Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Efectele … athonite ale ”părtășiei la erezie”. Partea a treia


Am primit azi pe mail:
”PARINTE CIPRIAN,

VA ADUCEM LA CUNOSTINTA CA NU MAI AVETI DREPTUL LA NICI O REZERVARE IN SCHITUL NOSTRU SI ACEASTA DIN MOTIVE FOARTE BINE STIUTE DE DUMNEAVOASTRA. ASA INCAT SUNTETI PE LISTA PERSOANELOR INTERZISE DE PATRIARHIE, VA RUGAM SA VA CAUTATI ALTA MANASTIRE DIN SFANTUL MUNTE, PENTRU GAZDUIRE.

DIN INCREDINTAREA PARINTELUI STARET SI A SINAXEI.

FR TEODOR.”

Am răspuns:
”Vă mulțumesc frumos pentru înștiințare.
Mă bucur că eu știu motivele, dar voi nu.
Slavă Maicii Domnului!
Voi veni să mă închin. Cu siguranță. Și des.
Până pică toți ereticii din patriarhie.
Pr. Ciprian”

Am primit al doilea mail:
VETI VENI DES DOAR CU ACCEPTUL NOSTRU BINEINTELES …. INSA PENTRU CAZARE NICI VORBA.
SAU POATE NICI PENTRU INCHINARE.

Și am răspuns:

Nu este nici o problemă.
Eu pot sa mă închin și în fața porții, frate Teodor. Și te las pe frăția ta să îi dai o sărutare Preacuratei. Iar eu mă voi ruga să redevii ortodox. Cu toată inima ți-o doresc.
Pr. Ciprian

Am mai primit și al treilea mail:

ASA SA FACETI , SA VA INCHINATI DE LA DISTANTA …. NU AVETI CE CAUTA IN ACEST LOC IN CARE SUNT ERETICI .. NICI VORBA .

DEPARTE DE ERETICI , MERGETI LA AI VOSTRI  CEI ORTODOCSI.

Și am răspuns:

”Facă-se voia Domnului!”

Măcar a recunoscut că ”în acest loc sunt eretici.” Doamne, dă-le pocăință!

În concluzie: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

pr. Ciprian Staicu

PS – Să nu lăsăm ”motivele” în ceață. Când am fost ultima oară la Schitul Prodromu lucrurile s-au petrecut așa: am cerut din timp diamonitirion, nu am primit nici un răspuns. Totuși, cu mila Maicii Domnului am ajuns chiar în ziua prăznuirii Icoanei Prodromița. Cu o seară înainte fusese priveghere mare, grecii nu i-au prea lăsat pe români să cânte, apoi la final Patriarhia Română – prin reprezentantul ei – a dăruit starețului Prodromu al Mănăstirii Marea Lavră și starețului Athanasie al Schitului Prodromu câte o cruce ca semn al – culmea – ”apărării credinței ortodoxe.” S-a cântat la mulți ani etc.

Noi am ajuns după-masa, după momentul ”festiv”, ne-am închinat, am primit cazare – mulțumim frumos – apoi m-am așezat într-un colț, în curte, în liniște. A venit un părinte – nu dau nume – și m-a luat deoparte și mi-a spus: Părinte Ciprian, aici ați venit pentru rugăciune, nu să faceți propagandă, deci vi se interzice să luați legătura cu cineva, să stați de vorbă cu cineva, ci aveți voie doar să vă rugați. Eu am răspuns: Amin.

Apoi m-am așezat cuminte pe o bancă, mi-am scos metaniile și mi-am văzut de ”canon.” Apoi au venit și s-au așezat lângă mine părintele Damaschin, părintele Efrem, mireni etc, în total am fost vreo 15 inși, din România, Anglia, Italia și Athos. A venit și părintele Paisie, care scrisese acea minunată epistolă de demascare a minciunilor din comunicatul Schitului. A fost tare frumos. Eu nu puteam fi nesimțit și să nu zic nimic.

