Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Mesaj plin de durere către slujitorii altarelor din România și către toți care poartă numele de CREȘTINI ORTODOCȘI

Acest umil mesaj nu este nicidecum adresat preoților care s-au jertfit în lupta antiecumenistă, întrerupând pomenirea ierarhilor semnatari ai ereziilor cretane, îngrădindu-se de erezie conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol al Sfântului Fotie cel Mare, ci acelor frați care sunt înlănțuiți de frici lumești și de înșelătoarea materie și de ateul materialism.

Nu ne-au ajuns peste 50 de ani de MATERIALISM APLICAT în toate domeniile vieții, nescăpând nici un cotlon necotropit de turbarea materialismului comunist. Se pare, fraților, că nu am învățat nimic după 50 de ani de istorie, stropită cu sângele Mucenicilor din închisori. Aceștia, care au trecut prin iadul reeducărilor, ne-au arătat că numai dacă ne ridicăm deasupra materiei și lepădăm grija cea lumească, putem birui veacul acesta cu înșelările și deșertăciunile lui, pe care diavolul ni le pune la dispoziție, ca noi să pierdem șansa ce ne-o dă chemarea la îndumnezeire.

Tocmai aceasta ne-au arătat mucenicii din închisori și marii duhovnici, că numai frica de Dumnezeu și de păcat este permisă și că tăcerea clerului în astfel de vremuri de călcare în picioare a Dreptei Credințe este nepermisă în fața Bunului Dumnezeu.

Până când o să tăceți, fraților? Chiar nu vedeți că tăcerea voastră are preț de sânge? Chiar nu vedeți că îl pironiți pe dulcele Iisus a mia oară pe Cruce? Chiar noi, care trebuie să apărăm altarele și Dreapta Credință cu prețul vieții noastre, chiar noi tăcem și lăsăm erezia să sucombe sufletele păstoriților și minunata Ortodoxie?

Se împlinesc curând doi ani de la tâlhăreasca adunare cretană, unde s-a legalizat fărădelegea la nivel panortodox și totuși preoțimea română, împreună cu un întreg neam, TACE. TACE în continuare.

Te cutremuri auzindu-i pe unii care spun că nu a fost erezie!!!!! Se schimbă dogmele și canoanele Sfinților Părinți, se schimbă rânduiala postului și noi ce facem, ne rătăcim? Și dacă nu avem lucrurile clare, de ce nu îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne descopere ? Și va descoperi un singur lucru: CĂ LA SINODUL DIN CRETA S-A LEGALIZAT PANEREZIA.

În cele ce urmează vom expune 4 MOTIVE PRINCIPALE PENTRU CARE SINODUL DIN CRETA ESTE ERETIC ȘI TÂLHĂRESC:

1. Promovează căsătoriile mixte (chipurile din iconomie) prin aceasta încălcându-se Canoanele Sfinților Parinți de laSinodul din Laodiceea (343) și ale Sfântului Ioan Postitorul: „Căsătoria între un ortodox și un eretic este nelegiuită și să se desfacă.”

2. Deschide larg poarta către panerezia ecumenismului, numindu-I pe eretici BISERICI (chiar și acceptând denumirea istorică de biserici pentru eretici se creează confuzie în mediul ortodox). De asemenea se admite că ereticii condamnați sinodal au har și taine, precum și eclesiologie și se caută UNITATEA PIERDUTĂ A BISERICII, afirmație ce este aspru taxată ca incalificabilă și de neacceptat de către SINODUL BISERICII ORTODOXE BULGARE. Sfinții Părinți i-au numit pe cei din afara Ortodoxiei, cu multă dragoste, ERETICI.

3. Validează C.M.B. (Consiliul Mondial al Bisericilor) și lucrarea eretică a acestuia, în condițiile în care, Biserici Ortodoxe precum cea Bulgară și Georgiană au ieșit din C.M.B. Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.) este un cuib al ereziilor care urmărește unificarea tuturor religiilor, unire care nu este posibilă decât dacă se face în Duh și în Adevăr, adică prin întoarcerea tuturor ereticilor la Dreapta Credință, singura adevărată și singura mântuitoare: ORTODOXIA.

4. Validează premisele de la TORONTO, premise eretice care se referă la TEORIA ERETICĂ A RAMURILOR, combătută de mari duhovnici ca Pr. Cleopa Ilie și de toți Sfinții Părinți contemporani.

Oare de ce, fraților, se mai numește Pydalionul și Cârma Bisericii, ca noi clericii ortodocși să ne ghidăm după basmele acestui veac și după deșertăciunile și eresurile lui?

PREOTULE, TREZEȘTE-TE, căci cu Dumnezeu nu e de glumit. Iartă-mă pe mine, fratele tău netrebnic, că te mustru, dar o fac cu dragoste, spre a-ți veni în fire. Oare se cade să tăcem noi fiindu-ne frică mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Oare cum vei sta, preotule, la dreapta judecată a lui Hristos? Iar tu teologule, ce vei spune în fața Sfântului Ștefan cel Mare, sau în fața martirilor Brâncoveni, sau a lui Radu Gyr? Sau a Părintelui IUSTIN PÎRVU?

Ați jurat în fața Sfântului Prestol să apărați Dreapta Credință cu prețul vieții și să vă puneți viața pentru păstoriții voștri și acum ce faceți? Invocați motive materialiste și îndreptățiri de tot felul? Oare vă va lăsa Dumnezeu să muriți de foame, voi și familiile voastre?

Când o să luați atitudine ortodoxă, fraților? La împărtășirea cu ereticii din același potir? Păi acela este capătul fărădelegii, iar nu începutul ei….!

Când o să ascultați de glasul Sfinților care mustră tăcerea și nepăsarea voastră, precum jalnicul înot în vâltorile materialismului și intereselor lumești, legate și acestea de cele materiale?

Iată, al 15-lea Canon al Sinodului I-II al lui Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (861 d.Hr.), stabilește cu exactitate că: „Cele ce sunt rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea înaintea sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători și fac schismă și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește, adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt prin schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări”.

Și iată ce mai zic Părinții despre EREZIE:

a) „Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara)

b) „Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 24(83). Către fiul Ignatie)

c) „Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 60(119). Către fecioare)

d) „Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” (SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 161(349). Către monahii)

Oare cui se adresează Sfântul Grigorie Palama, care spune că tăcerea clericului este ATEISM? De ce este ATEISM? Pentru că nu-și pune nădejdea în FĂCĂTORUL ȘI ZIDITORUL A TOATE, și preferă să zacă paralizat de frică (căldicel) în pierzare.

Iar Sf. Teodor Studitul ne mai spune că un cleric este dator să ia atitudine cu putere „DESPĂRȚINDU-SE DE EREZIE, ca să RĂMÂNĂ EPISCOP (Cleric) în fața lui Dumnezeu!”

Auziți, fraților, cuvânt înfricoșător!! CĂCI DACĂ NU SE DESPARTE DE EREZIE NU MAI ESTE CLERIC în fața lui Dumnezeu!!!!! Episcop (CLERIC) este numai acela care DREPT ÎNVAȚĂ cuvântul adevărului. DAR DACĂ TACE, pactizând cu tatăl minciunii, nu poate fi decât un jalnic părtaș la fărădelege!!!

Cum ne asemănăm noi cu Sf. Maxim Mărturisitorul, care a spus Patriarhului Pyrhus, semnatar și căzut în erezia monotelită, cuvintele care au cutremurat iadul din temelii: „Întreg universul de-l va pomeni pe patriarh eu nu-l voi pomeni!!!”

Oare nu știți că spun Sfințiți Părinți că erezia este păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta nici în cel viitor?

Putem înțelege într-o oarecare măsură pe cei care nu cunosc nimic legat de hotărârile eretice ale acestui sinod cretan, vizându-i aici mai mult pe mireni. Dar ca preot nu este voie să nu ai habar de ce se întâmplă în jurul tău, nu este voie să nu fii trezvitor, așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți să fim…

Însă vă îndemnăm pe toți, să cercetați cu mic cu mare, să vă rugați lui Dumnezeu și să vă ascultați glasul conștiinței! Și să urmați cu adevărat lui Hristos pe calea cea strâmtă care duce la Viață, fugând de comuniunea cu ereticii și cu erezia.

De noi preoții depinde acest neam, de noi cei cu crucea în frunte. De noi depinde omul de rând, de mărturia noastră depinde viitorul acestui neam.

AȘADAR FRAȚILOR, SĂ NE SCULĂM DIN SOMNUL CEL PIERZĂTOR AL FRICII DE OAMENI ȘI SĂ DĂM MĂRTURIA CEA BUNĂ.

„SĂ NU CRUȚĂM CELE DE JOS CA SĂ NU LE PIERDEM PE CELE DE SUS…!” (Sf. Teodor Studitul).

Vă îndemnăm, fără să vă judecăm:

FRAȚI PREOȚI PRIN MĂRTURISIRE EREZIA SFÂȘIAȚI

IAR VOI ROMÂNI, DIN MOARTE, ÎNVIAȚI !

 

CU DRAGOSTE ȘI DURERE PENTRU TOȚI PREOȚII CARE TAC

cel mai mic dintre preoții ortodocși

Predica Ieromonahului Spiridon de la Schitul Rădeni, în Duminica Ortodoxiei (25 februarie 2018)

Cu binecuvântarea ieromonahului Spiridon de la Schitul Rădeni, județul Neamț, publicăm transcriptul predicii sfinției sale din Duminica Ortodoxiei (25 februarie 2018); mulțumim fratelui Cristian Nicolae Bucuroiu pentru osteneala transcrierii acestei minunate predici.

Cuvânt de învățătură la Duminica Ortodoxiei (2018)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Cinstiți frați iubitori de Dumnezeu, cu ajutorul Domnului am străbătut primele zile ale Postului Mare, în care fiecare din noi ne-am străduit după putere și râvnă, să împlinim ceea ce Biserica ne poruncește să facem în această perioadă. Să ne înfrânăm poftele, să ne curățim sufletul și trupul, și să ne întărim în nădejdea Învierii. Toate aceste porunci noi le știm sau ar trebui să ni le reamintim, pentru că le auzim adeseori în slujbele bisericești ale Postului Mare.

În rugăciunea de la sfârșitul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, preotul se roagă cu glas mare, zicând: ”Stăpâne Αtotțiitorule, Cel ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura, și pentru nespusa Ta purtare de grijă și multă bunătatea Ta, ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor, spre nădejdea Învierii, Care în 40 de zile ai dat mâna slujitorului Tău Moise, tablele celor Dumnezeiești slove, dă-ne și nouă, Bunule, lupta bună s-o luptăm, calea Postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm, și fără de osândă să ajungem și a ne închina Sfintei Învieri.”

Această rugăciune bogată, exprimă în sinteză întreaga luptă duhovnicească pe care noi creștinii ar trebui să o ducem în perioada Sfântului și Marelui Post. Dacă ați fost cu luare aminte, ați auzit și expresia: ”credința nedespărțită să o păzim”. Despre care credință vorbește aici Sf. Ierarh Grigorie Dialogul, cel ce ne-a lăsat rânduiala Liturghiei Darurilor? – Este credința care s-a păstrat în Biserica creștină cea adevărată, adică ceea ce s-a crezut întotdeauna de către toți creștinii din toate locurile.

