Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Gheron Tihon Athonitul: „Fiule, în iad se vor duce și leneșii, nu numai păcătoșii…”

Gheronda Tihon folosea cuvântul blagosloviți întotdeauna și cu multe dintre sensurile lui călugărești: binecuvântați (să merg undeva, să încep ceva etc) sau binecuvântează (că ne-am întâlnit, că stăm la masă etc), când cerea smerit binecuvântarea celuilalt și apoi îi dădea și el binecuvântarea prin rugăciunea: Domnul să te binecuvânteze.

După salutul inițial obișnuit el își conducea pelerinii în biserică și cântau împreună troparul Mântuiește, Doamne, poporul Tău… și Cuvine-se cu adevărat… și, dacă era vreme frumoasă, ieșeau apoi afară, sub măslin, și stătea cu ei cinci minute, apoi se ridica cu bucurie și spunea:

– Acum mă duc să vă aduc ceva să vă servesc.

Scotea apă din bazinul cu apă și umplea un pahar pentru pelerin, punea apă și în tinichea lui (o cutie de conserve, pe care o folosea și ca ibric) și apoi căuta vreo bucată de rahat, care uneori era cu totul uscat, alteori era mâncat de furnici, dar pentru că era binecuvântare de la părintele Tihon, nu provoca dezgust. După ce o pregătea. gheronda își făcea cruce, lua cutiuța cu apă și spunea:

Mai întâi beau eu. Blagosloviți! Și aștepta ca pelerinul să îi spună rugăciunea: Domnul să te binecuvânteze, altminteri nu bea apă. Apoi dădea și el binecuvântarea pelerinului.

Simțea că rugăciunea celorlalți pentru el era o necesitate, nu numai din partea clericilor sau a monahilor, dar chiar și din partea mirenilor, care puteau să fie maturi, bătrâni sau copii.

După ce îi servea, aștepta să vadă dacă pelerinii vor să îl întrebe ceva duhovnicesc. Dacă vedea că în fața lui se află un om fără ocupație, care pierde timpul și care a venit la el numai ca să își petreacă cumva vremea, atunci îi spunea:

– Fiule, în iad vor merge și leneșii, nu numai păcătoșii.

Dacă omul respectiv insista și nu pleca, gheronda îl lăsa acolo și intra în biserică și începea să se roage, iar vizitatorul era obligat să plece.

De asemenea, când cineva voia să se folosească de simplitatea lui gheronda, ca să își împlinească un scop sau altul, el îl înțelegea prin luminare dumnezeiască și îi spunea:

– Fiul meu, eu nu știu grecește. Du-te la vreun părinte grec, ca să poți să comunici bine cu el.

Desigur, niciodată nu ezita să depună orice efort și timp, când vedea un interes duhovnicesc din partea omului. În timp ce cu gura sfătuia, cu inima și cu mintea el se ruga.

Rugăciunea lui era deja lucrătoare de la sine, era din inimă.

Oamenii care se apropiau de el simțeau acest lucru, pentru că plecau de acolo mult întăriți. Și gheronda Tihon îi binecuvânta la plecare până când ei nu se mai vedeau în depărtare.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_84.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Scrisoarea ieromonahului Evghenie despre părăsirea de către sfinția sa, cu ani în urmă, a GOH (stiliștii din Grecia)

Traducere:

„Pentru că iubirea o cere, declar așadar public că m-am îngrădit (adică am părăsit) de GOH (Gnisioi Orthodoxoi Hristianoi – Adevărații Creștini Ortodocși – de fapt stiliștii din Grecia, care și-au făcut propriile lor sinoade – n.trad.) încă din anul 2011 și astfel continui (să mă aflu în necomuniune cu ei – n.trad.) și acum.

