Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Un răspuns al părinților athoniți referitor la acuze de pe internet

Studiul de mai jos este un răspuns succint (vor urma și altele) al părinților athoniți ortodocși la atacurile de pe internet împotriva lor.

Studiul atinge problema obligativității Sfintelor Canoane și cea a validității Tainelor.

Este un bun început pentru o discuție mai largă, ce va aduce toate argumentele patristice necesare spre a rămâne în duhul Sfinților Părinți și de a nu cădea, luptând cu panerezia ecumenistă, în vreo formă de schismă cu Biserica lui Hristos.

Studiu al parintilor athoniti 12 oct 2017

21 Responses to Un răspuns al părinților athoniți referitor la acuze de pe internet

  1. CristianD says:

    Foarte interesant textul. Multumim pentru traducere. Nu pot spune ca am „prins” tot ce vrea sa spuna, ca e tarziu in noapte, dar am 2 intrebari:

    1. Sa intelegem ca Slatioara are Taine?
    2. Daca nu, cum putem intelege faptul ca (daca eu cumva nu ma insel si atunci intrebarea e fara rost) ROCOR-ul de dinainte de re-unirea cu Moscova ar fi fost o vreme (macar) in comuniune cu Slatioara?

    • admin2 says:

      Eu așa înțeleg: cine este eretic (necondamnat încă) sau schismatic, se împărtășește spre osândă. Și de asta trebuie să ne ferim cu toții. Mai mult – ca răspunsuri și soluții – cred că este treaba Sinodului Panortodox.
      Cred că trebuie să ne concentrăm nu pe validitate, ci pe sfințire personală prin Taine, că de aceea ni le-a lăsat Hristos.
      Pr. Ciprian

  2. CristianD says:

    Doamne ajuta! Si eu va impartasesc intrutotul aceasta intelegere. Asa cum spuneti, „Cred că trebuie să ne concentrăm nu pe validitate, ci pe sfințire personală prin Taine, „!

    Nadajduiesc si ma rog la Bunul Dumnezeu ca, daca cumva gresesc (sau gresim) avand aceasta pozitie, sa ne lumineze si sa ne „traga” catre Adevar cum numai El stie sa o faca.

    • admin2 says:

      Asta în primul rând. Adevărul Îl vrem, nu altceva.

      • admin2 says:

        Amin. Bine spus.
        Să avem grijă unde ne împărtășim. Să nu ne pregătim degeaba pentru ceva minunat și să iasă totul praf.

  3. ban says:

    Poate sf. Nicolae Planas si cei doi episcopi care au revenit pe nou, erau din cei care nu negau tainele celor cu calendarul nou.

    • admin2 says:

      Nu știu cum e cu ”poate”, dar este sigur că ceea ce scriu părinții athoniți are o bază reală.

    • ban says:

      Stilistii de la noi, avand „episcop” hirotonit de un singur episcop, si fara scrisori de la al doilea, si negand harul in BOR,atunci SIGUR sunt schismatici si eretici.

  4. admin2 says:

    Părintele Aldea, din câte știu, locuiește aproape de Mănăstirea Paltin-Petru Vodă.
    Ce a vrut să spună? Trebuie întrebat personal.
    Nu ne dăm cu părerea la ce au spus alții…

  5. admin2 says:

    Așa o fi fost. Problema nu este calendarul în sine, ci ura ereticilor împotriva lui Hristos.

  6. admin2 says:

    Nu merge cu dacă și cu parcă…
    Și-au făcut ierarhie proprie – au căzut în schismă.
    Rebotează pe ortodocși – au căzut în erezie.
    Noi să nu mergem pe calea lor.
    Acum ne-am îngrădit de ecumenism, nădăjduim că ne împărtășim spre mântuire. Facem tot posibilul să fie așa!
    Pr. Ciprian

  7. CristianD says:

    V-am ascultat si am recitit. Eu in continuare zic ca e limpede asa cum spune @corina steliana. Si e o problema total independenta de problema Tainelor.