Despre această Credință dreaptă și mântuitoare vorbește Sf. Ap. Iuda în epistola sa, zicând: ”Să vă luptați pentru credința care odată pentru totdeauna le-a fost dată sfinţilor” (Iuda 1, 3). Această credință ortodoxă a noastră nu este inventată sau create de oameni, ci este descoperită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos Sfinților Săi Apostoli care au propovăduit-o în lume.

Apoi Sfinții Părinți și prin Sinoadele Ecumenice și locale au întărit-o prin hotărârile dogmatice și Sfintele Canoane, apoi Sfinții învățători ai Bisericii au predat-o într-o succesiune neîntreruptă până astăzi. Iar martirii au pecetluit-o prin chinurile răbdate și sângele vărsat ca să rămână neschimbată și neclintită până la sfârșitul veacurilor. Din aceste puține cuvinte am văzut că în lupta sa duhovnicească, fiecare creștin trebuie să păstreze mereu în gândire și faptă adevărata Credință Ortodoxă.

Sf. Ierarh Athanasie cel Mare, arhiepiscop al Alexandriei exprimă acest adevăr, în consens cu toți Sfinții, zicând: ”Cel ce vrea să se mântuiască, înainte de toate trebuie să păstreze Credința Sobornicească adică Universală, pe care dacă nu o ține cineva autentică, neprihănită, și fără îndoială, Acela se va pierde pe vecie.” Dar trebuie să adăugăm aici că păstrarea Credinței Ortodoxe este numai una dintre condițiile esențiale pentru a obține mântuirea.

Prima condiție a mântuirii este primirea Harului Dumnezeiesc. A doua condiție este păstrarea Credinței Ortodoxe, iar a treia condiție este săvârșirea faptelor bune, respectiv a virtuților prin care dovedim împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Sf. Cuv. Anastasie Sinaitul ne oferă o definiție simplă a Ortodoxiei, zicând: ”Ortodoxia este judecata corectă și dreaptă despre Dumnezeu și creație. Este adevărata cunoștință despre toate, opinia despre lucruri așa cum sunt.” M-am gândit că este bine să lămurim, pentru cei ce încă nu știu, CE SUNT DOGMELE CREDINȚEI? Dogmele sunt toate adevărurile de credință care alcătuiesc împreună, ca într-un sistem unitar, învățătura de credință a Bisericii. Aceste adevăruri sunt revelate, descoperite. Adică insuflate și descoperite de Dumnezeu și ar trebui primite prin credință, PENTRU CĂ NUMAI PRIN ELE NE PUTEM MÂNTUI.

Sf. Ap. Petru zice: ”Niciodată proorocia (adică învățătura biblică) nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai Lui Dumnezeu au grăit purtați de Duhul Sfânt.”

Iar Sf. Ap. Pavel zice: ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu.” Tot din Sf. Scriptură, din Faptele Apostolilor, aflăm că dogmele sunt hotărârile referitoare la problemele credinței pe care Sfinții Apostoli și ucenicii lor ierarhii, le luau. Hotărârile Sinodului Apostolic din Ierusalim din anul 50 s-au numit dogme. De atunci până astăzi se numesc dogme, hotărârile sinoadelor Bisericii privitoare la învățăturile Evangheliei, canoanele sau decretele privitoare la adevărurile de credință emise de cea mai înaltă autoritate bisericească – Sinodul Ecumenic.

Sf. Ierarh Martir Ignatie Teoforul al Antiohiei numește dogme învățăturile Domnului și ale Sfinților Apostoli așa după cum scria în epistola adresată creștinilor din cetatea Magneziei. ”Sârguiți-vă să fiți tari în dogmele Domnului și ale Apostolilor.” Prin dogme înțelegem așadar, învățăturile de temelie ale Bisericii Creștine care conțin adevărurile revelate de Dumnezeu, lămurite de Sfinții Apostoli și de urmașii lor – Sfinții Părinți, păstrate cu mare strictețe de Biserică, fiind necesare mântuirii.

Dogmele Credinței sunt Dumnezeiești. Ele își au autoritatea de la Dumnezeu Care ni le-a dat. De aceea ele rămân neschimbate de-a lungul timpului.

Pe măsură ce în decursul timpului unii oameni s-au abătut de la Adevăr și au căzut în diferite erezii, adică învățături false care contrazic adevărurile dogmatice ale Bisericii, atunci Sfinții, adunându-se în cadrul Sinoadelor au precizat foarte clar și incontestabil acel adevăr de Credință pe care ereticii l-au pus în discuție.

Aceste dogme sunt hotarele vizibile și neschimbătoare ale Bisericii. Cine încalcă dogmele credinței, chiar și în aspectele ce par puțin importante, acela părăsește Adevărul și se situează în afara Bisericii pierzându-și mântuirea.

Acest adevăr înfricoșător îl exprimă Sf. Ap. Pavel, zicând: ”Chiar dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât v-am binevestit, să fie Anathema!” (Galateni 1, 8)

Astăzi sărbătorim Duminica Ortodoxiei care este cea mai importantă sărbătoare cu caracter dogmatic din toate praznicele anului liturgic. Începutul introducerii acestui praznic în ritmul liturgic este legat de un eveniment din anul 843 când a fost restabilită cinstirea icoanelor în Biserica Imperiului Roman de Răsărit.

Biruința Ortodoxiei asupra ereziei iconoclaste, a fost posibilă datorită lucrării mai multor Sfinți care, fiecare din ei au pătimit și au apărat Dreapta Credință. Rolul esențial l-a jucat Sf. Patriarh Metodie, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Împărăteasă Teodora, sprijinită de Sfinții Cuvioși Ioanichie cel Mare, Sf. Arsachie Sihastrul, Sf. Cuv. Navcratie, ucenicul Sfântului Teodor Studitul, Sfinții Cuvioși Mărturisitori Teodor și Teofan Scriși, Mihail Aghioporitul scriitorul de cântări.

Nu întâmplător am arătat acest grup de Sfinți. Desigur că pe lângă ei au fost și mulți alții. Ci pentru a sublinia că nici o biruință a Ortodoxiei nu se poate realiza fără prezența și lucrarea Sfinților. Sfinții sunt organele Duhului Sfânt, prin ei lucrează Dumnezeu în lume.

Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov ne învață: ”Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh și Adevăr.” Tot el spune că: ”Ortodoxia este proslăvirea de către Dumnezeu prin dăruirea Harului Duhului Sfânt a omului care slujește Lui cu adevărat.” În cazurile Sfinților, ei aveau lucrarea rațională a sufletului curățită, așa încât vedeau limpede problemele de învățătură a Credinței, ceea ce pentru cei păcătoși, pătimași, era greu accesibilă sau  chiar de neînțeles.

De ce este important pentru noi, cei de astăzi să înțelegem aceste lucruri? Pentru că sunt unii care vin cu păreri greșite zicând că simpla adunare a unor episcopi într-un sinod ar atrage automat asupra lor Harul Duhului Sfânt. În realitate, lucrurile nu stau așa. Tocmai prezența Sfinților Ierarhi în cadrul Sinoadelor conferă valoare acelor Sinoade. Adică numai Ierarhii care și înainte de a se reuni în Sinod au demonstrat o viață duhovnicească profundă, de nevoință și rugăciune, atunci Harul va lucra prin ei și vor da roade bune, adică Hotărâri dogmatice corecte și ortodoxe.

Dar dacă în mod opus, ierarhii respectivi au dus o viață de neînfrânare, de lux, de risipire în griji deșarte, sau dacă au săvârșit grave compromisuri cu politicienii apostați, și cu reprezentanții confesiunilor eretice, atunci, chiar dacă aceștia se adună și lucrează într-un sinod, nu pot aduce roade inspirate de Duhul Sfânt. Așa s-a întâmplat cu pseudo-sinodul din Creta. Lipsa ierarhilor cu viață sfântă s-a văzut prin rezultatele finale.

Documentele finale se caracterizează prin: neclaritate, contraziceri, unii episcopi le-au aprobat ca fiind bune, alții ca fiind rele, încălcări de canoane, combinații viclene de adevăruri parțiale cu afirmații eretice legate de aceeași temă. Dar cu toate că efectul negativ al sinodului a fost evident, acești ierarhi nu renunță la titlul exagerat și nemeritat – ei zic: ”Sfântul și marele Sinod”.

Cum poate fi Sfânt, când practic nu a combătut nici o erezie? Ci mai mult, au legiferat erezia ecumenismului? Și tot acești ierarhi, după ce practic, prin regulamentul de organizare și funcționare al adunării din Colimbari au desființat sinodalitatea acordând patriarhilor niște drepturi asemănătoare cardinalilor din biserica catolică – papistașă, ceilalți episcopi rămânând ceva elemente decorative, tot ei vin și hotărăsc spunând: ”Numai sistemul sinodal este cea mai înaltă autoritate care se pronunță asupra problemelor de credință în viața Bisericii.”

Din nefericire, cei mai mulți preoți  și credincioși nu înțeleg aceste lucruri, iar dacă unii cercetează și constată că realitatea este cu totul alta decât cea prezentată în propaganda oficială, atunci ei fug de responsabilitate și zic: ”Ce ne privește pe noi dacă ierarhii au făcut aceste greșeli , tot ei singuri vor da seama.” Și mai departe ce fac acești preoți și stareți sau laici cu funcții de răspundere în Biserică? – Îi ascultă și urmează pe ierarhii eretici, ca și când nu s-ar fi întâmplat nici un lucru rău, fără să se gândească că se împlinesc cu ei cuvintele Mântuitorului: ”Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15)

Așa se comportă acești ierarhi ecumeniști ca niște călăuze oarbe, orbilor. Cei mai vinovați sunt episcopii susținători ai ecumenismului care fac direct voia diavolului, dar vinovați sunt și cei ce îi ascultă și îi urmează – adică preoții și poporul care în schimbul unei păci mincinoase și a unei stabilități lumești, pierd esențialul, pierd comuniunea cu adevărul, și merg împreună pe calea spre osânda veșnică.

Acum revenim la tema praznicului de astăzi: Până la începutul secolului al VIII-lea, toți ereticii care apăruseră, au atacat numai anumite aspecte parțiale ale învățăturii Bisericii referitoare la Sfânta Treime, sau la persoana Domnului nostru Iisus Hristos. Sfinții Părinți au combătut toate ereziile apărute până atunci, și au oferit cele mai complete și exacte definiții  dogmatice, așa încât se părea că Biserica va parcurge o perioadă de pace și libertate.

Dar din nefericire nu a fost așa, pentru că în secolele VIII și IX, Biserica Creștină a Răsăritului a avut de luptat cu cea mai mare erezie din primul mileniu – cu erezia iconoclastă. Termenul ”iconoclasm” provine din limba greacă și înseamnă: ”distrugerea icoanelor”.

Începutul acestei erezii l-a marcat decretul împăratului eretic Leon al III-lea Isaurul, care a poruncit ca toate icoanele din bisericile aflate pe teritoriul stăpânit de el să fie scoase și distruse. Persecuția ereticilor iconoclaști asupra creștinilor s-a împărțit în două perioade: Prima – din anul 715 până în 787 când s-a desfășurat al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea  – unde s-a stabilit dogma cinstirii Sfintelor icoane, și a 2-a perioadă din anul 813 – când împăratul Leon Armeanul a reintrodus erezia iconoclastă, până în anul 843 – când s-a restabilit  a 2-a oară cultul Sfintelor icoane pe vremea Sf. Metodie – Patriarhul Constantinopolului.