Am stat de vorbă despre foarte multe subiecte duhovnicești, precum și despre cele arzătoare în prezent, ne-am zidit sufletește unii pe alții. Am stat, cu voia lui Dumnezeu, 6 ore. La ora 12 noaptea am cântat în șoaptă un Cuvine-se cu adevărat acolo în curte (a fost un moment sublim) și ne-am retras la odihnă. Dimineața am intrat în biserică, ne-am închinat, nu am stat deloc la slujba ecumeniștilor și am plecat cu pace mai departe.

Acestea au fost ”motivele.” Îi mulțumim Maicii Domnului pentru toată dragostea ei, precum și părinților din Schit pentru găzduire și ospitalitate.

Mai menționez cuvintele fratelui Teodor, cel care mi-a trimis azi corespondența și la care țin foarte mult.

A venit la mine și mi-a spus: părinte Ciprian, îmi vine să te iau în brațe și în același timp îmi vine să te bat. Și mă gândeam: iată, acum vorbește și omul – cu dragoste, și satana – din gând, cu ură. Cred că e cumplit să trăiești concomitent ambele stări. Apoi totuși a stat la masă cu noi, am mai povestit despre Creta, i-am spus câteva amănunte pe care nu avea de unde să le citească, a fost fain. Este un tânăr inteligent, o va scoate la capăt.

Frate Teodor, mă voi ruga cu lacrimi să ai mereu Pacea care este Hristos. Sărută-i părintelui Iulian dreapta sfințită din partea mea. Dacă se poate.

Cu drag, pr. Ciprian.

Să îl ajutăm pe pruncul acesta!

Să-l ajutăm pe Andrei, fiul Bogdan Grama

Detaliile despre suferința lui sunt în articolul respectiv de mai sus, iar modul de sprijinire financiară pentru operație este:

”Apelăm la bunăvoința celor care doresc binele micuțului nostru îngeraș și vă rugăm să DONAȚI pentru operația lui ANDREI GRAMA, în conturile deschise, pe numele tatălui:

GRAMA BOGDAN
BANCA TRANSILVANIA – CONT RON (LEI) – RO21BTRL04501201551384XX
BRD – Groupe Société Générale – CONT EURO – RO34BRDE445SV78026274450 Cod SWIFT: BRDEROBU

Vă mulțumim din cele 3 inimioare unite în dragoste veșnică!

DUMNEZEU să vă înmulțească darul înmiit, sănătate și mântuire

să vă dăruiască!

AMIN!

ÎNCOTRO? Împotriva ”părtășiei la erezie”. Partea a doua

Scurtă analiză teologică a câtorva expresii-afirmații din predica de acum câteva duminici a pr. Claudiu Buză, înregistrată audio de unii dintre cei prezenți:

1) Expresia ”părtășia la erezie” a produs nedumeriri în ultima vreme. Afirmația pr. Claudiu: ”dacă îi numim pe preoții ecumeniști eretici, acuzația se răsfrânge și asupra tuturor credincioșilor lor” este exagerată și lipsită de argumente.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”lupta noastră este aceasta: nu a omorî pe cei vii, ci a învia pe cei morți.” (conf. Epistolei către Focas, 2, în EPE (Elines Pateres tis Ekklisias – colecția Părinți Greci ai Bisericii) volumul 37, coloana 296 sau Migne 50, 701)

Adică noi trebuie să tragem semnalul de alarmă, nu să adoptăm o atitudine de așteptare interminabilă și păguboasă sufletește. În viața duhovnicească nu există stagnare, nici pauză, ci ori mergi spre Dumnezeu ori te îndepărtezi de El (în cazul de față, părtășia la erezie este deja o stare de contaminare clară, care duce pe nesimțite la moarte sufletească).

Arma adevărului este cuvântul; să nu fie unul acuzator, dar să fie trezvitor!