    „Poziția noastră este că până în anul 1935 (an al creării primului sinod al stiliștilor), îngrădirea credincioșilor ortodocși A FOST CEA CORECTA și cuvenită din punct de vedere canonic și în cadrul limitelor pe care le stabilește Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol. Nu mai este valabil același lucru și după anul 1935…… Îngrădire de erezie nu MAI există în cazul stiliștilor – să ne ierte frații care țin calendarul vechi – devreme ce nu s-au îngrădit de episcopul lor inovator, ci deja au episcopul lor propriu. ”
    si
    „Au avut sau nu dreptate credincioșii care s-au îngrădit în anul 1924 de ierarhia inovatoare ? În măsura în care s-au îngrădit datorită inovației referitoare la Tradiție .. au procedat CORECT, …”

    Spune clar: „ingradire de erezie NU MAI EXISTA ……” si „A FOST CEA CORECTA” – deci limpede inseamna ca nou-calendaristii, cu sau fara Taine – asta e alta problema, SUNT ERETICI conform textului lui Gheron Savva. Trebuie neaparat lamurita problema.

    • admin2 says:

      Dacă nou-calendariștii ar fi eretici atunci nu veneau cei doi episcopi menționați de pe vechi pe nou, adică de la ”adevăr” la ”erezie”.
      Repet, cei care se cuvine să dea răspuns sunt cei în grădina cărora a apărut problema. Dar probabil că numai sinodal se va stabili ce și cum. Eu nu am ce să intervin.

      • CristianD says:

        Eu cand am spus ca trebuie lamurita problema m-am gandit in primul rand la autorul textului – trebuie sa lamureasca implicatiile limpezi a ceea ce a scris.

        Ca lucrurile in ansamblul lor trebuie clarificate de un Sinod, este absolut adevarat – dar pana atunci trebuie sa-si lamureasca pozitia autorii textului.

        • admin2 says:

          Cred că ceea ce au avut de spus, cât i-a luminat Dumnezeu, au spus. Mai mult, nu știu…

  8. admin2 says:

    Mulțumim frumos.
    Ευχαριστούμε πολύ!

  9. admin2 says:

    1. Problema este că prea adesea vrem să înțelegem, nu să trăim…
    2. Calendarul nu este dogmă, deci cei pe nou nu suntem eretici.
    3. Mâine avem Sfânta Liturghie, slavă Domnului. Cât se va mai putea sluji…
    În concluzie: întreruperea pomenirii are ca scop crearea unei atmosfere prielnice convocării unui sinod ortodox, care să condamne ceea ce trebuie condamnat. Asta este important, să nu pierdem din vedere.
    Cât despre părerile unora și ale altora, cel mai simplu este să stai deoparte, să nu te vadă nimeni și să tot comentezi ca e așa sau altfel.
    Pe acest site pot apărea părerile tuturor, redacția nu își propune vreun rol de judecător, ci fiecare va hotărî și va crede cum îl luminează Dumnezeu (fără a fi aceasta vreo invitație la protestantism), ca să aibă în fața lui Dumnezeu DEPLINA RESPONSABILITATE a propriei sale alegeri și să nu mai dea vina tot timpul pe … ALȚII.
    Spor la rugăciune, care aduce luminare prin HAR și întărire în dreapta credință!
    Redacția

    • admin2 says:

      Nădăjduim în veridicitatea acestor informații:
      https://eufrosin.wordpress.com/2009/11/02/cum-sa-neutralizezi-un-vaccin/

      • admin2 says:

        A scris cineva:
        ”Doamne ajută omului să devină Om, căci acesta-i rostul nostru pe aici !”

