Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Serviciile secrete, adunarea sinodală din Creta și interesele Rusiei în România

spionaj

Au apărut și s-au intensificat niște zvonuri că opoziţia faţă de sinodul din Creta ar fi dirijată de „agenturi străine” care au rolul de a destabiliza Biserica, că cei ce se împotrivesc sinodului ar fi în slujba unor „interese anarhiste” etc. Personal nu mă simt în această „haina” sau „mască” şi sunt convins că nici alţii care şi-au exprimat opinia despre acest controversat sinod. Culmea ironiei e că nici unul dintre cei care fac astfel de afirmaţii nu au reuşit să aducă nici cea mai mică dovadă prin care să-şi justifice aberaţiile.
Acest gen de afirmaţii seamănă foarte mult cu diversiunile agenţilor PCR care pe cei ce se împotriveau politicii de partid îi numeau „duşmani ai poporului”, „spioni” sau „informatori străini”. Aşa au fost catalogaţi martirii din inchisorile comuniste de către securişti şi nu trebuie să ne mire. La fel nu trebuie să ne mire nici faptul că euro-ortodocşii, care azi susţin ecumenismul, recurg la metodele clasice deja ştiute. De ce? Tocmai pentru că alte „argumente” nu pot avea.
În ce priveşte aşa-zisele „agenturi ruseşti” care ar încerca destabilizarea României prin Biserică, aş putea spune cu toată convingerea că nici o astfel de „agentură” nu i-a obligat pe reprezentanţii delegaţiei României să semneze în Creta, iar dacă aceste semnături nu ar fi existat, nu mai era nevoie de vreo opoziţie. Să înţelegem că după logica euro-ortodocşilor ecumenişti de genul lui Iulian Capsali (sau ale altor minţi luminate asemănătoare), că „agenţii străini” au aşteptat să semneze ai noştri în Creta ca mai apoi să îşi pună planul în aplicare. Auziţi, fraţilor, câtă strategie la „extremiştii” ăştia! Auziţi voi de „agenturi străine”, de „forţe oculte” care se opun ereziei ecumeniste, de para şi mega organizaţii ale „schismaticilor” de la noi etc. Toate acestea dau impresia unor conspiraţii pe care euro-ecumeniştii noştri le „desconspiră”, fără a avea nici măcar cel mai mic argument credibil.
Realitatea e că cei care se împotrivesc sinodului tâlhăresc din Creta o fac din convingere lăuntrică şi nu din interese conspirative, aşa cum încearcă unii să ne inducă. Părintele Elefterie de la Roman e un om cu o înaltă trăire duhovnicească, nu are maşină de lux şi nici vilă cu etaj, nici nu candidează pentru vreun rang sau funcţie de stat sau în structura bisericească. E un simplu preot pe al cărui chip se citeşte blândeţe şi smerenie, motiv pentru care este foarte iubit de credincioşi în zona unde vieţuieşte. Părintele Antim de la Bistriţa e în aceeaşi situaţie. Nici sfinţia sa nu are limuzină sau haine de firmă. Duce o viaţă simplă şi se dăruieşte slujirii lui Hristos căruia i-a dedicat viaţa. Astfel de exemple ar putea continua. Dacă studiem bine modul de viaţă a celor care au luat atitudine împotriva ereziei decretate în Creta observăm că aceştia sunt oameni cu o viaţă duhovnicească, oameni care se sacrifică pentru Hristos chiar cu preţul unor repercusiuni la care se aşteaptă în orice moment. În mare parte aceste repercusiuni au început. Sunt conştienţi că odată intraţi în această luptă vor sfârşi denigraţi, marginalizaţi şi excomunicaţi. Dar ei au chipurile senine, pentru că au conştiinţa împăcată cu ceea ce fac, sunt conştienţi de calea pe care şi-au asumat-o. Ce alt argument mai doriţi domnilor euro-ortodocşi? Trăirea lăuntrică a unor oameni care nu se limitează la cele pământeşti este caracteristică unor „spioni” sau „agenţi” ai unor conspiraţii de orice fel (fie ele ruseşti sau americane)? Cu siguranţă NU.
Pe toţi acei pe care voi îi consideraţi „agenţi” sau conspiratori, noi îi considerăm a fi eroi. Ei au avut tăria de caracter să nu se gândească la pierderea confortului sau la faptul că vor fi discreditaţi, pentru că nu caută nici un trai bun şi nici slava lumii. Ei îl caută doar pe Hristos, şi de aceea şi-au pus în gând să se lipsească de toate pentru a-L urma.

Ieromonah Eftimie Mitra
Preot Ciprian-Ioan Staicu

Adevărul despre artele marţiale. O perspectivă ortodoxă

dimitriadou-maria-adevarul-despre-artele-mar-iale-o-perspectiva-ortodoxa-14945

Slavă lui Dumnezeu, mai vine și câte o veste bună. A apărut această carte, la care am trudit aproape un an, traducând-o din limba neogreacă, și care aduce lumină ortodoxă asupra acestui subiect atât de seducător, dar și de înșelător. O recomand cu toată căldura, mai ales celor care au ispita de a-și trimite copiii spre practicarea acestor ”arte”, adică în esență a-i rupe de Hristos, chiar și fără voia lor, atât a părinților, cât și a copiilor lor.