2) Afirmația că ”este schismă a spune despre celălalt că este eretic” nu poate fi acceptată, pentru că, potrivit Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, iată cum sunt definite erezia și schisma:
a) ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;

b) ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)

Deci îngrădirea de erezie, a spune celuilalt (ecumenistului) că este în erezie nu este schismă (a se vedea și cele afirmate la Sinaxa Națională de la Botoșani, 18 iunie 2017)

3) Afirmația ”una este părtășia la erezie și alta este erezia în sine; cine nu este de acord cu această distincție are duh de schismă” este combătută cu argumentul: în scrierile patristice nu există, nu este menționată, analizată vreo stare de mijloc între eretic și ortodox, între adevăr și minciună, așa cum, potrivit unui exemplu dat de Gheron Hariton Athonitul, o femeie nu poate fi însărcinată doar pe jumătate: ori este însărcinată, ori nu.

Ar fi bine ca expresia ”părtășie la erezie” (în sensul că ar fi ceva nevinovat și necondamnabil) să fie înlocuită cu ”complicitate și promovare a ereziei.”
Cât de complici sunt unii și cât de naivi sunt alții rămâne la mila lui Dumnezeu, să îi și să ne lumineze pe toți.

Cu toții putem greși. Chiar greșim. Și uneori nici nu ne dăm seama, ba poate chiar credem că suntem pe drumul cel bun. Însă adevărul trebuie spus curat, simplu, întreg. Adevărul este Hristos.

Dacă eu voi spune ceva neortodox, VĂ ROG, cu argumentele necesare, să mă ajutați să mă îndrept, pentru ca nimeni să nu fie tras astfel în vreo înșelare.

 

Cu respect,

pr. Ciprian Staicu

 

Va urma

NU vaccinurilor ! Jos cu trădătorii și masonii din fruntea țării!

Update:

Așa arată picioarele Mariei, cu bubele care îi apar de la anumite alimente, mai ales ciocolata. Efecte ale vaccinurilor (după aproape 8 ani de la ultimul vaccin).

De urmărit acest material și de salvat în calculator, înainte de a fi … șters de păpușarii internetului.


Iar din partea familiei Staicu această mărturie:

 

De ce am ales să nu ne mai vaccinăm fetița

 

Mă numesc Ioana-Alina Staicu și sunt mama unui copil mult așteptat, Maria, venit în lume în urma multor rugăciuni, după 7 ani de căsnicie, ca dar al Maicii Domnului și profețită de Sfântul Ilie Lăcătușu. Maria s-a născut în Grecia, în anul 2007, unde locuiam împreună cu soțul meu, părintele Ciprian-Ioan Staicu.

Ca orice părinți de bună credință, neștiind nimic despre substanțele nocive din vaccinuri sau despre efectele adverse ce pot apărea în urma vaccinării, am vaccinat-o pe Maria, urmând cu strictețe grila de vaccinare dictată de medicul de familie.

Totul părea a fi în regulă. Nici o problemă, nici o reacție adversă până la vaccinul din 6.05.2009, când Maria avea 2 ani și 3 luni.

Chiar în ziua vaccinării am primit din țară, de la o prietenă al cărui soț este medic, primele articole despre substanțele nocive din vaccinuri. Cu toate că părintele Ciprian a spus imediat ce a citit articolele că nu mai vrea să facem nici un vaccin Mariei, mărturisesc că prima mea reacție a fost de refuz. Mi-am spus: ”cum să-mi las copilul neprotejat?” Pentru că părintele era de neclintit în privința vaccinării, mă gândeam să nu-i spun nimic și să merg pe ascuns să-i fac fetiței următorul vaccin.

Dar Dumnezeu, Care ne iubește, ne și smerește. După doar câteva zile de la vaccin Maria a făcut o alergie. Pe corp au început să-i apară niște bubițe. Acestea o mâncau și ea, sărăcuța, se scărpina. M-am prezentat la doctor, care mi-a spus că poate fi o reacție adversă a vaccinului, dar că nu e sigur. Mi-a dat un sirop și o cremă. Zilele treceau, dar apăreau tot mai multe bubițe. Maria a ajuns să fie plină de bubițe din cap până-n picioare. Îmi pare rău că, din păcate, atunci, nu am m-am gândit să-i fac o poză.

