Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Cuvinte de folos ale Sfântului Paisie Aghioritul

Am primit pe mail. În final era folosit cam des cuvântul ”norocos”, ori pentru că ”noroc” vine de la demonul Moloh și nu vrem să avem de-a face cu el, am schimbat termenul cu ”binecuvântat.” Nu cred că se supără Sf. Paisie.

1. Fericiți sunt cei care L-au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu, împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască as­cunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe ne­bunii pentru Hristos, păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

4. Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evan­ghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi dă de gol.

5. Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt cle­vetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viața lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei, şi nu nevoința seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoințelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

6. Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburați şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul” şi de Acesta aş­teaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

7. Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură (nu cârtesc), ci-L slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în Rai, împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în Rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

8. Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din Rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine ne­gre în această viaţă, fie şi fără voie, şi au trăit o viaţă duhovnicească albă (curată), slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

10. Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelaşi timp depusă în „casieria” lui Dumnezeu dragostea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

11. Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul „nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

12. Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat, dobândind Împărăţia lui Dumnezeu „întru sudoarea feței lor.” (Facere 3, 19)

13. Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi, care nu au fost ajutaţi de­loc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pă­mântului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc binecuvântați pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin Rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin Rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15. Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumne­zeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea. Însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

16. Mirenii îi numesc binecuvântați pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile. Însă mai fe­riciţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc binecuvântați pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumneze­iască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc binecuvântați pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoa­rece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune Sfântul Pavel (I Timotei 6, 8). În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă, fo­losind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Binecuvântați sunt cei care devin generali şi miniş­tri, dar şi bucuroși cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să de­vină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia „se îmbată” mereu de vinul paradisiac.

20. Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în Rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foar­te învăţaţi, care fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.

Cu dragoste în Hristos, fratele vostru, monahul Paisie

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole,

Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005)

Poezie despre … noul fenomen Pitești

Am primit pe mail, din păcate fără autor al ei. Dacă cineva îl știe, să ne contacteze.


În Caraiman se instruiesc,,părinții”
Să-i judece pe mărturisitori.
Nu să jupoaie, nici să smulgă dinții,
Se pregătesc de-a fi răstignitori!

Păstori-inchizitori ”made in Creta”,
Vor adevărul iar crucificat.
Și pentru asta pregătesc ancheta
Și-anchetatori din regnul apostat.

Vai nouă! Vai și vouă, celor care
Să junghiați păstori vă pregătiți!
Ce duh întunecat de lepădare
Vă-ndeamnă-n frații voștri să loviți?

Ați fost contaminați-iată dovada !!!
Vreți cruciade, vreți să fiți ca ei !
Nu mai tăiați cu sabia ori spada,
Ne junghiați păstorii ca pe miei…

Păstorul ,,răzvrătit”ce niciodată
Nu vrea să-i faceți stâna–capiște,
E pregătit de,,frați”- jertfă curată,
Să se audă orga-n liniște!!

–Stai liniștită, oaie,tu,ca mine,
Planul e-n cancelarii perfectat
De moarte să fii pregătit,creștine!
E cârdul mioritic lepădat!

Spre Cruce, ortodoxule, privește !
Spre CEL ce-n Creta n-a fost invitat.
Stai tare! Nu te-nfricoșa! Mărturisește!
Avem PĂSTOR în ceruri de urmat.

Poți să-ți răscumperi azi viața toată
Tu ia aminte, oaie, la PĂSTOR !
Să spui, când te-or târî la judecată:
CA SĂ-NVIEZ CU TINE, DOAMNE, VREAU SĂ MOR !

