Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Răspunsul părinților athoniți la proiectul de „rezoluție” inițiat de M. S. Chirilă și semnat de el și de unii părinți români

Varianta pdf:

Raspunsul parintilor athoniti la proiectul de rezolutie din ianuarie 2018

„Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi sau de unul se va alipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.” (Μatei 6, 24)

Mulți părinți și frați ne-au cerut să comentăm și să răspundem la textul pe care l-a scris iubitul meu frate în general Mihai Silviu Chirilă și l-a semnat alături de câțiva venerabili părinți. Din păcate, observăm că în multe puncte acest text nu este în acord cu învățătura ortodoxă, a Sfinților Părinți, ci este o inovație pe care noi, ca părinți aghioriți, nu o acceptăm. Concret, în textul respectiv scrie: „Ne ferim a-i considera eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști.”

Devreme ce nu îi consideră eretici și prin urmare îi consideră ortodocși pe cei care sunt în comuniune cu ecumeniștii, atunci noi de ce am întrerupt pomenirea și am intrat într-o mulțime de necazuri? Dacă evităm să îi considerăm eretici pe cei care sunt în comuniune cu ereticii, atunci anulăm învățătura Sfinților Părinți, care spuneau: „Suntem ortodocși, chiar dacă suntem păcătoși, fără să facem nici o abatere de la credința apostolică, împărtășind aceeași învățătură cu fiecare sinod ecumenic și local, care este recunoscut pentru adevărul pe care l-a propovăduit, împreună cu sfintele canoane pe care aceste sinoade le-au stabilit și noi ne îndepărtăm și anatematizăm fiecare erezie și pe fiecare eretic.” (Sfântul Teodor Studitul)

Părinților, ce legătură au aceste cuvinte ale Sfântului Teodor cu ceea ce ne spuneți voi? În timp ce Sfântul anatematizează fiecare erezie și eretic, voi spuneți că dacă noi suntem în comuniune cu ei, dar gândim ortodox, nu suntem în comuniune cu erezia lor. În timp ce Sfântul Teodor spune că nu facem (noi, ortodocșii, în general – n.trad.) nici o abatere sau concesie față de credința apostolică, voi susțineți că fiind în comuniune cu ereticii ecumeniști nu se întinăm și nu participăm (nu cădem) în erezie, ci rămânem ortodocși.

Părinților, nu ați citit ceea ce spune Sfântul Athanasie cel Mare, că „cel care vrea să se mântuiască trebuie mai presus de toate să păstreze credința sănătoasă și fără întinare (din partea ereziei), altminteri va fi osândit veșnic” (Simbolul de credință al Sfântului Athanasie cel Mare)?

Cum puteți să spuneți că „ne ferim a-i considera eretici pe toți membrii Bisericii Ortodoxe Române care mai au încă comuniune cu ierarhii ecumeniști”, când Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „cei care sunt în comuniune cu ereticii sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu” (conform Ρ.G. volumul 99, coloana 1048). Dar și Sfântul Efrem Sirul vă răspunde că „este vai de cei care întinează credința ortodoxă sau fac compromisuri cu ereticii.” (în Cuvântul Sfântului Efrem Sirul despre a Doua Venire a Domnului).

Cu o mai mare asprime, Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „cei care se prefac că mărturisesc credința ortodoxă sănătoasă, însă au comuniune bisericească cu eterodocșii, dacă după mustrare (povață, îndemn) nu se îndepărtează de aceștia, atunci nu numai să nu mai aveți comuniune bisericească cu ei, dar nici să nu îi mai numiți frați (de aceeași credință – n.trad)!” (conform Ρ.G. volumul 160, p. 101) Și voi ne spuneți că îi considerați ortodocși! Nu cumva dvs citiți o altă Evanghelie?

Puțin mai jos ne spuneți: „Facem distincția necesară între cei ce au o cugetare eretică manifestă, clădită în decenii de propagandă ecumenistă și exprimată prin acceptarea fără rezerve a ecumenismului și a hotărârilor din Creta – la nivel decizional, în cazul ierarhilor, și de solidarizare cu decizia acestora, în cazul acelor clerici și mireni cu mentalitate ecumenistă –, și cei ce se află în comuniune (părtășie) cu aceștia din alte motive decât atașamentul față de valorile ecumeniste.”

