Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Anafură = antidoron = în loc de dar, adică pâine sfințită prin atingerea de Sfântul Disc, după prefacerea Cinstitelor Daruri, și dată ca mângâiere ortodocșilor care nu s-au împărtășit la acea Sfântă Liturghie…


(Ultimele minute ale filmării sunt… cireașa de pe tort)

Mai întâi au primit anafură copiii, apoi ortodocșii maturi au trebuit să aștepte, căci patriarhul ecumenic Bartolomeu s-a deplasat spre frații lui eretici, să le dea și lor. Primii – lutherani ai locului – au părut foarte surprinși, cardinalul papistaș știa deja „obiceiurile”, monofiziții i-au sărutat mâna… Ce „familie” unită, întru diversitatea „tradițiilor proprii”…!

Nu va da înapoi acest patriarh până când antihristul nu își va pune labele pe noua religie mondială (să ne ierte animalele pentru folosirea cuvântului care desemnează membrele lor).

Vă dați seama, să ciugulească ereticii anafura, nu cumva să dea vreo fărâmitură pe jos?!

Iată ce s-a întâmplat la Stochkolm, zilele trecute, 29 septembrie 2019. Să se bucure ecumeniștii de papa răsăritului, care de fapt nu este decât un slujitor-model al luceafărului azvârlit în iad.

Redacția

Iată bărbile care slujesc satanismului ecumenist sincretist:

În duhul Ortodoxiei cu adevărat mărturisitoare și patristice…

Traducerea din limba greacă

(transcrisă inițial în original de Gheron Sava, datorită greutății de înțelegere a redării din partea părintelui athonit rus care traducea din limba rusă în limba greacă):

Părintele Rafail Bereștov: Iubiți părinți, iubiți frați și surori (din România), trebuie să fim uniți, să luptăm împreună contra ecumenismului, a globalizării și a satanismului (adică a tuturor celor care aparțin sferei de influență a satanismului).

Noi, cei care ne-am îngrădit de erezie și am întrerupt pomenirea ierarhilor eretici, să nu ne certăm între noi și să nu ne acuzăm unii pe alții, ci să păstrăm pacea și iubirea, pentru că noi toți suntem împotriva ecumenismului, a globalizării și a satanismului în general și trebuie să apărăm Ortodoxia (adică învățătura cea dreaptă, adevărată) în Biserică.

Suntem botezați în numele Sfintei Treimi și trebuie să ne îmbrăcăm în Hristos, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat. Adică noi am fost botezați ca ucenici ai lui Hristos, în numele Sfintei Treimi, și trebuie să ne înveșmântăm în El, să avem pace și iubire, să îi iubim pe toți (să nu avem resentimente față de nimeni – n.trad.).

Acum ne aflăm în vremuri foarte grele și peste puțin timp antihristul își va face public apariția, el deja trăiește pe pământ și va apare foarte curând, de aceea noi trebuie să ne păstrăm credința, să rămânem credincioși lui Iisus Hristos, pentru că sioniștii-masoni vor născoci multe ispite ca noi, creștinii, să ne pierdem sufletele. Dar totuși Domnul nostru Iisus Hristos ne spune în Cartea Apocalipsei: fii credincios până la moarte și îți voi da ție cununa vieții.” (Apocalipsă 2, 10)

Trebuie să luptăm împotriva panereziei ecumenismului, a globalizării, care fac parte din satanism. Ca să facem aceasta trebuie să ne rugăm neîncetat cu Rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, să avem credință și să ne iubim unii pe alții.

Gheron Sava Lavriotul: Adică trebuie ca viața noastră duhovnicească în Hristos să fie puternică și statornică, pentru a putea să rezistăm în epoca antihristului.

Părintele Rafail Bereștov: Da, exact.

Gheron Sava Lavriotul: Gheronda, vă mulțumim mult pentru acest cuvânt.

Părintele Rafail Bereștov: Trebuie ca toți ortodocșii: greci, ruși, italieni, sârbi, români, moldoveni, georgieni etc să fie credincioși lui Iisus Hristos și, așa cum am spus mai sus, să avem în minte cuvântul: fii credincios până la moarte și îți voi da ție cununa vieții.

Gheron Sava Lavriotul: Vă mulțumim, părinte Rafail, pentru iubirea sfinției voastre.

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Viitorul maternității umane în viziunea antihristică a unora…

Artificial wombs: The coming era of motherless births?