Dintre toți împărații iconoclaști, cel mai aprig eretic prigonitor al creștinilor a fost Constantin Copronim. Pe acesta, cronicile vremii îl descriau ca pe un conducător plin de cruzime și nebunie, comparabil cu păgânul Dioclețian.

În fruntea mărturisitorilor apărători ai Ortodoxiei  s-au aflat călugării care erau conștienți că apărând Sfintele Icoane, apărau modele de Sfințenie spre care ar fi trebuit să tindă toți oamenii într-un imperiu teocratic – așa cum trebuia să fie Imperiul Bizantin.

Din acest motiv și conducătorii eretici și-au orientat lupta mai ales împotriva călugărilor. Pentru ca să înțelegem cât de grea a fost lupta Sfinților apărători ai Ortodoxiei, redăm câteva din chinurile pe care le-au îndurat de la ereticii cei fără de Dumnezeu: cei ce pictau icoane, li se scoteau ochii sau li se ardeau mâinile. Erau forțați să-și ia femei – pentru a călca votul monahal, iar în caz de refuz erau uciși. Li se scriau versuri batjocoritoare pe față, cu fierul înroșit în foc, erau introduși în saci cu pietre, apoi cusuți și înecați în mare. Li se zdrobeau capetele deasupra icoanelor. La toate acestea mai trebuie adăugate: izgoniri din mănăstire, bătăi, închisori, foamete, trimiteri în exil.

Noi, cei de astăzi, nu ne putem compara cu acești mari eroi ai credinței care au înfruntat chinurile și moartea. Oamenii de astăzi își fac calcule și preferă formulele de compromis cele mai egoiste. Călugării vremurilor acestea din urmă, din frica de a nu-și pune în pericol traiul ușor și comod, nu vor să sufere nimic pentru dreapta credință. Mai exact nu vor deloc să se ridice împotriva ereticilor ecumeniști. Aceasta arată că nu au frică de Dumnezeu și că nu sunt robi ai Lui Dumnezeu.

Sf. Cuvios Ioan Scărarul explică: ”Cel ce nu se teme de Dumnezeu, va ajunge să se teamă și de umbra sa.” Auzim citindu-se viețile Sfinților și cugetăm că cele scrise sunt de domeniul trecutului, că nu ne privesc pe noi.

În plină persecuție iconoclastă, în anul 815, Sf. Teodor Studitul a reușit să adune o armată de elită formată din peste o mie de monahi cu care a organizat o impresionantă procesiune cu icoane în Constantinopol. Ei au contestat deciziile sinodului iconoclast din acel an, și l-au înfruntat pe împăratul eretic, arătând că nu are nici un drept să se amestece în deciziile Bisericii.

Astăzi însă situația este cu totul diferită: călugării stau nepăsători prin mănăstiri și se comportă de parcă ar trăi în veacul de aur al creștinismului. Numai că va veni vremea când și ei și noi ne vom duce la judecata lui Dumnezeu și ne vom întâlni cu Sfinții care vor judeca lumea. Și ne vor întreba: ”Voi ce-ați făcut pentru credința ortodoxă atunci când era luptată de eretici?” Și nu știu ce vom răspunde.

Dacă monahii s-au dovedit de-a lungul secolelor a fi cei mai curajoși și jertfitori străjeri ai Ortodoxiei, atunci să nu ne mirăm că tot ei vor fi și cei mai aspri mustrători ai călugărilor leneși și căldicei ai vremurilor din urmă.

Acum să arătăm pe scurt care este temeiul dogmatic al cinstirii Sfintelor Icoane – așa cum ne-au învățat în scris Sfinții Ieromonahi Ioan Damaschin și Teodor Studitul. Mântuitorul Iisus Hristos are în persoana Sa două firi: Firea Dumnezeiască – care este necunoscută, inaccesibilă, neînțeleasă de orice creatură, și această fire nu este limitată deci nu este circumscrisă, și firea omenească – ce este circumscrisă și poate fi văzută cu simțurile.

Icoana nu este nici imaginea Firii Dumnezeiești, nici a firii omenești, ci este imaginea persoanei Lui Iisus Hristos – Fiul Lui Dumnezeu coborât pe Pământ. În persoana Lui divino-umană, cele două firi sunt unite ipostatic, în mod neschimbat, neamestecat, neîmpărțit și nedespărțit – conform dogmei unirii ipostatice de la Sinodul al IV-lea de la Calcedon.

Omul care vine în relație cu icoana, prin ea vine în relație cu persoana Sfântă pe care o reprezintă.  Cinstea acordată icoanei se înalță la prototip. Dar și reversul este valabil: cine necinstește, batjocorește sau distruge icoana Sfântă, prin aceasta batjocorește pe Dumnezeu sau pe prietenii Lui Dumnezeu, fapt ce nu poate rămâne nepedepsit.

Noi, creștinii ortodocși, nu ne închinăm materiei sau suportului pe care este pictată Sfânta icoană, ci persoanei Sfinte al cărei chip îl vedem.  Numai că nu orice pictură cu caracter religios poate fi numită sau acceptată ca fiind icoană. Icoana trebuie pictată cu respectarea foarte riguroasă a unei erminii, cu ajutorul unor simboluri, ca să transmită credincioșilor realitatea lumii de dincolo, plină de slavă Dumnezeiască.

Cu sute de ani în urmă, iconarii erau oameni duhovnicești, nerobiți de patimi. Așa încât, prin arta lor, reușeau să transmită sfințenia imaginilor. Creația lor era luminată de Har, era o adevărată teologie în imagini și culori. Dealtfel, condiția esențială pentru ca o icoană să poată fi acceptată de Biserică și pusă la închinare ca obiect liturgic, este ca ea să fie adevărată. Deci pentru ca să fie adevărată, ea trebuie să respecte fidel adevărul cuprins în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție. Acesta este unul din motivele pentru care împodobim bisericile și casele noastre cu icoane sfinte. Anume că Adevărul pe care-L exprimă Sfânta Scriptură prin cuvinte, același adevăr îl exprimă icoana prin imagine.

Astfel, Sfinții Părinți ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au hotărât: ”Cu cât mai des sunt văzute Sfintele Icoane, cu atât mai mult cei ce privesc la ele sunt aduși a-și aminti și a iubi prototipurile” adică persoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, ai celorlalți sfinți, și a le da cuvenita sărutare, cinstire și închinare. Așa cum este cinstit semnul Sfintei Cruci, Sfintele Evanghelii și Sfintele moaște, tot așa trebuie cinstite și icoanele, cu tămâieri, cu candele și lumânări, după evlaviosul obicei al celor de demult.

La Sinodul al VII-lea Ecumenic au participat alături de cei 307 Sfinți Părinți, și câțiva trimiși ai Papei de la Roma, care au semnat și aprobat hotărârile sinodale. După ce au obținut actul în limba greacă, Papa Adrian I a poruncit să fie tradus în limba latină. Rezultatul a fost că traducerea latină a fost atât de grosolană și inexactă, încât nu se asemăna aproape deloc cu hotărârile Sfinților Părinți de la Niceea.