Am luat un vaccin și am întrebat-o pe farmacistă ce conține. Ea ne-a răspuns: ”Ce scrie pe prospect.” Același răspuns l-am primit și de la medic. Ne-am dus cu vaccinul la o cunoștință care avea un laborator și am rugat-o să facă o analiză vaccinului. S-a uitat la noi, ne-a zâmbit și ne-a spus: ”Dacă fac analiza și fac public rezultatul, mâine îmi vor închide laboratorul. Îmi pare rău, dar nu pot face analiza vaccinului!”

Ca și cum bubițele de pe corp nu ar fi fost de ajuns, a apărut intoleranța la diferite alimente. Atunci a început de fapt adevăratul calvar. Nu mai știam ce să-i dăm de mâncare. I-am făcut diverse analize care ne arătau intoleranță la lapte, pâine, ou, carne de pui, roșii etc. O perioadă i-am dat doar legume fierte, dar erupția continua.

Venind în țară, ne-am dus la Cluj la o renumită doamnă doctor alergolog, care văzând-o pe Maria, înainte să-i facă analizele, ne-a spus: ”E de la vaccinuri!” Apoi a confirmat și ea intoleranța la alimentele pe care deja le știam, dar și la altele.

Aproape patru ani ne-am luptat cu diferite intoleranțe în alimentație. Dar Bunul Dumnezeu ne-a trimis o mângâiere printr-o cunoștință, pe care o cheamă tot Maria, căreia îi mulțumim și pe această cale. M-a sfătuit să-i dau ulei de pește. I-am dat în timp trei cutii a câte 90 de tablete. Starea Mariei s-a ameliorat simțitor.

Tot cam în aceeași perioadă a văzut-o pe Maria și un medic de la Chișinău care în urma analizelor mi-a spus că aceasta are o intoxicație puternică și i-a prescris un tratament pe bază de corali.

Acum Maria e relativ bine. Spun bine, refuzând să mă gândesc la  cicatricile care și acum le are pe picioare. Cu toate că are 10 ani și 6 luni, îi mai apar din când în când bubițe. Chiar săptămâna aceasta a avut o erupție. Știe că nu are voie unele alimente, dar nu se poate abține, mai ales de la ciocolată. De cele mai multe ori se scarpină în somn, iar urticaria se transformă în bube pe care le rupe mereu.

Nu vreau să-mi amintesc de tot chinul îndurat în primul rând de ea în toți acești ani, de suferința ei, dar și a noastră văzându-ne copilul suferind și neputându-l ajuta.

Cunoaștem două cazuri de copii care până la vaccinul de un an și ceva erau perfect sănătoși, iar apoi au început să aibă mari probleme, fiind în cele din urmă diagnosticați cu autism, iar o fetiță a unui coleg de seminar de-al părintelui Ciprian a rămas ca o legumă după vaccinul de la 6 luni. Noi îi mulțumim  lui Dumnezeu că a fost doar atât. Suntem conștienți că putea fi și mai rău.

Privesc cu milă la părinții care susțin cu tărie vaccinarea propriilor copii și mă întreb oare dacă ar fi trecut prin ce am trecut noi alături de copil sau alții ai căror copii au suferit mai mult decât al nostru, ar mai susține vaccinarea obligatorie?!

Noi, cei care ne opunem vaccinării pentru că ne apărăm copiii, suntem priviți ca niște inculți. Nu suntem, fraților, inculți, ci doar părinții care nu vor să-și mai vadă copiii suferind.