Prezentarea de pe site-ul editurii Sophia este foarte grăitoare în acest sens:

http://www.librariasophia.ro/carti-Adev%C4%83rul-despre-artele-mar%C5%A3iale-O-perspectiv%C4%83-ortodox%C4%83-Dimitriadou-Maria-so-14945.html

Cu respect, pr. Ciprian Staicu

Scrisoarea Nr. 20 – Nu recunosc Adunarea din Creta (Bulgarii nu dau nici anafură românilor ortodocși aflați în concediu în țara vecină, pentru că ierarhii români au semnat trădarea Ortodoxiei în Creta)

70750_anafura2
Mărturie despre o ”neîntâmplare” petrecută în urmă cu trei săptămâni într-o biserică ortodoxă din Bulgaria

Anul acesta, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, am întâmpinat-o într-o biserică din Nesebar, pe litoralul sudic al Bulgariei. Aşteptam cu bucurie să participăm la Sf. Liturghie, cu atât mai mult cu cât slujba urma să fie oficiată de un părinte care nu avea „nici o problemă” legată de pseudo-sinodul din Creta din vara acestui an, având în vedere că Biserica bulgară nu a participat la acest nefericit eveniment. Eram un grup format din trei români.
La sfârşitul Sf. Liturghii credincioşii s-au aşezat la rând pentru a săruta Sf. Cruce şi a primi anafura din mâna părintelui. Ne-am aşezat şi noi la rând. Când am ajuns în faţa părintelui, mi-a dat să sărut crucea şi m-a întrebat de unde sunt. Comunicarea avea loc în limba engleză. I-am răspuns că sunt din România. Am fost întrebat dacă îl am ca patriarh pe P.F. Daniel, şi am răspuns că da.

Așteptam ca părintele să-mi pună în mână anafura, cum văzusem că au primit cei de dinaintea mea. În urma răspunsului pe care l-am dat, părintele a refuzat să-mi dea anafură şi mi-a spus să merg în biserică, în aşa fel încât să poată veni să sărute crucea şi să primească anafură şi ceilalţi credincioşi care stăteau la rând.

M-am dat puţin la o parte, cât să poată trece ceilalţi credincioşi, dar nu am plecat de lângă părintele. Am intuit faptul că refuză să-mi dea anafură datorită faptului că B.O.R. a participat la Adunarea din Creta. I-am spus că nu sunt de acord cu cele hotărâte în Creta, ştiind faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară nu participase la „sinaxa lărgită a întîistătătorilor din Creta”.

Părintele îmi cerea cu insistenţă să plec, refuzând în continuare să-mi dea anafură. Refuzam să plec, încercând să-i explic faptul că sunt de acord cu gestul pe care-l făcea (acela de a nu-mi da anafură, considerând că nu sunt vrednic să o primesc, datorită semnării documentelor apostate din Creta de către delegaţia B.O.R.), dar că eu personal nu fac parte din categoria celor care acceptă ereziile semnate în Creta.
Văzând că nu plec, părintele a început să se scuze, spunându-mi că nu știe foarte bine limba engleză. Nici eu nu sunt un bun cunoscător al acestei limbi. În felul acesta, îmi sugera, în mod politicos, că ar fi mai bine să plec. Mi-au venit în minte numele celor doi drept-mărturisitori din Biserica Greciei, care prin dialogul purtat cu înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Bulgare, au determinat neparticiparea Bisericii Ortodoxe Bulgare la pseudo-sinodul din Creta: Pr. Prof. Theodoros Zisis și Prof. Dimitrios Tselenghidis. Am pomenit, de asemenea, numele ÎPS Hieroteos Vlachos. Deși am folosit numele acestor mărturisitori ai dreptei credințe, părintele rămânea ferm pe poziția sa.

Am plecat de lângă părintele cu gândul de a reveni după ce se vor fi închinat toți credincioșii. M-am dus la soția mea și la nașa acesteia (ele fiind celelalte două persoane din grupul nostru), care stăteau la rând și le-am relatat cele petrecute. Au fost surprinse de cele întâmplate, mă văzuseră că am stat mai mult de vorbă cu părintele, neînțelegând ce se petrece. Când au ajuns, la rândul lor, în fața părintelui, au avut parte de același ”tratament”.
După ce a sărutat Sf. Cruce și ultimul credincios aflat la rând, m-am dus cu soția mea la părintele. M-a întrebat cine este episcopul meu. Neavând să-i dau nici un nume al vreunui episcop din B.O.R. cu care să pot argumenta poziția mea de dezavuare a documentelor apostate semnate în Creta, i-am spus numele ÎPS Longhin, precizând că este din Moldova și că sunt de acord cu poziția publică manifestată de acest episcop mărturisitor al credinței noastre.

Părintele mi-a spus că ÎPS Longhin este din Ucraina. Eu am confirmat acest lucru. Părintele a pronunțat numele ÎPS Serafim de Pireu și a spus că acesta este un ”mare bărbat”. I-am spus cu bucurie părintelui că și noi avem aceeași părere despre ÎPS Serafim, sperând că dacă ”vorbim aceeași limbă”, dăm aceeași mărturie, se vor risipi suspiciunile cu privire la părtășia noastră cu cei ce au semnat hotărârile din Creta. Nu a fost așa. Ne-a spus că refuză să ne dea anafură pentru că acest lucru i-a fost spus de către mitropolitul său.
Ne-a întrebat când urmează să plecăm spre casă și i-am spus că duminică. Ne-a invitat la Sf. Liturghie și ne-a promis că îl va suna pe mitropolitul lui, urmând să ne spună mai multe despre situația creată, după Liturghia de duminică.