Teologii franci de la curtea regelui Carol cel Mare, fiind barbari și inculți, n-au înțeles distincțiile teologice pe care Sfinții Părinți din Răsărit le-au explicat în documentele sinodale. Consecințele au fost nefaste. Pentru că l-au convins pe împăratul apusean Carol cel Mare că trebuie să alcătuiască ei o replica față de ceea ce credeau ei că sunt documentele Sinodului al VII-lea ecumenic. Și așa au apărut cărțile Caroline, prin care pseudo-teologii franci căutau să-și impună părerile greșite despre documentele Sinodului VII Ecumenic.
Barbarii franci făceau confuzie între doctrina ereticilor iconoclaști și învățătura ortodoxă a Sfinților Părinți despre Sfintele icoane. Auziți ce spuneau ei! Ei spuneau că icoanele nu trebuie nici distruse, cum făceau ereticii iconoclaști, dar nici cinstite cum fac ortodocșii. Francii spuneau că icoanele ortodoxe au rol pur decorativ. Ele nu pot fi puse la egalitate cu Sfintele Evanghelii sau cu Sfânta Cruce sau cu Sfintele moaște, pentru că – spuneau ei – icoanele sunt produsul fanteziei artiștilor.
Pentru occidentali, imaginile religioase nu au nici o legătură cu adevărul și nici cu Harul. Ca urmare a acestor erori teologice, artiștii occidentali mai târziu, sub numele de Madona, au început să picteze portretele iubitelor sau amantelor lor, pictau îngerași grăsuți ca niște purceluși cu aripi minuscule cu care nu ar fi putut să zboare, iar pe Ioan Botezătorul îl înfățișau ca pe un bărbat carnal și lumesc ca un păcătos oarecare. Iar nimburile, sau aureolele care înconjurau capetele persoanelor sfinte erau reprezentate ca elipsoide, arătând că grația de la papistași se supune legilor fizice ale lumii acesteia. Adică exprimau prin imagine erezia grației create care este hulă împotriva Duhului Sfânt.
Evident că în fața acestor tablouri religioase papistașe, nu te poți nici închina, nici ruga. Dacă se găsesc în casele ortodocșilor astfel de picturi, ele ar trebui colectate și arse, conform Canoanelor procedăm la fel ca și în cazul cărților eretice vătămătoare de suflet.
În Apus, începând cu secolele VIII și IX, s-au conturat două concepții diferite despre Biserică:
1. Concepția galicanilor – care încercau să mențină principiul drepturilor și autonomiei bisericii locale în raport cu Patriarhia Romei. Ei susțineau că cea mai înaltă autoritate în Biserică o are Sinodul Ecumenic, față de care și Papa ar trebui să asculte.
2. A doua concepție era cea a ultramontaniștilor, care susțineau că Papa de la Roma este episcop cu jurisdicție universală și putere bisericească absolută. Pe lângă acestea, îl considerau pe Papă împărat lumesc cu drept de stăpânire asupra tuturor teritoriilor locuite de creștini. Pentru a putea susține aceste absurdități, pseudo-teologii din jurul papei au alcătuit în secolele VIII și IX două colecții de scrieri false: Donația lui Constantin și Decretul lui Pseudo-Isidor.
Lupta între reprezentanții celor două concepții a durat multe sute de ani. Din nefericire, în cele din urmă, au învins în Apus Papii eretici susținuți de eretici și pseudo-teologii franci și germani care au alungat, înlocuit și persecutat ierarhii și preoții apuseni care aveau o concepție eclesiologică în deplină armonie cu Părinții răsăriteni.
Este știut faptul că în Apus apăruse erezia anti-trinitară că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul (Filioque), însă un lucru care este aproape necunoscut de către ortodocși este faptul că atitudinea Papilor față de această inovație în Credință a fost inconstantă și contradictorie.
Astfel, Papa Leon al III-lea s-a opus încercărilor de extindere a adaosului eretic filioque, motiv pentru care a pus să fie încrustat în două table de argint, la intrarea în Catedrala Sf. Petru, conținând Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan fără filioque. Acest Papă mărturisea: ”Eu Leon, am pus aceste table pentru păstrarea Credinței Ortodoxe.” Următorul Papă, Papa Nicolae I a fost un mare susținător al ereziei filioque, pe care a încercat să o extindă până și la bulgarii nou convertiți de misionarii greci. Numai că Sf. Fotie – Patriarhul Constantinopolului a convocat un mare Sinod în anul 867, unde împreună cu 380 de episcopi răsăriteni l-a excomunicat pe Papă pentru erezia filioque și alte inovații inacceptabile în Credință.
După el, a urmat la Roma, Papa Ioan al VIII-lea care a respins adaosul filioque ca pe o hula împotriva Lui Dumnezeu. Poziția corectă față de erezia filioque a Papei Ioan al VIII-lea era cunoscută de toți Părinții răsăriteni pentru că tocmai trimișii acestui Papă au semnat actele Sinodului local din anul 879 din Constantinopol, când a fost repus în slujire Sf. Fotie cel Mare.
Însă cu toate încercările de reluare a bunelor relații existente între Patriarhia Constantinopolului și cea a Romei, au fost zadarnice pentru că Sfinții ierarhi din răsăritul Imperiului Roman și-au dat seama că Papalitatea nu rămăsese ce fusese inițial adică doar una dintre cele 5 Patriarhii creștine, ca în primele 8 veacuri și se transformase într-o instituție lumească, cu ambiții și veleități nemăsurate. Această răceală în relațiile reciproce, precum și faptul că episcopii răsăriteni rămăseseră la concepția că episcopii romani au păstrat formula ortodoxă a Simbolului de Credință fără filioque, așa cum o mărturisea Papa Leon al VIII-lea, a dus ca Patriarhii Răsăritului să pomenească în diptice pe Papa de la Roma până în secolul al XI-lea.
Abia în 1015, Papa de la Roma a cedat pretențiilor împăratului Henrich al Germaniei și a adoptat oficial adaosul filioque pe care l-a impus în tot Apusul Europei.
Am arătat toate acestea pentru ca să vă feresc de pericolul înșelării în care pot cădea astăzi cei neștiutori. Unii pretinși teologi din ultima vreme, se grăbesc să afirme că Părinții răsăriteni, aplicând principiul iconomiei bisericești l-ar fi pomenit pe Papă, chiar dacă acela era eretic de sute de ani.
Am arătat cu 3 argumente că această afirmație este falsă.
1. Sfântul Fotie Patriarhul l-a condamnat sinodal și l-a excomunicat pe Papă atunci când a constatat că era eretic.
2. A reușit să determine în mod sinodal pe următorul Papă să susțină Simbolul de Credință în formă corectă, fără adaosul filioque.
3. Erezia Filioque a fost adoptată de Papă și generalizată abia în anul 1015 – de unde se vede că aplicarea acestei așa-zise iconomii, timp de sute de ani, este o minciună grosolană.
În anul 1054, creștinătatea apuseană s-a despărțit, datorită învățăturilor eretice, de Biserica Ortodoxă a Răsăritului. Ce urmăresc acești pretinși teologi din vremea noastră prin aceste false tălmăciri a unor evenimente din istoria Bisericii? Vor să ia apărarea ierarhilor lăudați că ar avea cuget ortodox, dar nu întrerup comuniunea cu ereticii ecumeniști.
Acești așa-ziși teologi, caută să ne convingă pe noi că ar trebui să aplicăm iconomia și să așteptăm sute de ani până când ierarhii cu cuget ortodox vor trece la fapte și vor opri comuniunea cu ereticii. Acestor teologi înșelători le răspundem că noi, cei îngrădiți de erezie, mai putem aștepta până când acești ierarhi lăudați vor trece la fapte, numai că nu putem să nu le atragem atenția că s-ar putea ca Dumnezeu să nu mai aibă răbdare.
Dacă acești episcopi ortodocși cu numele, vor muri înainte de a întrerupe comuniunea cu ereticii ecumeniști, ei vor fi găsiți la Judecată în stare de vrăjmași ai Lui Dumnezeu. Toți Sfinții Părinți arată că aceia care sunt în comuniune cu ereticii sunt vrăjmași ai Lui Dumnezeu. La nimic nu folosesc bunele intenții și cuvintele frumoase atâta timp cât faptele demonstrează identitatea de credință cu cea a ereticilor cu care se găsesc în comuniune.
Acum revenim la tema praznicului de astăzi. Spunem că Duminica Ortodoxiei este cel mai important praznic cu caracter dogmatic, din cuprinsul anului bisericesc. Cu această ocazie, Sfinții Părinți au rânduit să fie citite și condamnate de întreaga comunitate creștină a Bisericii Ortodoxe, toate ereziile apărute până în prezent, și care deja au fost osândite în cadrul Sinoadelor Ecumenice și locale.
Erezia este un păcat de moarte, o boală a sufletului, care este produsă de o categorie specială de demoni numiți arhiconi, adică cei mai mari și mai puternici în cadrul ierarhiei satanice. Aceștia afectează partea rațională a sufletului, așa încât omul ajunge să amestece mintea lui, de multe ori fără să fie conștient de acest lucru, cu cugetarea trupească, sau filosofia minții omului pătimaș în înțelegerea învățăturii de credință.
Sf. Ap. Petru zice: ”Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.” (I Petru 5, 8-9) Adică în credința ortodoxă! Acest cuvânt se referă în general la toate categoriile de demoni, din care fac parte bineînțeles și demonii arhiconi, care-I fac pe credincioși să cadă în diferite erezii. Acțiunea și efectul lor se produce imediat în sufletul oamenilor care sunt robiți de diverse patimi ca de exemplu: slabă credință, nepăsare, lipsă de trezvie, necunoașterea învățăturii Bisericii, trufie, egoism, dorință de stăpânire și altele. Dacă omul se învoiește cu sugestiile acestor arhiconi, el imediat cade în cugetare eretică. Această stare nu este nici nevinovată, și nici lipsită de responsabilitate.
Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov arată că orice erezie conține în ea păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt. Tot el spune că mulți creștini sunt în pericolul de a accepta diferite învățături eretice larg răspândite în societate pentru motivul că nu cunosc învățătura dogmatică a creștinismului.  
Sf. Ierarh Ignatie atrăgea atenția asupra unei scrisori adresate mirenilor, zicând, auziți: ”Neștiind adevărata învățătură creștină, puteți primi un gând mincinos, hulitor de Dumnezeu drept adevăr, vi-l puteți însuși, iar odată cu el vă veți însuși și pierzarea veșnică. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui. Acele nedumeriri pe care deja le-ați exprimat în scrisoarea dvs (adică de ce nu se pot mântui păgânii și ereticiiîntreba acea femeie în scrisoare) – sunt niște vrăjmași cumpliți ai mântuirii dvs – spune Sf. Ierarh Ignatie. Miezul lor este lepădarea de Hristos. NU VĂ JUCAȚI CU MÂNTUIREA DVS!” Puteți citi aceasta în cartea: ”Scrisori către mireni”.
Deci am văzut că prin învoirea cu erezia chiar pe fondul necunoașterii, chiar și în mod inconștient, omul se desparte de Dumnezeu și moare duhovnicește. Dacă am văzut până aici cât de ușor pot creștinii să cadă în influența diverselor învățături și teorii eretice, să vedem ce leac au pregătit Sfinții Părinți pentru a ajuta pe credincioși să se elibereze de efectele ereziilor. Tratamentul vindecător este slujba Sinodiconului Ortodoxiei – prin care sunt lepădați și pedepsiți cu anathema toți ereticii și toate ereziile apărute până în prezent. Această rostire împreună mai întâi de către arhiereu și de către preoți și apoi repetată de 3 ori de tot poporul credincios a anathemelor contra ereziilor, are rolul de a exorciza pe creștini de toate păcatele, cugetele și influențele știute și neștiute sau uitate care afectează partea rațională a sufletului.
Anathema este pedeapsa bisericească maximă și cea mai înfricoșătoare prin care ereticul sau apostatul este scos în afara Bisericii, dacă avea hirotonie este caterisit, și dacă era laic (deci în ambele situații), sunt opriți de la a primi Sfintele Taine. În vechime, atunci când apărea în viața Bisericii acești eretici care răspândeau erezii noi, încă necondamnate, atunci ierarhii care luau aminte la ei înșiși și la toată turma la care Duhul Sfânt i-a pus episcopi conform Faptelor Sf. Apostoli cap.20, convocau degrabă sinoade în care îi judecau pe eretici, căutând să îi aducă la pocăință, adică să lase învățăturile greșite și să se întoarcă la Credința Ortodoxă. Dacă ereticii stăruiau în răutate și în erezie, atunci prin hotărâri sinodale erau pedepsiți cu Anathema și scoși definitiv în afara Bisericii Ortodoxe.
Așa cum dogmele Credinței rămân mereu neschimbate de-a lungul timpului, tot așa și anathemele fixate împotriva ereziilor și a ereticilor care atacă dogmele ortodoxe rămân neclintite până la sfârșitul veacurilor. Este absolut imposibil ca o anathemă dată de Sfinți în cadrul unui sinod și confirmată de sinoadele următoare să fie validă sute sau chiar peste o mie de ani și să vină la un moment dat un ierarh, un inovator și să zică: „Sfinții de atunci au greșit, că n-au avut dragoste!” – așa încât el, încălcând toată tradiția și tot adevărul Sfintelor Canoane, să ridice acea anathemă în situația în care ereticii pedepsiți atunci nu numai că nu s-au pocăit, dar au adăugat și multe alte erezii față de cele din trecut.
