Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

S-a trezit Patriarhia ecumeniștilor… și va adormi la loc?

Ieri a apărut aceasta, pe site-ul basilica-ro:

Despre-Sfantul-si-Marele-Sinod-din-Creta

Răspunsul pe care Dumnezeu m-a îndemnat să îl fac este:

Raspuns la brosura ecumenista a Patriarhiei Romane

Pentru cei care nu pot descărca pdf-ul cu răspunsul, iată și textul:

Răspuns la broșura ecumenistă a Patriarhiei Române despre

Sfântul și Marele Sinod din Creta

Acum vreo două luni, aflând că în Arhiepiscopia Buzăului a avut loc o întâlnire în care s-a discutat despre broșura editată de noi (40 de argumente că adunarea cretană nu a fost în duhul Sfinților Părinți), am dat telefon pr. consilier Ionuț Șolea și am încercat să port un dialog cu el. La un moment dat l-am întrebat dacă se preconizează vreun răspuns din partea ecumeniștilor la această broșură. El mi-a răspuns că nu se coboară nici Patriarhia, nici vreo altă eparhie la a comenta o biată broșură.

Iată că după câteva luni de tăcere – desigur, nu una vinovată – apare această broșură (în 2 august 2017), care seamănă mult cu cea editată de noi (pr. Claudiu, fratele Cristian și subsemnatul), cu diferența că aceasta, cea oficială, este axată pe meandrele gândirii ecumeniste, adică este fără cap și coadă, în duhul minciunii și al manipulării, al abordării subiectului după cum îi place fiecăruia și cu expresii de râd în hohote și copiii din leagăn.

Iată rezultatul muncii de luni de zile și o primă analiză, câtă vreme e pâinea caldă:

Autorii au uitat să spună cu a cui înaltă binecuvântare apare această lucrare. Se menționează la finalul Cuvântului înainte că autorul acestuia este Cancelaria Sfântului Sinod și atât. În rest, cine sunt teologii de marcă, desigur ecumenistă, care au trudit la ea… pauză. Felicităm pe această cale și pe femeia de serviciu de la Cancelarie, a ajuns între teologii recunoscuți oficiali în Patriarhia Română.

Menționez că nu am nici un dubiu că citatele folosite de ecumeniștii patriarhali sunt alese cu grijă. Lucrarea a fost coaptă îndeajuns. Important este să vedem dacă a ieșit cozonac sau doar poale-n brâu.

 Analiza Cuvântului înainte:

– Pagina 3: paragraful 1 – dacă până acum se vorbea de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, acum, din primul alineat, ni se induce ideea de Biserici Ortodoxe, probabil ca să fie mai ușor de acceptat mai încolo că există, normal, nu-i așa, și niscaiva biserici eterodoxe. Nu sunt multe, doar vreo câteva sute, iar majoritatea o hulesc, de exemplu, pe Maica Domnului, ca la ușa cortului. Dar asta nu contează, căci ecumenismul vrea unire!

– Pagina 3: paragraful 2nu a formulat dogme sau canoane noi… Răspuns: le-a batjocorit pe cele vechi, ar fi fost culmea să mai facă și altele noi, devreme ce nici nu a fost sinod, ci o adunare de viitori papi în ortodoxie.

Ex: a batjocorit dogma despre Biserica Cea Una, căci acceptă alături de ea și pe toți ereticii din istorie, cu toate că se spune sus și tare că nu face așa ceva; nu a condamnat nici o erezie, a declanșat sistemul de prigonire a ortodocșilor, realități pe care le trăim deja, nu mai trebuie să ne gândim la ele teoretic. Alte amănunte, mai jos.

– Pagina 4: penultimul paragraf – aflăm că totuși e făcută cu binecuvântare. Deci trebuie concediat tehnoredactorul care a uitat să specifice acest lucru și pe prima pagină.

– Pagina 4: paragraful de jos – acuzația că opozanții cretanilor scot texte din context. Răspuns: textele adunării din Creta au fost create cu multă migală dinainte, vreme de ani de zile, iar specific lor, așa cum afirma pr. prof. Teodor Zisis, este că fiecare găsește în ele ce dorește. Textele au multă ortodoxie, însă și erezie disimulată cu multă grijă, pentru a susține scopului acestei adunări: surparea din interior a Ortodoxiei.

Urmează partea de întrebări:

Răspuns la întrebarea 1: orice Sinod din istoria Bisericii începea prin recunoașterea Sinoadelor dinainte, prin reînnoirea anathemelor asupra ereticilor și lucrările lui se concentrau pe condamnarea uneia sau mai multor erezii. De fapt, conform documentelor din Creta, Biserica-Mireasa lui Hristos este batjocorită și pusă la același nivel cu toate ereziile. Toată jertfa Mucenicilor și lucrarea teologică a Sfinților Părinți este batjocorită. În Creta s-a dorit crearea unei noi biserici, cea ecumenistă, care să pară că este ortodoxă, dar de fapt să fie antihristică.

Răspuns la întrebarea 2: forma de conducere a Bisericii este sinodală, însă nu sinodul, ci poporul este apărătorul și garantul credinței ortodoxe (vezi Enciclica Patriarhilor Răsăriteni de la 1848). Dacă doar sinodul avea valoare în Biserică, ce se întâmpla cu ea după Sinodul de la Ferrara-Florența? Acolo toți episcopii au trădat, la fel ca acum, toți reprezentanții Patriarhiei Române, însă Biserica a continuat să existe prin Sfântul Marcu Eugenicul, un episcop cât un sinod, iar în rest doar apostați. Însă atunci unii s-au pocăit. Acum?

Pagina 8: paragraful al doilea – se vorbește de canonul 37 apostolic. De ce nu s-a întrunit, măcar acum, un Sinod care să condamne pe toți ereticii – măcar pe iehoviști, penticostali, baptiști, mormoni etc – ca să îi numesc pe cei mai noi (desigur ei sunt roadele papismului și protestantismului eretic)? Nu, ci Biserica i-a primit pe toți, dându-le diplome de eclezialitate.

Răspuns la întrebarea 3: de fapt sinod sunt cei care merg pe aceeași Cale, iar Calea este Hristos (vezi Ioan 6, 14). Sinodul nu ”exprimă o poziție comună unitară”, nu e Parlament, ci Sinodul hotărăște cu puterea lui Dumnezeu cele spre mântuirea poporului. Dar dacă Sinodul BOR nu poate pune la punct un arhiereu homosexual învederat, ci doar îl sfătuiește să se retragă, este clar că puterea lui Dumnezeu a fost luată din mâinile lui.

Pagina 8 – minunat citatul din opera Sfântului Anastasie Sinaitul. Însă singura rugăciune comună care îmi vine în minte când mă gândesc la Colina bucuriei este urâciunea pustiirii din săptămâna de rugăciune ecumenistă petrecută anual exact în luna ianuarie – luna de prăznuire a multor mari ierarhi (Sf. Athanasie cel Mare, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Marcu Eugenicul etc), luptători aprigi împotriva ereziilor – desigur, spre sfidarea și batjocorirea lor. Însă nu poți batjocori pe Sfinți, ci ești tu de batjocură numai și încercând.

Răspuns la întrebarea 4: problemele de ordin general care interesează Biserica și care trebuie rezolvate de către aceasta și numai de către ea sunt EREZIILE. În Creta, însă, ereticii au fost invitați ca observatori. Așa ceva numai satana putea să inventeze. Ce căutau însă acei observatori de fapt acolo vedeți în broșura noastră.

Răspuns la întrebarea 5: se pomenește de enciclica patriarhului Ioachim al III-lea doar în treacăt. Să vedem câteva amănunte (toate detaliile în articolul: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/02/12/inceputul-ecumenismului-studiu-preliminar-pe-documente-1902-si-paralela-cu-febra-cretana-2016/):

Această Enciclică este despre relațiile dintre Bisericile Ortodoxe autocefale și despre alte probleme de interes general (pe vremea aceea). În introducerea ei se spune care sunt pe scurt temele tratate:

  1. întâlnirea în înțelegere și în iubire și întărirea Bisericilor Ortodoxe autocefale;
  2. relația posibilă și abordarea cu iubire creștină a celor două ramuri (αναδενδράδας) creștine, catolicismul și protestantismul (comentariul meu: deja expresia sună ecumenist, fiind numiți ereticii – ”ramuri”; apoi s-a dezvoltat și ”teoria ramurilor”, celebră în erezia ecumenistă; dacă li se spunea ”ramuri uscate, despărțite de Trupul Bisericii, moarte și lipsite de har – atunci era ADEVĂRAT”).
  3. cum vede Biserica Ortodoxă apropierea și unirea cu așa-numiții ”vechii catolici” (care s-au despărțit de ceilalți catolici-papistași);
  4. păstrarea sau schimbarea calendarului aflat în uz.

Urmează textul, prin care se arată dorința de unire cu neortodocșii. Apoi, partea a doua a broșurii expune răspunsul Patriarhiei Ierusalimului la această enciclică a Patriarhului ecumenic. Acest răspuns e marcat de deschiderea spre unitate cu eterodocșii. Apoi e răspunsul Patriarhiei Rusiei. Apoi al Bisericii Greciei. Vine și răspunsul Bisericii României (încă nu era patriarhie) (între paginile 42-53), semnată de ierarhii romani, în frunte cu Iosif, mitropolit primat al României.

Răspunsul românesc este foarte echilibrat și extins. La un moment dat se spune așa: ”Nu acceptăm însă propuneri în ceea ce privește modul de intrare (în ortodoxie): pentru că există o singură, unică intrare spre Cale, Adevăr și Viață, și aceasta este credința sinceră, neîntinată și statornică, așa cum noi am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și cum au dogmatizat-o Sfinții Lui ucenici prin cele șapte Sinoade Ecumenice, atât în ceea ce privește învățătura, cât și din punct de vedere al disciplinei canonice bisericești.”

Comentariul meu: Unde sunt ”luptătorii” români din Creta, care au dat la o parte apoi canoanele Sfinților Părinți și în mod anticanonic ne prigonesc pe noi, cei care nu vrem să ne facem părtași la erezie și, în mod canonic, am întrerupt pomenirea lor?

Apoi este răspunsul Bisericii Serbiei. În cazul sârbilor, ei hotărăsc mai multe puncte concrete, din care la punctul 2 (la pagina 61 a broșurii) se spune: ”Această unire (a ortodocșilor cu eterodocșii) este cu putință să se realizeze dacă dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe sunt păstrate în toată integritatea și în esența lor, așa cum au fost păstrate în primele secole creștine de către toți creștinii.”

Întrebarea 6 este abordată de către autori așa: Este numit „sfânt” pornind de la denumirea pe care o are Sinodul fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale („Sfântul Sinod”) și „mare”, pentru faptul că este vorba de un Sinod general, deci mai mare decât Sinodul unei singure Biserici Ortodoxe Autocefale.” Acest paragraf este atât de ilar încât rămâi perplex.

Răspuns la întrebarea 6: A fi sinod sfânt înseamnă: că au participat la el oameni sfinți, îndumnezeiți prin har, că s-au anathematizat erezii care îl despart pe om de Izvorul sfințeniei și că toată lucrarea sinodului are în vedere sfințirea omului. Argumentul că așa i se spune și Sinodului țării seamănă cu următoarele: doar pentru că unei anumite case i se spune casă de nebuni înseamnă că tot ce începe cu termenul casă are aceleași valențe? Cât despre cât de mare a fost această adunare, ea a însumat 165 de arhierei, deci mai puțin de 20% dintre toți ierarhii ortodocși ai lumii, reprezentarea Ortodoxiei fiind una în minoritate lărgită, nicidecum majoritate. Deci nu a fost nici mare, însă a provocat ceva MARE: semnatarii textelor eretice au devenit și ei eretici. Și nu pe gratis, ci fiecare delegație a mai dat și 125.000 de euro, ca rostogolirea în iad să fie… la nivel de cinci stele.

