Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Micuța Anisia și răbdarea


Un copil minunat, membru al unei familii ortodoxe care s-a îngrădit pe sine de pomenirea ierarhilor ecumeniști după Adunarea din Creta.
Mesajul ei arată că ortodocșii nu au fost, nu sunt și nu vor fi fanatici, ci vor fi, pur și simplu, ortodocși, slujitori ai lui Hristos în adevăr, în rugăciune curată și mai ales… în RĂBDARE.
Domnul să îi binecuvânteze pe părinții Anisiei, pe frățiorii ei și îndeosebi pe ea.
Să creștem cu toții în răbdare, mărturisind adevărul până la capăt, spre mântuire!

Redacția