Am înțeles că suntem ”puși la colț” pentru o mărturie pe care noi nu am dat-o și nu o dăm, dar au dat-o ierarhii noștri prin semnăturile din Creta.

Am plecat cu bucurie în suflet. Da, cu bucurie, pentru că ”tratamentul” ce ne-a fost administrat venea să confirme atitudinea drept-mărturisitoare a preoților, monahilor, monahiilor și mirenilor de la noi, care cu dragoste de Dumnezeu și cu curaj au afirmat în mod public că nu se fac părtași ereziilor semnate de ierarhii noștri în Creta.

Duminică dimineața (11.09.2016) ne aflam din nou în aceeași biserică. Urma să participăm la Sfânta Liturghie și apoi să plecăm spre țară. Încă de la utrenie, când a ieșit să cădească, părintele ne-a văzut în biserică și ne-a dat de înțeles că ne-a văzut.

Înainte de a împărtăși credincioșii, părintele a ținut un scurt cuvânt de cateheză. Avea un ton foarte categoric. Afirmațiile sale erau confirmate de credincioși. A spus că doar ortodocșii se pot împărtăși și că nu se cuvine să primească anafură: catolicii, protestanții, ecumeniștii, ereticii și rascolnicii (membrii unei secte din Rusia).

Deși a vorbit în limba bulgară, noi, cei trei români care fusesem și la Liturghia din 8.09.2016 (de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului), am înțeles cele spuse de părinte în același fel (am vorbit după plecarea din biserică, și fiecare dintre noi a confirmat celorlalți doi acest lucru). Am înțeles, de asemenea, că acesta este cuvântul transmis părintelui de către mitropolitul său, în urma telefonului pe care ne promisese că îl va da mitropolitului.

Acum lucrurile erau cât se poate de clare! Ne așteptam ca la sfârșitul Liturghiei să ni se dea din nou să sărutăm crucea și să fim din nou ”puși la colț”, adică să nu ni se dea anafură. Părintele nu a împărtășit o fetiță de vreo 5-6- ani, după ce în prealabil avusese un dialog cu mama fetiței, iar pe o femeie îmbrăcată necuviincios a trimis-o să-și pună o ”fustă” (un material textil în jurul mijlocului, pentru că era în pantaloni scurți) și batic pe cap, după care a împărtășit-o.

Considerând că am primit răspunsul așteptat, am hotărât să merg să sărut crucea după ultimul credincios din biserică, intenționând să-i spun părintelui că pentru mine Biserica este doar Una, cea Ortodoxă, că restul sunt erezii și că mă încred în faptul că Domnul nostru Iisus Hristos-Dumnezeu vede în inimile noastre. În timp ce așteptam să treacă spre a săruta Sf. Cruce ceilalți credincioși, am observat că părintele a refuzat să-i dea anafură unui tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani. Am sesizat surprinderea tânărului și am mers în biserică să ”văd” dacă nu cumva este tot român ca și noi. Când am ajuns în apropierea tânărului, acesta vorbea în limba română cu mama lui, care participase și ea la Liturghie, spunându-i mirat că părintele a refuzat să-i dea anafură. Le-am spus motivul pentru care nu a primit anafură, motiv pe care părintele îl spusese în fața întregii biserici înainte de momentul împărtășirii. Între timp a venit lângă noi și tatăl tânărului, care a relatat și el soției și fiului că părintele a refuzat să-i dea anafură. I-am întrebat de unde sunt, și mi-au spus că sunt de la București. Le-am spus că atitudinea părintelui este urmare faptului că face ascultare de mitropolitul său și că avem parte de acest ”tratament” ca urmare a participării delegației B.O.R. la parodia de sinod din Creta. Nu știau nimic despre subiect. Mi-au spus că în biserica în care ei merg nu s-a vorbit nimic despre ”evenimentul împricinat”.

M-am așezat din nou la rând, pentru a merge și a săruta Sf. Cruce și a da mărturie cu privire la Credința cea Drept-Măritoare pe care o împărtășesc. Dar ce să vedeți? În timp ce eu stăteam la rând, nașa soției mele a ajuns în fața părintelui. Acesta a luat anafura în mână, i-a pus-o în mâna nașei soției mele și privind-o în ochi i-a spus ceva. Nașa soției mele răspundea plină de bucurie. Am rămas plin de uimire. Cu 15 minute mai înainte spusese cine nu este vrednic de a primi anafură, cu trei minute mai înainte nu dăduse anafură tânărului din București și tatălui său, și acum îi dădea anafură nașei soției mele.

La scurt timp am ajuns și eu în fața părintelui, împreună cu soția mea.A luat anafură în mână, ne-a privit în ochi, a pronunțat cu entuziasm numele părintelui Theodoros Zisis, al profesorului Dimitrie Tselenghidis și al mitropolitului Serafim de Pireu și după aceea ne-a pus anafura în mână. Am repetat și noi cu bucurie numele celor trei mărturisitori ai Bisericii. I-am mulțumit și am plecat din biserică.

Am apreciat faptul că după ce noi dăduserăm joi (8.09.2016) mărturia noastră, el și-a ținut cuvântul dat, și-a sunat mitropolitul, iar duminică ne-a tratat potrivit cu mărturia pe care noi o dădeam. Pentru noi a fost o mare bucurie să vedem că am fost ascultați, că nu ne-a tratat ca pe trei turiști rătăciți ajunși accidental în biserica în care slujea, că și-a ”deranjat” mitropolitul pentru trei ”eretici ecumeniști din România”, și că în final ne-a primit și binecuvântat ca pe trei drept-credincioși veniți în Biserica cea Una, la rugăciune.