Ecumeniștii au serbat un an de la întâlnirea Francisc-Kirill la Havana


Cu participarea ÎPS-lui Mitropolit Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei şi a Cardinalului Kurt Kox, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, au avut loc pe data de 12 Februarie 2017, la Universitatea Frεibourg, în Elveţia, manifestările sărbătoreşti organizate cu ocazia primei aniversări a istoricei întâlniri, la Havana, Cuba, dintre Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii şi Papa Francisc al Romei.
Manifestările au fost organizate cu ajutorul Colocviul Episcopal al Bisericii Romano-catolice din Elveţia, al Episcopului de Laussane, Geneva şi Fribourg, Monsenior Charles Morero şi al Institutului de Studii Ecumenice al Universităţii din Fribourg.
Manifestările s-au deschis cu o Conferinţă de Presă în Sala Senatului, unde Mitropolitul Ilarion şi Cardinalul Kourt Kox au subliniat importanţa organizării, în fiecare an, a manifestărilor de acest fel ca mod eficient de a promova cooperarea între ortodocşi şi romano-catolici, în lumina prevederilor Declaraţiei Comune semnate în urmă cu un an de cei doi întîistătători bisericeşti, în Havana.
În Sala de Ceremonii a Universităţii a avut loc întrunirea oficială la care au fost prezenţi mulţi Ierarhi şi clerici din Patriarhia Moscovei şi ai altor Biserici Ortodoxe locale, ai bisericii romano-catolice şi ai grupărilor protestante. Au fost de-asemenea prezenţi Mitropolitul Ieremia al Elveţiei, Arhiepiscopul Iov de Telmisou, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Consiliul Mondial al Bisericilor, Arhiepiscopul Mihail al Genevei şi al Europei de Vest al Bisericii Ruse din afara graniţelor, Episcopul sârb Andrei al Austriei şi Elveţei, Episcopul romano-catolic de Laussane, Geneva şi Fribourg, Monsenior Charles Morero, protopresbiterul Mihail Gundiaev, reprezentant al Patriarhiei Moscovei la CMB etc.
Mitropolitul Ieremia a subliniat importanţa eforturilor depuse de Patriarhia Ecumenică şi de Biserica Ortodoxă a Rusiei pentru promovarea dialogului intercreştin în scopul de a se împlini cele spuse de Mântuitorul: ”ca toți să fie una” (Ioan 17, 21) Ierarhul a subliniat experienţele pozitive ale cooperării strânse dintre creştinii diverselor denominaţii în Elveţia.
Principalii conferenţiari au fost Mitropolitul Volokolamsk Ilarion şi Cardinalul Kourt Kox. Primul a subliniat că întâlnirea de la Havana nu a fost numai una istorică, ci a fost expresia vădită a nivelului de încredere reciprocă la care s-a ajuns în ultima perioadă şi care deschide noi perspective istorice pentru relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici. Întâlnirea a fost dinadins organizată departe de „vechile contradicţii ale Lumii Vechi”, în scopul de a fi luate decizii menite a influenţa situaţia pe plan internaţional şi social.
În Declaraţia Comună se stipulează că pentru a putea fi mărturia ortodocşilor şi a romano-catolicilor din lumea contemporană la înălţimea celei date de martirii Răsăritului şi Apusului, care au rămas credincioşi lui Hristos până la sfârşit, reuşind să se unească întru El, aceştia au datoria să „colaboreze în spirit frăţesc pentru a propovădui Evanghelia mântuirii”.


ÎPS Ilarion a dat exemple de colaborare dintre cele două Biserici, exclusiv din perioada ce a urmat întâlnirii de la Havana.
Cardinalul Kourt Kox a subliniat de-asemenea, la rândul său, caracterul istoric al întâlnirii, într-un punct geografic – Havana – unde se intersectează cele patru părți ale lumii, unde se anulează granițele culturale și politice.
Întâlnirea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kiril a contribuit foarte mult la abordarea disensiunilor deja existente dintre ortodocşi şi romano-catolici. Cardinalul a analizat în amănunt Declaraţia Comună, ca pe un text prin excelenţă pastoral, cu reverberații ecumenice.
La finalul întâlnirii oficiale, corul elveţian „In illo tempore” a interpretat piese ale compozitorilor ortodocşi şi romano-catolici de ieri şi de azi, printre care şi ale Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk. În cadrul manifestărilor sărbătoreşti a fost lansată noua carte a Mitropolitului Ilarion, care tocmai a fost publicată în limba germană, cu titlul „Mic Îndrumar Catehetic al Bisericii Ortodoxe”

traducere din neogreacă de S. D.