Prof. Ioana-Alina Staicu

Scrisoare deschisă către părinții aghioriți lavrioți eretici, urmași ai monahilor lavrioți apostați din vremea patriarhului eretic Vekkos

Scrisoare deschisă către părinții aghioriți lavrioți eretici, urmași ai monahilor lavrioți apostați din vremea patriarhului eretic Vekkos

de Gheron Sava, monah lavriot ortodox

 

”Cel care este prigonit, din pricina credinței lor sănătoase, de către cei care se pare că sunt de aceeași credință cu el, va avea o cunună mai mare decât cel care este martirizat de un idolatru.” (Sfântul Iosif, patriarhul Constantinopolului)

 

Mai întâi de toate, noi Îi mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne învrednicește să ne mărturisim credința în fața oamenilor și chiar să fim prigoniți și surghiuniți pentru ea. Și de aceea le mulțumim părinților lavrioți (din Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte Athos – n.trad.) căci, cu toate că se dovedesc a fi ei înșiși trădători ai lui Hristos și străini față de El, ne fac pe noi, nevrednicii și păcătoșii, să fim mărturisitori, prin prigoana pe care o exercită împotriva noastră.

Mulți vor considera această scrisoare ca una dură și extremă. Și totuși, ea a fost scrisă întru adevăr și cu dragoste, pentru că atunci când boala este în etapa ei finală, atunci bisturiul trebuie să taie până la os, poate că așa se va recăpăta vindecarea dorită. Cu toate că cred că dragii mei părinți lavrioți – în toate celelalte chestiuni – deja au murit în cele referitoare la credință și ”că este mai lesne odgonului să intre prin urechile acului decât să intre un lavriot în Împărăția lui Dumnezeu” (vezi Μarcu 10, 25), totuși, cine știe, și astăzi se mai întâmplă minuni.

Părinții Sfintei Mănăstiri Marea Lavră au depășit orice măsură, luând poziția de prigonitori ai părinților care duc lupta cea bună pentru credința noastră apostolică și moștenită de la Sfinții Părinți și în felul acesta ei au devenit renegați ai Ortodoxiei și trădători ai lui Hristos.

Ei susțin, deja pe față, că patriarhul Bartolomeu este un om ”sfânt”, că noi nu putem să ajungem nici la degetul lui mic, că cel care este împotriva lui și a ceea ce face el, ascultă de satana și este în afara Bisericii și nu se poate mântui!!!

Bieți părinți lavrioți, nu ați citit oare niciodată că ”cel care strică credința printr-o rea învățătură, va fi aruncat ca un spurcat în focul cel nestins alături de cel care îl ascultă?” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G, volumul 5, coloana 657)

Nu înțelegeți că atentați la tradiția Apostolilor urmând și pomenind pe Bartolomeu Arhondonis, masonul, ereticul și antihristul vrăjmaș al lui Hristos și, prin urmare, vă lepădați de Domnului Însuși? Nefericiților, nu ați citit niciodată în Evanghelie cuvintele Mântuitorului care ne spune: ”Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16)?

Nu ați citit niciodată în viețile sfinților că TOȚI, ABSOLUT TOȚI întrerupeau comuniunea, chiar și cu ereticii încă nejudecați?

Nu cunoașteți că ”cel care vrea să se mântuiască, mai înainte de toate trebuie să păstreze în el credința cea sobornicească, iar cel care nu o va păstra sănătoasă și neîntinată va fi fără îndoială osândit în veacul cel viitor” (Sfântul Athanasie cel Mare)? Nu înțelegeți încotro vă îndreptați și spre ce îi călăuziți și pe cei care vă urmează, adică în iadul lavrioților celor blestemați (afurisiți)?