Se pare că pentru Biserica Ortodoxă a Bulgariei contează mai mult a plăcea lui Hristos-Dumnezeu decât a plăcea oamenilor. Litoralul bulgăresc este ”deasupra” litoralului românesc. O leva valorează doi lei și douăzeci de bani. Biserica Ortodoxă Bulgară s-a retras din Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1998 iar B.O.R. se află încă în acest for al ereticilor. Mitropolitul bulgar Gavriil a afirmat: ”Ar fi urmat să mergem la un Sinod la care totul era dinainte stabilit!”, iar mitropoliții noștri s-au întors ”victorioși” de la acest pseudo-sinod și nu înțeleg de ce nu mai sunt pomeniți de către unii ”preoți răzvrătiți”.

Biserica Ortodoxă Bulgară nu a trimis reprezentanți la Comisia Mixtă Catolico-Ortodoxă de la Chieti (Italia, 15-22 septembrie 2016). Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a afirmat la 21 aprilie 2016: ”În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă nu există alte Biserici, ci doar eretici, iar a numi orice altceva ”biserică” nu este, din punct de vedere spiritual, dogmatic și canonic, decât o mare greșeală… Sfânta Biserică Ortodoxă, care e Una și Unica, n-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia Duhului Sfânt și va dura până la sfârșitul veacurilor. Domnul a spus că ”porțile iadului nu o vor birui.”

În Bulgaria există tot atâția monahi și monahii câte monahii există la noi numai la mănăstirea Văratec.

Am ținut să vă împărtășesc această ne-întâmplare cu nădejdea că poate este sau va fi de folos cuiva.

Bunul Dumnezeu să ne lumineze întunericul!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește neamul românesc și ajută-l să rămână întreg în dreapta credință!

Cu dragoste și recunoștință față de toți cei care cu bună-credință se opun hotărârilor neortodoxe adoptate în Creta,

Avocat Nicolae Stoian

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 19 (Glasul lăuntric NU TACE)

serafim-joanta

În atenția domnului Serafim Joantă!


Stimate domnule Serafim Joantă,

Cu durere în suflet va scriu aceste rânduri în care vreau să luați la cunoștință mâhnirea care m-a cuprins, fiindcă nu vă mai pot numi ”Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit.” Motivul pentru care sunt obligat să încetez a vă numi pe dumneavoastră Părinte duhovnicesc al turmei lui Hristos din care fac parte este participarea și semnarea de către dumneavoastră a textelor de la Întâlnirea din Creta (iunie 2016).
Urmând glasul lăuntric al lui Hristos îmi împlinesc datoria de credincios de a mărturisi dezacordul dintre textele semnate de dvs împreună cu ceilalți “ierarhi” și Evanghelia Lui Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli.
Nu am nici o dorință de a începe cu dvs o discuție teologică (“Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere”) și să aduc argumente care demonstrează diferența dintre Adevărul propovăduit de Sfinții Apostoli ( și transmis nouă prin Sfinții Părinți, prin Sfintele Sinoade Ecumenice care au avut loc de-a lungul timpului) și textele semnate de majoritatea participanților (80% dintre ei) la întâlnirea din Creta din iunie 2016. Argumentele teologice care dezaproba textele de la Creta au fost publicate de altfel de ierarhi și teologi vrednici de crezare.
Așadar, cu nădejde, deși nu foarte mare recunosc, vă doresc ca timpul pe care vi l-a mai dăruit Dumnezeu în această lume să vă fie un prilej de pocăință, de luminare, de ridicare, de întoarcere la Adevăr, nu numai dvs, ci tuturor celor care au semnat acest texte antihristice.
Domnule Serafim Joanta, cei care sunt a lui Hristos sunt datori să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni, să-I dăm deci întâietate Lui și nu oamenilor. În consecință, până nu vă veți dezice public de textele semnate în Creta, conștiința nu îmi îngăduie să mai particip la slujbele în care sunteți pomenit dvs sau alți ierarhi care au semnat textele din Creta.
Încheind, vă pun la suflet următorul text din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel:

6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. (Galateni 1, 6-12)

Ioan Haiduc din Viena

Propagandă ecumenistă și răspuns ortodox

Am fost informați că anumiți părinți de la mănăstiri mari din Moldova recomandă citirea cărții părintelui Epifanie Teodoropoulos – ”Cele două extreme: ecumenismul și stilismul.” Se practică chiar adăugarea în comenzile de carte ale credincioșilor trimise prin poștă de la aceste mănăstiri a câte unui exemplar al acestei cărți. Scopul? Potrivit părerii lor, antiecumeniștii români ar fi pe poziția stiliștilor greci care s-au desprins din Biserica Ortodoxă Greacă, iar cartea sus-menționată le-ar cam da – în viziunea lor – argumentele necesare pentru a afirma că, da, sinodul din Creta a fost rău, dar este greșită oprirea pomenirii ierarhilor români semnatari. Vă prezentăm mai jos – pentru cei care nu au vremea necesară pentru a citi această carte – o recenzie a ei, făcută de un ieromonah român, care demontează argumentelor monahilor pro-ecumeniști români. Dumnezeu să ne ajute să mărturisim Adevărul nu cu jumătăți de măsură, ci întreg și frumos, așa cum este el. (redacția)

În variantă electronică puteți citi cartea integral în format pdf aici:

epifanie_teodoropulos_cele_doua_extreme_ecumenismul_si_stilismul

theodoropulos_arhim-cele_doua_extreme_ecumenismul_si_stilismul

RECENZIE

O viziune ortodoxă asupra cărţii:

“Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul”

 

Cartea pr. Epifanie Theodoropulos intitulată “Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul” a apărut la Editura Evanghelismos Bucureşti, 2006 şi are două părţi: Ecumenismul şi Stilismul.