Motivele au fost diverse, aici voi menționa doar pe cel mai important dintre ele. Învățătura principală a GOH este cea referitoare la invaliditatea Tainelor (a ortodocșilor din Bisericile Ortodoxe locale – n.trad.); cu toate că unii dintre ei (stiliști) nu o acceptă teoretic totuși lucrarea lor principală este hirotonia și instalarea de episcopi cu diferite titluri, preluate de la episcopii locurilor respective (care aparțin Bisericii Ortodoxe – n.trad.). Astfel există episcopi stiliști ai Tesalonicului, ai Larisei etc, dar și arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii și desigur nu numai ai unei grupări stiliste (adică aceste titluri se dublează sau se triplează, în funcție de gruparea stilistă respectivă, căci în Grecia sunt mai multe, care nu se află în comuniune liturgică între ele – n.trad.).

Acceptarea acestei învățături (a Tainelor invalide sau a retragerii automate a harului – n.trad.) conduce inevitabil la această practică. Când Biserica (oficială) a dispărut de pe fața pământului este necesar ca ea să se afle totuși undeva (cea adevărată), devreme ce „nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), potrivit cuvântului Domnului Iisus Hristos.

Așadar este nevoie ca Biserica să se autodefinească ca trup (sau sinaxă) a celor îngrădiți de erezie și pentru că nu mai sunt episcopi (necăzuți în erezie – n.trad.), trebuie neapărat acum și aici să fie hirotoniți alții, în orice fel. Această mentalitate este întâlnită la cei din GOH.

Însă această practică nu are nicio dovadă patristică, este neîntâlnită în istoria noastră bisericească. Niciodată și nicăieri Sfinții Părinți nu au făcut așa ceva, exact pentru faptul că nu aveau ca bază această învățătură a Tainelor invalide. Cu ajutorul lui Dumnezeu acest lucru va fi dovedit într-o carte care credem că va fi editată curând, bazată pe hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale căror procese verbale ni s-au păstrat până azi.

Așa cum se poate înțelege, este o problemă de conștiință. Cum poți să fii în comuniune cu ceva care știi că este greșit încă din fundamentul său? Și desigur să mai scrii și o carte despre aceasta? Da, am făcut parte din GOH, aceasta însă nu înseamnă că nu există întoarcere. A cădea este omenește, a persista în cădere este demonic. De îndată ce am înțeles care este greșeala, am părăsit GOH. „Cel care este fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra.” (Ioan 8, 7).”

Vă mulțumesc.

Ieromonahul Evghenie

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: părintele Evghenie ne va trimite și fotocopii după scrisoarea oficială pe care a trimis-o cu ani în urmă episcopului stilist, precum și altor 20 de preoți din GOH, cu îndemnul ca și ei să părăsească mișcarea schismatică, pentru ca orice calomnie la adresa sfinției sale că ar mai aparține de stiliști să își primească răspunsul cuvenit. Cartea cu sinteza actelor oficiale ale Sinoadelor Ecumenice – referitoare la întinarea prin erezie și la validitatea Tainelor – a primit forma ei finală în limba greacă, mi-a fost trimisă și am început traducerea ei, nădăjduind să fie publicată în limba română în timp util, cu rugăciunile părinților și ale mirenilor ortodocși, spre luminarea noastră a tuturor referitoare la modul în care se duce lupta cu erezia, care sunt dimensiunile și condițiile acestei lupte, conform singurului organ infailibil al Bisericii lui Hristos, care este Sinodul Ecumenic. Vă mulțumim pentru răbdare, rugăciuni și dreaptă mărturisire, iar celor căzuți în schismă (rebotezați, rehirotoniți) le dorim pocăință și întoarcere, cum a făcut și ieromonahul Evghenie din Grecia.

Cu toată viteza înainte, spre consecințe grave! Și în mod oficial două „linii” în Biserică…

Patriarhul Bartolomeu nu dă înapoi! Răspunde negativ la invitația Patriarhului Antiohiei pentru organizarea unei Sinaxe Panortodoxe

articol de Manos Hatzighiannis

În urmă cu o săptămână, (Sinoadele din) Cipru și România, prin anunțuri echilibrate, au arătat calea și modul (adică dialogul, găsirea unei soluții – n.trad.) pe care se pare că îl abordează încât multe alte Biserici Ortodoxe autocefale locale, referitor la problema bisericească ucraineană care a rezultat din confruntarea dintre Fanar și Moscova.