Utere artificiale – viitorul apropiat al „nașterilor” fără mamă

articol din iunie 2015

Din punct de vedere științific se numește ectogeneză, un termen creat de J.B.S. Haldane în 1924. Un extrem de influent om de știință, Haldane a făcut pentru generația sa ceea ce Carl Sagan a făcut mai târziu, tot în acest secol, pentru a promova perspectiva științifică asupra vieții. El a făcut ca oamenii să se gândească și să vorbească despre implicațiile științei și tehnologiei asupra civilizației noastre și nu s-a ferit să inventeze cuvinte noi pentru aceasta.

Descriind ectogeneza ca sarcină care are loc într-un mediu artificial, de la fertilizare până la naștere, Haldane a prezis că până în 2074 aceasta va reprezenta mai mult de 70 la sută din nașterile umane. Predicția lui poate fi încă realizată.

În discuția subiectului din opera sa – Daedalus – o referire din mitologia greacă la care savantul, prin invențiile sale, s-a străduit să-i aducă pe oameni la nivelul zeilor – Haldane s-a scufundat în problemele vremii sale, respectiv eugenia și primele dezbateri pe scară largă despre contracepție și controlul populației.

Dacă părerea lui Haldane se va dovedi corectă cu privire la momentul exact când ectogeneza ar putea deveni populară nu știm sau dacă aproximarea numărului de copii născuți în acest fel va fi una corectă, însă cu siguranță că el a avut dreptate că implicațiile societale vor fi semnificative pe măsură ce ne apropiem de era nașterii fără mamă. Cu toate acestea, nu vor fi aceleași implicații sociale care au fost evidențiate în Daedalus (lucrarea teoretică).

Dezvoltarea tehnologică tot mai accentuată

Unde suntem pe drumul către ectogeneză acum? Pentru început, progresul a fost cu siguranță rapid în ultimii 20-30 de ani. La mijlocul anilor 1990, anchetatorii japonezi au reușit să mențină timp de câteva săptămâni fetușii de capră într-o mașină care conține lichid amniotic artificial.

În același timp, ultimele decenii au înregistrat o evoluție rapidă în terapia intensivă la nou-născuți, care împinge înapoi vârsta gestațională minimă de la care fetușii umani pot fi menținute în viață. Astăzi, este posibil ca un făt prematur să supraviețuiască atunci când este îndepărtat de la mamă la o vârstă gestațională de puțin mai puțin de 22 de săptămâni.

Aceasta este doar puțin mai mult de jumătatea perioadei de sarcină (în mod normal 40 de săptămâni). Și în timp ce salvarea unui sugar apărut (născut) atât de timpuriu necesită echipamente și îngrijiri sofisticate și scumpe, capacitatea tehnologică continuă să reducă din ce în ce mai mult vârsta la care un copil poate fi prelucrat.

O revizuire cuprinzătoare publicată de Academia de Științe din New York în urmă cu trei ani evidențiază o serie de realizări ale diferitelor grupuri de cercetare care folosesc medii de uter ex vivo (în afara corpului) pentru a sprijini fetușii mamiferelor la începutul sarcinii. În esență, două domenii ale biotehnologiei se dezvoltă rapid, care pot permite ectogeneza la om și, pe parcurs, ceea ce autorii academici numesc ectogeneză parțială.

Deoarece un făt se dezvoltă substanțial în ceea ce privește forma externă și organele interne în a doua jumătate a sarcinii, capacitatea noastră actuală de a livra și menține sugarii prematuri este de fapt un fel de ectogeneză parțială. Susținut de toate echipamentele din unitatea de terapie intensivă la nou-născuți (UTIN), un copil prematur își continuă dezvoltarea, așa cum ar face un făt normal de aceeași vârstă gestațională în interiorul uterului mamei, dar cu o excepție importantă.

În interiorul pântecului intră sânge oxigenat, hrănit, iar deșeurile care transportă sânge ies, prin placentă și cordonul ombilical. Odată livrat, însă, un prematur trebuie să respire prin plămâni, să curețe sângele cu ficatul și rinichii și să obțină nutriție prin tractul său gastrointestinal.

Dar, deoarece aceste organe interne, în special plămânii, nu sunt cu adevărat pregătiți să-și facă treaba atât de devreme, există o limită la cât de devreme un făt în curs de dezvoltare poate fi transferat de la pântece în UTIN.

Cunoscută drept viabilitate, limita a fost redusă cu tratamente speciale acordate mamei înainte de naștere și, imediat după naștere, direct în plămânii gravidei și cu sprijin intens. Însă vârsta gestațională de 22 de săptămâni poate fi în jurul valorii de limită absolută pentru supraviețuire pentru un făt care va trebui să depindă de respirația pulmonară, ca să nu mai vorbim de alte organe, decât de sângele provenit de la mama sa.