Izbăvirea de pedeapsa anathemei se poate face numai individual. Atunci când omul eretic se hotărăște sincer și din tot sufletul să părăsească credința lui cea rea, și să vină la lumina Ortodoxiei. În acest caz, credinciosul acela rostește el însuși anathema asupra învățăturilor greșite ale confesiunii din care făcea parte, apoi prin botez, este primit ca membru adevărat al Bisericii. Altă cale de a scăpa de anathema și de osânda veșnică nu există, fraților.
Aș vrea să înțelegeți că un eretic, oricâtă simpatie și prietenie ar manifesta față de Ortodoxie, fie că se roagă împreună cu Patriarhul, sau cu episcopii și preoții ecumeniști, fie că aduce daruri materiale, fie că face fundație de caritate, sau oferă obiecte bisericești (icoane, Sfinte Moaște), sau orice faptă bună ar face, atâta timp cât el nu renunță la absolut toate ereziile lui, el trebuie văzut ca un eretic, un hulitor de Dumnezeu și un om supus anathemei.
Poate că va veni vremea când noi nu vom mai putea vorbi public, sau alte rele vom suferi, dar aș vrea să țineți minte un lucru foarte important: așa cum Domnul nostru Iisus Hristos nu îi iartă pe păcătoșii care hulesc pe Duhul Sfânt, tot așa și noi creștinii ortodocși nu avem voie să îi iertăm pe ereticii care nu se pocăiesc. Ar trebui să îi avertizăm pe eretici asupra rătăcirii în care se află ei, și în cazul în care refuză adevărul, atunci trebuie să îi ignorăm, evitând orice legătură cu ei.
Dacă cercetăm istoria Bisericii, reflectată în viețile Sfinților, constatăm că marii ereziarhi au fost oameni robiți de diverse patimi. Astfel, ereticul Apolinarie era preacurvar, Eutihie monofizitul era robit de patima iubirii de bani, Arie, hulitorul Fiului Lui Dumnezeu era cumplit de desfrânat, Papa Nicolae I, cel ce a încercat să răspândească erezia filioque, era stăpânit de patima trufiei, apoi dacă ne apropiem de timpurile noastre, constatăm că ierarhii care au introdus erezia ecumenistă în viața Bisericii au fost apostați – fie masoni, fie serghianiști (adică colaboratori cu politicienii atei). Patriarhul Meletie Metaxakis al Constantinopolui a fost autorul schismei noului calendar și a altor reforme de tip ecumenist, a fost membru în organizația ocultă a masoneriei. Cel ce a ridicat anathema pusă asupra ereticilor papistași în 1964, Patriarhul Ecumenic Athenagora, a fost mason de gradul 33 în ritul scoțian.
Patriarhul Iustinian Marina, cel ce a afiliat Biserica Ortodoxă Română la organizația eretică a ”Consiliului Mondial al Bisericilor” a fost în permanență un bun prieten și colaborator al comuniștilor atei – fapt grav și inadmisibil pentru un ierarh ortodox. Iată ce caracterizare îi făcea Preotul Martir Dimitrie Bejan care a înfruntat prigoana ateistă în cei 22 de ani petrecuți în închisori și lagăre din Uniunea Sovietică și Republica Populară Română: ”Prin politica lui bisericească, el crede că salvează ortodoxia locală, excluzând amestecul proniei divine în lume s-a substituit Divinității. Gheorghiu-Dej i-a pus mitra în cap, iar Popa Ioniță din Băbeni (adică se referă la Patriarh), cocoțat pe scaunul patriarhal, îl tămâiază pe Satana îndemnând pe credincioși să strige: ”Slavă marelui Stalin – dascălul și învățătorul popoarelor!” Și zice Preotul Martir Dimitrie Bejan: ”Cei ce zic și fac ca el – adică precum Iustinian Marina – au căzut din Ortodoxie.”din cartea ”Vifornița cea Mare”.
O altă critică asupra politicii bisericești greșite, de colaborare între puterea ierarhică a Bisericii și conducătorii comuniști atei – a făcut-o Sf. Ioan Iacob Hozevitul. Auziți ce zice el: ”Astăzi ce ne este dat să vedem în lumea creștinilor noștri? Cutare frate sau cleric predică învățătura comunistă, laudă dogmele cele fără de Dumnezeu ale ateilor, ba face tovărășie cu dânșii și nimeni nu se ferește de el. Nici nu i se dă pedeapsa cuvenită. Unii se mai feresc de cei înșelați, iar alții mai habotnici îi laudă pe unii ca aceștia că au îndrăzneală și sunt râvnitori ai dreptății. Dumnezeu să ne păzească de o asemenea înșelăciune!”
Sf. Ioan Iacob mai adăuga: ”Dacă socotim bine, vedem că înșelăciunea comunistă, cu întunericul masoneriei și cu toată ceata ateilor din Apus, nu este altceva decât o lepădare de credință. Ca să fie protejați de guvernul ateilor, păstorii duhovnicești, adică ierarhii și preoții ascund astăzi toiagul mustrării și pleacă steagul credinței în fața stăpânirii lumești.” – în cartea ”Hrana duhovnicească” – puteți să o citiți.
Din toate acestea ne putem da seama CE FEL DE IERARHI AU FOST ACEIA CARE AU ADUS ECUMENISMUL ÎN PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ? Se vede clar imoralitatea acestora prin aceea că în timp ce în închisorile din România erau ținuți peste 1800 de preoți ortodocși în regim de exterminare, ierarhii aceștia apostați lăudau neîncetat pe conducătorii atei pentru DISTRUGEREA ELITEI SPIRITUALE A NEAMULUI ROMÂNESC. Acești ierarhi nu știau și nici măcar nu puteau gândi că în vremuri de prigoană Biserica trebuie apărată prin mărturisirea curajoasă a Adevărului, indiferent de riscuri. NU PRIN COMPROMISURI ȘI TRĂDĂRI.
Au existat în istoria Bisericii câteva cazuri de Sfinți care în tinerețea lor au avut o perioadă de rătăcire, timp în care au căzut într-o erezie, dar mai târziu, prin pocăință, au revenit la Ortodoxie. Și astfel și-au încheiat viața în sfințenie.
Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan, la începutul vieții lui pustnicești a fost înșelat și atras de erezia monofizită care era foarte larg răspândită în vremea aceea în Palestina. Însă auzind de rătăcirea lui, a intervenit Sf. Cuvios Eftimie cel Mare și l-a adus din nou în Biserica Ortodoxă.
Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare, în tinerețe, datorită neștiinței, căzuse în erezia iconoclastă. Dar l-a salvat printr-o minune un Sfânt sihastru care l-a întâlnit în Olimpul Bitiniei și prin pocăință l-a adus din nou în Biserica Ortodoxă.
În vremurile mai apropiate de noi, Sf. Ierarh Varnava cel nebun întru Hristos, Arhiereu vicar la Nizhny Novgorod, datorită slăbiciunii sufletești, a semnat în anul 1923 un act bisericesc prin care era parțial de acord cu gruparea eretică numită ”Biserica înnoitorilor”. Această grupare eretică era formată din clerici ruși răzvrătiți împotriva ierarhiei ortodoxe legitime și care colaborau cu poliția secretă comunistă GPU și care aveau ca scop distrugerea Bisericii Ortodoxe Ruse și înlocuirea ei cu o structură pseudo-bisericească comunistă. În decizia sa de a se lepăda de orice colaborare cu clericii aserviți regimului politic ateist sovietic, Sf. Ierarh Varnava a fost ajutat de o Sfântă Cuvioasă – Maria Ivanovna de la M-rea Diveevo, cunoscută pentru harismele sale. Citind viața Sf. Ierarh Varnava, vedem nu numai că s-a lepădat public de semnătura de pe acel act eretic, dar în plus, și-a luat aspru canon al nebuniei pentru Hristos. În felul acesta Ierarhul a reușit să evite orice colaborare cu ateii comuniști și cu clericii serghianiști trădători, însă pentru împotrivirea lui, a avut de suferit toată viața în închisorile, lagărele și exilurile îndurate în Uniunea Sovietică.
Din exemplele celor trei Sfinți pe care i-am prezentat, s-a văzut rolul acestor Sfinți care au intervenit în momentul lor de rătăcire, și i-au ajutat să revină la Ortodoxie. Un lucru înfricoșător avem noi de învățat din aceste exemple, anume: că dacă până și acești oameni care petreceau numai în nevoință și în grija pentru mântuire, au avut momente în care nu au putut pricepe pericolul ereziei, și numai prin intervenția altor Sfinți s-au trezit la realitate și s-au întors, după care au primit cununa sfințeniei, atunci ce putem să zicem de majoritatea credincioșilor de astăzi care nici măcar nu cunosc în profunzime și nici măcar nu-i interesează Ortodoxia, și dacă se va întâmpla ca ei să cadă în erezie, cine va fi Sfântul care va veni să-i salveze, când este bine știut faptul că în zilele noastre este o criză a sfințeniei cum n-a mai fost niciodată?
Ereziile care sunt mai îndepărtate de Credința Ortodoxă sunt mai ușor de recunoscut și de aceea ele reprezintă un pericol mai mic pentru creștini. Ereziile care sunt în aparență mai apropiate de Credința Ortodoxă sunt mult mai periculoase pentru că oamenii nu pot sesiza diferențele. Există în zilele noastre un mare pericol reprezentat de așa-numitele ”cedări parțiale” pe care le fac episcopii în relațiile cu ereticii. Ei spun că aceste cedări parțiale nu sunt periculoase pentru mântuire. Oferim un exemplu pentru a înțelege:
Conform Acordului de la Balamand din Liban, din 1993, între ortodocșii ecumeniști și ereticii papistași, aceștia din urmă au fost recunoscuți de ierarhii B.O.R. ca fiind ”Biserică soră”, cu taine valide, Har și succesiune apostolică. Apoi au făcut schimburi de studenți, le-au dat burse, au slujit în bisericile lor, un singur lucru le mai lipsea  – deci n-au dus unirea până la capăt în sensul că lipsea coliturghisirea și împărtășirea din potirul comun. Acești ierarhi vin acum și ne spun: ”Chiar dacă noi am semnat acele documente – care de fapt sunt eretice, deși ei nu recunosc –  numai pentru faptul că n-am săvârșit procesul unirii cu ereticii până la capăt, voi ortodocșii care nu sunteți de acord cu toate acestea, nu aveți voie să încetați comuniunea bisericească cu noi, ci trebuie să faceți ascultare.” Această părere a ierarhilor ecumeniști este greșită și inacceptabilă din mai multe motive:
  1. Sfinții Părinți au arătat clar că papistașii sunt eretici, nu au Biserică, nu au Taine și nu au Har.
  2. Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol oferă dreptul de a întrerupe pomenirea ierarhului pentru propovăduirea publică a unei erezii. Absolut nici un canon nu prevede că singurul motiv întemeiat pentru oprirea comuniunii ar fi fapta împărtășirii ierarhilor din potirul comun cu ereticii.
  3. Nici măcar unul din Sfinții care au scris profeții despre vremurile din urmă nu au menționat că se va produce o revenire masivă a papistașilor la Ortodoxie în vremurile din urmă. Ba dimpotrivă: Sf. Cuv. Lavrentie de Cernigov arată că ereticii nu se vor pocăi și nu se vor mântui.
În secolul al XIX-lea, Sf. Ierarh Teofan Zăvorâtul, cunoscând vulnerabilitatea creștinilor de a cădea în tot felul de erezii, recomanda ca Slujba Sinodiconului Ortodoxiei să fie săvârșită în toate bisericile din toate locurile. În Patriarhia Ortodoxă Română, majoritatea creștinilor nici măcar nu au auzit de Slujba Sinodiconului Ortodoxiei, întrucât ea a fost scoasă din cartea Triodului. Motivul acestei absențe nu-l cunoaștem. S-ar putea ca Slujba Sinodiconului să fie scoasă din aceleași motive pentru care din cartea Moliftelnicului, edițiile noi, sunt eliminate toate rânduielile de primire a ereticilor care se pocăiesc și se întorc la Ortodoxie. Se poate crede că ierarhii români nu au nici un interes ca poporul creștin să cunoască pericolul ereziilor. Numai că în felul acesta, românii pot fi ușor manipulați și conduși de politicieni și colaboratorii lor, spre obiectivele construirii Noii Ordini Mondiale.
În cadrul Uniunii Multiconfesionale pe care apostații o pregătesc, Ortodoxia poate fi admisă doar cu statutul inacceptabil de biserică oarecare, egală cu alte așa-zise biserici eterodoxe și confesiuni, dar nicidecum cu statutul ei de Unica, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.
De obicei în această Duminică, se citesc în biserici pastorale sinodale unde se spune de obicei că pericolul ereziilor a dispărut demult. Așa că oamenii să fie evlavioși, cuminți, ascultători, și în mod tradițional să contribuie cu bani pentru realizarea ”Fondului Misionar Central”… Suntem chemați să înțelegem că trăim vremuri dificile, fapt pentru care suntem datori să facem multe sacrificii pentru a supraviețui.
În încheiere doresc să subliniez că dacă ni se va cere, vom face renunțări și sacrificii ce țin de lumea aceasta trecătoare. Dar un singur lucru nu vom ceda niciodată: CREDINȚA ORTODOXĂ pe care am moștenit-o ca pe o comoară de la Sfinții noștri Părinți.
Chiar dacă astăzi este lovită și trădată chiar de către cei care sunt chemați să o apere, ea rămâne neînvinsă și mereu strălucitoare. În această Credință Ortodoxă trăim. În ea mărturisim, cu ea nădăjduim că ne vom înfățișa la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Dumnezeu. Lui I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor, AMIN !