 

Comentariul meu:

În primul rând, îi mulțumesc doamnei traducătoare că a acceptat rugămintea mea de a face o echipă. Nădăjduim să facem voia lui Dumnezeu.

Legat de articol și de întâlnirea menționată, câteva gânduri pe care vreau să vi le împărtășesc, spre luare aminte:

– ”romano-catolicii” nu sunt nici romei (urmași ai bizantinilor), nici ”catolici” (adică păstrători ai credinței universale, întregi, nepătate a Bisericii), ci sunt PAPISTAȘI, eretici, iar Francisc este ereziarh, nu episcop al Bisericii;

– vedem că întâlnirea de la Havana și trădarea Ortodoxiei de către patriarhul Kirill se încadrează în planurile masonico-sincretiste ale Vaticanului;

– nu le pasă de adevărul de credință, ci doar de agenda lor de distrugere a Ortodoxiei;

– sărbătoresc trădarea, adică fac un lucru de un cinism demonic;

– ”pastorația” Vaticanului este de fapt planul lupilor de a sfâșia turma lui Hristos;

– pe ecumeniști îi interesează numai netezirea căii pentru venirea antihristului;

– dacă martirii ”au rămas credincioşi lui Hristos până la sfârşit”, ecumeniștii nu vor să Îi fie credincioși nici măcar la început, ci sunt doar urmași ai lui Iuda Iscarioteanul;

Concluzia mea: să ne ducem lupta de nesupunerea în fața ecumeniștilor până la ultima suflare a vieții noastre. Hristos este Capul Bisericii și El va fi în veci.

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Părintele Ioan Miron din comuna Turdaș (județul Alba), dragul meu prieten, este chemat la judecată de ecumeniști

Ați văzut vreodată ca un preot să se descalțe când intră în Sfântul Altar pentru a sluji Sfânta Liturghie și se încalță cu niște papuci speciali, pe care îi folosește doar în Sfântul Altar? Eu am văzut, pentru prima oară în viața mea, când am slujit cu părintele Ioan Miron.

Părintele Ioan este un foarte bun cunoscător al Pidalionului, al Sfintelor Canoane ale Bisericii, pe care le studiază zilnic și trăiește și slujește lui Hristos fără abatere de la ele. Vor avea mult de furcă cei de la Alba-Iulia, căci nu va accepta să fie anihilat în mod necanonic. Nu au argumente împotriva lui. El ferește Biserica de schismă, ar trebui lăudat. Însă ei vor să îl mazilească.

Părinte Ioane, îți transmit cuvântul Preasfințitului Longhin: ”toți cei care vor încerca să te caterisească nu vor reuși, ci ei vor fi caterisiți de Duhul Sfânt!”
Părintele Ioan a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Irineu de multă vreme, dinainte de Sinodul din Creta, pentru multiplele abateri de la dreapta credință ale acestui ierarh. Acum părintele Ioan va merge să primească pe merit cununa de mărturisitor al lui Hristos.

Se vor afla față în față: trimișii ierarhului ecumenist Irineu și părintele Ioan (un om în care este viu Hristos-Domnul Cel prigonit și răstignit de ecumeniști).