La aceste cuvinte vă răspunde Sfântul Grigorie Palama: „Așadar, spune-mi, unde îi vom așeza (considera a fi) pe cei care mărturisesc și în același timp se leapădă de Dumnezeu? Cu credincioșii? Însă prin faptele lor ei se leapădă (Îl renegă) de Dumnezeu. Cu necredincioșii? Dar ei cu limba Îl mărturisesc pe Dumnezeu… Prin ce vom distinge pe cel credincios de cel necredincios, pe cel luminat de cel neluminat, cu alte cuvinte, pe cel botezat în Hristos și așezat alături de Hristos față de cel nebotezat și așezat cu diavolul? Nu îi vom deosebi prin cuvinte, prin fapte, prin modul de viață? Așadar, dacă cineva va fi de acord cu cele ale celor neluminați, chiar dacă el zice că este botezat în numele lui Hristos, este limpede că nu a încetat să aparțină adunării acelora.” (adică adunării celor neluminați, a ereticilor – n.trad.) (Sfântul Grigorie Palama, Omilia la vindecarea celor doi orbi).

Continuând, ne spuneți că: „Îi tratăm pe cei cu cugetare eretică ca pe ereticii condamnabili, dar încă necondamnați de un sinod ecumenic sau panortodox al Bisericii Ortodoxe, și îi îndemnăm la pocăință, abandonarea și condamnarea ecumenismului și revenirea la gândirea ortodoxă a Bisericii, iar pe cei aflați încă în comuniune cu ei îi sfătuim să se informeze corect cu privire la sinodul mincinos din Creta și, după o serioasă deliberare cu privire la efectele ereziei ecumeniste asupra mântuirii și a vieții Bisericii, în deplină libertate a conștiinței proprii, să înceteze, prin nepomenire, comuniunea cu erezia ecumenistă și cu cei ce o propovăduiesc în Biserica noastră, știut fiind că Sfinții Părinți conglăsuiesc că ereticii și cei aflați în comuniune cu ei sunt deopotrivă vrăjmași ai lui Dumnezeu, iar părtășia la erezie, indiferent de motivul care o generează, este începutul căderii și al formării cugetării și practicii eretice.”

Cinstiți părinți, au trecut aproape doi ani de la sinodul tâlhăresc din Creta și 115 ani de la începutul (apariția) ereziei ecumenismului și încă îi considerăm ortodocși pe cei care sunt în comuniune cu ecumeniștii din motive de frică, de ignoranță, din cauza lipsei informării corecte, a incapacității de a înțelege ce s-a întâmplat în Creta? Putem să îi considerăm pe preoți precum părintele Matei Vulcănescu sau părintele Anghelos Anghelakopulos, care pomenesc un episcop (este vorba de mitropolitul Serafim de Pireu – n.trad.) care are comuniune canonică cu patriarhul Ecumenic Bartolomeu și cu cei care au participat la sinodul din Creta, că sunt ortodocși și nu au comuniune cu erezia, pentru că prin cuvintele lor nu sunt de acord cu sinodul tâlhăresc din Creta?

Oare acești părinți nu știu ce s-a întâmplat în Creta? Oare nu știu că nu este permis, ca niște preoți buni și ortodocși ce vor să fie, să îl pomenească pe Mitropolitul Serafim de Pireu sau pe orice alt episcop care acceptă sinodul tâlhăresc din Creta? Nu știu acești părinți că mitropolitul Serafim își bate joc de oameni, vorbind anti-ecumenist când este în mijlocul turmei lui, însă având comuniune canonică deplină cu ereziarhul Bartolomeu și cu arhiepiscopul Ieronim și cu Sinodul Greciei, precum și cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care acceptă cele aprobate la sinodul tâlhăresc din Creta?

Și dovada tuturor acestora (că ei știu ce se întâmplă – n.trad.) ne-o dă Sfântul Simeon Noul Teolog, care ne spune: „de orice cleric, a cărui credință, cuvinte și fapte nu sunt în acord cu învățăturile Sfinților Părinți, să ne îndepărtăm și să îl urâm ca pe un demon, chiar și dacă acesta ar învia morți și ar face și alte mii de minuni”! (Sfântul Simeon, Cuvântul al VI-lea) Iar Sfântul Ioan Gură de Aur completează, zicând: „nu numai dacă unii spun tot timpul cuvinte cu totul opuse și care răstoarnă toată învățătura cea bună, ci și dacă învață ceva foarte mic opus ei, să fie anatematizați”! (Interpretare la Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel)

Sfântul Teodor Studitul ne spune că „pomenirea episcopului eretic este întinare a credinței”, iar Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „de omul eretic să te îndepărtezi.” (vezi P.G. volumul 31, coloana 649)

În omiliile pe care le-am ținut în Grecia și în străinătate, noi am susținut și spunem mereu numai cuvintele Sfinților Părinți, nimic mai mult, nimic mai puțin. Nicăieri Sfinții Părinți nu menționează că ar exista un al treilea fel de credincioși, care cu toate că sunt în comuniune cu ereticii, nu sunt părtași la erezia lor și sunt lipsiți de vreo răspundere sau vină în ceea ce privește erezia.

