Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Predica din noaptea Anului Nou – retrospectiva teologică a anului 2017 și perspectivele anului 2018

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu rostită la intrarea în noul an 2018

Va urma scrisoarea lui Gheron Sava referitoare la calomniile ce îi sunt aduse de pr. Matei Vulcănescu de la Pireu (Grecia).

Dumnezeu să ne lumineze pe toți și să ne țină în Adevărul Său!

5 Responses to Predica din noaptea Anului Nou – retrospectiva teologică a anului 2017 și perspectivele anului 2018

  1. Mihai says:

    Am ascutat predica dv vizavii de retrospectiva/2017 ce tocmai sa incheiat, ca nici nu stiu cu ce sa incep mai intai, dar hai sa incep cu Gheron Sava, nu pot sa inteleg dece dumnealor (caci nici nu mai are rost sa le dam numele caci ai cunoasteti deacum) nu mai au loc de el?!, ce planuri leau stricat si noi nu stim?!, Cel putin ,,domnul” Vulcanescu de cate ori prinde ocazia il ataca, deasemenea Teodot, deasemenea astradrom s.a.m.d, eu personal am participat la conferinta Pr Sava Lavriotul si pot sa zic ca le zicea lucrurilor pe nume, scurt si la obiect ceea ce bine si face, in schimb ,,domnul” Vulcanescu, nustiu cam ce scopuri are , dar ai dorim sa-si vina revina in fire?!
    Acum vizavii de acel absolvent la ,,teologie”, din pacate asa este, in facultatile de ,,teologie” atit de la noi cat si de la alti viitori ,,preoti” sunt scoliti in spiritul ecumenismului si al ereziilor, personal am cunoscut un caz al unui tip de prin suceava, care si lucra dar si dupa program se ducea la studii, ami zicea fara ca sa il intreb ce facea la cursuri, de Sfinti Parinti doar ocazional vorbea
    Iar in ceea ce priveste dreapta credinta ortodoxa deja multi nu pricep sau nu vor sa priceapa ca nu se poate cu improvizatii si inovatii dupa ureche ci se urmeaza linia dupa Hristos si al Sfintilor Parinti
    Ar mai fi multe de zis, dar deja sunt diversi care zice ca ai ceva cu x sau cu y

  2. anador says:

    Mihai, dumnealor nu mai au loc de gheron Sava pentru ca:

    1.-face mii de km ca sa ii catehizeze pe romani, lucru pe care ar fi trebuit sa il faca preotii in ultimii 27 ani. Iti dai seama cat de putin stim noi, mirenii, dupa cat de des se repeta aceleasi intrebari in cadrul conferintelor.
    Cum sa le convina dumnealor sa stim si noi cate ceva intrucat informatia=putere, nu?! Cu cat mirenii stiu mai putin, cu atat sunt mai usor de condus si cu atat sunt mai dependenti de preoti. Vedeti bine ca pentru cei ramasi intre ziduri, biserica este si acum preoto-centrica (in loc de hristo-centrica) si de asta nu au nici o reactie si nici nu inteleg nimic. Lor, ceea ce nu le spune preotul, nu exista.

    2.-spune adevarul.
    Ati remarcat corect ca „spune lucrurilor pe nume, scurt si la obiect”, si tot ceea ce spune e verificabil in scrierile Sfintilor Parinti.

    3.-prea stie multe, poate oricand vadi nestiinta altora si asta deranjeaza !!!

    4.-sacrifica timp, oboseala, rabdare, sanatate (observati va rog, cum la Conferinta de la Arad ies aburi din gura celor doi monahi cand vorbesc) si pana la urma si bani pentru ca drumurile costa. De ce tot acest sacrificiu? Din iubire pentru Hristos!

    Toti aceia care il ataca nu fac decat sa intareasca ceea ce spunea Petofi Sandor: „Talentul trezeste invidie in sufletele mici si admiratie in sufletele alese.”
    In cazul parintelui Sava e vorba de mult mai mult decat talent. Si asta o simt atat sufletele mici, cat si sufletele alese. Dar fiecare dintre ele reactioneaza cum poate.

    • admin2 says:

      Ca fost profesor de muzică (ca mirean), Gheron Sava știe că Ortodoxia este o simfonie universală, o unire despre care Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbea în vestita lui teoria a unificării. De aceea Gheron Sava vede și trăiește ortodoxia așa cum este ea, nu pe felii cum fac alții, protestantizând-o.
      Mulțumim pentru sinceritate, doamna Ana.
      Cu respect, pr. Ciprian

  3. ortodoxos says:

    Hai sa o spunem pe aia dreaptă: părintele Matei Vulcănescu nu a jertfit nimic pt Hristos! Dacă ar întrerupe pomenirea mitr Serafim unde s-ar duce? Are nevastă și copii doar. Să vină în Romania? este deja persoană non grata aici. Ce altceva să facă? Îi inteleg slăbiciunea omenească. Ceea ce nu înțeleg este zelotismul cu care lupta și calomniază în stanga și în dreapta , împotriva antiecumeniștilor. Ar fi mult mai indicat să tacă fiind cu musca pe căciulă.

  4. anador says:

    Ortodoxos, iata ce spunea Părintele Iosif Vatopedinul:
    Calomnia este cel mai groaznic spectru al urii şi răutăţii, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă.
    Si apoi daca doriti, calomnia e sora geamana a invidiei despre care am scris in mesajul anterior.
    Bineinteles ca in spatele acestora sta…acela pe care nu vreau sa il numesc.
    Nu il cunosc pe acest parinte si nici situatia Sf Sale, dar modul in care alege sa isi sustina punctul de vedere este unul regretabil.
    Imi pare sincer rau pentru Sf Sa, dar de fiecare data i s-a demonstrat ca nu e asa cum afirma si totusi o ia de la capat.
    Scapa-l, Doamne, de tot raul, ca e si el de-al nostru!