Minciuna din paragraful 1 al paginii 11: Importanța unui Sfânt și Mare Sinod în istoria Bisericii va fi apreciată de un următor Sinod, care va putea recepta în totalitate, interpreta sau dezvolta anumite formulări din documentele elaborate.Deci nici nu își fac griji că va fi respins. Știe masoneria ce știe… Adevărul este că în istoria Bisericii au fost sinoade mult mai mari ca această biată adunare care au fost RESPINSE TOTAL, ca tâlhărești, eretice etc. N-ai ce dezvolta în erezie, poate doar să îi primească la o viitoare adunare și mai mare și mai sfântă și pe păgâni ca biserici eterodoxe, nu?

Răspuns la întrebarea 7: așa regulament nu a mai avut nici un sinod din istoria Bisericii. Acesta a fost noul tip de sinod, cel care pregătește calea lui antihrist. Regulamentul a fost exact ca scenariul unei piese de teatru. S-au asigurat ereticii ecumeniști că legea lor îi ferește de surprize. Că doar observatorii nu trebuia să plece cu traista goală, ci cu mulțumirea că au îngenuncheat Ortodoxia. Însă Ortodoxia nu stă în cozile de topor ale Apusului, în oameni fără conștiință eclesiologică ortodoxă, ci în cei care urmează Sfinților Părinți.

Răspuns la întrebarea 8: hotărârile au fost făcute publice după luni de zile, fiind precedate de minciuni interminabile, inclusiv referitor la numărul ierarhilor prezenți, cât și a celor care au semnat documentele. Detalii în broșura noastră.

Răspuns la întrebarea 9: episcopii au putut vorbi puțin, lucrările au fost grăbite; nu avea nici un sens să le lungească devreme ce oricum nu se putea schimba nimic.

Răspuns la întrebarea 10: au fost aleși participanții pe sprânceană, adică ecumeniști, cu câteva excepții. Cu multă viclenie se insinuează că nu era nevoie să participe toți episcopii Bisericii, că erau multe dificultăți. Adevărata dificultate era de fapt controlarea celor care ar fi putut să se opună planurilor ecumeniste. Să luăm un exemplu: împăratul Constantin cel Mare a invitat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea pe toți episcopii care voiau să vină; nu au participat doar cei care nu au vrut să vină sau nu au putut. Și tot s-au adunat 318 Sfinți Părinți, fără să vină cu avionul și fără alte dificultăți. Însă aceia erau Sfinți Părinți, acum au fost doar ecumeniști.

Răspuns la întrebarea 11: se insistă pe subiectul – numărul episcopilor – ca să se ascundă faptul că oricum și cei care au venit au fost ca niște glastre, neavând drept de vot decât întâi-stătătorii. Conform broșurii patriarhale, au venit cei destoinici de Sinod. În traducere de secolul XXI: au venit ECUMENIȘTII.

Răspuns la întrebarea 12: Patriarhia oferă două minciuni pe tavă: că nu au venit patru Biserici din motive diverse, dar nu spune care sunt ele, ci doar aruncă subiectul în derizoriu, spunând că a fost un diferend canonic. Astfel câștigă două lucruri: nu spune adevărul și aruncă în umbră și problemele canonice, căci lupta cretană a fost împotriva Sfintelor Canoane, nu numai a Credinței Ortodoxe.

Răspuns la întrebarea 13: cea mai mare tristețe aceasta a fost, că a fost nevoie de mireni, nu pentru cele menționate în broșura Patriarhiei, ci pentru simplul fapt că cineva trebuia să le explice ierarhilor ce scrie în textele acelea. Nu toată lumea este Ierothei Vlahos, de exemplu. În general, cinste mirenilor; în cazul de față, compătimire pentru asemenea misiune. Dar ea a avut roade: Ionuț Mavrichi a ajuns apoi preot. Mare răsplată!

Răspuns la întrebarea 14: la toate Sinoadele Bisericii eterodocșii au participat ca acuzați; acum au ajuns observatori. Motivul real? Să se asigure că Ortodoxia nu crâcnește în fața Vaticanului, ci se supune lui.

Răspuns la întrebarea 15: nu știu cum nu le este rușine să vorbească de votarea întâi-stătătorului care nu a fost în nume propriu, când în cazul Patriarhiei Serbiei documentul 6 nu a fost semnat de 17 din cei 24 de ierarhi, dar totuși Patriarhul Irineu al Serbiei a votat favorabil textul. Pe cine reprezenta el?

Ultimul paragraf aferent răspunsului Patriarhiei la întrebarea 15 arată că punctele de vedere diferite au fost consemnate în procesele verbale. Așadar, posibilitatea de a schimba ceva în textele pregătite de ecumeniștii ereziarhului Bartolomeu al Constantinopolului de fapt a fost nulă. Cui îi pasă de procesele verbale? Hotărârile au fost votate așa cum au fost la început, cu toată otrava eretică strecurată în ele.

Răspuns la întrebarea 16: Nu a semnat majoritatea covârșitoare, adică 195 din 200, cum s-a spus oficial, ci 20% (33 de arhierei) nu au semnat documentul 6. Dacă 80% înseamnă covârșitor atunci sunt cu adevărat covârșitor de neconvins de argumentul ecumeniștilor. În rest, ce scrie la acest punct este praf în ochi.

Vor să mai expliciteze și nuanțeze documentele, până ce cadavrul rezultat arată a fotomodel. Mult succes însă poporul nu va accepta o măsluire a Credinței Ortodoxe!

Răspuns la întrebarea 17: marii luptători români au fost foarte apreciați, însă antrenamentul dobândit de ei acolo l-am simțit apoi noi ca prigoană împotriva noastră. Ierarhii eretici ecumeniști îi iubesc numai pe eretici, pe noi, ortodocșii, ne urăsc cu venialitate și nu se sfiesc să ne-o arate, după principiul enunțat apoi de arhiepiscopul Ciprian al Buzăului: faceți ascultare de mine chiar de ar fi să mergeți cu toți la iad cu mine. La care o bătrână i-a răspuns: apoi să mergi sănătos, nouă nu ne trebuie!

Răspuns la întrebarea 18: intrăm în altă zonă, cea în care se preface Patriarhia că luptă contra doctrinei homosexuale. Însă este numai de ochii lumii: rezistență contra marșului sau paradei anuale gay nu am văzut vreodată, ierarhul Hușilor e trimis la căldurică, Florin Barbu și-a plâns în zadar copiii pierduți și răpiți de gay, iar pe colina bucuriei este doar … tăcere de mormânt! Însă jandarmi sunt o grămadă…

Răspuns la întrebarea 19: Biserica are dreptul menționat acolo, păcat că nu se vede nici o mișcare la nivel preaînalt. Doar un citat și apoi… somn ușor și nu uitați: cotizați gras la Catedrala CEA MAI MARE.

Răspuns la întrebarea 20: Este prima dată când aud expresia Biserica Creștin Ortodoxă. E drept, acum vreo patru ani m-a șocat denumirea de pe o clădire cât o casă normală, din San Francisco: Biserica lutherană chineză. Hai că am văzut-o și pe asta! Dar cu toate că mare este grădina Domnului, mulți au sărit gardul…

Răspuns la întrebarea 21: Pericolul principal azi este identificat a fi consumismul. Fals, pericolul mare astăzi este apostazia la vârf a clerului și mânjirea lor prin apartenența unora la luciferismul masonic.

În sprijinul multor altor probleme comune umane hai să ne unim cu toții, că altfel nu le putem rezolva. Este oferta New Age, antemergătoarea lui antihrist, al cărei profet mincinos este papa.

Răspuns la întrebarea 22: întrebarea este una, are două părți, despre familie și despre impedimente, iar răspunsul tratează doar prima parte. Prin cuvinte frumoase se adorm conștiințele, ca să nu sesizeze ceea ce este mai jos.

Răspuns la întrebarea 23: din nou în postura de apărători, marii cretani s-au opus homosexualității. Bine au făcut, însă dacă nu era delegația rusă, la ultima întâlnire presinodală de la Chambesy, unde mitropolitul Ioannis Zizioulas a insistat să se introducă în text și ceva legat de dezincriminarea homosexualității și apoi la propriu i-a tocat pe cei prezenți vreo 7 ore ca să accepte, însă ortodocșii nu s-au lăsat, atunci altfel era textul din Creta. Dacă și câți homosexuali au fost printre sinodalii cretani numai Dumnezeu, satana și ei înșiși știu.

Răspuns la întrebarea 24: Iar când statul va hotărî să permite aceste parteneriate civile atunci Biserica se va opune? Noi da, dar ar fi frumos să îi avem pe ierarhi în față.

Răspuns la întrebarea 25: căsătoriile mixte nu sunt o noutate, dar sunt o nulitate, oricâte dispense s-ar da. Cei doi soți dau la o parte de obicei tot ce ține de aspectul religios al vieții lor, ca să nu fie tensiuni și așa se pierde și ortodoxul, necâștigându-se nimic bun.

Finalul paginii 24 este iarăși hilar: Biserica a fost fermă împotriva căsătoriilor mixte… a aplicat iconomia. Deci un talmeș-balmeș din care ar trebui să iasă familii creștine? Și cui se vor ruga? Fiecare dumnezeului lui? Vai de acea biată conviețuire, nu are har, nici binecuvântare, nici mântuire.

Răspuns la întrebarea 26: iconomia a ajuns lege, iar legea sau canonul a devenit excepție și chiar ceva demn de pedeapsă. Nu au cum să rezulte familii fericite dacă nu există unitate în rugăciune și închinare la Unul și Adevăratul Dumnezeu, pe Care numai Ortodoxia Îl propovăduiește.

Răspuns la întrebarea 27: s-a ajuns iată ca acrivia ”să fie întotdeauna amintită.” Și astfel, în câteva generații numărul de familii ortodoxe – mai ales în contextul emigrării masive românești – va scădea drastic, deci și copiii născuți vor fi educați și crescuți într-un duh cel mult sincretist, dacă nu chiar ateu, că va fi… mai la modă așa. Numai din familii sfinte se nasc oameni care să poată schimba în bine această lume, că de hoți și mincinoși ne-am săturat.

Răspuns la întrebarea 28: încă nu se permit căsătoriile cu necreștinii, însă nu va dura mult până când ecumenismul va trece și de această fază, pe principiul new-age că există un singur dumnezeu (ca și cum ar avea vreo legătură Dumnezeu-Treimea slăvit și mărturisit în Ortodoxie cu idolii tuturor celorlalte confesiuni și religii).

Răspuns la întrebarea 29: postul este abordat cu ”grijă pastorală” și ”nu se cuvine să conduci cu forța turma” – cu alte cuvinte, dacă avem în vederea înmulțirea nejustificată a dezlegărilor în toate posturile mari de peste an, înțelegem că grija pastorală înseamnă să abandonăm încetul cu încetul postul, iar nefolosirea forței arată că poruncile Sfinților Părinți ar trebui – conform ecumeniștilor – reanalizate. Să nu uităm că acest neam de draci (adică demonii în general, nu doar o parte a lor – n.n.) nu iese decât cu rugăciune și cu post, spune Domnul Hristos (conf. Matei 17, 21). Deci, ecumeniștii vor ca rugăciunea să fie întinată prin comuniunea cu ereticii, iar postul să fie diluat prin dezlegări și așa ajungem pe nesimțite la… ortodoxia ecumenistă, adică la negarea adevăratei Ortodoxii.

Răspuns la întrebarea 30: nu a redus posturile, ci le-a transformat în … dietă cu pește. Să ne uităm în calendarele de perete de acum câțiva ani și să facem o comparație cu cele actuale. Vom vedea că postul a ajuns un adevărat festin al dezlegărilor.

Răspuns la întrebarea 31: se vorbește iar despre iconomie, că e mai dulce decât acrivia. Știm când se aplică aceasta, însă avem nevoie de post ca de aer, ca să putem birui patimile care ne apasă.

Răspuns la întrebarea 32: culmea este că în același document, odată cu afirmarea unicității Ortodoxiei s-au recunoscut ca biserici și toți ereticii. Este ceea ce s-ar putea numi: schizofrenie teologică.

