Întru această zi, Cuvânt al Sfântului Antioh, despre mânie
Este bine foarte a se sili omul ca să-li înfrâneze patima mâniei, să-și sfărâme iuțimea sufletească, cu îndelunga răbdare și cu blândețea, cu rugăciunea și cu smerenia. Că demonul mult împinge spre mânie pe omul cel ce voiește să se mântuiască.
Ca ostenelile ce le adună omul, prin post și prin rugăciune, prin priveghere sau prin slujbe, apoi într-un ceas și le pierde, diavolul maniei luând roada ostenelilor celor de multi ani. Și, iată omul beat fără de vin! Drept aceea, de multă stăpânire are trebuință omul, ca să-și poată goni patima mâniei.
Cel ce voiește să vina la desăvârșire și dorește să se nevoiască cu duhovnicești nevoințe, unul ca acesta trebuie să fie străin de pornirea mâniei. Că duhul mâniei, șezând în inima noastră, orbește ochii cu întunecoase tulburări, încât nu mai putem câștiga nici cunoașterea celor folositoare, nici aflarea înțelegerii duhovnicești, nici sfatul cel bun. Că nu se cade nouă a ne purta cu mânie spre cei de o credință, fără numai spre păcatele și spre gândurile cele rele, care se sârguiesc a ne întoarce pe noi din calea cea adevărată.
Ca pentru aceasta, și la Proverbe se zice: „Leapădă mânia de la tine și adu-ți aminte că și tu totdeauna mânii pe Cel ce te-a făcut pe tine”. Și iarăși zice: „Mânia pierde pe cei drepți, iar cuvântul aspru ridică mânie. Și mânia tatălui este fiul cel fără de minte, iar sluga înțeleaptă îmblânzește mânia omului”.
Și iarăși: „Grea este piatra și nelesne de purtat nisipul, iar mânia celui fără de minte mai grea este decât amândouă”. Și a mai zis: „Potolește-ți inima, că ea este părintele diavolului!” Deci, nu se cade nouă, fraților, a ține în inimă pe dracul cel cumplit, care ne duce pe noi la pierzare. Că precum apa se pornește de furia vânturilor, asemenea și mâniosul se tulbură de gândurile mâniei.
Omul mânios este vier sălbatic. Văzându-se un mânios cu altul, încep a scrâșni din dinți. Iar Sfântul Iacov ne învață pe noi, zicând: „Sa fie tot omul grabnic a auzi și zăbavnic a grai. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Iar Sfântul Pavel zice: „Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci să lăsați loc mâniei lui Dumnezeu.”
Și iarăși: „Toată amărăciunea, mânia și hula să se lepede de la voi, împreună cu toată răutatea”. Asemenea, și David: „Părăsește mânia și lasă iuțimea”. Iar îndreptătorul sufletelor noastre, Domnul, ne învață pe noi, zicând: „Tot cel ce se mânie asupra fratelui sau în zadar, vinovat este judecății, iar cel ce va zice fratelui său nebune, vinovat este de focul gheenei”. De care să ne rugăm ca să ne izbăvească milostivul Stăpân, Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