Suntem de acord că trebuie să informăm corect poporul în ceea ce privește sinodul tâlhăresc din Creta și că trebuie să îi lăsăm pe oameni ca în deplină libertate să hotărască ceea ce trebuie să hotărască, însă aceasta nu înseamnă că nu trebuie să spunem adevărul. Iar adevărul este că atunci când ești în comuniune cu erezia, fie din frică, fie din lașitate, fie din oricare alt motiv, te afli în erezie și vei fi judecat ca eretic.

Nu trebuie să spunem lucrul acesta? Și menționăm texte ale Sfinților Părinți, care întăresc aceasta: „de asemenea noi trebuie să fim atenți față de cei care se prefac că mărturisesc credința cea sănătoasă, însă sunt în comuniune cu cei care cugetă eretic, mai întâi să îi mustrăm pe aceștia și dacă ei continuă să fie în comuniune nu numai să nu ne mai împărtășim cu ei, dar nici frați să nu îi mai numim.” (Sfântul Iosif, patriarhul Constantinopolului)

Pentru că unii mireni cu știu ce se întâmplă și ce s-a votat la sinodul tâlhăresc din Creta nu înseamnă că ei sunt scutiți de toate răspunderile lor. Și referitor la aceasta Sfântul Teodor Studitul este categoric: „Este porunca Domnului ca nimeni să nu tacă în situația în care credința este în primejdie. Pentru că spune: „nu te teme: vorbește și nu tăcea” (Faptele Apostolilor 18, 9) și „cel drept al Meu din credință va trăi; dar dacă se dă deoparte, sufletul Meu nu va binevoi întru El” (Evrei 10, 38) și „dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). Așadar, când este vorba despre credință, nu este cu putință (permis) să spună nimeni: «Cine sunt eu?»” (Epistola 81, în P.G. volumul 99, coloana 1321ΑΒ).

Și în altă parte spune: „în această vreme în care Hristos este prigonit prin icoana Lui (adică prin lupta iconoclaștilor – n.trad.), fiecare este dator să lupte nu numai dacă este superior în rang și în cunoaștere, vorbind și propovăduind cuvântul Ortodoxiei, dar chiar dacă se află în postura de ucenic are datoria să arate cu curaj adevărul și să vorbească liber. Nu este un cuvânt al meu, al păcătosului, ci al Sfântului Ioan Gură de Aur și al altor Sfinți Părinți.” (Epistola a doua, în PG volumul 99, coloana 1120Β)

Pentru acești creștini care nu au înțeles încă ce se întâmplă ne străduim cu iubire și cu adevăr să le explicăm ce trebuie să facă, să îi informăm ce s-a întâmplat la sinodul tâlhăresc din Creta și în final cum să ia o hotărâre pentru binele sufletului lor, așa cum o stabilesc Sfinții Părinți. Și desigur nu îi condamnăm înainte să ia o hotărâre, însă aceasta nu înseamnă că ei nu sunt în comuniune cu erezia, chiar și dacă ei nu știu aceasta. Și să nu uităm că nu este îngăduită necunoașterea legii.

În ceea ce privește comuniunea cu ereticii, Sfântul Marcu Eugenicul este foarte clar și ne spune astfel: „pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, lupta nu constă numai în cuvinte, ci în fapte săvârșite cu curaj, ei fiind pregătiți întotdeauna să sufere orice primejdie pentru credință și să nu se întineze prin comuniunea cu ereticii. Înfățișându-ne înaintea lui Dumnezeu cu lauda noastră, a credinței noastre, a moștenirii celei bune a Părinților noștri, nădăjduim să primim și iertarea păcatelor noastre. Fără aceasta (fără dreapta credință – n.trad.) nu știu ce dreptate ne va izbăvi de iadul cel veșnic.”