În urmă cu câteva zile, Patriarhia Sârbă a arătat o altă linie, mai dură, de abordare, care poate să conducă până la întreruperea comuniunii cu Fanarul, dacă sunt luate ad literam cele scrise de sârbi.

Cel mai important lucru în anunțul sârbesc – și este demn de mirare faptul că unii îl consideră a fi lipsit de importanță – este că sunt îndemnați ierarhii și clericii sârbi să se ferească de comuniunea liturgică și canonică nu numai cu conducătorul nou-înființatei biserici ucrainene și cu alți episcopi precum acesta, dar și cu ierarhii, preoții și clericii care slujesc cu aceștia (adică cu schismaticii – n.trad.).

Ceea ce înseamnă prin urmare că li se interzice să slujească cu reprezentanții Patriarhiei Ecumenice! Dacă acesta nu este începutul sau preludiul pentru o nouă întrerupere a comuniunii, atunci ce este?

Cu toate acestea, patriarhul Bartolomeu nu dă semne că își face probleme. Conform mass-mediei rusești, el i-a răspuns următoarele întâi-stătătorului Bisericii ortodoxe a Antiohiei, patriarhul Ioan, care în mod repetat a adresat o invitație la dialog referitor la situația din Ucraina, prin participarea (la o Sinaxă a) tuturor întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale.

Așadar, în mesajul său de răspuns, patriarhul ecumenic Bartolomeu se întoarce în timp, la sinodul din Creta (iunie, 2016) și la absența a patru Biserici (printre care și cea a Antiohiei) de la ședințele desfășurării lui și refuză întrunirea oricărei noi sinaxe.

„Ca răspuns, vă informăm că devreme ce patru Biserici Ortodoxe, fără motiv din punct de vedere eclesiologic și teologic, au refuzat să fie prezente la sfântul și marele sinod, fapt pentru care nu există justificare, iar Biserica dumneavoastră a fost una dintre acestea, Patriarhia Ecumenică are un motiv bun de a se feri de o asemenea întâlnire la nivel general ortodox, care ar fi nefolositoare, devreme ce ar conduce doar la concluzia că Bisericile participante nu sunt de acord între ele”, menționează el în scrisoarea sa de răspuns.

Patriarhul Bartolomeu subliniază printre altele și faptul că Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos (adică Fanarul – n.trad.), mișcată de iubire și de spirit de jertfă, fără vreun interes sau presiune, având ca scop unic unitatea poporului ucrainean, a încercat să pună capăt scindării și dezbinării a milioane de credincioși și urmând tradiția bisericească și canoanele, a acordat Bisericii Ucrainei autocefalia în acel mod în care au primit-o și toate celelalte Bisericile Ortodoxe nou-înființate, prin aceeași metodă (adică a hotărârii proprii a Fanarului – n.trad.), fără întrunirea vreunui Sinod Panortodox și fără discuții cu Bisericile Ortodoxe autocefale surori.

Prin acest răspuns este clar că se pune capăt și se îngroapă subiectul cererii constante a multor altor Biserici Ortodoxe, care au insistat pe ideea dialogului, însă această rațiune a dialogului se pare din cele întâmplate că nu este împărtășită și de Patriarhia Ecumenică.

 

Sursa – https://www.katanixis.gr/2019/03/blog-post_74.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Comentariu:

1. De cele 25 de milioane de dolari primite de la președintele Poroșenko, pentru a acorda autocefalia, nu zice patriarhul Bartolomeu nimic… I-au căzut bine…

2. Că se consideră papă al Răsăritului este doar un vis de-al lui masonic; nu vor accepta Bisericile Ortodoxe așa ceva. Mai ales pentru că fiecare întâi-stătător vrea să fie papă la el acasă, acest lucru l-au învățat – ca pe un microb al slavei deșarte – din ecumenism și puparea mâinii papei de la Vatican; a trecut vremea patriarhilor cu viață sfântă precum Pavle al Serbiei. Dar Dumnezeu știe ce va mai fi…!