Voi fi personal alături de el, cu ajutorul lui Dumnezeu.

pr. Ciprian Staicu

Începutul ecumenismului – studiu preliminar pe documente (1902) și paralelă cu ”febra cretană” (2016)

Părintele Sava Lavriotul a afirmat că începutul ecumenismului ar fi legat de Enciclica patriarhului ecumenic Ieremia al Constantinopolului, din anul 1902. La întrebarea unei doamne despre ce anume scrie exact în această Enciclică, am făcut un mic studiu introductiv, pornind de la textul ei, găsit la adresa:
https://www.scribd.com/document/77290945/%CE%97-%CE%A0%CE%91%CE%A4%CE%A1%CE%99%CE%91%CE%A1%CE%A7%CE%99%CE%9A%CE%97-%CE%95%CE%93%CE%9A%CE%A5%CE%9A%CE%9B%CE%99%CE%9F%CE%A3-%CE%A4%CE%9F%CE%A5-1902#
Iată și un pdf cu foaia de titlu – Enciclica din 1902

Iată mailul meu de răspuns:

”Cu rugăciunile dvs, am găsit-o aici (și am dat linkul)
Ia sa vedem ce zice pe scurt:
– e despre relațiile dintre Bisericile Ortodoxe autocefale și despre alte probleme de interes general (pe vremea aceea).
– broșura (lucrarea) a fost tipărită de Editura Patriarhiei ecumenice doar în anul 1904 (interesant, caci Enciclicele sunt scrisori trimise peste tot, ori a aștepta 2 ani pentru a publica textul și a-l trimite pare ciudat)
– în introducere se spune care sunt pe scurt temele tratate:
a) întâlnirea în înțelegere și în iubire și întărirea Bisericilor Ortodoxe autocefale;
b) relația posibilă și abordarea cu iubire creștină a celor două ramuri (αναδενδράδας) creștine, catolicismul și protestantismul (comentariul meu: deja expresia sună ecumenist, fiind numiți ereticii – ”ramuri”; apoi s-a dezvoltat încet și ”teoria ramurilor”, celebră în erezia ecumenistă; dacă li se spunea ”ramuri uscate, despărțite de Trupul Bisericii, moarte și lipsite de har – atunci era ADEVĂRAT”).
c) cum vede Biserica Ortodoxă apropierea și unirea cu așa-numiții ”vechii catolici” (care s-au despărțit de ceilalți catolici-papistași);
d) păstrarea sau schimbarea calendarului aflat în uz.
Urmează textul, prin care se arată dorința de unire cu neortodocșii. Trebuie studiat cu atenție.
Apoi, partea a doua a broșurii expune răspunsul Patriarhiei Ierusalimului la această enciclică a Patriarhului ecumenic. Acest răspuns este marcat de deschiderea spre unitate cu eterodocșii. Iarăși, trebuie studiat în amănunțime.
Apoi este răspunsul Patriarhiei Rusiei. Apoi al Bisericii Greciei.
Vine și răspunsul Bisericii României (încă nu era patriarhie) (între paginile 42-53), semnată de ierarhii romani, în frunte cu Iosif, mitropolit primat al României.
Răspunsul românesc este foarte echilibrat și extins. La un moment dat se spune așa:
”Nu acceptăm însă propuneri în ceea ce privește modul de intrare (în ortodoxie): pentru că există o singură, unică intrare spre Cale, Adevăr și Viață, și aceasta este credința sinceră, neîntinată și statornică, așa cum noi am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și cum au dogmatizat-o Sfinții Lui ucenici prin cele șapte Sinoade Ecumenice, atât în ceea ce privește învățătura, cât și din punct de vedere al disciplinei canonice bisericești.”
Comentariul meu: Unde sunt ”luptătorii” români din Creta, care au dat la o parte apoi canoanele Sfinților Părinți și în mod anticanonic ne prigonesc pe noi, cei care nu vrem să ne facem părtași la erezie și, în mod canonic, am întrerupt pomenirea lor? Îmi vine în minte, parcă, un cuvânt celebru: unde ești tu. Țepeș doamne? Iertați. Sau mai bine: Doamne, dă-le pocăință și stă-le împotrivă în încercarea ecumenistă eretică de a duce un neam întreg în iad.
Apoi este răspunsul Bisericii Serbiei.
În cazul sârbilor, ei hotărăsc mai multe puncte concrete, din care la punctul 2 (la pagina 61 a broșurii) se spune așa:
”Această unire (a ortodocșilor cu eterodocșii) este cu putință să se realizeze dacă dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe sunt păstrate în toată integritatea și în esența lor, așa cum au fost păstrate în primele secole creștine de către toți creștinii.”
Comentariul meu: Unde se situează ”luptătorii” români actuali, participanți la blasfemia din Creta față de această concepție sănătoasă ortodoxă? Așa de departe ca pământul de soare. Sau poate chiar dublu. Deocamdată. Dar suntem în ziua pildei fiului risipitor, deci să luăm aminte.
Urmează răspunsul Bisericii din Muntenegru
Se încheie cu răspunsuri date tuturor de către Patriarhia ecumenica, sub conducerea aceluiași patriarh Ioachim (de asta a durat în total 2 ani, până au venit toate răspunsurile)
Așa se încheie (are în total 80 de pagini). Voi încerca în viitor un studiu amănunțit al ei
Cu respect, pr. Ciprian Staicu.”