Totuși, capacitatea de a împinge înapoi limita de săptămâni este deja pe muchie de cuțit. Una dintre cele două tehnologii cheie în curs de dezvoltare este mediul plin de lichid amniotic artificial care a continuat să se dezvolte cu modele de animale de laborator încă de la experimentele cu capre în anii ’90. Cealaltă zonă este transferul embrionilor.

Nu numai că un mamifer în curs de dezvoltare poate fi transferat de la uterul propriei sale mame la cel al unui surogat, dar, treptat, anchetatorii reproduc endometrul – stratul celular al uterului care conține și hrănește sarcina – ca cultură celulară sau model vitro. Convergența acestor tehnologii va face posibilă transferul unui om în curs de dezvoltare într-un sistem care include placenta și cordonul ombilical și furnizează toate consumabilele (oxigen și alimente) și elimină toate deșeurile, direct prin sânge.

Astfel, supraviețuirea și dezvoltarea continuă nu ar depinde de plămâni și alte organe care sunt gata să își facă treaba. Aplicarea unui astfel de sistem fătului livrat în mijlocul sarcinii ar constitui o ectogeneză parțială reală. În plus, întrucât ocolind organele în curs de dezvoltare, nu complet funcționale, se îmbunătățește în mod substanțial supraviețuirea și poate chiar reduce costurile nașterii premature extreme, ceea ce face ca trecerea tehnologiei de la cercetare la clinică sa fie inevitabilă.

Odată ce se va întâmpla acest lucru, nu va exista niciun obstacol în calea împingerii limitei mai departe, spre o ectogeneză deplină. Dar nu va exista niciun obstacol în a împinge limita asemănătoare modului în care viabilitatea pulmonară a reprezentat un obstacol pentru îngrijirile convenționale înainte de termen. La un moment dat, un zigot fecundat în vitro ar putea fi plantat direct în pântecul artificial, fără a fi nevoie de un uter natural chiar și pentru stadiile incipiente.

Implicații sociale

Un pântec artificial poate să pară futurist, iar în timpul lui Haldane s-ar putea să fi susținut o percepție că realizarea tehnologiei ar merge împreună cu controlul natalității și eugeniștii controlând care dintre oameni să trăiască, și astfel trăsăturile genetice sunt transmise populațiilor viitoare. Dar astăzi, am putea face aceste lucruri fără ectogeneză. Avem o mulțime de metode contraceptive și îi putem steriliza pe oameni sau îi putem face mai fertili, în timp ce sarcinile pot fi realizate cu embrioni implantați făcuți cu fertilizare în vitro.

Dacă cineva lucrează la un program de eugenie în prezent, poate utiliza mame surogat și nu necesită cu adevărat un uter artificial – dacă nu ne imaginăm o societate care sterilizează în mod regulat, cu forță toate femelele, astfel încât cine are uterul artificial să aibă un monopol în ceea ce privește reproducerea, ectogeneza nu se referă în special la acele probleme din anii 1920.

În schimb, uterul artificial ar muta pur și simplu sarcina în afara corpului femeii. Atunci când analizăm consecințele societății, acesta este principalul factor pe care trebuie să-l avem în vedere și, în acest sens, vedem că acesta se referă la multe aspecte controversate în prezent.

Având în vedere avortul, de exemplu, în timp ce propunerea că un făt, chiar și un embrion, este o persoană cu „drept la viață” este o credință religioasă care nu poate fi impusă tuturor celorlalți, principalul element pentru dreptul de a alege fiind femeia, și “dreptul” său de a-și controla corpul. Dacă un embrion sau un făt în curs de dezvoltare nu este viabil, iar mama dorește să îl dea afară din uterul ei, e dreptul ei.

Dar ce se întâmplă odată ce avem tehnologia pentru a-l îndepărta pe fetus de mamă fără să îl ucidem și să lăsăm sarcina să continue într-un pântec artificial? Deja, odată cu tehnologia UTIN respingând limita de supraviețuire, momentul în care viabilitatea afectează legalitatea avortului a fost contestată de dușmanii avortului. Perspectiva ectogenezei stă să transforme problema viabilității pentru totdeauna și va fi interesant să vedem unde duce acest lucru.