În prima parte, sunt prezentate gravele compromisuri făcute cu ereticii de către o mulţime de ierarhi ortodocşi. Despre patriarhul Atenagora autorul afirmă că “s-a alipit definitiv la erezie”, iar catolicii cu care făcuse mari compromisuri sunt numiţi de pr. Epifanie Theodoropulos, de mai multe ori, eretici. Despre ecumenism acesta zice că este “mai rău decât orice erezie”. Aceste idei sunt ortodoxe. Pe tot parcursul cărţii, însă, întâlnim și afirmaţii contradictorii.

În partea a doua se vorbeşte mai ales despre stiliştii greci. Potrivit pr. Epifanie Theodoropulos “stiliştii sunt responsabili nu pentru că au păstrat calendarul vechi, ci pentru că au proclamat Biserica Greciei drept schismatică şi au rupt legătura canonică cu ea. Dacă ar fi ţinut calendarul vechi şi nu ar fi rupt împărtăşirea cu Biserica Greciei, ar fi fost într-o desăvârşită rânduială canonică”. Pr. Epifanie arată cum ar fi trebuit să procedeze: “Încetarea pomenirii patriarhului (n.n. Atenagora) la care aţi ajuns, este limita cea din urmă îngăduită de Sfintele Canoane. Nu mergeţi mai departe (adică să primiţi a pomeni pe alţi episcopi), deoarece în felul acesta veţi ajunge la schismă. De vreme ce acum v-aţi oprit aici şi continuaţi «să vă împărtăşiţi cu Biserica mama oficială şi cu toate Bisericile Ortodoxe», (…) înseamnă că, deocamdată, staţi pe pământul tare al Bisericii“.

Autorul este pe de o parte de acord cu nepomenirea la slujbe a unui ierarh ortodox care “învaţă lucruri eretice”, dar pe de altă parte îi îndreptăţeşte abil pe cei care vor să-l pomenească, motivând printre altele, că nu vor să facă schismă.

Dar pr. Epifanie Theodoropulos se referă de mai multe ori, la canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), arătând clar că nu e vorba de schismă. “ Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop «înainte de hotărârea sinodală», nu face nicio greşeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă este vrednic de laudă”. Iată şi o altă modalitate prin care îi îndreptăţeşte pe cei care vor să continue pomenirea unui astfel de episcop: “Mâine patriarhul (n.n. Atenagora) va pleca din lumea aceasta şi –cine ştie ?- poate va urma după el un om înţelept. Atunci …se va termina cu isteria unionistă şi aiurelile filopapale.” Nicăieri la Sfinţii Părinţi nu găsim astfel de motive pentru a întârzia îngrădirea de erezie sperând că lucrurile se vor îndrepta de la sine! Acesta nu este un argument care să se sprijine pe canoane, ci pe o judecată lumească. Deşi pledează pentru o poziţie duplicitară faţă de patriarhul Atenagora, totuşi, autorul arată că opoziţia fermă poate să împiedice participarea la compromisuri mai mari. (“Am încă motive să cred că dacă până astăzi patriarhul (n.n. Atenagora) nu a îndrăznit să facă şi alte compromisuri mai mari, aşa cum dorea, această se datorează faptului că Arhiepiscopul Atenei nu numai că nu l-a încurajat, ci a pus şi «frână»).

Dacă pe vremea pr. Epifanie Theodoropulos atitudinea fermă a fost atât de necesară pentru “a frâna” compromisurile ierarhilor ortodocși cu ereticii, cu atât mai mult aceasta este necesară astăzi. Situaţia actuală în care s-a decis oprirea pomenirii ierarhilor care sunt de acord cu sinodul din Creta din 16- 27 iunie 2016 este deplin întemeiată pe  Canonul 15 I-II Constantinopol (861), cu care conglăsuiește și Canonul 31 Apostolic.

Canonul 15 spune că avem dreptul să nu mai pomenim la slujbe pe ierarhii care propovăduiesc în public “oarecare eres” şi că nu putem fi învinuiţi ca făcând schismă, deoarece noi, prin oprirea pomenirii, doar ne-am îngrădit de erezie, rămânând în Biserică și silindu-ne ”a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri”.

Ecumenismul este “panerezia ereziilor” și sinodul din Creta, din iunie 2016, l-a legiferat. Astăzi, cei care ies din Biserică sunt tocmai cei care sunt de acord cu documentele acestui sinod, deoarece ele sunt în contradicţie cu învăţătura scripturistico-patristică şi cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, cele mai înalte foruri de judecată în Ortodoxie .

Concluzionând, pr. Epifanie i-a îndreptăţit pe cei din timpul său care nu voiau să întrerupă pomenirea patriarhului Athenagora la slujbe, deși aceştia nu au facut astfel tot ceea ce canoanele Sfinţilor Părinţi îi îndreptăţeau să facă. El a ţinut mai mult la slava lumii şi nu a crezut că “cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4,4). Cei care recomandă astăzi această carte, nu cred nici ei, de fapt, în aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Iacov şi nu sunt urmaşi ai Sfinţilor Părinţi, ci ai celor care spun jumătăţi de adevăr!