Dar eu Te am pe Tine…

La adresa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/02/blog-post_680.html – apare această frumoasă fotografie cu Avva Justin Pârvu, în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Iar sub ea scria așa:

„Eram singuri în paraclis, numai Tu și cu mine.

Afară lumea trece grăbită și în aceste clipe eu nu am nimic și pe nimeni.

Sunt despărțit cu totul de lume și sunt singur pe lume. Însă am totul. Nu îmi lipsește nimic, nu vreau nimic.

Tot ceea ce ceilalți oameni caută la o femeie, la o familie, la prieteni, la dansuri, la sărbători, eu le am aici pe toate. Tot ceea ce caută poetul în poezia lui și pictorul în pictura lui, eu pe toate le am aici.

Tot ceea ce caută dictatorul în putere și cei bogați în bani și bețivul în băutură și tot ceea ce și eu am căutat în trecut în zadar, acum pe toate le am aici.

Toată viața mea este aici și toată lumea mea și toate iubirile mele.

Am această bogăție imensă și totuși nimic nu îmi aparține.

Am toate bucuriile, toate liniștile, toate frumusețile și toate iubirile.

Sunt mulțumit și nu mai vreau nimic.

Te am pe Tine și astfel am totul, devreme ce Tu ești Domnul tuturor lucrurilor și al tuturor existențelor de pe pământ.”

traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
PS – mi-e dor de părintele Justin, dar știu că se roagă pentru noi, în ceruri. Să avem parte de sfintele lui rugăciuni și binecuvântări, în Hristos Domnul!

Mirenii ortodocși din diaspora: „Înaltpreasfințite Mitropolit Serafim Joantă, gestul dvs de la Assisi este cu totul și cu totul NEORTODOX !

Înaltpreasfințite Mitropolit Serafim

Știindu-vă inima bună și blândețea sufletului, am ezitat să vă scriem iarăși, și din dorința de a nu vă întrista, însă a biruit mila și nădejdea că lacrimile și mâhnirea noastră s-ar putea transforma în bucurie, dacă cele cuprinse mai jos vă vor fi de folos.

Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, vrem să aducem și la cunoștința fraților noștri înfricoșătorul pericol la care se expun prin acceptarea urmărilor ce decurg din propovăduirea în Biserică, a celei mai mari erezii din toate timpurile: ecumenismul – în cadrul căruia, la Assisi, ați făcut un gest cu totul neortodox -și despre care am aflat recent. Fără îndoială, sărutarea mâinii papei de către un arhiereu este sminteală maximă pentru turmă și lovitura de grație dată conștiinței ortodoxe.

Știm că suntem niște netrebnici vrednici de plâns, cu toate acestea vă iubim și vă dorim mântuirea, rugând pe Domnul nostru Iisus Hristos să vă deschidă ochii, spre a reveni la Cale și la cugetul ortodox, de care cu durere o spunem, credem că v-ați înstrăinat începând din anul 1994 – când ați depus jurământul focolar.

Celor ce afirmă, că „nu-i nimic sărutarea mâinii papei” le răspunde dârzul luptător pentru Ortodoxie, Mitropolitul Augustin de Florina, care spunea despre acest gest… ascultați și voi fraților !.., că este „cel mai rău din toate relele”!:

”…Cine ești tu falsule teolog și falsule preot și falsule episcop din secolul 20, care îmi spui că nu este nimic sărutarea mâinii papei ? Vino aici în față, ca sa discutam clar și pe șleau.
Dacă nu-i nimic, iubitule, să iei radiera pe care o tine diavolul și să deschizi Istoria și să ștergi „isprăvile” papei- dacă poți să le ștergi…Să mergi apoi în biserică și să răstorni icoanele: a Sfântului Atanasie, a Sfântului Ioan Damaschin, a Sfinților Fotie, Ghenadie, Grigorie Palama, Cosma Etolianul, ale tuturor acestor sfinte chipuri, și să le dai foc – dacă vei putea să le dai foc; pentru că toți aceștia s-au luptat împotriva papismului. Și după ce le vei șterge pe toate acestea, să ștergi și sărbătorile tuturor acestor sfinți. Și după aceea să-mi spui că nu-i nimic sărutarea mâinii papei…” (citiți integral vă rugăm, articolul „EPISCOPUL AUGUSTIN KANDIOTUL DESPRE PAPISM”).

Și cu adevărat, se știe, că de-a lungul veacurilor nimeni nu a păgubit Biserica Domnului, precum papismul prin nesfârșitele sale acțiuni de catolicizare a popoarelor ortodoxe și nu numai, procedând chiar la genocid cu „binecuvântarea” șefului statului Vatican, cum s-a întâmplat și în anii 1940-1944 când au fost uciși 800.000 de sârbi ortodocși, de la copii la bătrâni, întrucât cu toții au refuzat ferm sa treacă la uniatism și să-l aibă ca și cap al bisericii lor pe papa. „Cateheza” intensă a acestuia mai constă în tunurile lui Bukov care au dărâmat sute de biserici și mănăstiri și uciderea a mii și mii de mărturisitori, incendierile, distrugerile, ștreangul, înecarea, roata, biciul, butucii, scoaterea ochilor, smulgerea dinților, tăierea mâinilor și alte nenumărate căzniri bestiale, răpirea averilor, înrobirea, blestematele de cruciade, măcelul monahilor din Sfântul Munte Athos, în care au distrus peste 150 de Mănăstiri (Străjerii Ortodoxiei, pp. 336-337), ș.a.m.d.

De asemenea Sfântul Nectarie, în cartea sa „Istoria Schismei…”, ne arată adevărata față a papismului pe care o descoperim și în Referatul patriarhului Iustin Moisescu: „Urmările Schismei la români”; în istoria uniației, în viețile Sfinților Mucenici Români Ardeleni Visarion, Sofronie, Ioan, Moise și Oprea, închiși zeci de ani la Kufstein, în Austria;
Dar întrucât astăzi iezuiții folosesc noi mijloace pentru alți Atanasie Anghel care acceptă solda lor, vă rugăm insistent să nu mai urmați acestora, căci, „..Cu profundă întristare Nicolae Iorga scrie despre actul dezbinării, al lui Atanasie Anghel, că în el „se oglindeşte sufletul josnic al unui om fără demnitate şi fără ruşine, al unui arhiereu uitător de toate datoriile şi jurămintele sale, al unui român fără simţ de neamul său… Declaraţia lui din aprilie 1701 e sigur cel mai înjositor act public săvârşit până atunci de vreun vlădică românesc…”
„Ajutorul” oferit de iezuiți reprezintă în fapt otravă pentru turmă, iar un antidot pentru noi toți reprezintă „Judecata Cerului” scrisă de Sfântul Athanasie din Paros, care explică în amănunt colosala minune din insula Corfu a Sfântului Ierarh Spiridon și pe care vă rugăm să o citiți.

La aceasta vă îndemnăm cu toată inima și pe voi, fraților, spre a vă bucura de acest dar dumnezeiesc (care ne arată clar, fără echivoc, fără dubii, că papismul este erezie pierzătoare de suflete), prin care, cu recunoștință, primim curaj spre a cere arhipăstorului să revină la adevăr, asta fiind o dovadă de iubire a sa și a Bisericii.

Altfel, plata tăcerii noastre va fi neîndoielnic, pe măsura sfârșitului tragic al teologului Francisc Frangipani, căci suntem asemenea cu acesta care a sfătuit împotriva lui Dumnezeu, iar noi tăcem împotriva Lui, deși avem învățătura transmisă și prin gigantica minune din Kerkira.

O altă carte mult folositoare sufletului, care descrie lupta dusă, jertfa și mucenicia suferită de către monahi și mireni în apărarea Dreptei Credințe încă din primele secole, este ”Străjerii Ortodoxiei”, căci și din aceasta putem înțelege că orice răspuns de îndreptățire a tăcerii noastre va fi zadarnic.

Părinte Mitropolit,

Mult ne-am întristat și suntem profund dezamăgiți, căci nu putem înțelege gestul decât ca pe unul ce simbolizează unirea și supunerea față de papa, ca pe o acceptare a primatului, infailibilității și a tuturor rătăcirilor latinilor nepocăiți, fapt cu totul străin Bisericii și Sfinților Părinți – dascălii noștri, prietenii și casnicii Stăpânului și Mântuitorului nostru, cărora deși le-ați jurat la hirotonia intru episcop ascultare deplină, acum nu luați în seamă învățătura lor dumnezeiască și ignorați cu totul pe cei care au preferat prigoana și mucenicia prin chinuri și cazne cumplite -uneori împreună cu copiii lor minori -, decât să facă compromisuri în cele ale Credinței. Și ne este teamă de felul cum va fi vădită ortodoxia noastră la preconizata vizită a papei, în România, ca nu cumva să dea năvală clerici și mireni spre a vă urma nefericitul exemplu, așa cum în Italia se întâmplă deja – bieții români ortodocși buimăciți se îmbulzesc a săruta mâna cardinalilor eretici.

Nu știați (și credem că nu știați !) că papa însuși se demască pe sine că se închină altui dumnezeu? Că el susține teoria evoluționistă și Big-Bangul-ul, că declară că: „nu există iad” sau „că nu trebuie să credeți în Dumnezeu pentru a ajunge în Rai”; că acceptă ca sodomiții să formeze cupluri, să înfieze copii și să fie preoți ș.a.m.d.?