Deși conservatorii sociali ar putea fi receptivi cu privire la ceea ce ar putea face un uter artificial în paradigma avortului, nu vă amăgiți, ei probabil că nu vor fi de acord cu faptul că tehnologia aceasta facilitează cuplurilor gay să aibă copii. Tot ce au nevoie este un donator de zigoți; nu mai este nevoie ca o mamă surogat să ia embrionul în uter și să-l poarte timp de 40 de săptămâni. Practic, pentru orice cuplu gay este mai ușor din punctul de vedere al perioadelor de așteptare și bani. Același lucru este valabil și pentru o persoană transgender care dorește să aibă un copil.

În cele din urmă, din cauza numărului propriu-zis de cazuri, uterul artificial ar putea avea implicații majore pentru femeile heterosexuale cu uter complet funcțional. Mulți care își doresc copii proprii ar putea prefera să renunțe la sarcină, dar ar ezita să angajeze o persoană surogat. Nu numai că este scump, dar surogatul ar putea să-și iubească fătul pe care îl poartă, așa că de ce să își asume acest risc?

Pe de altă parte, mentalitatea ar putea fi cu totul alta dacă surogatul ar fi o persoană (prototip) cu un IQ ridicat. Copilul tău va deveni un adult fără griji – asta din perspectiva mamelor concurențiale (care pun accent pe rezultatele copilului în societate). Nu sugerez că toate mamele ar opta pentru acest lucru, dar cred că aproximarea lui Haldane ar putea să nu fie atât de nerealistă (de 70% până în 2074), încât (ectogeneza) poate ajunge să fie o pondere însemnată a populației.

traducere din limba engleză de

Alexandru Grigoraș

Comentariul traducătorului:

„Și lucifer a vrut să fie dumnezeu, dar iată că și toți acești așa-ziși savanți contemporani preiau ștafeta de la el și încearcă să se joace și ei de-a Dumnezeu!

Oare nu știți că înțelepciunea lumii acesteia e nebunie înaintea lui Dumnezeu?

Din punct de vedere teologic, pentru că antihristul va apărea dintr-o femeie desfrânată provenind din al 12-lea neam de preadesfrânați și că fiul pierzării va fi din seminția lui Dan, putem presupune că această tehnologie va fi folosită, dacă n-a fost deja folosită, pentru a-l zămisli pe spurcatul vrăjmaș al mântuirii oamenilor.

Se promovează această tehnologie, chipurile, ca să anulăm avorturile, adică să luam fetusul din mamă fără să îl ucidem – așa cum se face la avort! Ca o analogie: și Iuda a zis cu acel mir, cu care Maria Îi spăla picioarele Mântuitorului am fi putut să facem bani și șă îi dăm la săraci!

Redacția

Nota redacției: noi rămânem la bucuria aceasta, care poate fi ilustrată așa:

Dacă unii sunt slugile sionismului antihristic nu înseamnă că România a renunțat la a fi o țară născută ortodoxă, pentru care au murit atâtea sute de mii de ortodocși în Holocaustul din România, declanșat împotriva poporului român ortodox

La Judecata din urmă, săvârșită de Unicul și Adevăratul MESIA, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos altfel se vor distribui aplauzele și chinurile…!

CU SIGURANȚĂ!

Har și sinergie, adică împreună-lucrare Dumnezeiască-omenească

IMPORTANT!

Traducere din limba engleză a fraților Adrian și Petru din Arad:

Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu, episcop de Serghiev Posad

(+1938)

Din 1922 și până la sfârșitul lui 1927, episcopul Marcu a scris o serie de douăzeci de „scrisori către prieteni”, care constituie una din cele mai importante contribuții la ecleziologie în teologia secolului al XX-lea.

Astfel, în 1925 el a scris: „Voi spune câteva cuvinte pentru a arăta calea pozitivă a lui Hristos, care, fără îndoială, a fost uitată de către socialist-revoluționarii din Biserică [predecesorii renovaționiștilor] și acum a fost respinsă în mod deschis de către bolșevicii din Biserică [renovaționiștii].

Întâi de toate, ambele (grupări – n. trad.) se raportează la Biserică ca la o instituție omenească, motiv pentru care termenul „redeșteptarea Bisericii” (revival of the Church) ocupă primul loc în vocabularul lor. După cum reiese clar din scrierile și acțiunile lor, ei presupun că este necesară doar forță umană, pe de o parte, și o serie de schimbări externe în organizația Bisericii (Church organization), pe de altă parte, pentru ca trupul paralizat al Bisericii să se redeștepte și să înceapă să funcționeze corect.