Singura morală pe care un ortodox o poate extrage în urma citirii acestei cărţi este următoarea: repere reale pentru cei care vor să rămână în Adevăr sunt numai Sfinţii Părinţi şi Sfintele Canoane pe care trebuie să îi (le) citim cu sârguinţă, astfel încât nimeni să nu ne poată înşela cu jumătăţi de adevăr, îmbrăcate în haină aparent ortodoxă.

                                                                                                        Ieromonah Teodor Popovici

Spurcăciunea antihristică ecumenistă deja are o istorie lungă în spate, dar același satan căruia se închină. ANATHEMA!


Vezi și articolul

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/adunarile_cmb_ocultism_vrajitori_muzica_rock_spiritism_teologi_coreeni_episcopi_femei_si_ortodocsi/2016-09-20-172

Decât cu ecumeniștii, mai bine plini de lepră, că de ea mai scapi, dar de iadul lor nu !

 

Nu recunosc Adunarea din Creta – Scrisoarea Nr. 18 (Operațiunea ”Motanul încălțat”)

motanul-incaltat-2

Operaţiunea pseudo-sinodală “motanul încălţat”

Odinioară, faimosul motan încălţat, deliciul copilăriei noastre din perioada interbelică, luând o doză zdravănă de “obtuzol” (un tonic natural pentru obtuzitate), a dorit să-şi epateze toţi supuşii printr-o vizită de lucru istorică, etalându-şi euforic, plin de-o emfază ridicolă, o bogăţie luxuriantă şi o putere inexistentă, agenţii săi de influenţă (desigur, nu le ştim denumirea exactă din vremea aceea – sic), profitorii de toată vremea având mare grijă să cosmetizeze riguros şi corect politic întreg itinerarul ţinuturilor traversate, în goana caleştii, de primul motan al regatului, prezentându-i suveranului nărod o butaforie magică şi abil ticluită…
Pe ambele laturi ale drumului, faţade vopsite în nuanţe ţipătoare, optimizante, ghirlande multicolore din flori de import, fanfare festiviste săltăreţe şi asurzitoare, mulţime de motani, pisici şi pisoiaşi, în straie de sărbătoare, aplaudaci de rând, cuprinşi în scene bucolice şi tablouri vivante, înduioşătoare până la lacrimi de mândrie, pentru orice gură-cască, cu lupi şi mieluţi îmbrăţişaţi sub paza serviciilor speciale din vremea basmului arhicunoscut, ba şi câte un purtător de cuvânt local, diversionist şi răspândac de duzină, strigând în faţa convoiului oficial, pe cât îl ţineau bojocii motăneşti, impregnaţi şi cu niscai praf de mac: “Să ne trăieşti măria ta, motanul nostru prim, mult iubit şi încălţat cu cizme roşii!”
Cer iertare tuturor creştinilor cu fapta, cititori fideli, luminaţi în duh şi adevăr, pentru această evocare tragicomică, dar analogia sa cu operaţiunea pseudo-sinodală, denumită pompos şi amăgitor “Sfântul şi Marele Sinod”, este frapantă, sugestivă şi evidentă, ipso facto.
Promotorii respectivului pseudo-sinod, sinecurişti oficiali şi joviali ai aşa-zisului ”Consiliu mondial al bisericilor” (CMB), în cel mai demagogic limbaj cotidian posibil (de fapt, sub-limbaj – sic), fără urmă de obraz pentru acţiunile lor duplicitare şi înşelătoare, dar cu mai multe feţe şi interfeţe logistice şi mediatice, desfăşoară o intensă şi entuziastă acţiune de amăgire şi intoxicare a întregii opinii publice planetare, prezentând ca sinod, cu un tupeu stupefiant, această făcătură pseudo-religioasă, de sorginte sigur ocultofilă şi cu marcă mamonică.
Cu şorţuleţul, echeraşul şi mişmaşul, amestecă la ordin, premeditat şi viclean, Ortodoxia cu eterodoxia şi evident, Ortodocşii cu eterodocşii (catolici, protestanţi, monofiziţi, neo-arianişti, neo-varlamişti, în prima etapă, apoi cu mozaicii, mahomedanii, neo-gnosticiştii, sincretiştii, new-age-iştii, budiştii, taoiştii, zeniştii şi alţi n-işti, în etapa următoare – sic), vrând să reunească, artificial şi forţat, toate religiile istorice într-o singură pseudo-religie mondială oficială, trecând pe un plan secundar Ortodoxia, singura credinţă Revelată, drept slăvitoare şi mântuitoare (visând chiar mai mult, s-o năruiască din interior prin fraţii înşelători strecuraţi în ea, până la cele mai înalte nivele ocultofile), pregătind frenetic, imoral şi necanonic, acest fals sinod, prin fariseii, cărturarii liber-cugetători, caiafele, irozii şi iudele contemporane, fără frică de Dumnezeu!
Unul dintre Sfinţii români ai închisorilor, pe care l-am avut Duhovnic, ne îndemna să ne rugăm, cu dragoste şi compasiune lucrătoare, pentru toţi oamenii, indiferent de religia lor, în rugăciunile noastre particulare, după care zâmbind, cu un humor fin, adăuga că oricum îi vom reîntâlni pe toţi, la Judecata neamurilor, atunci când Împăratul Vieţii ne va hotărî fiecăruia locul pentru veşnicie, evident şi promotorilor vicleni ai “noului Baal”, pardon, scuzaţi, era să zic noului motan încălţat cu toată suita sa…