Sfântul Apostol Pavel ne spune în acest sens că: „Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonilor; nu vă puteți împărtăși din masa Domnului și din masa demonilor.” (I Corinteni 10, 21) Și iarăși: „Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea sau ce părtășie are lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6, 14) Acestea sunt lucrurile pe care Sfântul Pavel ne roagă să le facem, le învață și ni le recomandă; el, Pavel, care a fost vasul cel ales (sau vasul alegerii), zidul împrejmuitor al Bisericii, mult-pătimitorul și viteazul, lira cea cuvântătoare de Dumnezeu, propovăduitorul lui Hristos, scriitorul dogmelor, trâmbița Cuvântului, ritorul credinței, încântarea popoarelor păgâne (adică cel care îi cucerea prin cuvântul său inspirat pe păgâni, aducându-i la Hristos – n.trad.).

În paragraful al treilea, continuând să susțină existența acestui al treilea fel de creștini, părinții ne spun următoarele: „Nu împărtășim ideea că toți arhiereii Bisericii Ortodoxe din întreaga lume sunt compromiși și că la ora actuală nu ar mai exista nicăieri ierarhi ortodocși sau că toate Bisericile Ortodoxe sunt ecumeniste.”

De unde trag ei această concluzie? Ar putea, așadar, să ne spună care sunt și care nu sunt ecumeniști, care sunt eretici și care ortodocși? Și după ce criterii știu aceasta? Nu au citit ceea ce au scris Părinții aghioriți, când i-au răspuns patriarhului eretic Vekkos? „Un singur lucru vom accepta, cel ortodox, iar un singur lucru vom respinge întotdeauna (ceea ce nu este ortodox); iar pe cei care vor primi ceea ce nu este vrednic de primit (adică ortodox), noi nu îi vom primi.” Căci sfintele canoane spun: «cel care cu cel neîmpărtășit (cu ereticul) se va aduna în casă, să se afurisească»; iar în altă parte: «cel care se împărtășește cu cei de neîmpărtășit, va fi și el de neîmpărtășit (eretic), ca unul care încalcă (nu respectă) canonul Bisericii»; și iarăși: «cel care îl primește pe eretic este vinovat de căderile (ereziile) acestuia». Așadar, precum cei care sunt acuzați de acestea sunt răspunzători de ele, dacă și noi le vom accepta pe acestea, în pofida sfintelor canoane care au fost pronunțate în Duhul Sfânt, suntem și noi vinovați (vrednici de osândă); nu este aceasta de la cel rău? Căci fiind întuneric, se preface că este lumină?” (vezi V. Laurent și J. Darrouzes, Dosarul grec al unirii de la Lyon 1273-1277, Paris, 1976, p. 395)

Și întrebăm și noi, la rândul nostru, care sunt ierarhii ortodocși pe care voi îi acceptați? Și pe ce criterii voi îi primiți ca fiind ortodocși? Care sunt ierarhii care au condamnat clar sinodul tâlhăresc din Creta? Care sunt ierarhii care nu sunt în comuniune cu patriarhul Bartolomeu, cu patriarhul Chiril al Moscovei, cu patriarhul Daniel al României, ecumeniștii cei mai evidenți și care episcop învață poporul să nu aibă comuniune cu ereticii?

Noi știm că există două căi: fie cu Hristos, fie cu antihristul. Și știm că Domnul Hristos ne spune tuturor: „cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, de la cel rău este.” (Matei 5, 37) Ați, auzit, părinților? Este de la cel rău.

Părinților, nu cumva vă referiți la Biserica Bulgariei și a cea a Georgiei, care i se închină lui Bartolomeu și celor dimpreună cu el? Părinților, vă bateți joc de noi? Îl ascultați pe Vulcănescu și pe orice alt … Vulcănescu și nu îl ascultați pe Sfântul Grigorie Palama, care ne spune că „Devreme ce Kalekas (aici a se citi Bartolomeu) este în felul acesta și de atâtea ori despărțit de întreaga pliromă a ortodocșilor, este imposibil prin urmare să aparțină de cei credincioși cel care nu se va îndepărta de el. Dimpotrivă, cel care este despărțit de Kalekas din acesta motive, atunci aparține cu adevărat de ceata creștinilor și este unit cu Dumnezeu prin credința cea evlavioasă (adică cea adevărată).” (colecția Ε.P.Ε (Părinți Greci ai Bisericii) 15, 3).