Oare nu ați fost atenți atunci când citeam sinaxarul celor 26 de Cuvioși Mucenici de la Mănăstirea Zografu, care au fost anunțați de către Cuviosul Gavriil de venirea împăratului eretic filo-unionist, în urma visului în care a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus următoarele: ”Mergi degrabă la mănăstire, anunță-i pe frați și pe stareț că se apropie vrăjmașii mei și ai Fiului meu. Așadar, cei care sunt slabi cu cugetul, să se ascundă și să aștepte cu răbdare până va trece ispita. Iar cei care își doresc să dobândească acum cununi martirice, să rămână în mănăstire.” Iar acum, când avem cu patriarhul Bartolomeu o situație mai gravă decât cea din timpul patriarhului Vekkos, voi vă alăturați acestui vrăjmaș al Maicii Domnului. Și ați fi vrut să vă urmăm și noi atunci când mi-ați scris să reîncep pomenirea ”cinstitului nume al Preafericitului Patriarh” care luptă atât de mult pentru credința noastră ortodoxă!!!

Și acum îndrăzniți să îl prigoniți pe Gheron Evstratie ieromonahul, la măsura căruia cu adevărat nu puteți să ajungeți nici până la degetul lui mic, pentru că a îndrăznit și a mărturisit adevărul, întrerupând pomenirea  antihristului Bartolomeu? Voi îl prigoniți și îl alungați din mănăstire, după 50 de ani de slujire neîntreruptă și neobosită și de viață fără cusur, în situația în care există oameni în mănăstire care fac de rușine Evanghelia prin viața lor? (Pune, Doamne, strajă gurii mele!)

Urmându-i pe Sfinții Părinți, Gheron Evstratie a întrerupt pomenirea pentru că ”tot cel care vorbește împotriva celor poruncite, chiar dacă ar face ceva de valoare sau ar posti sau ar trăi în chip neprihănit sau ar face minuni sau ar profeți, să îți fie ție ca un lup în piele de oaie care vrea cu ură nimicirea oilor.” (Sfântul Ignatie Teoforul, în P.G., volumul 5, coloana 912). Însă voi vă preferați locurile voastre, mulțumindu-vă cu capul vostru, Bartolomeu Arhondonis, nu cu Hristos, câștigându-vă un loc în iad cu ceilalți eretici și cu prietenii voștri, monahii lavrioți apostați cei blestemați, din vremea patriarhului Vekkos.

Voi ne prigoniți pe noi toți care urmăm tradițiile și poruncile Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu, spunând că noi creăm schismă și că ne scoatem pe noi înșine în afara Bisericii, că nu avem taine valide, astfel voi blasfemiind împotriva Sfântului Duh, numai și numai pentru faptul că am întrerupt comuniunea cu ereticii și nu îi urmăm în căderea ereziei. Noi, turma cea săracă și mică, preferăm să urmăm Sfânta Tradiție cea continuă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, fiind astfel următori ai Sfinților Părinți.

Praznicele și donațiile evreo-masonilor nu v-au lăsat timp să citiți că: ”Cel care tace la vreme de necredință este vinovat pentru sângele celor care păcătuiesc” (Sfântul Vasile cel Mare, în P.G., volumul 31, coloana 1257) și că: ”Pe cel care se preface că mărturisește credința dreaptă, însă este în comuniune bisericească cu cei cu cuget eretic (cu cei care se împărtășesc și se roagă împreună cu ereticii, așa cum sunt ecumeniștii astăzi), să îl sfătuiești să se țină la distanță de o astfel de obișnuință a comuniunii; iar dacă o va înceta, să îți fie ție ca un frate; dacă însă insistă să discute în contradictoriu (noi nu avem un asemenea obicei), atunci să te îndepărtezi de el (și să îl ajute mila Domnului și să îi dea pocăință)(în Ε.P.Ε. – Ellines Pateres tis Ekklisias, volumul 12, 400, 31).

Vă dovediți a fi potrivnici sfinților, fiindcă nu numai că nu primiți învățăturile Sfinților, însă săvârșiți și cele opuse față de aceștia. Astfel, în vreme ce Sfântul Ioan Gură de Aur ne spună că ”cei care se împărtășesc (se află în comuniune) cu ereticii sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu” (în P.G., volumul 99, coloana 1048), voi însă îl pomeniți pe Bartolomeu, ca unul care cică drept învață cuvântul adevărului. Părinților, să fim serioși, a existat vreodată un om care să rostească atâtea și atâtea blasfemii precum Bartolomeu? În afara faptului că aceste blasfemii sunt cunoscute de toți, eu am depus un memoriu care le cuprinde și în actele mănăstirii Marea Lavră când eram în conducerea acesteia.