      • admin2 says:

        Cu drag:
        ”Lucrare lăuntrică nu înseamnă o pravilă citită riguros, un post aspru sau îndeplinirea vreunei rânduieli exterioare, ci atenția asupra mișcării sufletești care se îndreaptă asupra aproapelui. Atunci când aproapele tău devine dușmanul tău în propria imaginație, atunci începe lucrarea lăuntrică de răsturnare a propriei jigniri și întoarcerea ei într-un sentiment de smerenie, de iertare și în cele din urmă de iubire.

        Omul care are această lucrare lăuntrică va ieși biruitor din orice împrejurare, va fi netulburat în fața jignirilor, va depăși ușor orice pagubă materială, se va despărți râzând de lucruri sau onoruri trecătoare și va avea întotdeauna puterea unui nou început.”

        Pr. Savatie Baștovoi

      • admin2 says:

        Părintele Ioan, preot slujitor la Mănăstirea Durău din județul Neamț, ne povestește:

        Eram în Iași, mergeam la Sfânta Parascheva și ieșisem dintr-un magazin, aproape de Mitropolie. Era iarnă. Un bătrânel slab, aproape străveziu, stătea lipit de ușa de la intrare. Înaintea mea a ieșit o fetiță ca la 12-15 ani. L-a văzut și a avut așa, o ezitare. A făcut trei pași și s-a întors la el, i-a luat mâna și i-a zis: „Tăicuțule, iartă-mă, n-am ce să-ți dau”. Și i-a sărutat mâna. „Te rog frumos, spune-mi și mie cum te cheamă?” Apoi bătrânul a izbucnit în plâns, apoi și ea, și eu. Credeți-mă, mai mare dar pentru acel bătrân nu putea fi!
        Sunt două tipuri de comportament, iar limba română, care e subtilă, are două cuvinte. Unul e compătimirea, cumva așa, mai pe deasupra, când spui: „Bietul de el, vai de el!” ‒ și simpatia, care e acea stare de a te bucura că împărtășești cu el durerea sa.
        Îl iei de mână, îl ajuți, îi spui ceva. „Tăicuțule, n-am bani să-ți dau. Poate ți-e greu. Să merg să-ți cumpăr niște pantofi? Ce să fac?”
        Timpul e cel mai prețios la noi. Noi timpul nu vrem să-l dăruim.
        „Ce vrei de la mine, n-am timp, lasă-mă-n pace! Timpul – aceasta este cea mai mare jertfă a omului pentru fratele lui.
        „Dă cât poți de mult să dai și bucură-te că ai cui da.”
        De aceea și în familii e greu cu timpul acesta. Părinții, la serviciu, copiii – acasă. Când se întorc, nu mai au timp să vorbească unii cu alții; sunt obosiți. „Păi, ce rost are să câștigi atâția bani dacă nu ești cu mine? Mai bine mai puțini bani și stai mai mult cu mine”, vor zice copiii.
        Facem casă peste casă, iar apoi copilul pleacă de-acasă, ne părăsește. Ceea ce trebuie să construim este sufletul, este dragostea.
        Timpul petrecut cu aproapele tău e jertfă, e iubire, e răbdare. Asemenea este Împărăția lui Dumnezeu. Dacă cineva ți-a spus să mergi cu el o milă, mergi două. Dă cât poți de mult să dai și bucură-te că ai cui da. Aceasta este chemarea de astăzi, chemarea la pescuit oameni, cu dragoste multă, cu răbdare, cu îngăduință, cu iertare. Sunt două cuvinte cu care omul străpunge cerul: te rog frumos și iartă-mă. Dar nu așa: „Ce vrei? Lasă-mă-n pace! Iartă-mă, ce vrei? Na, am greșit și eu, și ce?” Aceasta nu este cuvânt, aceasta nu este iertare, nu este inimă, ci batjocură și pumn în gură. Nu așa! Haideți să ne pară rău. Mie, în primul rând, că sunt preot, și vouă, căci cu toții nu împlinim cuvântul Domnului.