Dacă lucrurile ar fi fost așa clare cum se afirmă aici nu s-ar fi simțit dator mitropolitul Olteniei să adauge la propria semnătură un mic crez despre Biserică. Ortodoxia are cu adevărat conștiința profundă că ea este Biserica lui Hristos, însă ierarhii români semnatari în Creta, recunoscând și îmbisericind ereziile, au ajuns în postura de eretici (prin semnătură) și schismatici (prin apartenența lor la o nouă biserică, ecumenistă).

Pagina 31, sus: BOR a insistat ca eterodocșii să fie primiți în Ortodoxie numai pe baza credinței ortodoxe; frumos spus, însă în practică, potrivit unei broșuri editată de Patriarhie despre MODUL primirii eterodocșilor, acesta este doar Mirungerea, NU și Botezul, fiind în contradicție clară cu învățătura patristică. Numai prin Botez ne renaștem în Biserică; eterodocșii doar mirunși rămân de fapt tot eretici.

Răspuns la întrebarea 33: patriarhul Daniel vorbește despre creștini eterodocși. De fapt nu sunt creștini decât cei botezați ortodox. Aici este toată viclenia ecumenismului: să umple Biserica de eretici nebotezați, pentru a o surpa dinlăuntrul ei. Singurii CREȘTINI sunt ortodocși, ceilalți eterodocși sunt ERETICI.

Finalul discursului cretan la această întrebare vorbește despre căutarea unității tuturor creștinilor. Deci ceea ce s-a argumentat la pagina 31 a broșurii patriarhale este anulat de ultimul paragraf dedicat acestei întrebări nr. 33, la pagina 32. Este de fapt disimulată astfel erezia ecumenistă a Bisericii împărțite sau divizate, promovată intens de mitropolitul Ioannis Zizioulas. Să fie clar: Biserica nu se desparte, nu se împarte, nu se rupe, nu se trage la xerox, nu se scanează etc, să-i spunem cum vrem, ci Biserica este Trupul Unic și Unitar al lui Hristos, Trup indivizibil, sfânt, viu, unit veșnic cu Capul său care este Hristos.

Însă ecumeniștii, fără să vrea, spun un adevăr: căutând o unitate pierdută ei de fapt își caută propria lor identitate, căci ca eretici și schismatici ce sunt simt că s-au rupt prin propria lor voință de Biserică, simt că nu mai curge și prin vinele lor esența adevărului biblic și patristic și, în loc să se pocăiască, strigă după unitate!

Răspuns la întrebarea 34: dialogurile interconfesionale se fac pentru mărturisirea credinței și pentru apropierea între creștini. Așa afirmă broșura în discuție. În fapt, în timp toți mărturisitorii autentici ai Ortodoxiei au fost epurați din dialogul ecumenic, rămânând doar ortodocșii spălați pe creier pe la diverse Institute teologice apusene. Cât despre apropierea între creștini, este un ideal insignifiant, căci scopul misiunii Ortodoxiei este BOTEZAREA ERETICILOR Și UNIREA LOR PRIN CREDINȚA DREAPTĂ CU BISERICA CEA UNA.

Câți eretici a adus la ortodoxie dialogul ecumenic. ZERO. Câți ortodocși au fost transformați în ecumeniști? Toți cei pe care îi vedem că surpă Biserica din interior prin învățăturile lor anti-patristice.

În paragraful întâi din pagina 33 se vorbește despre ura confesională. Ortodocșii care le spun ereticilor că sunt în erezie nu îi urăsc, ci le vor binele. De ură confesională avem parte cei care nu acceptăm ereziile cretane, suntem numiți schismatici, alungați, prigoniți, blamați. Însă din iubire pentru Hristos le primim pe toate cu bucurie, însă panereziei ecumeniste îi spunem neîncetat: NU !

Răspuns la întrebarea 35: ascultați ce spune pr. Teodor Zisis – membru activ pe vremea aceea în dialogul ecumenic – despre ce se întâmplă cu documentele rezultate din dialogul ecumenic. Tot dialogul acesta este o bătaie de joc la adresa Adevărului. Urmăriți interviul: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY, mai ales de la minutul 25, secunda 46 până la minutul 30, secunda 01.

Răspuns la întrebarea 36: aici se spală pe mâini ereticii spunând că ecumenismul nu e dogmă, dar nici panerezie. Că este o dogmă a lor se vede din modul cum vor să o impună – brutal, fără milă, fără menajamente, fără conștiință – iar că este panerezie a spus-o Sfântul Justin Popovici și nu numai. Noi pe cine să îi credem, pe Sfinți sau pe apostații secolului XXI?

Răspuns la întrebarea 37: le-a trebuie 36 de întrebări ca să ajungă la marea problemă. De fapt se încearcă abaterea atenției cititorilor broșurii patriarhale de la subiectul principal. Tactica este simplă: ne cred proști. Poate este dur spus, dar așa ne cred. Că cine este în lupta cu ecumenismul și să nu i se fi spus: dar cine ești tu să vorbești despre lucrurile acestea? Răspunsul nostru: sunt ORTODOX și nu îmi vând pentru nimic în lumea credința.

În esență, argumentul ecumeniștilor este simplu: la fel cum sinodului din Creta i s-a spus mare și sfânt (vezi mai sus, la întrebarea nr. 6), tot la fel dacă statul recunoaște pe eretici ca biserici, cine suntem noi să spunem nu? Culmea, îți vine să strigi: Doamne, oamenii aceștia cu ce gândesc?

Din perspectivă ontologică, singura care contează, Biserica este Una și Unică. Celelalte perspective să le folosească ecumeniștii la cursurile Facultății de Sociologie, nu în Biserica lui Hristos.

Răspuns la întrebarea 38: o adevărată incursiune istorică în teologie, numai să se găsească un argument. Însă realitatea pe teren este că după adunarea din Creta, atât în România cât și în Occident ereticii le-au spus ortodocșilor: gata, de acum suntem una. Aceasta este urmarea ecumenismului: amestecarea tuturor.

La pagina 38 se folosește cu neobrăzare exemplul Sfântului Marcu Eugenicul. Acesta, arhiereu sfânt și om învățat, s-a comportat cu demnitate și respect când a început Sinodul de la Ferrara, crezând că sinceritatea și dorința de adevăr este comună. Însă, atunci când a văzut că papistașii au făcut orice – măsluiri de texte patristice, tot felul de amenințări, înfometarea ortodocșilor etc – a spus că aceștia sunt mai răi decât șerpii.

Răspuns la întrebarea 39: se vorbește despre CMB și se ascunde faptul că acesta are ca scop unificarea tuturor într-o panreligie antihristică. Broșura aceasta patriarhală va fi credibilă doar pentru biata bunică Floarea de la Cucuieții din Deal. Între timp ortodocșii au mai citit câte ceva și nu pot fi păcăliți așa, din condei.

Răspuns la întrebarea 40: cum respinge adunarea din Creta teologia ramurilor dacă la această adunare de fapt s-a făcut lansarea oficială a acestui copac paneretic? De zeci de ani ecumenismul erodează conștiința ortodoxă și în Creta i-au pus parafa ortodocșilor trădători, oricâte scuze și argumente colaterale ar aduce.

Dacă ecumeniștii nu fac compromisuri în materie de credință, textele de la Balamand, Porto Alegre, Busan etc ce sunt? Reprezintă îngenuncherea ortodocșilor și amestecarea lor cu ereticii.

Răspuns la întrebarea 41: distincția clară între erezie și schismă o dă Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare:

  1. ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;
  2. ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)

Ecumeniștii încearcă să o scalde, însă să răspundă la cuvintele clare de mai sus ale marelui ierarh!

 Răspuns la întrebarea 42: fals, păcatul cel mai grav nu e schisma (vezi mai sus, la Canonul 1), ci este erezia. Textul hrisostomic este luat din context și folosit fără temei. De altfel, sinodalii cretani sunt eretici prin semnarea documentelor eretice, dar și schismatici, pentru că s-au afiliat la noul tip de biserică, cea ecumenistă, încercând să ne tragă și pe noi cu ei în prăpastie și mâniindu-se că noi nu vrem.

Sfântul Ioan Gură de Aur, deși caterisit de eretici și exilat, a continuat să slujească până inclusiv în ziua morții sale. Degeaba se folosesc ecumeniștii de cuvintele lor, căci viața lui spune clar că cei caterisiți de eretici sunt în continuare adevărați slujitori ai lui Hristos. Alt exemplu clar: Sfântul Grigorie Palama, preot fiind, anathematizat de eretici, a continuat să slujească. De ce? Pentru că asta este calea mărturisirii ortodoxe.

Pagina 44 – iar se folosesc de Sfântul Marcu Eugenicul și de dorința lui sinceră de unitate în adevăr. Nu menționează că el nu a semnat unirea, iar papa Eugeniu al IV-lea, aflând că Sfântul Marcu nu a semnat, a spus: ”atunci nu am făcut nimic.” La fel, sinodalii din Creta NU AU FĂCUT NIMIC BUN, doar au trădat prin propria lor semnătură Biserica lui Hristos, fiind eretici, morți sufletește, dar prigonitori ai ortodocșilor.

Răspuns la întrebarea 43: acele tendințe schismatice de care se vorbește ar fi reale dacă noi ne-am fi rupt de Biserică, dacă ne-am fi făcut cultul nostru, dacă ne-am fi ales o nouă ierarhie. Însă nu este așa. Noi doar am întrerupt în mod legitim – pe motiv de erezie – pomenirea ierarhului ecumenist și, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, suntem vrednici de laudă, ca unii care ferim Biserica de schismă. Nu am făcut-o pentru laudă, ci pentru iubirea lui Hristos. Nu înțeleg, ecumeniștii nu pot citi un Canon pe românește, că scrie negru pe alb acolo. Însă pe cine îl întunecă satana, nu mai vede nimic, ci doar se chinuie în minciună și în lepădare de Mântuitorul Hristos.

Răspuns la întrebarea 44: episcopii au jurat – și ne dorim episcopi sfinți – să mărturisească ortodoxia, iar dacă nu o vor face, să le facă Dumnezeu parte cu Iuda și cu Arie. Înfricoșător! Acum au ajuns acolo. Cât despre noi toți, mărturisirea credinței este condiția fundamentală a mântuirii. Ne răzvrătim cu totul împotriva minciunii, a ereziei, a manipulării, a minciunii, precum și împotriva acestei broșuri patriarhale mincinoase. Însă nu ne răzvrătim contra Sfinților Părinți, ci urmăm calea lor, nu vreo cale inventată de noi.

Răspuns la întrebarea 45: discursul teologic devine, în stilul arhicunoscut ecumenist, atac la persoană. În traducere ar fi așa: cei care spuneți ceva, tăceți, cei care gândiți, încetați, cei care citiți, n-o mai faceți. De ce? Pentru că noi știm ce este bine pentru voi. Cam aceasta era și doctrina nu de mult apusă despre binele poporului, care atunci a umplut țara de Noi Mucenici, iar acum de preoți alungați din mănăstirile și din parohiile lor pentru că se opun minciunii și ereziei. Noi nu ne separăm de Biserică, căci aceasta nu este episcopocentrică, ci este hristocentrică. Avem tot respectul și dăm toată ascultarea episcopului nostru, cu condiția ca el să fie ortodox. Acum care mai este ortodox? Doamne, arată-ni-l, să îi sărutăm mâna și să îi facem metanie până la pământ!

Ecumeniștii ne-au aruncat în erezie și tot noi suntem de vină? Pentru că avem conștiință?

Pagina 47, la mijloc – odată cu citatul din opera Sf. Maxim Mărturisitorul este strecurat și unul din Ieșire 21, 29-36, prin care suntem asemănați cu taurii, adică, mai pe românește, suntem făcuți BOI. Mulțumim de jigniri; probabil că aceasta este cealaltă față a monedei care se cheamă: construirea Catedralei mântuirii… cui?

Răspuns la întrebarea 46: Dumnezeiasca Liturghie nu este făcută în numele episcopului, ci al lui Hristos. Dacă episcopul este ortodox, obligativitatea pomenirii lui este totală. Însă episcopii români ecumeniști NU SUNT ORTODOCȘI. Sunt trădători ai Ortodoxiei, asemenea celor care, cu excepția Sfântului Marcu Eugenicul, au semnat unirea cu Roma la Ferrara-Florența. Singura diferență e că acea unire a fost poate mai puțin blasfemiatoare decât recunoașterea în Creta a tuturor ereziilor ca biserici.