Cu toate că Sfântul Simeon Noul Teolog ne dă următoarea poruncă: ”pe nici un cleric a cărui credință, ale cărui cuvinte și fapte nu sunt în acord cu învățăturile Sfinților Părinți să nu îl primim în casa noastră, ci să ne dezgustăm de el și să îl urăm ca pe un demon, chiar dacă ar învia morți și ar face mii de minuni” (în Cuvântul al VI-lea), voi îi primiți pe ereticii ecumeniști ca pe părinții și ierarhii voștri. Așa să fie! Însă să știți că în felul acesta voi vă închinați satanei.

Sfântul Grigorie Palama, care a fost și lavriot, ne spune: ”Cei care sunt ai Bisericii lui Hristos, sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt nici ai Bisericii lui Hristos” (Opere, volumul al II-lea, p. 627), ”căci creștinismul nu se definește prin anumite persoane, ci prin adevăr și exactitatea credinței pe care noi să o urmăm” (ibidem). Voi dezonorați amintirea lui crezând că îl cinstiți, făcând exact cele opuse față de ceea ce el ne învață.

Noi ”ne împărtășim cu cei pe care îi pomenim și îi pomenim pe cei cu care noi ne împărtășim  (Sfântul Dositei, patriarhul Ierusalimului). Căci ”ereticii au naufragiat cu totul în cele referitoare la credință și s-au înecat în gândurile lor, căci comuniunea ereziei i-a surpat cu totul” (Sfântul Teodor Studitul, în P.G. volumul 99, coloana 1116A). Pentru noi ”lipsa exterioară de comuniune ne apără de înstrăinarea interioară”  (Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolisului, Despre relația cu ereticii, Editura Panagopoulos).

Am folosit Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare și Canonul 31 Apostolic, însă mă îndoiesc că știți măcar că există astfel de canoane. Nu îndrăznesc să vă vorbesc teologic, pentru că singurul lucru pe care știți să îl faceți este să vociferați, să blestemați și să calomniați. Acest lucru l-ați învățat o viață întreagă, în mănăstirea Marea Lavră.

Cele de mai sus le fac cunoscute public, ca să nu poată nimeni să mă acuze de minciună, căci puteți foarte bine să le infirmați. Dacă veți încerca însă să o faceți, vă așteaptă o mare surpriză. Nu o spunem care este, căci atunci încetează a mai fi surpriză.

Știu că spuneți că voi dețineți adevărul și că vă aflați în Biserică și nu sunteți înșelați și că toți ceilalți sunt înșelați în afară de voi. Să știți că vi se potrivesc întru totul cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: ”Devreme ce tu zici: sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic n-am nevoie! Și pentru că nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns și sărac și orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc ca să te îmbogățești și veșminte albe ca să te îmbraci și să nu se dea pe față rușinea goliciunii tale și alifie ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsă 3, 17-18).

Domnul Hristos știe că mă rog în fiecare zi pentru deșteptarea și pentru întoarcerea voastră la credința noastră ortodoxă. Însă dacă în pofida nădejdii pe care o am, veți urma calea pe care ați ales-o, vă sfătuiesc să vă faceți rost de o donație evreiasco-masonică pentru lărgirea peșterii în care au fost puși cei afurisiți (blestemați), apostații din vremea patriarhului filo-latin Vekkos, pentru că nu cred că peștera vă va încăpea pe voi toți.

