Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Să fim următori Sfinților Părinți! Să nu facem precum unii preoți români din Apus, care dau Sfânta Împărtășanie ortodocșilor alături de toți ereticii care o vor și ei

Învățătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostită de Sfinții Apostoli, de către Sfinții Părinți și de către Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este următoarea: Ereziile nu sunt Biserică și nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine și mai cu seamă Taina Împărtășirii – această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfânta Împărtășire este totul și toate în Biserică: Însuși Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, și Biserica însăși, ca trup al Lui, și îndeobște tot ce este dumnezeiesc-omenesc.

„Intercommunio” – între-unirea, între-împărtășirea cu ereticii în Sfintele Taine și îndeosebi în Sfânta Împărtășire – este cea mai rușinoasă trădare a Domnului Hristos, trădare de Iuda; și, mai mult, trădare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii dumnezeiești-omenești, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfinților Părinți, a Bisericii Sfintei Tradiții, a Bisericii celei Una.

Aici ar trebui omul să-și oprească mintea și conștiința încreștinată asupra câtorva sfinte fapte, sfinte bune-vestiri, sfinte porunci. Mai înainte de toate trebuie să ne întrebăm pe ce ecleziologie, pe ce teologie privitoare la Biserică se întemeiază așa-zisa “intercommunio“? Fiindcă întreaga teologie ortodoxă a Bisericii privitoare la Biserică se bazează și se întemeiază nu pe “intercommunio“, ci pe realitatea Dumnezeu-omeneasca a lui „communio“, pe împreună-unirea Dumnezeu-omenească, (vezi I Corinteni 1:9; 10:16-17; II Corinteni 13:13; Evrei 2:14; 3:14; I Ioan 1:3), în timp ce noțiunea „inter-communio” (între-unire) este în ea însăși contradictorie și cu totul neînțeleasă pentru conștiința ortodoxă sobornicească.

Al doilea fapt, sfânt fapt al credinței ortodoxe, este următorul: în învățătura ortodoxă despre Biserică și Sfintele Taine, singura și neasemănata Taină este Biserica însăși – trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în așa fel că ea este și singurul izvor și conținutul tuturor Sfintelor Taine. În afara de Taina aceasta Dumnezeu-omeneasca și atotcuprinzătoare a Bisericii care este a-tot-taina, nu exista și nici nu pot să existe “Taine”; așadar, nu poate exista nici o “între-împărtășire” (“inter-communio”) în ceea ce privește Tainele. De aici, numai în Biserică – în această neasemuită a-tot-taină a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindcă Biserica Ortodoxă, ca Trup al lui Hristos, este izvorul și criteriul Tainelor și nu invers.

Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii și nici nu pot fi gândite în afară de Trupul Bisericii. Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii Sobornicești a lui Hristos și cu întreaga Predanie Ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existența altor taine în afară de ea, nici nu le socotește taine, până la venirea prin pocăință din „biserica” eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.

Câtă vreme cineva rămâne în afară de Biserica, neunit cu ea prin pocăință, unul ca acesta este pentru Biserica eretic și, în chip de neocolit, se găsește în afara împreună-unirii mântuitoare: fiindcă ce părtășie poate fi între dreptate și nelegiuire? Ce părtășie poate să fie între lumină și întuneric? (II Corinteni 6:14).

Întâiul vârf și Apostol, cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu-Omul, dă porunca: ”De omul eretic, după prima și a doua sfătuire, desparte-te” (Tit 3:10). Acela, deci, care nu numai că nu se desparte de „omul eretic“, ci-i dă acestuia și pe Domnul Însuși, în Sfânta Împărtășire, se mai găsește oare în sfânta credință Apostolică și Dumnezeu-omenească? Ceva mai mult, ucenicul cel iubit de Domnul Hristos, Apostolul dragostei, dă următoarea poruncă: pe omul care nu crede în întruparea lui Hristos și nu primește învățătura evanghelică cu privire la El, ca Dumnezeu-Om, ”să nu-l primiți în casă” (II Ioan 1:10).

Canonul 45 al Sfinților Apostoli poruncește cu glas de tunet: „Episcopul sau preotul sau diaconul, care s-a rugat cu ereticii numai, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor sa lucreze ceva ca clerici, să se caterisească“. Porunca aceasta este limpede chiar și pentru o conștiință de țânţar.

Canonul 46 al Sfinților Apostoli: „Episcopul sau preotul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru bătător la ochi, chiar și pentru cei lipsiți de ochi: aceasta poruncă hotărăște în chip imperativ că nu trebuie să recunoaștem ereticilor nici o sfântă taină și că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare și lipsite de har.

De Dumnezeu insuflatul purtător de cuvânt al Predaniei apostolești și părintești sobornicești a Bisericii lui Hristos, Sfântul Ioan Damaschin, binevestește din inima tuturor Sfinților Părinți, a tuturor Sfinților Apostoli, a tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii următorul adevăr dumnezeiesc-omenesc: ”Pâinea Euharistiei (=Sfintei Împărtășanii) nu este simplă pâine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-însa curățindu-ne, ne unim cu trupul Domnului și cu Duhul Lui și ne facem trup al lui Hristos” (= Biserica)…

Taina Euharistiei ”se numește Împărtășanie fiindcă printr-însa ne împărtășim de Dumnezeirea lui Iisus. Și se numește cuminecare și cu adevărat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos și părtașia la Trupul și la Dumnezeirea Lui. Iar pe de altă parte, ne cuminecăm și ne unim și unii cu alții prin ea. Căci pentru că ne împărtășim dintr-o singura pâine, ne facem cu toții un trup și un sânge al lui Hristos, și unii altora mădulare, ajungând de un trup cu Hristos. Pentru aceea cu toată puterea să ne păzim a nu lua împărtășanie de la eretici, nici să le-o dăm. Nu dați cele sfinte câinilor, zice Domnul, și nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6), ca să nu ne facem părtași relei slăviri și osândei lor.”

Neînfricatul mărturisitor al adevărurilor dumnezeiești-omenești al ortodocșilor (Sfântul Teodor Studitul) vestește tuturor oamenilor:

a) ”Împărtășania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu și îl predă diavolului”.

b) În Euharistie, ”pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos“.

c) ”După măsura deosebirii dintre lumină și întuneric, așa este și deosebirea dintre împărtășania drept-slăvitoare (ortodoxă) și cea eretică: cea drept-slăvitoare luminează, cea eretică întunecă; una îl unește cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viață sufletului, cealaltă îl ucide“.

d) ”Împărtășania din mâna eretică este otravă, nu simplă pâine“.

(Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul,

Mănăstirea Petru-Vodă, 2002)