Răspuns la întrebările cititorilor despre administratorul site-ului Saccsiv

Cu greu m-am lăsat convins să scriu cele de mai jos. Unii mi-au spus ca nu cumva să mă pun cu el. Alții sunt profund deranjați de stilul lui de abordare a Ortodoxiei. Dar pentru că adevărul trebuie despărțit de minciună, voi face o analiză, atât cât mă va lumina Dumnezeu.
În articolul-răspuns al lui Vasile Vieru referitor la ”atacurile” la adresa lui și a activității lui pe internet (https://saccsiv.wordpress.com/2017/02/07/portalul-ortodoxinfo-deranjeaza-la-maxim-deci-suntem-pe-drumul-cel-bun/) observ următoarele expresii:
a) spune că munca lui ”ii face pe dușmani sa turbeze”;
b) ”un furibund atac” împotriva lui pe toate fronturile;
c) ”minciuni la greu, fără nici o demonstrație.”
d) ”sunt acolo toate, ca să le poată toată lumea vedea.” (adică acuzele și argumentele, precum și contra-argumentele);
e) ”Cat de mult tupeu trebuie să aibă pentru a debita așa ceva?”
f) ”Și nu pică de mincinos?”
g) ”Atacurile lor însă, mă bucură. E încă o dovadă că suntem pe drumul cel bun.”
h) ”Nu procese împotriva celor ce mă atacă, ar fi pierdere de timp prețios, căci sunt legiune. Ci procese grele, de la chemtrails și până la cipuri.”
i) ”Din păcate însă, toate acestea nu funcționează cu aer”.

Opinia mea o încep cu o invitație de a urmări următorul clip:

Chipul prigonitorului de ieri și de azi


sau direct
https://youtu.be/OQFTdx7kyk0?t=87

Oare victima chiar e victimă? Și formatorul de opinie saccsiv este dezinteresat material și altruist? Este el doritor de Adevăr și iubitor al Lui? Este slujitor al Adevărului?

Multe din articolele apărute pe site-ul saccsiv sunt foarte interesante. Însă, așa cum au observat cei de la Astradrom, administratorul nu se mărginește la a informa, ci dorește și a forma. Asta nu ar fi o problemă, vrem cu toții să avem o influență asupra oamenilor, că doar trăim între oameni. Însă concluzia mea este că modul de formare religioasă sau ”ortodoxă” a lui saccsiv depășește capacitățile sale actuale de așezare duhovnicească.

Mie personal mi-a spus la telefon acum câteva luni că el este – hai să nu zic unicul, cum a afirmat – unul dintre puținii mărturisitori adevărați ai Ortodoxiei românești. Consecința acestei gândiri? Oamenii sunt datori să îl susțină financiar, pentru că el muncește, iar munca trebuie plătită. Cu alte cuvinte, chiar așa greu înțeleg românii aceștia că domnul Vasile Vieru trebuie recompensat?