Sfântul Ignatie Teoforul nici nu concepea – el fiind episcop – ca ierarhul să nu fie om sfânt, învățător al adevărului. Din această perspectivă vorbește el. Astăzi însă avem de-a face cu ierarhi apostați, cărora le dorim grabnică pocăință, așa cum, în urma întreruperii pomenirii și a neparticipării poporului ortodox la slujbele lor, mulți din apostații ortodocși de la Ferrara-Florența ȘI-AU RETRAS SEMNĂTURA. Atât cerem noi: puritatea credinței și renunțarea la ecumenism.

Răspuns la întrebarea 47: canoanele invocate sunt foarte valabile (și ne supunem lor) în cazul preotului care întrerupe pomenirea din alte motive decât erezia. Noi am întrerupt-o tocmai pentru erezia cretanilor.

Răspuns la întrebarea 48: canonul invocat are două părți. Se pare că autorii broșurii nu au reușit să citească partea a doua a lui. Cei care am întrerupt pomenirea NU AM FĂCUT SCHISMĂ. Dovada clară: erezia episcopului ecumenist nepomenit.

Orice Canon – el fiind lege a Bisericii – este obligatoriu, nu există canon opțional. Singura diferență este că anumite epitimii ale unor canoane erau lăsate la latitudinea ierarhului locului, însă CANON OPȚIONAL NU EXISTĂ ÎN ORTODOXIE.

Finalul paginii 51 cuprinde și acestea: ”este preferabilă smerenia unită cu ascultarea față de ierarh decât schisma.” Răspuns: noi am întrerupt pomenirea ierarhului eretic, care prin acceptarea ereziei devine pseudo-ierarh (vezi Canonul 15 de mai sus); a asculta de el înseamnă condamnare la iad. Dacă lui nu îi pasă de mântuirea lui și a turmei, întru adevărul lui Hristos, nouă ne pasă de mântuirea noastră și nu o lăsăm în mâna unor năimiți.

Sinodul Bisericii ruse din exil din anul 1983 a condamnat clar ecumenismul, pe care cretanii acum l-au legiferat. Deci adunarea din Creta se află sub anathema Sinodului din 1983.

Răspuns la întrebarea 49: oricând și oriunde putem face testul de pe vremea lui Mihai Viteazul: să slujim sfințirea apei, pe de o parte ecumeniștii, pe de alta ortodocșii care nu acceptă adunarea din Creta. Și să vedem care apă se sfințește și care nu. Invitația este deschisă. Eu am făcut, de când am fost judecat de eretici (10 ianuarie 2017), de cel puțin 50 de ori sfințirea apei și niciodată apoi nu s-a alterat. Și la fel s-a întâmplat cu toți părinții ortodocși. Însă despre aghiazme urât mirositoare din bisericile ecumeniștilor fervenți auzim tot mai multe mărturii.

Răspuns la întrebarea 50: nimeni nu abordează creștinii cu învinuiri nedrepte, ci cu dorința de a-l informa, dacă vrea să știe ce se întâmplă. Dacă nu vrea, Dumnezeu cu mila. Noi dorim mântuirea tuturor, inclusiv a ecumeniștilor, însă condiția este ca să fim ortodocși. Iar ecumeniștii nu sunt decât niște fanatici eretici.

Răspuns la întrebarea 51: textele cretane au fost impuse în Bisericile participante, dar au fost refuzate de cele neparticipante. Acesta este adevărul (a se vedea broșura noastră).

Pagina 54 – cât despre mesajul Bisericii Greciei, numit Către popor, este plin de minciuni, după cum demonstrează un teolog grec (a se vedea articolul atașat în format pdf mai jos)

Cele 11 minciuni din Enciclica Sinodului Greciei Catre popor

Răspuns la întrebarea 52: argumentul tare ar fi Sfânta Chinotită. Ca și cum ecumenismul nu a intrat deloc în Sfântul Munte, unde episcop pomenit este ereziarhul Bartolomeu! Într-adevăr, după un an de zile Chinotita a transmis că nu este nici un motiv de îngrijorare. Dar argumente nu a mai adus. Părinții athoniți care au întrerupt pomenirea duc lupta cea bună, iar roadele lor se văd în întreaga Ortodoxie, inclusiv în cea românească. Ce anume au răspuns ei aflați în articolul: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/07/08/raspunsul-aghioritilor-ortodocsi-la-comunicatul-ecumenist-al-chinotitei/

Răspuns la întrebarea 53: apelul din final nu este părintesc, ci șerpesc. Suntem chemați la unitate în noua religie a lui antihrist. Este un apel al groazei că planurile ecumeniste se surpă de la sine. Este chemarea vrăjmașului să ne adoarmă conștiințele. Decât pacea iertării ecumeniste, care înseamnă vrăjmășie cu Hristos și cu Sfinții Părinți, mai bine pe cruce, spre mântuire.

Cine vrea să afle adevărata față a adunării din Creta poate citi sau reciti broșura noastră, apărută acum câteva luni:

Brosura antiCreta

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Poezia ca rugăciune și rugăciunea ca poezie

Rugăciune

Ascultă, Doamne, ruga mea fierbinte
Şi fă-mă un arcuş pe struna Ta,
Ca să îţi cânt durerea dinainte
De a mă naşte eu în lumea mea!

Şi-adună, Doamne, în cântarea mea
Tot plânsul cel de veacuri al mulţimii,
Care şi-a spus oftatul doar Treimii,
Fără a şchiopăta în clipa grea!

Auzi, iubite Doamne, rugăciunea mea
Şi-ntinde-mi punte peste ape tulburi
Să pot eu totdeauna spune-a lumii păsuri
Şi pe-ale mele, la venirea Ta!

Deschide-mi, Doamne, uşa Ta din ceruri,
Când eu mă rog cu sufletul smerit
Tu ai la mine uşa mea deschisă, a unui suflet chinuit,
Care Ţie Îţi înalţă slavă-acum si pururi !

Ascultă, Doamne, glasul Maicii Tale,
Care se roagă pentru noi în fiecare ceas
Şi dă-i crezare în timpul ce ne-a mai rămas,
Să nu pierim fără de pocăinţă şi fără lacrimi pe cărare!

Întoarce, Doamne, lumea la credinţă,
Că Tu poţi, Doamne, toate să le faci!
Dă, Doamne, lumii pocăinţă
Şi nu-i lăsa să piară, Tu nu poţi să taci!

Întoarce-i, Te rog, Doamne, pe clerici şi mireni,
Pe preoţi, pe monahi, pe maici, pe noi pe toţi,
Căci suntem toţi ai Tăi oşteni
Şi Tu ne vrei ai Tăi pe toţi!

Mihaela Cristina Popa

Capcanele informatizării

Observănd cât de mult se investeşte în informatizare, pe de o parte mă bucur, iar pe de altă parte mă întristez. Mă bucur văzând că pot accesa cu uşurinţă internetul şi pot obţine într-o clipă diverse informaţii şi materiale video. Mă bucur pentru implicaţiile pe care le are informatica în diverse ramuri economice. Mă întristez când văd cât de puţin dezvoltată este industria românească, deşi noile cuceriri informatice ar trebui să-i sară în ajutor. Multi informaticieni pleacă din ţară, iar investiţiile noastre se îndreaptă spre control excesiv, nu spre industrializare. Şi mă mai întristez când văd că informatizarea scapă de sub control într-un mod îngrijorător şi se întoarce împotriva omului. De aceea, cred că informatizarea poate fi benefică doar dacă e folosită cu frică de Dumnezeu.

Nu sunt teolog, dar nu pot să nu observ că lumea se îndreaptă într-o direcţie greşită pe toate planurile: politic, economic şi spiritual. Când mă gândesc la aspectul spiritual, am în vedere ortodoxia, credinţa care le-a dat putere românilor să dăinuiască şi să umple pământul cu sfinte moaşte.

Acum se pune problema introducerii cărţii de identitate electronice, iar fariseii, cărturarii şi arhiereii acestor timpuri îmi întind şi mie 30 de arginţi, ca şi lui Iuda, ca să-L trădez pe Hristos şi să-mi iau insemnele lui Antihrist. Ştiu că va trebui să aleg între cruce şi pâine, de aceea mă tem chiar şi pentru citatele preluate de la sfinţi, la care apelez cu nevrednicie, deoarece voi da răspuns, în caz că îl voi urma pe Iuda Iscarioteanul, neputând spune că nu am ştiut voia lui Dumnezeu. De aceea, să ne rugăm unii pentru alţii să putem înfrunta încercările ce vor urma.

Ştiu că un bun bun creştin trebuie să facă totul spre slava lui Dumnezeu şi spre ajutorul aproapelui, pe care este dator să-l iubească la fel ca pe el însuşi.
Într-un limbaj simplu, am fost avertizati încă de la începuturile creştinismului să nu ne însemnam cu un număr în locul numelui de botez, al cărui semn este 666. Iar nouă ni s-a impus CNP, adică un număr, pentru decodificarea căruia se folosește o tehnologie bazată pe 666! Un număr în locul numelui de Botez! Adică exact ce ne interzice credinţa creştină!

Cum pot eu să-i conving pe cei apropiaţi că această carte electronică de identitate este spre slava lui Dumnezeu şi spre ajutorul aproapelui? Indiferent ce zic ierarhii ecumeniști care, în urma pseudosinodului de la Creta, şi-au câştigat dreptul de a avea ultimul cuvânt în materie de credinţă, cuvintele Apocalipsei ne mustră şi ne avertizează: ”Şi ea (fiara) îi silește pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mana lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni sa nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere sa socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa, 13,16-17)

Calculatorul ne identifică după CNP, adică după număr, nu după nume. Aşa că numele de botez deja este doar de decor! Ce efecte are acest lucru? Să ne uitam împrejur şi să vedem cum se sălbăticesc oamenii. Să ne uitam cum oameni care se spovedesc şi se împărtăşesc îşi manifestă dispreţul faţă de cei care refuză ofertele lui Antihrist împroşcându-i cu invective. Sfinţii vorbesc despre un soi de demonizare care cuprinde lumea in aceste vremuri. De aceea, avem datoria să ne îngrădim de CNP şi de semnul fiarei ( 666)!

Utilizarea unui număr în locul numelui de Botez constituie un mod de a-L sfida pe Dumnezeu. Dacă un împărat ori un preşedinte se supără când este sfidat, oare ce va face Împaratul Ceresc cu noi, care ne obrăznicim mai rău decât în perioada comunistă şi preluăm insemnele necuratului?

În plus, aceste cărţi de identitate se pot pierde, deci se va gasi un motiv plauzibil să ni se spună peste puţin timp că soluţia salvatoare optimă este microcipul implantat în mâna dreaptă ori pe frunte! Şi acest lucru este profeţit în Apocalipsă. Însă ”Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primește semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul maniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primește semnul numelui ei.” (Apocalipsa, 14, 9-11)

Asa cum ne sfătuiesc Sfintii Paisie Aghioritul si Lavrentie de Cernigov, acceptarea documentelor cu microcip constituie o CĂDERE, din care nu ne vom putea reveni atunci cand se va pune problema primirii microcipului implantat, care este lepădare de Hristos.

Ne îndreptăm, aşadar, spre pierderea demnităţii umane, spre sclavia lui Antihrist, în care dezavantajele informatizării excesive le vom simţi pe pielea noastră! Propun să ne recâştigăm demnitatea de oameni şi să luptăm să putem deschide chiar şi un cont bancar şi salarial fără CNP!

Cartea electronică de identitate este un act premergator microcipului implantat în curs de perfecţionare şi poate deveni un act de vanzare-cumpărare a propriei persoane! Se spune că persoana nu poate fi urmărită şi că cipul va fi pasiv. Da, dar există dosarul electronic al pacientului şi registrul electronic al asociaţiilor de pacienţi centralizat la nivel naţional. Acestea cu ce scop s-au făcut? În era transplanturilor, acest lucru este îngrijorator!