3. Este interesant și elocvent că întreruperea comuniunii dintre Moscova și Fanar sau dintre sârbi și Fanar nu este considerată de către Fanar ca fiind schismă. Așadar, noi, cei care ne-am îngrădit de panerezia ecumenistă, de ce suntem acuzați că am ieșit din Biserică, devreme ce singurul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a nu mai pomeni numele ierarhului eretic, de a nu fi în comuniune cu el, adică exact ceea ce se întâmplă acum la nivel înalt, pe axa Fanar-Moscova-Belgrad?

4. Patriarhul ecumenic nu va da înapoi nici mort. Ceea ce este în avantajul lui Dumnezeu, care lucrează pe căi neașteptate pentru ca în curând acest patriarh mason să fie caterisit de către un Sinod Panortodox.

5. Deocamdată, pentru că toți L-au trădat pe Dumnezeu, hulind Biserica Lui prin adunarea eretică din Creta (2016), se ceartă ereticii ecumeniști între ei, fie sunt de la Moscova, Kiev, Fanar, Belgrad sau Athos. Însă Hristos este Cel care va birui, iar ereticii și schismaticii – dacă nu se pocăiesc, își vor lua plata lor. (pr. Ciprian)

De ce spunem „veșnica pomenire”? Ce înseamnă aceste cuvinte?

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, arhiepiscopul Ohridei (în Serbia de atunci, la mijlocul secolului al XX-lea), supranumit și „Noul Gură de Aur”, îi scria unui anume frate Meletie următoarele:

„Te tulbură faptul că nu știi sensul acestor cuvinte – veșnica pomenire – pe care le-ai auzit de multe ori și tu însuți le-ai spus referitor la cei morți. Și bine faci că întrebi. Cu cât omul cunoaște mai bine tradiția noastră ortodoxă veche și bună, cu atât mai mult o iubește pe aceasta.

Veșnica pomenire înseamnă: veșnic să existe pomenirea ta. Odată am auzit pe cineva, un preot, care în cuvântul de la înmormântarea cuiva a strigat la urmă: veșnică să îți fie pomenirea pe pământ! Am rămas uimit de o interpretare atât de greșită a credinței noastre. Poate să fie ceva veșnic pe pământ, când toate trec cu repeziciune ca și invitații de la o nuntă (când trec prin fața mirilor, după slujbă, ca să îi felicite)?

Cu adevărat, celui mort (adormit în Domnul) nu îi urăm oare să aibă parte de o comoară inexistentă sau egală cu zero atunci când îi dorim să fie pomenit în această lume (și de către ea), care ea însăși se apropie de finalul ei? Dar hai să spunem că numele cuiva este pomenit pe pământ până la finalul istoriei – ce câștigă el din aceasta, dacă pomenirea lui în ceruri a fost uitată (a încetat)?

Corect este să dorim ca numele celui adormit în Domnul să fie pomenit veșnic în veșnicie, în viața veșnică și în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta este sensul cuvintelor veșnica lui pomenire.

La un moment dat ucenicii lui Hristos s-au lăudat înaintea Învățătorului lor, zicând: „Doamne, și demonii ni se supun nouă (se pleacă înaintea noastră) în numele Tău.” (Luca 10, 17). Iar Domnul le-a răspuns să nu se bucure de aceasta, ci: „Bucurați-vă, pentru că numele voastre au fost scrise în ceruri.” (Luca 10, 20), adică să se bucure pentru că numele lor sunt cunoscute și sunt amintite și se pomenesc în Împărăția cea cerească a luminii și a vieții.