Mi-a spus că Gabriel – administratorul site-ului Sinodul tâlhăresc – avea probleme financiare și să îl ajut, așa cum l-am ajutat și pe el (Vasile). I-am spus că nu pot atunci, dar dacă Gabriel nu are ce să mănânce, să se angajeze undeva – cu ziua, la câmp, dacă e nevoie, pentru o perioadă scurtă (era toamna) – și să își poată întreține familia, căci orice muncă cinstită este binevenită. Vasile ”a luat foc”: cum, un om așa deștept ca Gabriel, să muncească precum un țăran? Păi noi suntem marii mărturisitori ai Ortodoxiei, lumea trebuie să ne poarte de grijă. La o discuție telefonică cu Gabriel, acesta nu s-a arătat atât de ”neputincios” precum îl caracteriza prietenul lui. Concluzia mea atunci: ceva nu e la locul lui, nu-mi miroase a bine.

De atunci au trecut câteva luni, compătimirea lui saccsiv față de ”tot ce mișcă în țara asta” a trecut fără nici o grijă pe lângă caterisirea mea (nu că aș fi avut nevoie de vreo reclamă), a încercat să racoleze oameni împotriva luptei curate antiecumeniste, dar alura de Superman al Ortodoxiei a rămas în matca ei.

Recomandarea mea este ca cine vrea să nu își spurce mintea și să nu își tulbure inima și să nu se smintească fără motiv, să se apropie cu reticență de două lucruri: de comentariile ”teologice” ale lui saccsiv, precum și de comentariile unora dintre cititorii lui fideli.

Știu că manelizarea României este în toi prin mass-media. Dacă vrem să fim ortodocși, să înțelegem că un om care acuză pe toți, nu dă glas pe site-urile lui celor care îi sunt ”potrivnici”, are clar o ”misiune”, dacă nu mai multe. Însă cu siguranță aceste ”misiuni” nu sunt de la Hristos și nici nu conduc spre Hristos.

Interesant că despre acest om se găsește o singură poză pe net. Cum să identifici – în intenții – ceva care pare mai degrabă fantomatic? Omul are familie, un copil, pe care îl crește singur – așa mi-a spus. Să-i dea Dumnezeu lui Vasile înțelepciune și să-i stea împotrivă dacă vrea să surpe în vreun fel – sau în mai multe feluri – lucrarea săvârșită de oamenii cu frica lui Dumnezeu, pentru ca neamul românesc să nu se năruie.

Cine are ochi de văzut și minte de înțeles, să ia aminte!

Nimeni nu poate fi ajutat dacă nu dorește!

Propun tuturor ca primul nume pe care să îl pomenească la Psaltire să fie Vasile, alături de toți colaboratorii lui, ca Dumnezeu să îi înțelepțească, spre a face voia Lui.

Frate Vasile, nu ești pe drumul cel bun, nu gândești ortodox. În aceeași inimă nu poate fi și dragoste de neam și ură față de aproapele! Dumnezeu să te ierte pentru toate cursele care le-ai întins împotriva mea și pentru oamenii pe care i-ai ridicat împotriva mea, uitând că Hristos mă iubește mai mult decât mă poate cineva urî. Tare mi-aș dori să lași patima deoparte. Doamne ajută la cele bune!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Părintele Claudiu Buză duce lupta mai departe

Vă îndemn să citiți, direct de la sursă:
Îndemnului ,,părintesc și frățesc” de a-mi cerceta DUHOVNICUL și Sfintele Canoane, răspundem: ,,Mențin întreruperea pomenirii și condamn panerezia ecumenismului prin scrisori, articole, predici, cateheze și citirea Sinodiconului în Duminica Ortodoxiei”