Aşadar, se impun cel puţin cinci intrebări:

1. Cine garantează că aceia care refuză cartea electronică de identitate vor fi trataţi întotdeauna decent?
2. Cine garantează că informaţiile despre sănătatea românilor vor rămâne în România?
3. Cine garantează calitatea morală a administratorilor de sistem, a celor ce deţin toate informaţiile despre sănătatea românilor şi cum pot fi controlaţi aceștia?
4. Cine garantează că aceste informaţii nu se vor putea cumpăra şi vinde?
5. Cine garantează că nu există servicii speciale care utilizează toate informațiile despre sănătatea românilor şi fac posibilă localizarea unei persoane care nu se afla într-un spital, dar ale cărei organe sunt compatibile cu un solicitant anume? Aducerea acesteia într-o situaţie critică, astfel încât să devină donatoare de organe, e deja posibilă.

În concluzie, cartea electronică de identitate corelată cu dosarul electronic al pacientului şi cu registrul electronic al asociaţiilor de pacienţi centralizat la nivel naţional, ca efecte ale informatizării excesive, au suficiente necunoscute care să justifice temerile chiar şi ale unui ateu!

Lucreţia Plăcintă

Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos

Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos sub ocrotirea aripilor Sfântului Arhanghel Gavriil, binevestitorul mântuirii noastre

O zi unică în viața fiecărui credincios ortodox este mărturisirea întru apărarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii, care prin voia Celui Preaînalt ni se oferă în chip diferit, după puterile, smerenia și credința arătată și mărturisită sub îndrumarea și ascultarea desăvârșită de Duhovnicul ales, Preotul care drept învață cuvântul adevărului, „gura lui Hristos”*, de care pe pământ tremura toate puterile întunericului.
„Părintele Iosif (Gheron Iosif Isihastul) spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.
Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”*.
( *Starețul Efrem Katunakiotul, Despre ascultare)
Toată viața noastră duhovnicească a fost bulversată prin semnarea documentelor eretice de către Patriarhia Română, prin reprezentanții săi, la Kolymbari-Creta, acolo unde s-a desfășurat acum un an,”minciuno-sinodul”, care nu a fost „nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox, ci un sinod tâlhăresc, florentin, eretic, ecumenist și fals”. (Cuvântul IPS Mitropolit Serafim de Pireu la simpozionul inter-ortodox din Bulgaria, 2017)
Urmarea trădării Ortodoxiei a zdruncinat din temelii așezarea lumii ortodoxe. Germenii trădării semănați cu grijă cu mult timp în urmă de păstorii desemnați a conduce turma lui Hristos pe drumul mântuirii, au scos la iveală roadele lor, spinii și frunzele de mătrăgună, care au otrăvit treptat sufletele clericilor, făcând să sângereze trupul lui Hristos, încă o dată, și al pliromei ortodoxe deja anesteziate de vorbele meșteșugite ale „purtătorilor de interese omenești, care trebuiau să fie purtători de Dumnezeu, prin care să grăiască Duhul Sfânt” (Sf. Cuvios Justin Mărturisitorul).
A apărut astfel, neîncrederea între frații întru aceeași credința ortodoxă, bănuiala, suspiciunea, depărtarea sufletească, la care s-a adăugat cuvântul neomenos, jignitor, gândit și dat la iveală,urmat de toate relele scornite de diavolul organizat în cohorte, care i-a înconjurat inclusiv pe clericii de mir și pe cei din cinul monahal, țesând PRIGOANA împotriva acelora care, cu ajutorul venit de la Domnul Îndurărilor, au primit în dar, mărturisirea publică, indiferent de consecințe, a ADEVĂRULUI HRISTOS.
Exemplul Părintelui Ștefan Marcu, una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite, care a pătimit martiriu de zeci de ani în temnițe și la Canal,chip al blândeţii şi ocean al smereniei, trebuie urmat de noi toți, cei care îl iubim și îl dorim pe Dumnezeu, bunul cel mai de preț al vieții noastre vremelnice și trecătoare.
Părintele a suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi: „Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de dușmani în jurul său. Aici satana își concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e buna și sabia de la cingătoare, dar sabia duhului e cea mai eficace împotriva răului” – cuvintele sale de foc, rămase ca testament întru veșnicie.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului.” (Evrei 4,12)
A apărut despărțirea dureroasă, între credincioșii ortodocși și duhovnicii lor sau povățuitorii aleși din mănăstiri, care au ales ascultarea de ierarhul semnatar al documentelor mincinoase, eretice și sincretiste cretane, între credincioșii din aceleași parohii, între credincioșii și rudele, prietenii lor de o viață.
Sfântul Nicodim Aghioritul (+1809) : „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogma și păcătuire împotriva lui Dumnezeu”
În aceasta perioadă de un an am fost nevoită să citesc documentații, articole, să încep să învăț abecedarul teologiei, pe care în timpul anilor trecuți, l-am sărit, intrând direct în tainele Filocaliei, parcurgând drumul invers de învățare, atât cât am putut și m-a luminat Domnul Atotîndurărilor.
Creștinii ortodocși care, ascultând glasul conștiinței, au ales să nu se facă părtași panereziei cretane semnate și propovăduite de ierarhii apostați, au ales în fapt drumul strâmt și presărat de ispite, mergând sub ascultare desăvârșită la unul dintre Părinții prigoniți pentru mărturisirea Adevărului Hristos, de către unul dintre ierarhii eretici.
Pentru mine, ca și pentru multe mii de credincioși ortodocși, aceasta a însemnat o serie întreagă de osteneli, renunțarea de bună voie la orice comodități de care am beneficiat înainte, privațiuni, lipsa catehezelor, sudoare și strădanii de tot felul, timp mai mare alocat studiului individual și drumurilor către paraclisele, schitul sau mănăstirea aleasă, înfruntând soarele arzător sau intemperiile vremii friguroase. A trebuit să fac față și să mă acomodez din mers, fără a avea un grup de cunoștințe, credincioșilor ortodocși veniți din toate colțurile țării, fiecare cu zestrea lui duhovnicească, moștenită și asimilată până în acest moment.
Din păcate, nu o dată am fost dezamăgită, de cei care mă înconjurau, aflați fără îndoială ca noi toți în stări de neîncredere, confuzie, suspiciune, slăbiciune, insuficientă pregătire teologică, exagerări de tot felul, naivitate în fața pericolelor care ne pândeau la tot pasul venite prin duhurile necurate. La acestea se referă Apostolul, când spune că sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4)
Din informațiile pe care le am, aceasta este realitatea prezentă în rândul tuturor creștinilor ortodocși care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă.
„Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu”, spune Sf.Ignatie Teoforul.
Încă nu am ajuns cu toții la această treaptă de nevoință, deoarece izgoniți de ciuma ecumenistă, în dorința arzătoare de a nu ne contamina, plecați pe drum de bejenie, din bisericile din care am făcut parte, fiecare cu patimile și neajunsurile lui încă nevindecate în totalitate, ne-am expus ispitirilor de tot felul, venite de la duhurile răutății, făcând adesea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7, 19).
Dar „**nimic însă nu poate să abată pe creştinul ortodox de la scopul desăvârşit, pe care şi l-a ales cu toată hotărârea, căci el:
1) crede neclintit în unica putinţă de mântuire prin credinţa ortodoxă şi se teme s-o trădeze, de frica pieirii veşnice;
2) se călăuzeşte în viaţă nu numai de simţirea sa ortodoxă, ci şi de înţelepciunea ortodoxă, care îl întăreşte pe această cale;
3) trage din istoria Bisericii multe învăţăminte, care îl însufleţesc în urmarea neabătută a sfintei şi scumpei Ortodoxii, pe care o nesocotesc astăzi fără pic de jenă şi ai noştri, şi străinii.
Creştinul ortodox nu poate, de dragul dreptăţii lumeşti de conjunctură, care este în dezacord cu dreptatea şi adevărul absolut al lui Dumnezeu, să facă compromisuri confesiunilor heterodoxe.”
În acelaşi spirit se pronunţa şi marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu, mitropolitul Efesului: „Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată cutezanţa, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi – credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit, vom pleca de aici, luând cu noi … cel puţin Ortodoxia !”.
(**catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv).
Sub atenta îndrumare și făcând ascultare de Duhovnic, am continuat și continui drumul, nădăjduind cu ardoare în ajutorul Mângâietorului. Mă întărește împotriva greutăților întâmpinate cuvântul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X):
„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevărată… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. ” (Epistola I către papa Nicolae).
În vederea participării ca martor în procesul Părintelui meu Duhovnic, în clădirile anexă ale fostului Palat episcopal, din curtea Mănăstirii Antim (loc istoric, pe unde au călcat marile personalitați teologice ale neamului romanesc, membri ai grupului Rugul Aprins, Părinții Adrian Făgețeanu, Sofian Boghiu, Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Dumitru Stăniloae și mulți alții, m-am informat cu atenție, înainte, despre condițiile de participare, și codul de conduită al martorului.
Bucuria mărturisirii Ortodoxiei Apostolești și a Sfinților Părinți, nu are nici un echivalent în această lume vicleană, care nu înțelege că a fi liber în Hristos, înseamnă a fi în stare de jertfă. Emoțiile au fost copleșitoare.
Prestația, în calitate de martor, includea, pe lângă cunoștințe teologice, calitățile necesare unui adevărat mărturisitor al credinței ortodoxe autentice: sinceritate, onestitate, omenie, pace sufletească, discreție, corectitudine, smerită stăpânire de sine, demnitatea discursului, tonul sobru, demn, fără grosolănii, invective, ieșiri necontrolate, căci la „***I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze.
Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea…
Creștinul este cel căruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) și poate duce războiul nevăzut (Nicodim Aghioritul); e bun ostaș al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoșa dreptății, coiful mântuirii, sabia Duhului.”
[***http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/]
Am ascultat de privirea Duhovnicului, în toate momentele cheie, începând cu rugăciunea adresată Duhului Sfânt rostită alături de cei șase Părinți, care făceau parte din comisie. Simplu, ascultarea neabătută de duhovnic. Nu voia mea am făcut, ci voia Mântuitorului Hristos, care este voia Duhovnicului.
„*ASCULTAREA DE DUHOVNIC = VIAȚĂ; NEASCULTAREA = MOARTE
Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu și la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârșită ascultare la Tatăl Ceresc te primește, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veșnică.”[*idem]
„Eu sunt pământ și cenușă” (Facere19,27), a spus Părintele nostru Avraam, a fost cuvântul meu de început, adresat membrilor comisiei de judecată.
Toate întrebările adresate de membrii comisiei, de Părintele acuzator și de către Părintele Duhovnic, s-au succedat cu rapiditate, într-o atmosfera calmă, corectă din punct de vedere juridic, ceea ce mi-a permis să fac o mărturisire completă privind Sfânta și Dreapta Credință Ortodoxă, aspectele dramatice cu care ne confruntăm toți cei care s-au îngrădit de ecumenism, accentul punându-se pe rămânerea în sânul BOR, excluzând din start schisma, care ne-ar scoate pe toți din sânul Bisericii strămoșești.

Pot spune că procesul de recurs s-a desfășurat în condiții corecte, întreaga comisie arătând clemență atât față de martorii care au părăsit sala, invitându-i încă o dată la a nu pierde calitatea de martor esențială în susținerea demersului Părintelui duhovnic, cât și față de cei care au deranjat liniștea, prin încercarea de a pătrunde în sala de judecata, forțând intrarea în repetate rânduri (deși accesul în holul clădirii arhiepiscopale era închis și nu aveau voie înăuntru decât partea acuzată și martorii). Inviolabilitatea unui spațiu privat, cât și fotografierea fără aprobare a interiorului acestui spațiu, putea duce la aplicarea de sancțiuni, mergând până la anularea procesului.

