Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Iubirea taina căsătoriei. Teologia iubirii I

Pr. Prof. Ilie Moldovan

 – recenzie –

 

Teologia iubirii I îşi poartă cu demnitate numele, deoarece este o analiză profundă a tuturor aspectelor iubirii. Pr. Ilie Moldovan începe meditaţia sa cu reliefarea Tri-unităţii divine, ca principiu absolut al căsătoriei. Urmează analiza lucrării energiilor divine în Taina Căsătoriei şi a Revelatorului iubirii divine, care este Sf. Duh.

O mare parte a volumului este de natură antropologică, arătând iubirea paradisiacă, erosul în existenţa adamică şi stricăciunea adusă de acesta. O parte importantă o constituie analiza darurilor Sf. Duh (adevărul, frumuseţea, contemplaţia, bucuria şi pietatea). Partea finală se ocupă cu principiile iubirii conjugale şi oferă câteva anexe, din care amintim: Iubirea la Sf. Părinţi, Eros şi natură (în antichitate şi în actualitate) şi Dorul-iubire în cântecul popular românesc.

Destinul lumii atârnă de răspunsul pe care creştinii de astăzi îl dau chemării lui Hristos. Se pot foarte bine identifica păcatele şi suferinţele culturii şi ale civilizaţiei moderne. Destinul depinde de iubirea cosmică a sfinţilor. Hristos-Domnul traversează drumul istoriei prin paşii acestor sfinţi (soţi într-o familie creştină).

Un lucru rău nu se poate schimba de la sine în bine. Biruinţa asupra răului noi creştinii o dobândim prin Cruce. Nouă ne revine intenţia şi efortul, Mântuitorului iniţiativa şi triumful. Tot ceea ce ni se cere este să ne însuşim spiritul victoriei supreme a Mântuitorului. În Crucea Domnului se află izvoarele Împărăţiei.

Semnalul părintelui către noi este: “Dispare natura şi ne piere neamul!” şi el arată că natura se stinge fiind atinsă de stricăciunea de care suferă etnicul. Pierderea universală a sfinţeniei minimalizează şi desfigurează iubirea, până la nivelul simplei afecţiuni fiziologice. În condiţiile unei democraţii a plăcerii, natura nu poate decât să piară.
Read More

Sărbătorirea Sfântului Efrem cel Nou – 2013

Sfântul Efrem cel Nou este sărbătorit pe 5 mai, însă anul acesta, din cauza datei Paștilor, slujba lui se mută pe 6 mai. De aceea, luni, 6 mai 2013, la locul numit La Crucea Sfântului Efrem cel Nou de la Malnaș-Băi, la 17 km de Sf. Gheorghe, județul Covasna, acolo unde se va construi, cu mila lui Dumnezeu și mijlocirile Sfântului Efrem, prima Comunitate Terapeutică Ortodoxă pentru persoanele cu adicții din România, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, la ora 17 vom săvârși Acatistul Sf. Efrem, urmat de sfințirea Crucii pusă pe dealul terenului unde va fi Comunitatea, iar în final vom organiza o agapă frățească.

Vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Efrem cel Nou, împreună cu ale altor sfinți, cum ar fi: Ioan Maximovici, Luca al Crimeeii, Nectarie al Pentapolisului, Serafim din Sarov, Marele Mucenic Gheorghe etc. Sunt așteptați toți iubitorii de Hristos și de sfinți. Va fi prezentat proiectul clădirii Comunității Terapeutice.

Asociația noastră, Prietenii Sfântului Efrem cel Nou din Sf. Gheorghe, va oferi cozonac, vin și ouă roșii, apă și pâine. Cei prezenți sunt rugați să aducă și alte bunătăți, pentru a încropi o masă frățească mai bogată. Hristos Cel înviat să vă umple tuturor sufletele de lumina Învierii Sale.

Alte detalii la tel. 0740-788.876 sau ciprioan@yahoo.com
Vă așteptăm cu drag !

Pr.dr. Ciprian Staicu
Președintele Asociației Prietenii Sfântului Efrem cel Nou