Așadar, cel care este despărțit de ecumeniști și de cei care acceptă sinodul tâlhăresc din Creta este unit cu Hristos și cel care nu este despărțit de ecumeniști, este despărțit de Hristos. Ce anume nu înțelegeți? Probabil că trebuie să îl menționăm și pe Sfântul Marcu Eugenicul, care ne spune: „sunt convins că cu cât mă îndepărtez mai mult de acesta (de patriarh) și de aceștia (latino-cugetătorii, în situația noastră fiind vorba de ecumeniști), cu atât mai apropii mai mult de Dumnezeu și de Sfinți, iar cu cât mă despart mai mult de aceștia (de eretici – n.trad.), cu atât mă unesc mai mult cu adevărul.” (Nicolae Vasiliadis, Marcu Eugenicul și unirea Bisericilor, Editura Sotir, Atena, 1972)

Poate cineva să pretexteze că avem ierarhi luptători și sfinți. Acestora le răspunde Sfântul Ignatie Teoforul: „oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!” (vezi Ρ.G. volumul 5, coloana 912)

Care este acel ierarh care își învață cu curaj turma lui să nu aibă comuniune cu episcopii și cu preoții ecumeniști? Și care dintre ierarhii din lume face acest lucru în acest moment? Desigur, cineva poate să ne spună (și în mod îndreptățit) că în felul acesta noi susținem că nu mai avem ierarhi ortodocși și că această afirmație este o exagerare. Dacă pot să ne demonstreze contrariul, atunci îl vom accepta cu ușurare și cu bucurie.

Însă lucrurile vorbesc de la sine. Dacă ne acuză de așa ceva, atunci trebuie mai întâi să îl acuze pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a fost întrebat de partea cărei Patriarhii se află, pentru că atunci toate Patriarhiile căzuseră în erezie și numai el și doi ucenici de-ai lui păstrau adevărul, el le-a răspuns că aparține de adevăr, chiar dacă toți se aliaseră cu minciuna.

Apoi au venit și alții, trimiși de patriarh, și l-au întrebat pe Sfântul Maxim: De ce Biserică aparții? De Biserica Bizanțului? A Romei? A Antiohiei? A Alexandriei? A Ierusalimului? Să știi că toate s-au unit cu noi, împreună cu eparhiile lor. Așadar, dacă aparții și tu Bisericii Sobornicești, unește-te cu noi, ca să nu pățești nimic neașteptat, introducând un nou și străin mod de viață.

Atunci Sfântul Maxim le-a răspuns: ”Dumnezeul tuturor, când l-a fericit pe Petru pentru cuvintele cu care L-a mărturisit așa cum trebuie, a propovăduit că Biserica Sobornicească este mărturisirea cea dreaptă și mântuitoare a credinței în El. Să aflu și eu care este mărturisirea prin care a avut loc unirea Bisericilor și dacă ea s-a făcut într-un mod bun, nu am de gând să mă îndepărtez de ea.” (Luptele monahilor pentru Ortodoxie, Editura Sfintei Mănăstiri Grigoriu, pp. 152-153)

În legătură cu toate acestea vă rugăm să ne răspundeți în mod public în data de 25 ianuarie 2018, în fața tuturor părinților mărturisitori care vor participa la binecuvântata Sinaxă Ortodoxă împotriva ecumenismului și a ereticilor ecumeniști. Cred și nădăjduiesc că veți fi și dumneavoastră acolo.

Cu respect,

Gheron Sava Lavriotul

 

traducere din limba greacă de

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

De la… lepră la Ortodoxie. Sau de la Ortodoxie… la lepră

De când Schitul Rădeni și-a redobândit firescul vieții monahale (prin plecarea celui care insista ca numai el să predice, nefiind nici măcar cleric) și părinții mărturisitori pot fără vreo îngrădire să predice cuvântul lui Dumnezeu, iată unul dintre rezultatele binecuvântate, patristice, ortodoxe, luminate de Dumnezeu:

 

 

Idei din această predică (transcrise de doamna Ana, căreia îi mulțumim):

