs. Nu există nici un motiv de îngrijorare, devreme ce se află cu noi primul dintre profesori, cel infailibil.

Părinții au citit hotărârea și și-au plecat capetele cu durere și cu deznădejde. Au citit-o și prietenii lor, care au alergat din dragoste și din spirit de compătimire pentru micuțul bolnav. Inimile lor s-au umplut de amărăciune și de durere.

Însă părinții și prietenii nu rămân doar în durere și în disperare. Nervii sufletului lor se întind până la limită. Ei nu sunt nici ignoranți, nici lipsiți de minte și nici neinformați.

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_86.html

 

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu

Iubirea nu cade niciodată

Motto: ”Spus-a Avva Agathon: Dacă s-ar putea să mă întâlnesc cu un lepros și să îi dau trupul meu și să îl iau pe al lui, cu bucurie aș face-o. Pentru că aceasta este iubirea desăvârșită.”

Am aflat într-o zi că un prieten de-al meu din copilărie, pe care nu-l mai văzusem de ani de zile, s-a îmbolnăvit de leucemie. M-am dus să îl văd pe Gheronda Paisie și să îl rog să îl facă bine.

– Ce vrei, să-i vindecăm trupul sau sufletul? m-a întrebat.

– …Amândouă, Gheronda!

A râs!

– Bine, vrei să luăm jumi-juma?… Să iei tu 50% din cancerul lui, iar restul eu.

– …(Adică să mă îmbolnăvesc eu de cancer, în locul prietenului meu? m-am gândit).

– Vrei? M-a întrebat din nou Gheronda…

Mi-era frică, nu am mai spus nimic.

– Bine… Ești de acord să iau eu 99%, iar tu 1%? M-a întrebat el din nou.

– Da, Gheronda, sunt de acord, am răspuns imediat, căci mi se părea ușoară varianta aceasta.

– Bine, a râs el voios, ne-am înțeles! a spus….

(Tăcere).

– Gheronda, într-adevăr vă veți îmbolnăvi acum de cancer? L-am întrebat din nou.

– Uite ce se întâmplă… pentru ca Dumnezeu să asculte o rugăciune și să-l facă bine pe cineva trebuie să ne rugăm cu o asemenea dispoziție sufletească: «Dumnezeul meu… fă-l bine pe el și dă-mi mie boala lui» sau, dacă este paralizat, să avem dispoziția să spunem: «Dumnezeul meu, ia de la mine jumătate din puterea picioarelor mele și dă-o lui». Înțelegi? Rugăciunea trebuie să se facă cu durere… cu jertfire de sine…
Dumnezeu Cel Bun, văzând neputința noastră de a purta o asemenea boală, îl face bine și pe omul acela, iar nouă nu ne dă boala… Însă pentru a fi auzită o rugăciune trebuie să fie făcută cu o asemenea dispoziție sufletească… uneori, desigur, se poate cu adevărat ca Dumnezeu să ne dea o boală pe care putem să o ducem…

Sursa: http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/06/blog-post_340.html

 

traducere din greacă de

pr. Ciprian Staicu

Să facem ceea ce se cuvine pentru a fi fericiți

Ferice de cei ce iubesc, deşi nu ştiu cum este să fie iubiţi.

Ferice de cei ce luptă, deşi au cunoscut şi căderea.

Ferice de cei ce îşi păstrează inima curată, deşi trăiesc între tâlhari.

Ferice de cei ce zâmbesc, deşi viaţa lor nu e tocmai un zâmbet.

Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care dărâmă.

Ferice de cei ce au puterea să mângâie, deşi cei ce au nevoie de mângâiere sunt ei.

Ferice de cei ce hrănesc, deşi cei ce au nevoie de hrană sunt ei.

Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori, deşi au cunoscut şi puterea.

Ferice de cei ce nu sunt robi ai plăcerilor, deşi le-a cunoscut şi dulceaţa.

Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor, într-o lume îngenuncheată de păcate.

Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului deşi i-au cunoscut şi puterea.

Ferice de cei ce sunt cinstiţi, într-o lume plină de înşelăciuni.

Ferice de cei ce iubesc adevărul, într-o lume a minciunii.

Ferice de cei ce au arma răzbunării şi nu o folosesc.

Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască şi nu vor.

Ferice de cei ce luptă pentru Împărăţia Cerului, deşi nu o văd.

Ferice de cei ce cred, într-o lume care nu mai crede.

Ferice de cei ce urcă muntele, deşi nu îi văd vârful.

Ferice de cei ce străbat cărarea, deşi e plină de spini.

Ferice de cei ce ştiu să supravieţuiască, într-o lume ce decade.

Sinceritatea rugăciunii copiilor


Într-o zi, un preot aude o voce în biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găseşte un copil care spunea ceva, şi îşi dă seama că nu-i înţelegea cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul. Atunci preotul l-a întrebat:

– De ce tot repeţi literele?

– Păi, aşa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.

– Cum aşa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.

– Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii şi atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că ştie El să le pună în ordinea care trebuie…

(preluat de pe site Pilde ortodoxe)

RMN duhovnicesc

Mulțumim doamnei Doina (care este la fel de tânără sufletește ca și domnișoara din imagine) pentru mesajul de mai jos, valabil pentru mulți dintre noi (iar excepțiile confirmă regula):

”Am fost la clinica lui Dumnezeu pentru un control de rutină. Am constatat că sănătatea mea e tare șubredă. Când Dumnezeu mi-a luat tensiunea, am văzut că umilința mea era foarte mică.

La măsurarea temperaturii, termometrul a înregistrat 40 de grade de neliniște. Dumnezeu mi-a făcut electrocardiograma și m-a diagnosticat cu o anumită lipsă de iubire, pentru că arterele mele erau astupate de orgoliu.

Am trecut apoi la secția de ortopedie pentru că am observat că nu reușeam să merg braț la braț cu frații mei, nici să ofer o îmbrățișare frățească deoarece aveam amputații cauzate de ranchiună.

Pe lângă acestea mi-a descoperit un anumit grad de miopie dat fiind faptul că nu reușeam să văd dincolo de greșelile celorlalți. Când mi s-a făcut testul pentru auz, Dumnezeu mi-a zis că eram uneori surd la sfaturile Sale, drept urmare mi-a oferit o consultație gratuită grație marii Sale îndurări.

Am primit tratament de care voi încerca de azi să-l țin:

– Dimineața, la trezire: – o porție de rugăciune de mulțumire;

– două capsule de credință;

– Înainte de treburile cotidiene : – trei lingurițe de pace;

– cinci pastile mari de răbdare.

La fiecare oră: – un comprimant de blândețe;

– unul de stăpânire de sine;

– când stau cu cei dragi: – să-mi fac o injecție cu o fiolă de bunătate șI
cinci fiole de iubire;

-Înainte de culcare: – două pastile de credință.

Concluzie: Sunt cam bolnăvior (bolnăvioară). Rugați-vă pentru mine!”

PS – Atenție, acest mesaj nu are legătură cu vreo propagandă pro-vaccin, nici protv, ci pro Doamne-Doamne (pr. Ciprian)