Mesajul pe care l-aș transmite preoților români, care trăiesc întru amânarea mărturisirii și nu iau atitudine față de panerezia ecumenistă, este unul simplu: EROISMUL.
Mă gândesc că ceva îi leagă, lipsindu-i de puteri și bărbăție și nu le permite să recunoască pe față că anume calea noastră este cea dreaptă, care se află în conglăsuire cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici, iar ei sunt cei care s-au depărtat pe căi greșite, străine de învățătura Bisericii lui Hristos, care este în veci sfântă şi fără de prihană (Efeseni 5, 27).
Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie,Capitolul VI-IX
„Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.
Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. ..
Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învățătură rea. Pe aceștia nu I-ați lăsat să semene între voi; v-ați astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie. Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”
Sunt convinsă că o bună parte din cinul laic și cel monahal, nu cunosc, din varii motive toate aspectele legate de minciuno-sinodul din Creta, nu au citit documentele prezentate în întregime și nici pozițiile luate de marii teologi contemporani împotriva hotărârilor acestei adunări, canoanele și dogmele, tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii. O altă parte cunosc trunchiat, prin oarba ascultare, doar ceea ce au dorit Ierarhii lor să le comunice, și o a treia parte, cea mai mică de altfel, este formată din cei care cunosc, au citit și cercetat aceste documente pline de erezii, dar nu pot, nu vor, le este teamă să se pronunțe public, așteptând o minune să se întâmple fără implicarea lor în luptă, punând copiii și traiul tihnit material înaintea oricărei mărturisiri, trăind astfel, zilnic, o dramă profundă.
În aceste vremuri de PRIGOANĂ, nu poți să taci, ci trebuie să te lupți după putere, pentru ca nici o scuză, nici o explicație nu este valabilă, dar mai ales trebuie să te lupți cu conștiința ta, în rugăciune, smerenie și curăție, pentru a nu cădea în hăul deschis de suflarea hidrei cu multe capete, ecumenismul, cu care mulți preoți deja s-au obișnuit de-a lungul anilor, acceptând unele manifestări ale acestuia ca fiind normale.
Să lupți alături de frații tăi ortodocși, în unitate deplină cu cei care se zbuciumă clipă de clipă împotriva panereziei ecumenismului, să consideri că aceasta este și lupta ta la care ai fost deja chemat de glasul Mângâietorului și înainte de toate să o consideri datoria de onoare a oricărui Preot Ortodox, pe care Domnul însuși o cere. Nu este vorba numai de mântuirea ta și a casei tale, ci mai ales de mântuirea întregii tale turme, pe care Domnul Hristos ți-a încredințat-o și de care vei da seama în fața Dreptului Judecător.
Să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta și suferința altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială.
Să te asemeni, călcând pe urmele Sfinților Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe și închisori, pe care dacă îi iubești, îi admiri și le ceri ajutorul, atunci fără îndoială că trebuie să asculți cuvântul lor și să-l împlinești.
„Nu e justificat să stai de-o parte. .. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat?…Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie…Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la mântuire.
Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.” ( http://www.cuvantul-ortodox.ro/arhimiustin-parvu-tacere-si-marturisire/)
Împărtășesc pozițiile antiecumeniste, care condamnă documentele eretice cretane a celor care fac parte din cinul laic și cel monahal, teologilor, și tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, care păstrează o poziție echilibrată, care nu ating extremismul, în limbaj și comportament ce pot conduce la schismă.
Greșeala imensă săvârșită de ierarhii BOR, a fost caterisirea neîntemeiată, abuzivă a celor care au încetat pomenirea ierarhului, scânteia care a aprins în cugetele unora, comportamente lipsite de trăirea și duhul ortodox. Aceste lucruri se pot corecta în timp, privind fiecare către sinele sau cu pocăință și nesfârșită milă și dragoste față de aproapele, și nu în afară, acolo unde răul a fost deja făcut. Numai Domnul Atotîndurărilor, în Treime slăvit, poate aduce pacea, poate să cheme cu glas de tunet pe cei rătăciți, poate să vindece rănile și boala care a pătruns într-Una, Sfântă, Sobornicească, Universală şi Apostolească Biserică.
Împotriva ereziei nu se poate lupta numai virtual, pe blogurile ortodoxe, care ne pot ține cel mult la curent și ne pot susține prin articole bine documentate, dar greoaie uneori pentru cei insuficient pregătiți teologic și care nu au posibilitatea de a consulta și de a aprofunda, sub atenta îndrumare a unui Părinte sau teolog, cele citite. Sunt favorizați cei a căror pregătire este coordonată de părinții nepomenitori, care pot face cateheze săptămânale și slujesc într-o mănăstire sau schit.
Sinaxele ar trebui repetate la anumite intervale de timp, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, cu consultarea prealabilă de către participanți a unei bibliografii, care să cuprindă lucrări esențiale în înțelegerea ecumenismului și a consecințelor lui.
Ideal ar fi susținerea de conferințe, organizate în diferite orașe ale țării, pentru a favoriza participarea unui număr cât mai mare de credincioși, cu o contribuție materială minimă.
Sf. Iustin Popovici scrie: „Ieşirea din această situaţie fără ieşire – umană, ecumenică, papistă – este în Dumnezeu – Omul istoric, Domnul Iisus Hristos şi în creaţia Sa divino-umană istorică, Biserica, al cărei Cap veşnic El este şi care înseamnă Trupul Său veşnic”. (catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv)
Rămânem în continuare fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, Maica neamului nostru, întrucât lupta pentru dreapta credință nu înseamna pierderea acestei calități, ci din contră, rămânând în sânul ei, continuăm să ducem lupta care necesită pe lângă toate calitățile enumerate mai sus, îndelunga răbdare, dreapta și smerita cugetare.
Ne delimitam de toți cei care ne categorisesc extremiști, schismatici, și ne îngrijim de mântuirea sufletului și de îndumnezeire după porunca Domnului Iisus Hristos sub povățuirea înțeleaptă a duhovnicului, care și-a pus viața pentru oile sale, încetând a pomeni numele ierarhului care a trădat Sfânta și Dreapta Ortodoxie.
Ne alăturăm împreună glasurile mărturisirii Cuviosului Averchie de Jordanville:
„Noi dorim să păstrăm fecioreasca curățenie a sfintei noastre credințe, la care mai mult ca la orice țineau binecredincioșii noștri strămoși. Noi nu putem fi prieteni și nu putem a ne înfrăți cu aprigii dușmani ai credinței noastre Sfinte Creștin-Ortodoxe, așa cum fac dușmanii noștri, căci vedem în aceasta lepădarea Sf. Ortodoxii și trecerea în ceata dușmanilor ei… Nu putem nici să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine împreună cu ereticii, care pervertesc dogmele Credinței Creștine, și cu moderniștii, care subminează duhul patristic al credinței și al cucerniciei noastre.
Nu noi ne rupem de Biserica Universală, ci ei rup comuniunea cu ea, fiindcă Biserica Universală o compun nu doar cei ce trăiesc pe pământ, dar și sfinții proslăviți în ceruri şi bineplăcuți lui Dumnezeu, care ne-au lăsat poruncă, prin cuvânt și prin exemple din propria lor viață de mărturisitori, să păstrăm fără de schimbare Sf. Ortodoxie și să nu ne depărtăm de la ea chiar dacă pentru aceasta ne-ar amenința moartea mucenicească.
De dragul necontenitei comuniuni cu această Biserică Universală, biruitoare în ceruri, noi nu putem, având în față conștiința noastră să mergem pe urmele celor ce s-au lepădat de credință pe pământ, ci putem doar să ne rugăm pentru luminarea și întoarcerea lor la calea pe care au nesocotit-o – a Adevărului lui Hristos, așa cum se roagă pentru întoarcerea tuturor celor rătăciți Sf. Biserică în Săptămâna Ortodoxiei.”
(http://paterika.net/2016/03/08/cuv-averchie-de-jordanville-%E2%80%A01976-cea-mai-scumpa-pentru-noi-este-anume-sfanta-ortodoxie/)

23 iulie 2017, București
Duminica „Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum”
Dr. Gabriela Naghi

Lămuriri la întrebările unor credincioși referitoare la situația actuală a Bisericii

Canonul XV(I-II) Constantinopol este sau nu obligatoriu. Este întreruperea pomenirii un drept sau o obligație?

Pentru a vedea dacă Canonul XV (I-II) Constantinopol dacă este opțional sau obligatoriu trebuie să facem o comparație a acestuia cu celelalte canoane ale Bisericii care lămuresc poziția pe care trebuie să o avem față de erezii și schisme.

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): “Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casa, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”

Canonul 11 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISIȚI): “Dacă cineva cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII): ”Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII ȘI ERETICII): ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească și să se și afurisească.”

Canonul 32 Al Sinodului de la Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 Al Sinodului de la Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii și cu schismaticii.”

Canonul 37 Al Sinodului de la Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI ERETICII): “Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.”

Concluzie: pentru Sfinții Părinți are o mare însemnătate, din punct de vedere duhovnicesc subiectul comuniunii cu ereticii în rugăciune și în cultul divin. Aceasta se vede prin numărul mare de canoane care tratează acest subiect (mult mai multe decât am prezentat în acest capitol).

Reglementările canonice sunt clare, absolute și categorice în interzicerea comuniunii cu ereticii sau cu schismaticii. Dacă toate aceste canoane condamna prin caterisire pentru clerici și afurisire pentru laici chiar simpla rugăciune în comun cu ereticii (foarte lămuritor Canonul X al Sfintilor Apostoli) atunci îngrădirea de erezie enunțată în Canonul XV (I-II) Constantinopol este obligatorie, nu opțională, reprezentând nu numai un drept ci o obligație.

Așadar Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți prin aceste canoane ne arată că pentru mântuirea noastră este o condiție sine qua non să ne îngrădim de orice erezie și schismă. Nu putem fi în același timp în comuniune cu Hristos și cu ereticii, cu Acesta și cu dușmanii Săi. Canonistul Bisericii Ortodoxe Ioan N. Floca în tâlcuirea Canonului XV (I-II) Constantinopol spune: “În cazul în care însă superiorul propovăduiește în public, în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior.” (Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și Comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 347)

Text patristic: “Nicidecum, omule, nu se îndreaptă cele bisericești prin vreo cale de mijloc. Între Adevăr și minciună nu este nimic. Ci după cum ceea ce este în afara luminii neapărat este întuneric , așa cel ce se abate puțin de la Adevăr, cu adevărat spunem că mai departe zace în minciună,[…] cei cinstiți și înălțați mai presus de vrednicia lor de către Biserica lui Dumnezeu au necinstit-o și au nesocotit-o, amestecând-o cu cei tăiați de multă vreme de la ea și putreziți și puși sub mii de anateme și întinând prin împărtășirea cu ei Mireasa cea neîntinată a lui Hristos,[…] Nu încape pogorământ în cele de credința.” (Sfântul Marcu Evghenicul, Opere Vol I, pag 129)

Aplicarea Canonului XV (I-II) Constantinopol este doar pedagogica (spre trezirea constiintei ierarhului si a credinciosilor) sau reprezinta si o ingradire de ierarhul partas la erezie si de erezia pe care acesta o promoveaza?

Conform canoanelor enuntate anterior se vede destul de clar ca pentru mantuirea noastra este absolut necesara ingradirea de erezie sau schisma. Credinta oficiala a unei Biserici este credinta ierarhului pomenit in cadru cultului liturgic. Astfel intr-o “biserica” papistasa este pomenit ereticul papa, intr-o “biserica” monofizita este pomenit un “ierarh” monofizit, intr-o anumita ramura protestanta este pomenit un “episcop” protestant s.a.m.d.

Episcopul este exponentul si garantul principal al credintei bisericii in care este pomenit. Prin pomenirea ierarhului suntem de acord(acceptam) credinta acestuia si ne supunem intru toate credintei pe care acesta o promoveaza. Prin intreruperea pomenirii ierarhului partas la erezie refuzam apartenenta la credinta acestuia, ne ingradim de erezia pe care acesta o promoveaza. Desi incetarea pomenirii ierarhului este si un act pedagogic, totusi valoarea principala a acestei atitudini este ingradirea de erezie.