În Sfânta Scriptură adesea se spune că numele drepților vor fi scrise în cartea celor vii, în timp ce numele păcătoșilor vor fi șterse din această carte și vor fi uitate. Din pilda cu bogatul nemilostiv și săracul Lazăr vedem că Domnul Hristos spune numele lui Lazăr cu gura Lui, însă trece sub tăcere numele bogatului nemilostiv. Aceasta înseamnă că Lazăr a intrat în Împărăția Cerurilor și a primit viața veșnică și veșnica pomenire, în timp ce bogatul păcătos a pierdut și Împărăția și viața și numele.

În preștiința dumnezeiască adesea numele este identificat cu omul respectiv. În cartea Apocalipsei scrie: „Și în ceasul acela s-a făcut cutremur mare și a zecea parte din cetate s-a prăbușit și au pierit în cutremur numele a șapte mii de oameni” (Apocalipsă 11, 13). Prin acel cutremur de pământ trebuie să înțelegem ispite mari în fața cărora 7.000 de oameni au capitulat, s-au lepădat de Hristos și și-au pierdut sufletele lor. Aceasta înseamnă că au fost nimicite nu numai trupurile lor – acest lucru este de cea mai mică importanță – ci sufletele și numele lor. În veșnicie numele lor au fost nimicite și șterse din cartea celor vii.

Cel care dorește pomenire veșnică în veșnicie, dorește o realitate evanghelică. Dacă cineva își dorește nume nemuritor sau veșnic pe pământ, el vrea un lucru deșert. Să știi că mulți dintre cei care fără zarvă și fără să îi știe nimeni au trecut prin această viață au dobândit nume nemuritor în lumea cealaltă. Să te gândești la acest lucru, frate Meletie, și Dumnezeu îți va descoperi încă multe alte lucruri (taine). Iar când vei auzi de moartea mea, să spui în rugăciunea ta: Veșnica lui pomenire!

Să ai parte de pace și sănătate de la Domnul!

Episcopul Nicolae

 

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_36.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sfântul Ghelasie Mimul

Ghelasie (care este cunoscut și ca Ghenasios) îi provoca pe toți să râdă prin voioșia și prin giumbușlucurile lui. Era mim, adică actor de comedie.

Odată, când era perioadă de prigoană împotriva creștinilor, i s-a spus lui Ghelasie să îi batjocorească pe creștini, prefăcându-se că este catehumen.

El s-a îmbrăcat cu haine albe, a intrat în colimvitră și s-a prefăcut ca și cum s-ar boteza. Iar păgânii prezenți acolo râdeau.

În timp ce s-a afundat de trei ori a spus: Se botează robul lui Dumnezeu Ghelasie în numele Tatălui. Amin. Și al Fiului. Amin. Și al Sfântului Duh. Amin.

Însă de îndată ce a spus aceasta – odată cu cele trei afundări în apă – a devenit cu totul serios.

Acum sunt creștin! a spus el. A simțit harul lui Dumnezeu asupra lui în clipa aceea. Se vede că inima lui era nevinovată și simplă și a putut primi harul Sfântului Duh.

Și și-a susținut această experiență a încreștinării lui până la sfârșit. Pentru că de îndată ce conducătorii păgâni au văzut că a devenit serios și a mărturisit credința în Iisus Hristos, au rămas uimiți. Apoi s-au mâniat, căci în loc să își bată joc, au ajuns să fie ei batjocoriți. Iar Ghelasie, care înainte lua în râs Botezul creștinilor, acum batjocorea înșelarea păgânilor.

Chiar atât de tare s-au înfuriat păgânii încât l-au decapitat pe loc. Astfel fostul mim și măscărici Ghelasie a devenit Mucenic al lui Hristos și Sfânt al Bisericii.

Pomenirea lui anuală se face în data de 27 februarie.

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/02/blog-post_151.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: să mă ierte Sfântul că nu am apucat să traduc acest text de ziua lui, dar să nu ne uite în rugăciunile lui!