Gheronda Tihon folosea cuvântul blagosloviți întotdeauna și cu multe dintre sensurile lui călugărești: binecuvântați (să merg undeva, să încep ceva etc) sau binecuvântează (că ne-am întâlnit, că stăm la masă etc), când cerea smerit binecuvântarea celuilalt și apoi îi dădea și el binecuvântarea prin rugăciunea: Domnul să te binecuvânteze.
După salutul inițial obișnuit el își conducea pelerinii în biserică și cântau împreună troparul Mântuiește, Doamne, poporul Tău… și Cuvine-se cu adevărat… și, dacă era vreme frumoasă, ieșeau apoi afară, sub măslin, și stătea cu ei cinci minute, apoi se ridica cu bucurie și spunea:
– Acum mă duc să vă aduc ceva să vă servesc.
Scotea apă din bazinul cu apă și umplea un pahar pentru pelerin, punea apă și în tinichea lui (o cutie de conserve, pe care o folosea și ca ibric) și apoi căuta vreo bucată de rahat, care uneori era cu totul uscat, alteori era mâncat de furnici, dar pentru că era binecuvântare de la părintele Tihon, nu provoca dezgust. După ce o pregătea. gheronda își făcea cruce, lua cutiuța cu apă și spunea:
– Mai întâi beau eu. Blagosloviți! Și aștepta ca pelerinul să îi spună rugăciunea: Domnul să te binecuvânteze, altminteri nu bea apă. Apoi dădea și el binecuvântarea pelerinului.
Simțea că rugăciunea celorlalți pentru el era o necesitate, nu numai din partea clericilor sau a monahilor, dar chiar și din partea mirenilor, care puteau să fie maturi, bătrâni sau copii.
După ce îi servea, aștepta să vadă dacă pelerinii vor să îl întrebe ceva duhovnicesc. Dacă vedea că în fața lui se află un om fără ocupație, care pierde timpul și care a venit la el numai ca să își petreacă cumva vremea, atunci îi spunea:
– Fiule, în iad vor merge și leneșii, nu numai păcătoșii.
Dacă omul respectiv insista și nu pleca, gheronda îl lăsa acolo și intra în biserică și începea să se roage, iar vizitatorul era obligat să plece.
De asemenea, când cineva voia să se folosească de simplitatea lui gheronda, ca să își împlinească un scop sau altul, el îl înțelegea prin luminare dumnezeiască și îi spunea:
– Fiul meu, eu nu știu grecește. Du-te la vreun părinte grec, ca să poți să comunici bine cu el.
Desigur, niciodată nu ezita să depună orice efort și timp, când vedea un interes duhovnicesc din partea omului. În timp ce cu gura sfătuia, cu inima și cu mintea el se ruga.
Rugăciunea lui era deja lucrătoare de la sine, era din inimă.
Oamenii care se apropiau de el simțeau acest lucru, pentru că plecau de acolo mult întăriți. Și gheronda Tihon îi binecuvânta la plecare până când ei nu se mai vedeau în depărtare.
Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2019/03/blog-post_84.html
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu