Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Duhovnicie și lipsă de… duhovnicie

Preacuvioase părinte,

Îţi scriu această scrisoare fiindcă te iubesc ca pe un frate. Cu toată inima îţi spun că-mi plac mănăstirile şi iubesc pe toţi nevoitorii din ele. Din tinereţe, deşi sunt preot căsătorit, am avut şi am duhovnic un ieromonah. Îi iubesc pe călugări, căci fac lucrul lui Dumnezeu, se roagă neîncetat şi sunt făclii aprinse în Biserică.

Te ştiu că eşti un părinte râvnitor şi ai ucenici mulţi, monahi şi căsătoriţi, dar cred că pe unii din cei căsătoriţi nu ştii să le rânduieşti duhovniceşte viaţa de familie. Întrucât sunt preot căsătorit, pot să-ţi ofer câteva amănunte despre viaţa celor căsătoriţi, care se deosebeşte fundamental de cea a călugărilor.

În rezumat, astăzi, viaţa celor căsătoriţi este foarte zbuciumată datorită problemelor sociale şi nu numai. Iar naşterea de copii aduce multă responsabilitate tinerilor dar şi duhovnicilor.

Problema cea mai grea este pentru duhovnicii călugări care, necunoscând în amănunt viaţa de familie, pot greşi în mod flagrant cu sfaturile pe care le oferă fie la spovedanie, fie în discuţii libere.

Am auzit din gurile unor ucenici de-ai tăi că procedezi după o nouă teorie numită „ascultarea necondiţionată de duhovnic”, teorie, dacă o putem numi aşa, cu totul neortodoxă. Un bărbat, auzind de sfinţia ta că ai mulţi ucenici, şi-a exprimat dorinţa să îi devii duhovnic, dar s-a smintit când i-ai zis : „Te primesc, dar asculţi de mine necondiţionat?”

Asta e tema noastră: Ascultarea necondiţionată de duhovnic. Dar eu întreb: La ce se rezumă o asemenea ascultare? Se face referire la cele strict duhovniceşti, de care ucenicul trebuie să ţină seama, sau include şi rezolvarea unor probleme de gospodărie, etc, pentru care duhovnicul nu are pregătire necesară?

De exemplu: poate duhovnicul porunci unui ucenic să ia un medicament sau nu? Să
meargă la spital sau nu? Care este rolul duhovnicului în viaţa ucenicilor? Am auzit că un duhovnic-călugăr spune, între altele, aşa ucenicilor: culoarea maşinii să fie verde, apartamentul să fie la etajul trei, culoarea pantalonilor bărbatului să fie roşie, vaca să fie mulsă numai pe partea stângă, femeia să se îmbrace cu un capot albastru, acatistul să îl citească la ora paisprezece, în rezervorul maşinii ucenicul să pună numai motorină scumpă…!

Întreb: Toate acestea sunt atribuţiile duhovnicului?

Răspuns: Fireşte că nu. Duhovnicul să ţină seama ca ucenicii să nu păcătuiască, iar dacă au păcătuit, să îi spovedească, să le dea canon de îndreptare şi să-i dezlege de păcate; să-i îndrume spre lecturi duhovniceşti, să se roage pentru ei. Iar pentru cele la care nu se pricepe, să-i trimită la specialişti: medici, ingineri, profesori, avocaţi, mecanici, etc.

Să venim acum cu un exemplu edificator, din care să vedem dacă duhovnicul-călugăr a procedat corect, sfătuind după mintea lui.

O fată dintr-o familie bună, bine educată, cu pregătire superioară, s-a căsătorit cu un tânăr. Spre bucuria întregii familii, primul semn al familiei noi s-a arătat numaidecât: primul copil. Cum era firesc, viitoarea mamă se înscrie la un medic specialist, care avea și are rolul de supraveghetor al sarcinii şi asistent la naştere, bineînţeles, în colaborare deplină cu medicul de familie.

Toate au mers bine, până când viitoarea mamă, acuzând nişte dureri merge la medicul specialist, care îi prescrie un tratament. Din păcate, n-au urmat sfatul medicului, în sensul în care soţul şi duhovnicul lor au considerat că nu ar fi bine să ia aceste medicamente. Numai că după o săptămână, începând de seara şi până dimineaţa tinerei femei i s-au declanşat dureri ca de naştere, dar fiind tineri şi naivi, ea și soțul ei n-au apelat la ajutor medical, nechemând ambulanța.

Mai mult, dimineaţa au socotit că ar fi de folos, ba chiar necesar să ceară consinţământul duhovnicului şi, contactându-l telefonic, după multe ore le-a dat „binecuvântarea” să meargă la spital. După câteva ore au ajuns la spital, medicul i-a primit, a internat-o şi i-a certat, după cum se cuvenea. În trei zile, tânăra şi-a revenit, evitând naşterea prematură a copilului.

În cazul dat mai era nevoie de binecuvântarea duhovnicului-călugăr? Desigur că nu. Morala e simplă: Duhovnicul nu poate rezolva lucruri care depăşesc pregătirea lui.

Mulţumindu-ţi pentru răbdarea pe care ai avut-o citind aceste rânduri şi socotind că nu te-am supărat cu ceva, îţi doresc să fii sănătos şi plăcut lui Dumnezeu.

Pentru că mi-am exprimat convingerea mea în ceea ce priveşte injusteţea intervenţiei tale în legatură cu doamna din relatarea mea, mă simt obligat să dau o soluţie pe care o consider potrivita. I-aş fi spus aşa: „Dragă M., pentru că este o problemă medicală, te sfătuiesc să mergi urgent la spital. Fă rugăciune către Maica Domnului şi ea te va ajuta; mă voi ruga şi eu pentru tine. Mergi cu încredere, nu te teme.”

3 iulie 2018, Piatra-Neamţ

al tău prieten,

preot Vasile Savin

 

„Prietenul” ecumeniștilor…

(sataniști din lumea întreagă, uniți-vă; Lucifer vă… „binecuvântează”)

… și Crucea lui Hristos a celor care mărturisesc adevărul și sunt prigoniți de către eretici, pentru dragostea lui Hristos:

 

Redacția

Primele concluzii referitoare la Conferința internațională „Ortodoxia și Kolimbari, la doi ani după (sinodul din Creta)”


 

Astăzi a fost Conferința aceasta la Tesalonic. Organizare frumoasă, lume multă, vorbitori din mai multe țări. Am ascultat vreo oră, selectiv, din înregistrarea de mai sus (care cuprinde chiar și jumătatea de oră de pauză dintre cele două sesiuni) și am observat următoarele (voi reveni zilele următoare cu o analiză detaliată, căci este nevoie de liniște și timp pentru traducere, ca să știe și cei de la ortodoxinfo ce anume promovează, cu toate că în mod public redactorii lor își mărturisesc la comentarii totala necunoaștere a celor întâmplate la Tesalonic din punct de vedere al celor discutate; poate era mai bine să aștepte nițel să facă pr. Matei Vulcănescu un reportaj, să priceapă și românii ceva – nu se pierdea niciun… rating):

– s-a vorbit foarte mult despre iconomie, familia Zisis și-a centrat omiliile pe exemple de iconomie din istoria bisericească (cel puțin monahul Serafim Zisis a spus aceleași lucru ca în urmă cu câteva luni la Bănceni, încercând să susțină „nevoia” și „actualitatea” iconomiei);

– pr. Teodor Zisis a aruncat acuzați de hiper-zilotism asupra celor care spun că nu mai este har în Biserică, asupra celor care spun că nu mai este niciun episcop ortodox în lume. Adevărat spune, cei care mărturisesc acestea sunt niște schismatici. Lucrul important, subliniat până acum de cel puțin 15-20 de ori este că Gheron Sava Lavriotul și părinții aghioriți NU mărturisesc așa ceva, ci, în spațiul grecesc îl fac: monahul Macarie și adepții lui, iar în România, pr. Ioan Miron și cei de același gând cu el. Deci, să nu confundăm borcanele, că un borcan cu gem niciodată nu va putea fi confundat cu unul cu castraveți (am ales acest exemplu nu pentru a jigni pe cineva, ci pentru a arăta că lucrurile trebuie să fie clare);

– i-am trimis un mail părintelui Matei, ca unul care este coleg cu pr. Anghelos Anghelakopoulos la Mitropolia de Pireu, ca să îl întreb cele de mai jos, dar nu am primit încă niciun răspuns: pr. Anghelos a fost prezent la Conferința de la Tesalonic, a stat chiar la prezidiu, dar omilia lui a citit-o un mirean (după cum se vede la ora 2, minutul 7). Domnul care anunța vorbitorii a specificat că pr. Anghelos este prezent, că stă la masa prezidiului, dar din pricina interdicției clare episcopale de a-și citi omilia, a citit-o mireanul din imagine (de la ora 2, minutul 8).

Întrebarea mea pentru pr. Matei a fost: cine i-a interzis părintelui Anghelos să își citească omilia? I-a interzis mitropolitul Antim? Nu cred că ar fi ținut seama. Probabil că i-a interzis chiar mitropolitul Serafim de Pireu, cine altcineva (mai ales că în aceeași situație a fost și pr. Anastasie Gotsopoulos, bun canonist, preot în Mitropolia de Patras, a cărui omilie a citit-o un monah, specificându-se că pr. Anastasie nu este prezent datorită interdicției episcopale; deci este clar că pr. Anghelos nu a primit interdicție decât de la mitropolitul său, cel de Pireu).

Dar de ce? Că doar mitropolitul Serafim „are cuget ortodox”, este un „luptător” pentru ortodoxie, este un ierarh „ortodox”, este cel pe care îl urmează familia Zisis. De ce să îi fi interzis? Iar dacă l-a amenințat cu ceva înseamnă că acolo e ceva putred, nu? Oare nu ar trebui să întrerupă și părintele Anghelos pomenirea? Nu mai insistăm, probabil ați priceput… culisele.

Așadar, la Tesalonic au stat la masă: adepți ai iconomiei cu reprezentanți ai „ortodocșilor” care pomenesc pe cei ce slujesc împreună cu ereticii.

Unul dintre vorbitori a spus la un moment dat – referindu-se la altceva (dar probabil că a vorbit Dumnezeu prin el) – că „aici este vorba de salată, nu de altceva.” Impresiile mele triste după ce am ascultat Conferința sunt:

– au încercat „să se scoată” (să se acopere unii pe alții, să o dea la pace, să caute compromisul etc) pentru că nu au întrerupt pomenirea în mod patristic, ci încearcă să amestece pe cei îngrădiți cu cei cu „cuget ortodox”, să fie turma mare, iar Legea, adică acrivia a rămas excepție, iar iconomia a ajuns lege;

– au aruncat cu noroi în oricine nu este de acord cu ei, numindu-i cu același limbaj cum o fac ecumeniștii;

– omiliile lor sunt pline de citate care nu au absolut nicio legătură cu lupta antiecumenistă, dar dau impresia de teologic și patristic, înșelând poporul și liniștindu-l că cu știm noi cine „poți trece puntea”;

Desigur, s-au spus și multe lucruri bune (ca și la sinodul din Creta, nu?). Dar ca să fie un lucru bun, după voia lui Dumnezeu, acesta trebuie să nu fie amestecat cu minciuna și cu jumătățile de adevăr, care sunt de fapt neadevăruri.

Vom reveni cu detalii

Redacția

Lupul și oile contemporane

Dragă părinte I.,
Cu toată dragostea îți scriu această scrisoare, nădăjduind că ești în pace cu Dumnezeu și cu semenii.
Pentru că îmi voi da numele la sfârșitul acestei scrisori, îți vei aduce aminte că ne cunoșteam cu mult înainte de hirotonia ta ca preot, când erai foarte tânăr, în timpul scolii; după aceea am slujit împreună, bucurându-ne de darul preoției, ca dar al lui Hristos, prin punerea mâinilor arhiereului, pe care l-ai primit.
Au trecut anii; eu sunt aproape bătrân, iar tu ești în floarea vârstei. Te felicit pentru doamna C., scumpa ta preoteasă și pentru copiii pe care ți i-a dat Dumnezeu. Mă bucur că sunteți o familie frumoasă….
Îmi amintesc că erai un băiat liniștit, prietenos, doritor să afli tot ce-i bun pentru viața ta, pentru sufletul tău, pentru mântuirea ta. Îmi amintesc că vorbeam despre scumpa noastră Ortodoxie cea dulce, prigonită dar mântuitoare și mă minunam de dragostea ta pentru dogmele ortodoxe.
Se vedea în ochii tăi tineri și pătrunzători dragostea ta pentru Biserica Ortodoxă, singura mântuitoare și, când îți citeam unele profeții despre încercările care urmau să vina – iar acum au venit – te simțeam ca pe un viitor posibil sfânt, fiind un om puternic.
Anii au trecut… încercările prevestite de Sfinți au năvălit peste Corabia mântuirii, peste scumpa noastră Biserică. Furtună mare s-a dezlănțuit, ca de demult pe Lacul Ghenizaret; atunci Apostolii au strigat… acum aproape toți tac precum niște femei fricoase în vreme de război; toți se ascund și deși valurile îi copleșesc, auzi pe câte unul că zice: să stăm liniștiți, nu se întâmplă nimic rău, nu vrem să ieșim din Biserică.
Da, dragul meu părinte, tânăr și voinic… dar n-ar trebui să facem și noi ceva? Măcar să strigăm, să anunțăm oile că-i furtună, să pregătim ancorele, să facem ceva…
Tu, dragul meu părinte, spui așa: stăm liniștiți, nu ieșim din Biserică, cum face de pildă părintele Vasile și ceilalți  „schismatici, neascultători, mândri…”
Mă cerți și-mi spui că „am ieșit din Biserica”!  Oare asta am făcut?
Într-o zi, înainte de Sfintele Paști, m-ai sunat și m-ai luat la rost, cu un ton aspru: „părinte Vasile, strigai ca la un copil de clasa a doua, ai înnebunit, te-ai despărțit de Biserică, ești schismatic, neascultător, înșelat, mândru, ești căzut în ispita de-a dreapta…
Mi-ai dat atâtea palme cât n-am primit de când m-a făcut mama. Este drept, am avut răbdare, dar ți-am spus și eu ce aveam de spus: despre ecumenism, despre „sinodul din Creta”, ce-i cu oprirea pomenirii ierarhului (când și cum se face și când nu se face). Ți le-am spus pe toate. Știi că nu te-am jignit, eu nu jignesc pe nimeni. Nu este nevoie. Să vorbim frumos, dar să mărturisim Adevărul: există o singură Biserică, iar aceasta este Ortodoxia. Celelalte nu sunt biserici, ci schisme și erezii.
Da, dragul meu părinte și prieten, văzând că ți le spun pe toate, rând pe rând, spre lămurirea ta și văzând că toate sunt adevărate și că nu mai aveai cuvânt de împotrivire, ți-ai pierdut puțin (sau poate mai mult) cumpătul și ai strigat la: cine ești tu să-ți judeci stăpânul ?
Ei, acum nu-s supărat că, deși-s mai bătrân decât tatăl tău, m-ai tutuit și m-ai aruncat cât-colo… Treacă și asta…
Mai rău este că nu înțelegi cel mai important lucru: am oprit pomenirea nu judecându-mi stăpânul, ci arătând cine este lupul care atacă oile mele și pe ale tale… Care-i lupul? Panerezia ecumenismului. Înțelegi? Am strigat: Atenție ! Atenție ! Lupul… iar oaia-păstor ce face?…
Am lungit cuvântul și n-am punctat esențialul. Apropo de cuvântul tău, pe care-l consideri o acuză la adresa mea și o apărare a… somnului tău. Deci: ce înseamnă poza atașată acestei scrisori?
Răspuns: când am văzut această poză pe internet, mi-am adus aminte de discuția noastră. Când mă uit la ea râd în hohote dar, când mă gândesc la tine, îmi vine să plâng. De ce ?
Poza are doua planuri, prezentate cu un titlu foarte grăitor. Ce vedem? O turmă de oi, în spatele căreia este un lup mare, bătrân și flămând, cu gura căscată, cu colți mari și puternici, gata să atace oile și să le înfulece. În fața oilor ce vedem? Un umil străjer care, văzând lupul, strigă: Atenție! Atenție! Lupul!
Bietele oi, sunt fără păstor ?! Ba da, au păstor, doar că oile nu vor păstor, ci lup.
Ce vedem în al doilea plan?  O oaie-păstor se desprinde de suratele sale, ridică piciorul drept ca un sportiv profesionist și-i arde un picior străjerului care-o luase la fugă… L-a lovit așa de tare că bietul străjer s-a dezlipit de pământ ca o minge care zboară în tribună din piciorul portarului. Ei, acum e acum: cine să fie oaia-păstor bătăușă? Ghicitoare-ntr-un picior, ghici, părinte, cine-i? Dar celelalte oi care stau cu lupul în spatele ei ce-or fi zis văzând surata cea vitează? Simplu: dă-i tare, este schismatic, nu trebuie să trăiască, deranjează turma și… pe lup.
Străjerul a strigat, a fost bătut, dar a scăpat de lup. Dar oile și oile-păstor? Că lupul tot lup rămâne, chiar dacă stă cu oile… Înțelegi, dragul meu părinte și prieten?
Cu dragoste pentru oi,
cel mai neînsemnat păstor,
pr. Vasile Savin,
15 iunie 2018
Piatra Neamț