Ţinta lor este ştiută demult în toată lumea creştin-ortodoxă, credincioasă Sfintei Predanii: venirea şi instalarea, în fruntea templului reclădit al lui Solomon, a tatălui minciunii, falsul mesia, adică anti-Hristul, stăpânitorul întunecat şi ucigaş de suflete al acestui veac, despre lucrarea căruia am fost preveniţi de Însuşi Împăratul Vieţii, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii.
Că lucrurile stau întocmai aşa, se vede clar dintr-un pasaj absolut edificator, aparţinând unui Înalt Ierarh Ortodox, vrednic de arhieria sa (ÎPS Antonie Plămădeală, mutat la cele veşnice, întru nădejdea Învierii), care ne-a lăsat acest text, pe deplin edificator despre ecumenism:
“Am crezut mult în ecumenism şi eu însumi m-am implicat ca puţini alţii în el. Am tot sperat că vom fi înţeleşi şi că ecumenismul urmăreşte cu adevărat refacerea unităţii bisericilor despărţite. Poate că acest lucru se urmăreşte. Dar metodele care s-au stabilit pentru aceasta ne dezavantajează net, aşa încât unitatea începe să devină doar acceptarea de către noi a punctelor de vedere ale celorlalţi, mulţi, protestanţi şi neoprotestanţi. Suntem puşi în rând cu biserici sau secte cu câteva mii de credincioşi, la vot având toţi aceleaşi drepturi şi participând la decizii, ca şi cum am avea şi noi doar câteva mii de credincioşi.
Nimic din ce au cerut ortodocşii n-a pătruns în modul de lucru şi în deciziile acestor organizaţii (sic). Ni s-a părut că ni se dă o oarecare atenţie, că spiritualitatea Ortodoxă începe să-i intereseze şi noi am fost bucuroşi, dar când a fost vorba să-şi impună punctul lor de vedere, au făcut-o cu cinism şi aproape cu cruzime, găsindu-şi motive de a ne considera învechiţi, prea legaţi de Sfânta Scriptură şi practicând exegeze care, dacă au mers cândva, astăzi nu mai merg… Fără o atitudine ortodoxă limpede, ecumenismul va continua tot aşa şi va ajunge, probabil, la aberaţii apocaliptice…” (“Telegraful Român”, nr. 37-38, 1992).

Profetice cuvinte, deja împlinite, aberaţiile devenind norme standardizate de conduită pseudo-religioasă, impuse cu anasâna de către noii comisari europeni şi agenţi de influenţă.
Profesorul univ. Dimitrios Tselenghidis “afirmă pe bună dreptate că, în chip viclean se numeşte sfânt şi aceasta în virtutea lipsei de sinodalitate pe care o vădeşte…, dar mai cu seamă datorită gravei lipse de conştiinţă de sine ortodoxă care îl defineşte, marea deficienţă fiind adeverită, în chip neîndoielnic şi prin excelenţă, de ecclesiologia eronată introdusă în textul <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine>”.
La acest pseudo-sinod, în realitate mic şi integral greşit sau confuz, din punct de vedere dogmatic, vor fi prezenţi puţini episcopi şi aceia aleşi preferenţial, doar după criterii selective oculte, majoritatea zdrobitoare a Episcopilor Bisericilor Locale Ortodoxe vor fi absenţi (mai exact, neinvitaţi oficial), deci fără posibilitatea de a vota sau de a exprima conştiinţa dogmatică a pleromei (n. n. – totalităţii) Bisericii lor.
Se vorbeşte mult şi ipocrit despre unitatea creştinilor în credinţă şi iubire, precum şi de restabilirea relaţiilor pierdute, dar nu se vorbeşte absolut nimic despre faptul că ereticii şi schismaticii se pot întoarce oricând, dar printr-o pocăinţă sinceră şi statornică, făcând lepădările Sfântului Chiril al Ierusalimului pentru rătăcirea lor dureroasă, revenind doar aşa în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
În ultima vreme, cuvântul erezie a ajuns, pentru unii ereziarhi mai năstruşnici, un fel de sperietoare lexicală nesuferită, unii dintre ei, mai ridicoli decât comisarul Pristanda, propunând chiar interzicerea utilizării acestui cuvânt (poate şi scoaterea sa din DEX, cine ştie ce se mai poate ivi într-un cap animat de jocul ielelor ecumeniste?).
În realitate, cuvântul erezie, s.f. (din lat. haeresis), înseamnă rătăcire, greşeală, eroare, iar cuvântul eretic, s.m. şi f. (adesea adj.), persoană care s-a abătut de la dreapta învăţătură a Bisericii creştine, adoptând, susţinând şi propagând o erezie (din sl. eretiku), adică o rătăcire, greşeală, eroare! Mai limpede nici că se poate: orice om poate greşi, orice om poate părăsi greşeala, numai s-o vadă, s-o recunoască, renunţând la ea, printr-o căinţă sinceră. Numai dracul nu se mai poate întoarce din greşeală, iar noi, turma mică din Corabia Ortodoxiei, nu ne temem de el, având drept pavăză nebiruită Sfânta Cruce şi Cuvântul Mântuitorului! Când vom vedea pe cineva, oricine ar fi el sau s-ar crede că este, că perseverează nebuneşte într-o rătăcire, greşeală, eroare, apoi să ştim, fraţilor, că acela şi-a ajuns lui-şi demon, precum ne învaţă toţi Sfinţii Părinţi şi Sfinţii Mucenici, torturaţi de energumeni cu chip de om, în mod bestial, pentru a fi “reeducaţi” (sic)

Ce facem în faţa tăvălugului ecumenist?