Până si politicienii afirmă că: „Dacă te uiți la ce spune, este clar că nu este un om al lui Dumnezeu. Cel puțin, nu al Dumnezeului creștin, nu al Dumnezeului din Biblie”. „…papa este un neo-marxist ce promovează idei periculoase de extremă-stânga în rândul oamenilor vulnerabili și care visează la un guvern mondial de inspirație comunistă.” (Vladimir Putin, august 2017)

Că este omul altui dumnezeu se vede din însăși dogma papistașă „a infailibilității și a primatului papal”, confirmată și întărită în 1870, după ce unii papi încă din primele secole creștine au susținut-o, așa cum ne arată Sfântul Nectarie. Redăm înfiorătoarea dogmă demonică, pentru a înțelege cine este papa, conform CONCILIULUI I VATICAN – 1870 (despre dogma infailibilității și a primatului papal):

-Papa Romei este om dumnezeiesc și Dumnezeu omenesc, de aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna;
-Papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire, care este nelimitată;
-Pentru papa sunt posibile pe pământ, exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu,..;
-Toate au fost supuse stăpânirii și voinței papei și nimeni și nimic nu i se poate împotrivi;
Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe :” sfinte părinte de ce faci aceasta ?”;
-Papa este infailibil precum este și Dumnezeu și are puterea sa facă orice face Dumnezeu;
-Papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic.
El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice-i este plăcut, chiar împotriva adevărului, în afara adevărului și în ciuda adevărului;
-Poate formula obiecții împotriva posturilor și a poruncilor pe care le-au dat ei. (se referă la Sfinții Părinți – n.n.)
– El are dreptul și puterea să îndrepte Noul Testament, orice consideră necesar.
– Poate schimba chiar și Tainele care au fost rânduite și instituite de Iisus Hristos;
-El are o astfel de putere în Cer, încât poate proclama sfinți pe oricine vrea dintre cei morți, chiar și împotriva tuturor convingerilor din exterior și în ciuda părerilor cardinalilor și episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta;
-Papa are stăpânire asupra Purgatoriului și a Iadului.
El este stăpânul lumii. Cu nelimitata sa putere, el le săvârșește pe toate potrivit voinței sale și are puterea să săvârșească mai mult decât cunoaștem noi;
-Stăpânirea papei nu are măsură nici limită.
– Papa este Vicarul lui Dumnezeu și care neagă acest lucru este un amăgitor.
– Papa este locțiitorul lui Dumnezeu și stăpânește asupra îngerilor buni și răi;
-Orice lucru care se săvârșește cu puterea papei este săvârșit de Dumnezeu;
-Pe papa nu-l poate judeca nimeni, deoarece s-a spus că cel duhovnicesc le judecă pe toate și nu este judecat de nimeni.
Puterea și stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovnicești, celor pământești și celor de dedesubt;
-Papa este asemenea lui Hristos, căci în trupul său trăiește Duhul Sfânt;
-Papa este domnul tuturor și cauza oricărei cauze.
-Papa este mirele și capul bisericii universale;
-Papa nu se poate înșela și nu poate face vreo greșeală.
– El este atotputernic căci înăuntrul său există toată plinătatea puterii și stăpânirii;
-Papa este mai presus decât Apostolul Pavel, pentru că potrivit cu chemarea sa stă la același nivel cu Apostolul Petru.
Din această pricina poate sa nu fie de acord cu Epistolele Sfântului Apostol Pavel si să dea porunci potrivnice acelora;
Dacă papa pronunță o hotărâre împotriva judecății lui Dumnezeu, atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată și schimbată; (!!!!!!)
-Papa este lumina adevărului și reflecția lui;
-Papa este totul peste toate și pe toate le poate.
(sursa: prof. Ioan Vlăducă, „Dictatura pseudo-științei”, Satu Mare, 2010)

Ca o tălmăcire a acestei nebunii luciferice – pe care Vaticanul o iubește cel mai mult dintre toate rătăcirile sale, redăm în continuare „DEFINIȚIA” papei:
” – Gheronda, ce este Papa, în fond? Ce spun Părinții Bisericii despre acesta?
„- Născocitor de dogme neortodoxe, foarte îndeletnicit.
Izvoditor al denaturării adevărului, foarte abil.
Răstălmăcitor și reformator al tradițiilor Apostolice și a Sfinților Părinți, de neîntrecut.
Cap și plăsmuitor al tuturor învățăturilor strâmbe.
Măsluitor al învățăturilor drepte, cu neputință de imitat.
Răstălmăcitor al învățăturilor sănătoase, cu totul necruțător
Este vrăjmaș de neîmpăcat al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și prieten preaiubit al diavolului.
Călăuzitor pe drumul pierzaniei și plăsmuitor al învățăturilor eretice și rău-slăvitoare. Răstălmăcitor și reformator al tradițiilor Apostolice și a Sfinților Părinți, fără egal în istoria omenirii.
Lucrarea lui unică și exclusivă o reprezintă reaua și cu totul străina învățătură pe care a adus-o în umanitate, faptul de a nu urma dogmele Apostolilor, ale Învățătorilor și Sfinților Părinți.
Inovator foarte iscusit al miilor de reforme în credință, în viață și în Biserică.
După învățătura Sfinților Părinți, Papa este hristos mincinos și antihrist, cel mai mare eretic din toate timpurile și veacurile.
Ce au fost arienii în secolul al patrulea, sunt acum papistașii.” (Gheronda Filόtheos Zervákos, care a fost ucenic al Sfântului Nectarie – n.n., unul dintre cei mai mari combatanți contemporani ai papismului și a următorilor acestuia, spunea că papismul este înainte-mergător al Antihristului).
Sfântul Cosma Etolianul, înflăcăratul pentru credință, întocmai cu apostolii și martir al neamului, predica: ”Pe Papa să-l blestemați, căci acesta este pricina răutății” (a nouăzecea Prorocie).
Sfântul Justin Popovici, acest mare sfânt contemporan sârb, ne-a învățat faptul că ”în istoria neamului omenesc, există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei” (în lucrarea Omul și Dumnezeu-Omul…).
„Este începătorul răutăților și dezastrelor din întreaga umanitatea.
Papa este personificarea perfectă a înșelării și întruchiparea deplină a ereziei.
Născocitor eminent al stricăciunii și întinării adevărului.
Protagonist și specialist fără asemănare al inițiativelor anti-canonice și anti-tradiționale. Catalizator negativ și batjocoritor neîntrecut al Canoanelor Apostolice și al Canoanelor Ecumenice și Locale.
Dezbinator și sfâșietor neasemuit al veșmântului celui de sus al Bisericii, nefăcut de mână omenească.
Plin de egoism luciferic și suveran, de vreme ce se proclamă pe sine infailibil și se poziționează deasupra Sinoadelor Locale și Ecumenice.
Scrutător inovator al învățăturilor păcătoase.
Papa este începătorul ereziilor și conducătorul învățăturilor eretice.
Înaintemergător al Antihristului, după cum spun Sfinții Părinți.
Cel mai mare arhieresiarh și paneresiarh al tuturor veacurilor și vremurilor”….
Gheronda Gavriil, biserica papistașă este Biserică?
„-Sfântul Nicodim Aghioritul spune despre ei, în Pidalion, că sunt eretici foarte vechi și nebotezați (Erminie la Canonul 47 Apostolic).
”Biserica” papistașă nu este Biserică.
Nu are Taine.
Hristos, pe planeta Pământ, a întemeiat o singură Biserică. Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”.
Nu a făurit Hristos mai multe Biserici.
Papa nu este Biserică.
Papistașii nu au Taine.” (Gheronda Gavriil, de la Chilia Sfântului Hristόdoulos, Sfântul Munte Athos)

Înaltpreasfințite Serafim,

Întrucât gura nemincinoasă a de-Dumnezeu-purtătorilor Părinți, numește papismul și pe papa înainte-mergător al Antihristului, proorocul mincinos, apostolul satanei… și este așezat alături de Iuda, iar Maica Domnului îi socotește: ”dușmani ai mei și ai Fiului meu”, vă rugăm să bucurați Cerul, inimile si sufletele noastre cu căința Sfântului Apostol Petru, pentru a nu avea noi toți soarta celui ce L-a vândut pe Domnul pe arginți ! Iar sărutarea mâinii papei nu este mai neînsemnată decât cea de trei ori lepădare.

Amintim aici de Sfințitul Gherman, patriarh al Constantinopolului care cu Sinodul, au interzis în 1229 a se da mâna spre strângere episcopilor latini, cum cereau aceștia ca semn simbolic de supunere, și iată că noi facem mai mult ! Atunci, cei care refuzau erau prigoniți, chinuiți cu ferocitate, exilați sau uciși, în timp ce astăzi capitulăm încet și sigur, din motive financiare sau alte beneficii lumești, fără a ne mai gândi cu ce loc vom fi ”răsplătiți” în veșnicie pentru abaterea de la Dreapta Credință, deși în Limonariu se istorisește, că la rugăciunea Avvei Chiriac, Dumnezeu a descoperit printr-un înger al Său locul înfiorător unde se află Arie, Nestorie, Eutihie, Apolinarie, Teodor, Origen, Sever, Dioscor si toți cei asemenea lor.
Pentru a nu ajunge și noi lângă ei, vă rugăm cu toată inima să respingeți și să lepădați:

semnătura de la sinodul tâlhăresc din Creta, organizat, supravegheat și dirijat de organizații oculte, care vor în mod utopic sa distrugă Biserica Domnului. Pe lângă toate celelalte abateri (despre care v-am mai scris și cu alte ocazii) au dorit să „legalizeze” și sodomia în Biserică, însă patriarhii opunându-se, subiectul a fost amânat.
sărutarea mâinii papei, care este gestul „cel mai rău din toate relele” așa cum il definește ÎPS Augustin. Unul dintre rele este și ce s-a acceptat la Busan, respectiv: „că toate „bisericile” dețin adevărul și toate împreună formează Biserica” – adică o blasfemie prin care se afirmă că Sfânta Ortodoxie, Biserica Domnului este la fel cu ereziile și sectele ce hulesc pe Maica Domnului, nu recunosc dumnezeirea Fiului, nu recunosc Sfânta Tradiție, hulesc Sfintele Icoane și Sfintele Moaște, sunt împotriva monahismului, emit „dogme” aberante, nebunești precum Filioque, primatul și infailibilitatea etc!
acordurile de la Balamand, Chambesy si toate câte conțin abateri de la Dreapta Credință. Ca exemplu, acordul cu monofiziții, face Ierarhia BOR potrivnică a patru Sfinte Sinoade Ecumenice (IV, V, VI, VII) și mai ales Domnului Iisus Hristos, Care este cap al Bisericii celei Una – ce a statornicit in Duhul Sfânt, prin Sfinții Părinti, că anticalcedonienii sunt ERETICI !
– declarațiile ÎPS Nifon de la Busan, care printre alte hule afirmă că nu știe care este adevărata Biserică născută la Ierusalim la Cincizecime, precum și ale Patriarhului Bartolomeu, care dorește unirea cu Roma, chiar și prin martiraj, deci nu prin lepădarea de erezii și așa curată să se întoarcă în Biserică, ci prin prigonirea până la mucenicie a celor care urmează Sfinților Părinti.(Martiraj și mese festive- ca la Irod !).
– rugăciunile în comun, care sunt anticanonice și condamnate de Sfinții Părinți
– obiceiul extrem de smintitor al participării clericilor papistași la slujbele Bisericii, unde sunt lăudați, premiați și tămâiați. Ca ultim exemplu (și conform deja tradiției insuflate in BOR de duhul cel vrăjmaș Bisericii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos), la 17.09.2017 cu ocazia punerii pietrei de temelie a noii biserici din Viena, ați invitat (pe temeiul…vai nouă.., că finanțează și acest proiect- din cei 30 de arginți !) și au fost prezenți în veșmintele cultului lor la Sfânta Liturghie, chiar pe podiumul unde aceasta se slujea.

Cum ar putea astfel de lucruri ce ies total din legiuirile Părinților noștri și petrecute cu regularitate să nu dăuneze, să nu smintească, să nu năucească și să nimicească conștiința ortodoxă ?!