Sursa redeșteptării Bisericii (Church revival) este în chiar activiștii din biserică. Ceea ce este necesar este o alegere abilă de activiști energici care să reînvie, să dea aripi și să pună în mișcare organizația moartă numită Biserica. Repet: acest punct de vedere este comun atât renovaționiștilor cât și majorității a ceea ce vom numi vechii credincioși / clerici(Old Churchmen).

Niciuna dintre grupări nu bănuiește în ce junglă de erori religioase rătăcește, încotro merg ei înșiși, și încotro îi conduc pe alți oameni neatenți departe de adevărata și autentica predică a lui Hristos.

„Pentru a vorbi cu semnificație despre reînvierea parohiei sau a comunității Bisericii (Church society) în general (dar a Bisericii în nici un caz, deoarece ea însăși este sursa vieții nepieritoare) este întâi nevoie să se dea un răspuns clar la întrebarea: Ce este viața în sensul creștin al cuvântului?

„Viața autentică este viața veșnică, și este în Domnul Iisus Hristos, sau Domnul Însuși, Fiul lui Dumnezeu, Care în Sfânta Evanghelie este numit Viața Veșnică. Prin urmare, reînvierea Bisericii este reînvierea în Domnul Iisus Hristos, este mai mult sau mai puțin o afundare în viața veșnică – Hristos Fiul lui Dumnezeu, sau primirea ei (a vieții veșnice – n. trad.) în lăuntrul nostru. În această dobândire a vieții veșnice, sau, vorbind cu cuvintele Sfântului Apostol Petru, în această părtășie la firea divină, sau în îndumnezeirea omului, stă scopul principal al vieții creștine.” (Scrisoarea 1)

Una dintre cele mai importante contribuții ale vlădicăi Marcu la gândirea teologică a fost distincția pe care a făcut-o între Biserica-organism și Biserica-organizație:

„Este necesar să facem distincția între Biserica-organism și Biserica-organizație. Pentru că Apostolul ne-a învățat: „Voi sunteți Trupul lui Hristos și mădularele sale fiecare în parte” (I Corinteni 12, 27).

Biserica-organism este o persoană vie și precum celulele trupului nostru, pe lângă a avea propria viață, au viața care este comună trupului nostru și legăturile dintre ele; deci un om în Trupul lui Hristos începe să trăiască în Biserică, în timp ce Hristos începe să trăiască în el. De aceea Apostolul spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2, 20)

„Fundamentul afirmării Bisericii-organism este iubirea pentru Hristos. Însuși Domnul a văzut fundamentul Bisericii Sale exact în iubirea pentru El. L-a întrebat pe Petru: L-a iubit? Și a adăugat El: Paște oile Mele. Biserica lui Hristos este unitatea iubirii reciproce a credincioșilor (Cu legătura dragostei fiind legați și dându-se pe sine lui Hristos Domnul, Apostolii au fost spălați și curățiți – Canonul din Joia Patimilor). Doar în Biserica ca organism pot adevăratele democratism, egalitate și frățietate să existe. Suntem egali și frați doar dacă suntem părți din unul și același trup viu. În organizație nu sunt și nu pot fi egalitate și frățietate „organice.” (Scrisoarea 5)

„Doar la Biserica-organism putem aplica titluri precum cele întâlnite în Cuvântul lui Dumnezeu, de exemplu: „luminați, sfinți, fără prihană” (Efeseni 1, 4); „Mireasa Mielului” (Apocalipsa 19, 7; 21, 9); „Trupul lui Hristos” (Efeseni 1, 23; Coloseni 1, 24); „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).

Aceste concepte sunt inaplicabile la Biserica-organizație (sau aplicabile doar cu mari restricții); ele îi aduc pe oameni în perplexitate și sunt respinse de ei. Biserica-organism este neprihănita „Mireasă” a lui Hristos (Apocalipsa 21, 2), însă Biserica-organizație are toate defectele societății umane și întotdeauna poartă însemnele infirmităților umane…

Biserica-organizație deseori prigonește Sfinții lui Dumnezeu, dar Biserica-organism îi primește în sânul ei…

Biserica-organizație îi respinge din mijlocul ei, îi privează de scaune episcopale, în timp ce ei rămân cele mai luminate mădulare ale Bisericii-organism. Este posibil ca cineva să aparțină (în cele-n.trad) din afară de Biserica văzută (organizație), în timp ce cineva aparține doar (în cele-n.trad) din lăuntru de Trupul lui Hristos (organism), iar măsura apartenenței cuiva este determinată de măsura sfințeniei sale.” (Scrisoarea 18)

Va urma

Le mulțumim pentru râvnă și osteneală și să ne fie tuturor de folos!

Redacția