Singurul lucru schimbat la motanul încălţat contemporan, evident la fel obtuz ca şi înaintaşul său, este că nu mai face vizite de lucru istorice, ci, inspirat de arhiconii teologiei, de prin ungherele ocultei mondiale, face pe reformatorul spiritual planetar, prin slugile sale corecte politic, îmbrăcate în straie religioase. Sărmanul nimicodoct, hipnotizat de-o putere demonică, se crede infailibil, deşi, în realitate, agenţi de influenţă abili îi induc aiastă stare de invulnerabilitate inexistentă, jucându-l pe sfori cum vrea tartorul cel mare…
Ce fac intelectualii noştri, şcoliţi intensiv peste hotare, prin innstitute masonice, mai toţi înzorzonaţi cu titluri universitare, doctorate, masterate, ba chiar şi academice, mai rar meritate? Păi, cu scuzele şi excepţiile de rigoare, frăţiile lor se ţin încă departe de smerita cugetare, post, rugăciune, pocăinţă, spovedanie, ascultare luminată de duhovnic, îmbisericire sau de-o mărturie de credinţă ortodoxă clară, strict dogmatică, care ar încuraja şi întări mult talpa şi prostimea ţării, văzând pilda lor de viaţă hristocentrică autentică.
Acest fel de intelectuali, neangajaţi în nici un fel pe calea îngustă a mântuirii, deşi se declară creştini ortodocşi, ba chiar subtili comentatori, întotdeauna numai dinafară (sic), ai Sfintelor Scripturi, Psaltirii, Filocaliilor, Proloagelor, Limonariilor sau ai Patericelor, se comportă ca şi când viaţa terestră ar fi veşnică, trecând cu o frivolitate jenantă peste cuvântul Sfântului Grigore Palama, care scria realist, extrem de tranşant şi limpede, că tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea tip de neiertat de ateism şi de aceea, atunci când e în pericol credinţa, tăcerea este vinovată.
Zadarnic le vorbesc Sfinţii Părinţi, plini de Duh Sfânt, despre efemeritatea lucrărilor lor nebinecuvântate de Dumnezeu, ei se cred superiori acestora, deşi mintea lor este în mod evident necurăţită de patimi, iar arhiconii, scriitori, filosofi sau teologi, le dau ghes cvasipermanent (dracul dă puteri, zic toţi Sfinţii Părinţi, iar imaginaţia este puntea tuturor dracilor), să creeze fără Dumnezeu, ba chiar împotriva lui Dumnezeu!
Lucrurile se petrec exact ca pe vremea vieţii pământeşti a Domnului nostru Iisus Hristos: toţi L-au văzut şi auzit, puţini L-au ascultat şi urmat o vreme, doar până la osana; şi mai puţini L-au urmat până la capăt, adică până la mucenicie, deşi au trăit pe viu toate minunile Sale dumnezeieşti, mai presus de fire, vâzându-L Înviat şi asistând la Înălţarea Sa la cer!

Iată cuvântul plin de foc dumnezeiesc al arhimandritului Emilianos Simonopetritul: ”Doar fiind în trezvie Îl întâlneşti pe Dumnezeu şi Dumnezeu te va întâlni pe tine…”;”Dumnezeu ne-a dat mintea nu pentru cele la care noi o folosim, ci pentru lucrarea ei ascunsă. Mintea are propria ei lucrare, care este urmărirea cu priveghere a lui Dumnezeu, atenţia pentru a nu ne împrăştia, pentru a nu fi cucerită şi înnegrită de gânduri; este trezvia, vederea lui Dumnezeu!”
Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici spunea: “O, suflet creştin, ţie şi şi tuturor sufletelor pe care le-a zidit Dumnezeu dintru început, şi celor pe care le va mai zidi încă, până la sfârşitul veacurilor. Întrebarea despre mirele tău, O, suflete este capitală pentru tine. Ori cu cine te vei însoţi, îi eşti aceluia mireasă. Te însoţeşti cu lumea, pieri odată cu lumea; te însoţeşti cu păcatul, mori împreună cu el. Dacă te însoţeşti cu diavolul, cu diavolul rămâi în veşnicie. Oricum ar fi, ai să tot bei la o apă, zi şi noapte, care te va arde cu sete şi mai mare. Dar când te însoţeşti cu Hristos, Mirele tău cel legiuit, cu credinţă şi cu dragoste, numai atunci vei bea din apa cea vie, din care nu mai însetezi, şi prin care curgi în viaţa cea veşnică, în Împărăţia Cerurilor” (“Predici”, pag. 267).

Să ne rugăm stăruitor, cu post luminat şi priveghere duhovnicească neîncetată, ca Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cuvine toată Slava şi închinăciunea, să întoarcă întru nimic uneltirile tuturor vrăjmaşilor Adevărului Său, ai sufletelor noastre şi ai sufletelor lor, iar pe noi, toţi cei chemaţi la Taina Mântuirii şi pecetluiţi cu Taina Sfântului Botez Ortodox, să ne miluiască, să ne întărească şi să ne mântuiască. Şi mai mult, să-L rugăm cu umilinţă pe Mântuitorul Hristos să ne dea tăria, de-a putea zice şi noi, cum ziceau Sfinţii Părinţi: “Bagă cuţitul mai adânc, nu mă lepăd de dragostea pentru Hristos şi de credinţa ortodoxă”. Amin.

dr. Ioan Gându