Părinte mitropolit, „ajutorul” lor este otravă pentru noi, și face parte din planul global de înrobire și desființare a Bisericii, alături de uniatism, schimbarea calendarului, comunism, sărăcire forțată, risipire, pustiire inclusiv prin avorturi si mai ales prin pilula „contraceptivă”, acorduri eretice, Creta, modificarea cărților de cult, învățământul teologic pervertit, ortodocși trimiși să studieze la școli de teologie eretice unde obțin mult lăudate și apreciate diplome necesare în BOR pentru posturi înalte (lucru cu totul absurd și viclean întrucât din acele biete victime rămâne doar blana de oaie), ridicarea pe tronuri a propriilor slujbași, etc, toate orchestrate de aceeași „binevoitori”. Planul lor este de a face din Biserică ce au făcut și din scumpa noastră Tară, căci trimițându-și „investitorii” = distrugătorii năimiți, au „cumpărat” de la cei pe o mână cu ei, toată industria românească (ce le ocupa piețele) promițând o amplă dezvoltare, apoi în câteva luni sau ani au lăsat oamenii fără loc de muncă – provocând în mod voit emigrarea masivă spre dauna Bisericii, în principal – și pentru o batjocorire grosolană a noastră au dărâmat totul – ca adevărați călăi ai economiei românești – lăsând doar mormane de moloz și locuri pustii.

Asta urmăresc și asta „investesc” și în Biserică: ruina și pustiul !

Iar scopul lor final este acceptarea de către noi a primatului papal și recuperarea cu infinit profit a capitalului alocat – prin mulgerea și tunderea a milioane de oi cumpărate pe nimic și în mod viclean. Nădăjduim să nu înțelegeți prea târziu acest lucru.

De asemenea vă rugăm să scoateți din biserici „icoanele sfinților” papistași întrucât sunt împotriva adevărului și a învățăturii Bisericii și să înlocuiți „crucile” cu trei brațe orizontale de pe turle, deoarece sunt însemne folosite in masoneria luciferică, sunt „cruci” anulate, denaturate fiindcă îngerul căzut și-a dorit și el „crucea” sa – „stilizata”, inovată, precum au apostoli, prooroci și învățătorii mincinoși.

Noi iubim și ne închinăm SFINTEI CRUCI A DOMNULUI IISUS HRISTOS, Crucea cea mântuitoare și izbăvitoare ! Și cu care ne însemnăm așa cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur: “Mulți creștini fără nici o socoteală fluturând cu mâna, își fac Semnul Sfintei Cruci (strâmb) pe fețele lor. Aceia însă se ostenesc în deșert când nu-și închipuiesc Crucea dreaptă pe fețele lor. Numai dracii se bucură de îngâmfarea aceea.”

Spre final vă rugăm să vă bucurați împreună cu noi, căci Domnul ne arată tuturor că are oamenii Săi și că nu va lăsa Biserica fără ajutorul Lui, în veac ! Bucurați-vă, căci și monahii de la Marea Lavra Poceaev au cerut acum Sfântului Sinod al BORu, să părăsească eretica și satanista organizație ocultă CMb-ul și mișcarea ecumenistă în general care a propagat dezmățatul, falsul și mincinosul „dialog al dragostei”.

Cu această bucurie în suflete, vă rugăm, ca pentru mântuirea poporului, să cereți tuturor ierarhilor români să lepede ecumenismul și CMb-ul, hotărârile adunării eretice din Creta și să mărturisească Dreapta Credință așa cum ne-a fost transmisă de Domnul Iisus prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, fără abateri, adăugiri sau lipsuri !

De asemenea vă rugam să militați pentru interzicerea obligativității vaccinării și pentru reducerea drastică a numărului de vaccinări precum și împotriva cipurilor și a supravegherii biometrice a persoanei.

Și revenim cu o mare rugăminte: aceea de a ieși – ca sfântă obligație -, împreună cu toți ierarhii și clerul în apărarea poporului român, manipulat și mânat spre dispariție, dorindu-se și o țară pustiită pe care o vor, neîndoielnic, colonizată la ordin, cu populații asiatice.

Știm că este greu a se obține legi -din partea unui stat controlat și supus- în apărarea pruncilor nenăscuți (totuși nici sectarii nu au legi, dar fiindcă liderii lor spirituali se implică nu ca noi ”ortodocșii”, ci în mod real, ei nasc copiii, nu-i ucid !), de aceea pentru a evita, cu ajutorul lui Dumnezeu, urgia ”năvălirii altor neamuri”, este absolut necesară o informare amplă în Biserică și în popor, un „război” total, intens și aprig împotriva crimei avortului, dar mai ales și mai ales, împotriva așa zisei pilule „contraceptive”, în fapt este avortivă – la fel ca și spirala.

Vă aducem la cunoștință că, în primul rând și în primul rând, pilula… pilula este cea care a diminuat dramatic populațiile europene și că, pilula este arma folosită în mod planificat din anii 1960 de către dușmanii Domnului Hristos (iar reacția clerului, a oamenilor duhovnicești, a mirenilor este până astăzi, cea a struțului: băgarea capului în nisip, spre bucuria ispititorului care tare ne va rușina- după rang și putere).

Un exemplu concret este Austria în care, în vara acestui an, televiziunea a dat publicității un recensământ din care rezultă că în toată țara mai sunt doar 25 % austrieci ! (în Viena, credem, că procentul este de cel puțin 4-5 ori mai mic).

Însă slăbirea popoarelor creștine, înlocuirea populațiilor europene și amestecul babilonian al acestora este în planul de instalare a lui Antihrist, căruia noi îi acordăm ajutor nemijlocit, ucigându-ne copiii Bisericii, fiii și fiicele noastre, jertfindu-i lui Baal Moloh prin tot felul de mijloace, dar mai ales prin otrăvirea cu pilula.

Această grozavă metodă de decimare a poporului, nu este luată în seamă aproape de nimeni, și de aceea vă rugăm, ca împreună cu toată Ierarhia și tot clerul, să aduceți la cunoștința credincioșilor zi de zi, totdeauna, prin tot felul de mijloace și misionarism ortodox perseverent, că prin folosirea pilulei ucigașe noi ne facem părtași cu Antihrist și … vai nouă, dușmani ai Domnului Iisus Hristos !

Noi, bărbații și femeile, care vrem să ne mântuim, trebuie obligatoriu să aruncăm pe foc armele diavolului, pilula, spirala, iar pe la fel de blestematul chiuretaj – prin care ne hăcuim pruncii – să-l uităm cu desăvârșire, fiind cea mai înfricoșătoare crimă făcută de om și prin care s-a ajuns la cel mai teribil genocid posibil dezlănțuit asupra celor mai nevinovate ființe și asupra poporului.

Fraților și surorilor…, iubiți frați și surori, datorită acestei vărsări diabolice de sânge, mintea noastră s-a întunecat și inima s-a răcit. De aceea acceptăm perfidul ecumenism care nu are alt scop decât sa ne piardă sufletele, ecumenismul fiind „lucrare a fiarei din adâncuri”, care ne va inghiți cu totul de nu ne vom trezi și opune loviturilor nebunești care vor să scufunde Sfânta Corabie – singura arcă care ne poartă prin furtuni, spre mântuire !

Și tot datorită vărsării de sânge nevinovat, înjurăm zilnic pe Dumnezeu și pe toate cele Sfinte, hulim, iar la fiecare câteva cuvinte invocăm precum vrăjitorii numele celui rău, dialogăm cu el, trimitem lui pe ce apropiați, cunoscuți, necunoscuți și în primul rând pe noi înșine, astfel că partea noastră în veșnicie va fi cu cel viclean pe care l-am tot pomenit de-a lungul vieții.

Sfinții Părinți ne-au povățuit, ne-au interzis o astfel de vorbire, întrucât aduce mari pagube sufletești. Mai apoi noi bărbații, folosim la fiecare câteva vorbe expresii necuviincioase, ca și cum nu ar mai fi cuvinte care să exprime ce avem de spus. Dacă Sfânta Scriptură ne învață că pentru fiecare cuvânt în deșert vom da socoteală, atunci dincolo de sicriu ce vom face cu bărbăția noastră?

Dar noi femeile, ce vom face cu moda adusă în fața Sfântului Altar ? Vom fi batjocoriți de diavoli, acesta este unicul „câștig”. Iar singura noastră nădejde de mântuire este Biserica, este rămânerea în Dreapta Credință, pocăința, ținerea poruncilor, într-un cuvânt – ascultarea de Sfinții Părinți.

Acum când mai sunt puține zile până la Nașterea Domnului – bucuria lumii, să-L rugăm să ne dăruiască, spre mântuire, botezul lacrimilor ! Și să ne bucurăm fraților și surorilor, că Domnul din marea Sa iubire de oameni, ne-a dat șansa mântuirii, întrupându-Se din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, Stăpâna noastră, Împărăteasa cerului și a pământului, pentru a Se răstigni pe Cruce pentru păcatele noastre, să-I mulțumim și să-I dăm slavă, in veci, amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, maica noastră este Biserica cea Una !

Și avem ”un Domn, o credință, un Botez” (!) – despre care Sfântul Atanasie cel Mare ne învață că: ”a vrut să spună (Sfântul Apostol Pavel) că în lume există o singură credință nemincinoasă, pe care o ține singura Biserică Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și că există un singur Botez care curățește și izbăvește de păcate și un singur Domn- Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Iar cel ce nu cugetă astfel, rătăcește”. (în Străjerii Ortodoxiei, p. 524)

Înaltpreasfințite Mitropolit Serafim, cu multă durere în suflet v-am scris cele de mai sus, întrucât conform Canonului 15 al Sinodului Sfântului Fotie cel Mare, respectiv cel de al-VIII-lea Sfânt Sobor Ecumenic (recunoscut ca atare și în Creta), ați devenit – spre multa noastră întristare – pseudo episcop, datorită gravelor abateri de la Sfânta Ortodoxie, însă ne-am adresat ca unui ierarh drept credincios deoarece încă avem nădejdea că nu veți rămâne până în sfârșit în înșelare, ci veți bucura Cerul și pământul prin întoarcerea la Adevăr.

Pentru aceea ne rugăm, și vă dorim din toată inima, ca pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon și ale Tuturor Sfinților, să vă dea Domnul curajul jertfei mărturisitoare pentru El, să arătați că iubiți în adevăr Biserica, turma și pe cei rătăciți în erezii, prin propovăduirea neștirbită a învățăturii Sfinților Părinti !

Căci curând, peste o zi, o săptămână, o lună… se vor cere sufletele noastre, și măcar atât să putem răspunde: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu știi că am fost un mare ticălos, însă nu Te-am trădat! Doamne, iartă-mă, te rog !”

Să ne ajute Dumnezeu pe toți, să rămânem ortodocși, iar cei care rătăcim în ecumenism să ne întoarcem la Ortodoxie, precum puii risipiți, la cloșcă. Însă pentru aceasta este de neapărată trebuință ascultarea deplină față de Sfinții Părinți, dintre care amintim pe Sfântul Chiril, Sfântul Proclu și pe Sfântul Ioan Gura de Aur care ne poruncesc nouă: „Fie ca voi , mai înainte de toate, să țineți credința dreaptă si neamestecată, cu totul nepătată”. „Așadar, precum am zis mai înainte, de vreme ce este cap al tuturor virtuților, credința trebuie păzită curată, neatinsă de nimic fals, rod al cugetelor omenești” căci „…de nici un folos nu este viața curată dacă învățăturile sunt stricate”. Amin.

Maica Domnului, apără-ne!

Viena, 12.12.2017
La prăznuirea Sfântului Ierarh Spiridon

Cu dragoste pentru Biserica Domnului Hristos,

Ioan Haiduc, Viena
Emil Baciu, Viena
Radu Silviu Cristian, Enns
Radu Luminița, Enns
Ioan Bucila, Viena