Text patristic: “Vreau sa-mi spun mai pe larg parerea, mai ales acum cand mi se apropie sfarsitul, ca sa fiu in acord cu mine insumi de la inceput pana la sfarsit si sa nu para unora ca una ziceam si alta ascundeam in cugetul meu, care era firesc sa se dezvaluie in ceasul acesta al dezlegarii mele. In legatura cu patriarhul, spun ca nu cumva sa cugete – poate sub pretextul unei cinstiri fata de mine- sa trimita la inmormantarea acestui smerit trup al meu sau si la parastasele facute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt in comuniune cu el sa se roage impreuna sau sa se adune cu preotii din partea noastra, care sunt chemati la unele ca acestea, crezand ca intr-un oarecare fel accepta, chiar si in ascuns sa fiu in comuniune cu el. Si ca nu cumva tacerea mea sa dea de banuit un oarecare pogoramant celor ce nu stiu bine si in adancime scopul meu, spun si marturisesc inaintea multor barbati vrednici care sunt de fata ca nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum partasia cu el sau cu cei ce sunt impreuna cu el, nici in timpul vietii, nici dupa moarte, dupa cum nu primesc, nici unirea ce s-a facut si dogmele latinesti pe care le-a primit si el, si cei dimpreuna cu el, si pentru apararea carora(dogmelor latine) I s-a fagaduit mai dinainte carmuirea aceasta, cu pretul rasturnarii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Ca sunt pe deplin incredintat ca, pe cat ma departez de acesta (de patriarh) si de unii ca acestia, ma apropii de Dumnezeu si de toti sfintii, si pe cat ma despart de acestia, pe atat ma unesc cu Adevarul si cu Sfintii Parinti, cu teologii Bisericii. Dupa cum si sunt incredintat ca cei ce sunt de acord cu acestia se departeaza de Adevar si de fericitii dascali ai Bisericii. Si de aceea zic: “Dupa cum in toata viata mea am fost despartit de ei, asa si in vremea iesirii mele, si inca dupa plecarea din viata ma lepad de partasia si de unirea cu ei si, legand cu juramant, poruncesc ca nimeni dintre ei sa nu se apropie, nici la inmormantarea mea, nici la parastasele pentru mine, insa nici daca acestea sunt facute pentru vreun altul dintre ai nostri sa nu li se ingaduie sa se adune sau sa liturghiseasca impreuna cu ai nostri. Caci aceasta inseamna a amesteca cele de neamestecat. Si trebuie ca aceia sa fie in tot chipul despartiti de noi pana cand Dumnezeu va da Bisericii sale buna indreptarea si pace.”(Sfantul Marcu Evghenicul, Opere, Vol I, pag 231)

Dovada clara ca intreruperea pomenirii nu este numai pedagogica (sa-l intelepteasca pe ierarh sau pe credinciosi) ci si ingradire de erezia pe care ierarhul eretic o promoveaza. Erezia este mai grava decat o boala contagioasa deoarece distruge sufletul omului si duce omul la osanda vesnica.

Avem parinti care au cazut in schisma dupa intreruperea pomenirii ierarhilor cazuti in erezie sau au o orientare schismatica dupa Sinodul din Creta?

In momentul de fata nu exista nici un parinte care oficial sau neoficial sa se fi dezis de BOR. De asemenea nu exista nici un parinte care sa se fi afiliat la vreo biserica schismatica. Totodata nici un parinte nepomenitor nu si-a constituit vreo organizatie bisericeasca sau biserica paralela. Exista chiar doua documente: “Expresia constiintei noastre” si “Rezolutia Sinaxei Nationale a Nepomenitorilor” (Botosani 18 iunie) prin care parintii nepomenitori semnatari marturisesc ca nu parasesc BOR. De asemenea la modul oficial nici un parinte nepomenitor nu contesta prezenta harului in BOR, ci trag semnalul de alarma conform documentului “Expresia ?constiintei noastre” ca generalizarea ereziei determina retragerea harului din BOR.

Dupa intreruperea oficiala a pomenirii ierarhilor unii parinti au fost opriti de la slujire, iar altii au primit decizia de caterisire. Majoritatea au fost alungati din bisericile in care slujeau iar acesti parinti nu au facut altceva decat sa-si continue lucrarea de pastoratie in eparhiile din care fac parte asa cum a fost posibil.

Prin scrisorile oficiale adresate ierarhilor BOR, precum si prin apelul adresat acestora din Rezolutia de la Botosani, se vede grija parintilor nepomenitori pentru BOR si dorinta acestora de a ramane in cadrul acesteia. Putem face cunoscut ca nici unul dintre parintii nepomenitori nu a primit vreo decizie de excomunicare din partea ierarhilor BOR. Deci oficial cu totii facem parte din Biserica Ortodoxa Romana. Sfantul Maxim Marturisitorul a fost acuzat in vremea lui ca a provocat schisma in biserica: “unuia dintre acesti acuzatori, care spune: “spunand tu aceste lucruri, ai facut schisma in Biserica!”, Maxim le raspunde: “Daca cela ce graieste cuvintele Sfintelor Scripturi si ale sfintilor parinti face schisma in Biserica, atunci ce se va arata facand Bisericii cel ce se arata suprimand dogmele Sfintilor, dat fiind ca fara de ele nu este cu putinta insusi faptul de a exista o Biserica?” (Jean-Claude Larchet- Sfantul Maxim Marturisitorul, Mediator intre Rasarit si Apus, pag 206) Parintii nepomenitori nu au facut decat sa respecte intru totul invatatura sfintilor apostoli si sfintilor parinti, pentru a se mentine in Biserica, care se afla doar acolo unde este acordul total cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

Daca participam la slujbele unde ierarhul cazut in erezie este pomenit, adica avem comuniune liturgica sau euharistica cu acesta, ne pericilitam mantuirea?

Pentru a intelege aspectul soteriologic ce tine de comuniunea liturgica vom aminti doua texte ale Sfintilor Parinti:

“De Dumnezeu insuflatul purtator de cuvant al Predaniei apostolesti si parintesti, sobornicesti a Bisericii lui Hristos, Sfantul Ioan Damaschin bine-vesteste din inima tuturor Sfintilor Parinti, tuturor Sfintilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii, urmatorul adevar dumnezeiesc-omenesc: “Painea Euharistiei=Sfintei Impartasanii nu este simpla paine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-insa curantindu-ne ne unim cu Trupul Domnului si cu Duhul Lui si ne facem trup a lui Hristos.”soma Hristu=Biserica…Taina Euharistiei,” se numeste Impartasanie-metalipsis- fiindca printr-insa ne impartasim de Dumnezeirea lui Iisus. Si se numeste Cuminecare -chinonia- si cu adevarat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos si partasia la Trupul si la Dumnezeirea Lui. Iar pe de alta parte, ne cuminecam si ne unim si unii cu altii prin ea. Caci, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine, ne facem cu totii un trup si un sange al lui Hristos si unii altora madulare, ajungand de un trup -sisomi- cu Hristos. Pentru accea sa ne pazim cu toata puterea a lua impartasania de la eretici -ipetikon- si a le-o da: nu dati cele sfinte cainilor,zice Domnul, si nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor. (Matei7:6) Ca sa nu ne facem partasi relei slaviri -kakodoxias- si osandei lor. Caci daca de buna seama este unire cu Hristos si cu ceilalti, de buna seama ne unim pe noi de buna voie, cu cei ce se impreuna-impartasesc. Caci de buna voie se face insasi unirea, iar nu fara voia noastra: Caci un trup suntetm toti, fiindca dintr-o singura paine ne impartasim precum zice apostolul” (Corinteni 10:17) (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, pag. 194)

“… Dar tainele savarsite de serghianistii care sunt hirotoniti corect si nu sunt caterisiti de la slujirea de preot sunt fara indoiala Taine mantuitoare pentru cei care la primesc cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli privind eficienta lor, si nici nu suspecteaza macar ceva incorect in ordinea serghianista a Bisericii. Dar, in acelasi timp, ele slujesc spre judecata si spre condamnare pentru cei care le savarsesc si pentru cei care se apropie de ele intelegand bine neadevarul care exista in serghianism si, prin lipsa lor de opozitie fata de aceasta, arata o indiferenta criminala fata de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esential pentru un episcop ortodox sau pentru un preot sa se retina de la comuniunea de rugaciune cu serghianistii. Acelasi lucru este esential pentru laicii care au o atitudine constienta fata de toate detaliile vietii bisericesti.”(Sfantul Ierarh Chiril de Kazan, primul loctiitor al Patriarhului Tihon- Sfintii Catacombelor Rusiei, pag 221)

Concluzie: Din primul text rezulta urmatoarele: prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului (chinonia) se realizeaza doua uniri – una cu Mantuitorul Iisus Hristos si alta cu cei ce se impreuna –impartasesc (ierarh pomenit, preot liturghisitor si credinciosi); luand Sfanta Impartasanie in comuniune cu cei ce promoveaza o erezie ne unim cu acestia (ne facem un trup), iar impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne este spre osanda, pentru ca Hristos nu are comuniune (nu se uneste) cu cei ce urmeaza erezia.

Cel de al doilea text aduce un plus de lamurire in privinta laturii mantuitoare sau de osanda in ce priveste comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia: cei ce nu suspecteaza cu nimic caderea care s-a savarsit in Creta si primesc “cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli” Tainele, se impartasesc spre mantuire. Insa aceste Taine sunt spre osanda celor ce le savarsesc si pentru cei ce se impartasesc si care sunt constienti de caderea doctrinara care s-a petrecut in Creta.

Dumnezeu judeca pe fiecare dupa constiinta proprie. Un copil sau o batranica a caror minte nu poate realiza caderea savarsita in Creta, deci lipsindu-le in totalitate o constiinta teologica, patristica, nu au osanda prin comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia precum au cei care pot face o analiza teologica a abaterilor. Cei care arata dezinteres cand sunt informati de caderea ierarhilor, deci refuza sa cerceteze, spunand ca nu e treaba lor sa stie acestea, de asemenea se impartasesc spre osanda. Sfanta Liturghie nu este un spectacol, unde noi stam deoparte si privim ci reprezinta cadrul unde se desfasoara rugaciunea in comun, unitatea de credinta si comuniunea euharistica.

Daca noi nu mai mergem in bisericile unde ierarhii partasi la erezie sunt pomeniti si mergem la slujbele preotilor nepomenitori, ne aflam in Biserica sau in afara ei?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom prezenta cateva texte ale Sfintilor Parinti referitoare la Biserica:

1).“Biserica Catolica[1] (Soborniceasca Universala) se gaseste acolo unde este marturisita credinta ortodoxa si fiecare papa, patriarh sau episcop care este in fruntea unei biserici trebuie sa fie garantul acestei credinte…] Bisericile care marturisesc credinta ortodoxa apartin sau mai precis sunt Biserica Catolica (Soborniceasca); cele care nu o marturisesc sunt in afara acesteia[…] ceea ce determina unirea(sau reunirea) si comuniunea cu Biserica este marturisirea credintei ortodoxe; ceea ce cauzeaza si mentine ruptura este marturisirea unei credinte eterodoxe […] in esenta ea (marturisirea dreptei credinte) este cea care conditioneaza apartenenta sau non-apartenenta la Biserica, excluderea in afara acesteia sau reintegrarea in sanul ei, si deci comuniunea sau necomuniunea cu ea. Acest principiu este valabil atat pentru persoane in raport cu Biserica, dar si pentru bisericile locale in raport cu Biserica Universala[…] comuniunea este comuniunea cu Hristos si in Hristos, iar aceasta comuniune se realizeaza mai intai in marturisirea comuna a dreptei credinte in El. Daca Hristos nu este marturisit corect, comuniunea cu El si cu cei care Il marturisesc in mod ortodox devine imposibila[…] cel care nu Il marturiseste pe Hristos in mod corect, adica in conformitate cu Traditia, se plaseaza in afara Lui: “Acela care nu primeste pe apostoli, pe prooroci si pe invatatori si nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos. Comuniunea care se realizeaza si se manifesta in cel mai inalt grad de realitate si perfectiune in impartasirea euharistica cu Trupul si Sangele Mantuitorului, presupune inca si mai mult dreapta credinta, caci daca nu marturisim dreapta credinta, “anulam si rasturnam marea, prealuminata si slavita taina a ortodoxiei crestinilor”[…] Dreapta credinta ca si criteriu al apartenentei la Biserica nu este definit de o biserica oarecare, de clerul sau, de patriarhul si de credinciosii ei, ci de intreaga traditie a Bisericii Universale. Criteriul ortodoxiei credintei este […] acordul cu traditia, asa cum este ea exprimata de invataturile Sfintei Scripturi, ale apostolilor, ale sinoadelor si ale sfintilor parinti […] “Scriptura are o autoritate suprema, dar doar daca ea este interpretata in maniera spirituala si ortodoxa. Parintii sunt normativi, dar doar daca sunt in armonie cu ceilalti si cu Scriptura din care s-au hranit. Sinoadele sunt decisive, dar numai in calitate de voce a unicei doctrine apostolice, profetice si patristice.” G. Florovsky, “in documentele mai vechi, termenul ecclesia katoliki, nu era niciodata folosit in sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografica a bisericii: el viza mai curand integritatea credintei sau a doctrinei, fidelitatea “Marii Biserici” fata de intreaga Traditie primara[…] la un moment istoric dat, cand erezia s-a raspandit in toate bisericile sau aproape in toate[…] biserica catolica (universala) s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar, putem spune, la unul singur (in acest sens scrie V. Lossky : “fiecare parte, chiar si cea mai mica a bisericii -fie si un singur credincios- poate fi numita ‘catolica’”) […] In anumite momente, toate bisericile au fost chiar in erezie, si biserica catolica (universala) nu mai exista decat redusa la o mana de credinciosi care continuau sa marturiseasca credinta ortodoxa […] biserica catolica (universala) nu-si poate pierde integritatea, nici catolicitatea sa, pentru ca, in mod fundamental, ea este o realitate mistica, care se identifica cu trupul lui Hristos […] criteriul ultim al marturisirii dreptei credinte, si deci, criteriul ultim al apartenentei la biserica soborniceasca si apostolica este constiinta […] Constiinta de care vorbeste Sf. Maxim este o constiinta duhovniceasca, ale caror valori de referinta sunt cele ale Traditiei si care este iluminata de Dumnezeu.” (Jean-Claude Larchet, Sfantul Maxim Marturisitorul mediator intre Rasarit si Apus, pag. 172-215)

2). “Iar din nemuritoarea buna vestire a Sfantului Ioan Damaschin, rasuna marturisirea soborniceasca a tuturor de Dumnezeu proslaviti Parinti: “Toate cate ne-au fost predanisite –ta paradidomena imin- prin lege si Prooroci, si Apostoli, si Evanghelisti, le primim, le cunoastem si la cinstim, nimic cautand in afara de acestea. Pe acestea noi le vom iubi si in ele vom ramane, netrecand hotarele cele vesnice (Pilde 22:28), nici stricand Dumnezeiasca Predanie.” Acelasi parinte vorbind tuturor ortodocsilor, zice: “Pentru aceasta, fratilor, sa stam pe piatra credintei, si pe Predaniile Bisericii, neparasind hotarele pe care le-au pus Sfintii Parinti ai nostri, nedand prilej celor ce vor sa izvodeasca si sa strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu sobornicesti si apostolesti Biserici. Caci, daca s-ar da voie oricui ar voi, dupa putin tot trupul bisericii se va strica.” Sfanta traditie este toata de la Dumnezeu-Omul, toata de la sfintii apostoli, toata de la sfintii parinti, toata de la Biserica, in Biserica, prin Biserica. Sfintii Parinti nu sunt altceva decat “pazitorii predaniei apostolesti.” Ei toti ca si sfintii apostoli sunt numai “martori” ai unui singur adevar=atotadevar: Dumnezeu-Omul Hristos.” (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, pag. 71)

Concluzie: O lecturare atenta a acestor texte ne arata clar ca este zadarnic a se vorbi de biserica acolo unde aceasta nu continua calea aratata prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Biserica este acolo unde se realizeaza totalul acord cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Acolo unde acest acord nu se realizeaza este zadarnic sa vorbim de biserica. Crestinii ortodocsi care pastreaza cu scumpatate intreaga predanie a bisericii, care conclucreaza cu harul lui Dumnezeu, care au impartasire cu Tainele bisericii si petrec intru Spovedanie si Impartasire continua( se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului regulat) chiar daca nu mai au acces in bisericile (cladirile) aflate sub ecumenism, se afla in Biserica. Un credincios care isi face canonul randuit de duhovnic, se spovedeste si se impartaseste des conform canoanelor bisericii(Canonul II- Epistola 93 alineat 289 al Sf. Vasile cel Mare, Canonul 58 si 101 ale Sinodului Trulan), chiar daca din motive de constiinta nu frecventeaza bisericile de sub ecumenism, sunt mai in Biserica decat credinciosii care merg in biserica si stau ca elemente pur decorative, spovedindu-se si impartasindu-se rar. Cel ce are comuniune cu Hristos, care este capul Bisericii, este madular viu al Bisericii Sale, traieste cu Hristos, in Hristos si pentru Hristos. Pustnicii chiar daca sunt departe de biserica (cladire) si nu beneficiaza de Sfanta Liturghie, dar savarsesc Liturghie prin asceza pe care o practica si se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului, sunt madulare active ale Bisericii Sale, deci sunt in Biserica.

Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide? Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom enunta cateva canoane ale Bisericii Ortodoxe:

Canonul 12 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL SE JUDECA DE 12, PREZBITERUL DE 7, DIACONUL DE 4, (12 EPISCOPI SA-SI ALEAGA)): “Episcopul Felix zice: “Potrivit celor hotarate la Sinoadele din vechime, propun ca, daca vreun episcop( ceea ce sa nu se intample) ar cadea in vreo invinovatire si apar multe piedici incat nu se pot aduna mai multi, atunci pentru ca cel invinovatit sa nu ramana sub acuza, sa se audieze de 12 episcopi, iar prezbiterul de 6 episocopi si de al sau si diaconul de 3.” (Explicarea canonistului Ioan N. Floca: “Parintii stabilesc randuiala ca atunci cand nu se poate intruni sinodul episcopilor dintr-o mitropolie in frunte cu mitropolitul pentru a se institui in for de judecata, atunci sa se instituie un for extraordinar, si anume format din 12 episcopi pentru judecata episcopului, din 6 episcopi pentru judecata prezbiterului si din 3 episcopi pentru judecarea diaconului. In privinta prezbiterului si diaconului, acest for de judecata trebuie inteles numai ca for de recurs, in cazul in care cei condamnati de episcopi se declarau nemultumiti.)

Canonul 14 Sinodul Local Cartagina (PREOTUL SE JUDECA DE 5 EPISCOPI IAR DIACONUL DE 3): “Asijderea s-au hotarat ca din Tripolitania, din cauza saraciei provinciei, sa vina un episcop in delegatie si ca prezbiterul de acolo sa se judece de 5 episcopi, diaconul de 3, precum s-a spus mai sus, fireste sub presedentia episcopului lui propriu.”

Canonul 107 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL NU POATE JUDECA PRICINA SA): “Pe vremea preaslavitilor imparati, in anul al saptelea al lui Onoriu si in al treilea al lui Teodosiu, al Augustilor consuli, in a XVII a zi a calendelor lunii Iulie, in Cartagina, in al doilea despartamant al bisericii. S-a hotarat in acest sinod ca un episcop singur sa nu dea sentinta in afacerile judecatoresti proprii.” (Explicarea canonului: Se dispune ca un episcop nu poate sa dea sentinta intr-o chestiune de judecata care il priveste.)

In partea a doua a Canonului XV (I-II) Constantinopol se spune despre cei care intrerup pomenirea (comuniunea) cu ierarhul cazut in erezie: “[…] unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi.”

Concluzie: Din aceste canoane rezulta urmatoarele: 1). preotul ce intrerupe pomenirea ierarhului cazut in erezie nu poate fi supus certarii canonicesti; 2). judecarea preotului se face numai de ierarh, iar in cazul unui recurs doar de 6 ierarhi plus episcopul preotului care este judecat; 3). episcopul nu poate sa-si judece propria cauza –intreruperea pomenirii ierarhului fiind un litigiu intre preot si ierarh, deci ierarhul fiind parte in acest litigiu nu poate sa judece aceasta cauza. 4). nici un canon nu da dreptul ierarhului sa investeasca cu putere de judecata pe prezbiteri. Consistoriile disciplinare eparhiale sunt constiuite din 3 preoti, iar cele mitropolitane din 5-6 preoti. Acesti preoti fiind sub jurisdictia ierarhului aflat in litigiu in propria sa cauza, neputand sa-si osandeasca propriul episcop, indeplinesc interesele acestuia si sanctioneaza demersul canonic al preotului judecat. Trei preoti egali in har cu preotul judecat nu au puterea de a-l judeca pe acesta. Daca nu au puterea de a hirotoni (de a transmite harul preotiei prin punerea mainilor) nu pot avea nici puterea de a caterisi (de a retrage lucrarea harului preotiei)

Cel ce intrerupe pomenirea ierarhului mai este in comuniune cu acesta?

Canonul XV (I-II) Constantinopol spune foarte clar ca intreruperea pomenirii ierarhului reprezinta o despartire de comuniune cu acesta: “cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter sau episcop sau mitropolit ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intaii lor statatori si fac schisma si rup unitatatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade sau de Parinti fireste adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi. Caci ei nu au osandit pe episcop ci pe pseudoepiscopi si pe pseudoinvatatori si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinari.”

Canonistul Ioan N. Floca in talcuirea Canonului XV spune urmatoarele: “In cazul in care insa superiorul propovaduieste in public, in Biserica vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria de a se desparti imediat de acel superior.”

Daca preotul nu-si pomeneste ierarhul in cadrul Sfintei Liturghii la Sfanta Proscomidie, la ectenia mare, la ectenia intreita, la pomenirea care se face imediat dupa Axion, nu se impartaseste cu el, nu ia parte la Liturghiile unde acesta este pomenit este clar ca nu are comuniune liturgica (euharistica) cu acesta. Daca lipseste aceasta comuniune liturgica atunci ce comuniune poate avea preotul cu ierarhul pe care nu-l pomeneste? Niciuna!

Prin aceasta expunere poate am necajit pe unii credinciosi, nu am avut aceasta intentie si le cer iertare tuturor. Tot ceea ce m-a determinat sa alcatuiesc acest articol a fost incercarea de a lamuri unele neintelegeri. Pe tot cuprinsul acestei expuneri m-am sarguit sa ma situez intru totul pe fundamentul Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, urmand invataturile Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti.

Bibliografie

Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005
Rugaciunea in comun cu ereticii – Abordarea a practicii canonice a Bisericii, Pr. Anastasie Gotopoulos, editura Predania, 2013
Opere Vol. 1, Sfantul Marcu Evghenicul, Editura Pateres, 2009
Sfantul Maxim Marturisitorul – mediator intre Rasarit si Apus, Jean-Claude Larchet, Editura Doxologia, 2010
Sfintii Catacombelor Rusiei, Ivan Andreev, Bucuresti, 2015
Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Sfantul Iustin Popovici, Fundatia Iustin Parvu, Suceava, 2012

Duminica, 16 iulie, Pomenirea Sfintilor Parinti de la Sinodul IV Ecumenic

Ierom. Grigorie Sanda

[1] *‘catolic’ = sobornicesc (universal). Sintagma ‘ Biserica Catolica’ folosita de Sf. Maxim Marturisitorul in acest text face referire la Biserica Ortodoxa, pentru ca aceasta este soborniceasca(universala)- Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica .

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/lamuriri_la_intrebarile_unor_credinciosi_referitoare_la_situatia_actuala_a_bisericii/2017-07-17-455

Apelul părintelui Claudiu Buză, întru uimirea ecumeniștilor


BUCURIA COMUNIUNII ȘI A MĂRTURISIRII la Mănăstirea Antim din București, cu ocazia recursului preotului Claudiu Buză. La finalul procesului, Președintele Consistoriului Mitropolitan a sărutat mâna martorului principal, Gabriela Naghi.