Cu mărturisire adevărată și sinceră,

Gheron Sava, monah lavriot ortodox

 

Sursa – https://katanixis.blogspot.ro/2017/08/blog-post_32.html?m=1

 

Comentariul meu:

Gheron Sava îi numește deja eretici pe călugării lavrioți, deși nu au fost condamnați de nici un sinod. Iar el semnează – monah ortodox. Înțelegem că nu este nevoie de o condamnare sinodală pentru ca cineva să poată fi numit eretic. Un om este clar eretic din momentul în care își expune altora noua lui învățătură. Condamnarea sinodală vine să pecetluiască prin condamnare lipsa de pocăință a ereticului.

În ultimele săptămâni, datorită unei lipse de suficientă și aprofundată lectură și înțelegere patristică, au apărut unele idei lipsite de fundament ortodox, care au produs tulburare în rândul românilor ortodocși. Unii preferă o acrivie iconomică; de fapt este o jumătate de măsură, care nu are ce căuta în lupta cu erezia.

Ideea nepatristică în discuție, care se potrivește cu subiectul acestei scrisori aghioritice ortodoxe, este expresia: ”părtășia la erezie”, care nu ar fi – conform unora – ceva condamnabil, ci ceva intermediar între Ortodoxie și erezie.

Care este adevărul teologic? Pe scurt (va urma în curând un studiu complet patristic referitor la această temă) iată cum stau lucrurile:

1) O afirmație precum: ”dacă îi numim pe preoții ecumeniști eretici, când ei sunt numai părtași la erezie, acuzația se răsfrânge și asupra tuturor credincioșilor lor” – este exagerată și lipsită de argumente.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”lupta noastră este aceasta: nu a omorî pe cei vii, ci a învia pe cei morți.” (conf. Epistolei către Focas, 2, în EPE (Elines Pateres tis Ekklisias – colecția Părinți Greci ai Bisericii) volumul 37, coloana 296 sau Migne 50, 701) Adică trebuie să tragem semnalul de alarmă, nu să adoptăm o atitudine de așteptare interminabilă și păguboasă sufletește. În viața duhovnicească nu există stagnare, nici vreo pauză, ci ori mergi spre Dumnezeu ori te îndepărtezi de El (în cazul de față, părtășia la erezie este deja o stare de contaminare clară, care duce pe nesimțite la moarte sufletească). Și să nu uităm că ”nimic necurat nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu.”

2) Afirmația că ”este schismă a spune despre celălalt că este eretic”  nu poate fi acceptată, pentru că, potrivit Canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare, iată cum sunt definite erezia și schisma:

  1. ”în eresuri sunt cei cu totul lepădați și care după credința însăși sunt înstrăinați”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”eretici se numesc aceia care a cărora osebirea (deosebirea) este îndată și de-a dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu, adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori”;
  2. ”în schisme sunt cei care pentru oarecare cauze bisericești (administrative – n.n.) și întrebări putincioase de a se vindeca (cu putință de rezolvat – n.n.) s-au trecut între cei despărțiți”; iar în tâlcuirea Canonului se spune: ”schismatici se numesc acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptat.” (conf. Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Editura Credința strămoșească, 2017, p. 692 și p. 694)

Deci îngrădirea de erezie, a spune celuilalt (ecumenistului) că este în erezie nu este schismă (a se vedea și cele afirmate la Sinaxa Națională de la Botoșani, 18 iunie 2017)

3) Afirmația ”una este părtășia la erezie și alta este erezia în sine; cine nu este de acord cu această distincție are duh de schismă” este combătută cu argumentul: în scrierile patristice nu există o stare de mijloc între eretic și ortodox, așa cum, potrivit unui exemplu dat de Gheron Hariton Athonitul, o femeie nu poate fi însărcinată doar pe jumătate: ori este însărcinată, ori nu.

Expresia ”părtășie la erezie” (în sensul că ar fi ceva nevinovat și necondamnabil) ar fi bine să fie înlocuită cu ”complicitate și promovare a ereziei.” Altfel ajungem la un cripto-ecumenism, adică la un compromis cu erezia, care va fi fatal pentru mântuirea noastră.

traducere din limba greacă și comentariu de

pr. Ciprian Staicu