Părintele Xenofont face referire la un articol apărut pe mai multe site-uri:
https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2018/01/08/chiril-al-ierusalimului-si-meletie-al-antiohiei-sfinti-sau-eretici/ și
http://ortodoxinfo.ro/2018/01/11/biserica-considerat-acrivia-ca-fiind-gresita-daca-cei-cauza-isi-dovedeau-public-credinta-ortodoxa/comment-page-1/#comment-26723,
în care o persoană feminină și-a dat și ea cu părerea (în spiritul celui mai actual neo-ecumenism, contrar cuvintelor Sfântului Pavel despre locul și rolul femeii în Biserică), a încurcat subiectul și a ieșit o hulă, evidențiată clar pe alt site:
https://stranaortodoxa.wordpress.com/2018/01/14/pr-claudiu-buza-promoveaza-pe-site-ul-sau-un-articol-hulitor-preluat-ulterior-de-ortodoxinfo-cei-ce-sunt-ortodocsi-ar-trebui-sa-retraga-articolul-hulitor-despre-sfintii-chiril-si-meletie-si/
Referitor la acest subiect părintele Xenofont a spus astăzi:
– „în acel articol se dorește să se acrediteze ideea că Sfinții nu au fost așa cum îi vedem noi și cum i-a văzut Biserica Universală;
– unii au schimbat titlul acestui articol hulitor, dar conținutul a rămas același. Noul titlu a vrut să spună că acrivia ar fi ceva greșit sau pentru o perioadă scurtă de timp și că peste tot în istoria Bisericii a fost mai multa iconomie decât acrivie;
– acrivia a fost regula de bază după care s-a condus Biserica, pogorământul s-a făcut atunci când a fost necesar să se facă și când se vedea că scopul pentru care s-a făcut acest pogorământ s-a împlinit;
– nota 83 din tâlcuirea la canonul 43 (în Pidalion) a Sfântului Nicodim Aghioritul: „Iconomia are măsuri și hotare și nu este veșnică și nehotărâtă. Pentru aceasta și Sfântul Teofilact al Bulgariei zice: „cel ce face ceva după iconomie nu chiar ca un lucru bun face acesta, ci ca un lucru trebuincios la o vreme”;
– ”destul am iconomisit – zice Sfântul Grigorie Teologul, în cuvântul de laudă la adresa Sfântului Athanasie cel Mare – nici socoteala cea străină primind-o, nici pe a noastră stricând-o, care cu adevărat ar fi rea iconomie. Așa zic și eu că rea iconomie este aceasta când nici pe latini putem a-i întoarce și noi călcăm scumpătatea Sfintelor Canoane și primim botezul minciuno-ereticilor, că a iconomisi se cuvine unde nu se face calcare de lege – zice Sfântul Ioan Gură de Aur”;
– acum se merge pe iconomie, pe dragoste fără adevăr și auzim de la ierarhi că Sfânta Scriptură ar fi în contradicție cu Canoanele Sfinților Părinți, cu învățătura lor, care trebuie scoasă cumva din mintea noastră;
– se vrea împingerea Sfinților Părinți cât mai departe și învățătura lor nu se mai studiază în școlile de teologie, pentru că Sfinții Părinți demascau înțelegerea greșită a Sfintei Scripturi după mintea fiecăruia;
– dacă nu ne raportăm la Sfinții Părinți, nu avem siguranță că gândim bine;
– întotdeauna cel care aduce învățături mincinoase amestecă adevărul cu minciuna și întotdeauna există contraziceri, ca în acest articol (menționat la început), ceea ce trebuie să ne dea serios de gândit. Nu trebuie să luăm de bună judecata altora dacă vedem că ceea ce spune nu este întemeiat pe Sfinții Părinți;
– Vicențiu de Lerini: „Este o mare ispită dacă cel pe care tu îl socotești profet, tâlcuitor al proorocilor, învățător și propovăduitor al adevărului și pe care îl urmezi cu cel mai mare respect și cu multă dragoste, începe dintr-o dată să introducă pe ascuns rătăciri periculoase pe care nu le vei putea descoperi cu ușurință, înșelat fiind de prejudecata învățăturii anterioare și de ascultarea ta oarbă”;
– tot ce contrazice Sfinții Părinți nu este de la Dumnezeu;
– să nu mergem pe ideea că dacă cineva se poziționează bine vis-a-vis de erezia ecumenistă, dar vedem că în alte probleme grave pentru Biserică nu gândește corect, să credem că treaba e bună. Nu e bună;
– auzim adesea că trebuie să facem front comun împotriva ereziei ecumeniste și că dacă cineva are o înșelare, nu prea contează. Merg împreună cu acela împotriva ereziei, dar nu pot să nu îi vad înșelarea. Discernământul acestuia care este într-o înșelare este afectat, tocit!”
La adresa de mai jos găsiți și predica de azi a promotorului articolului hulitor despre care se menționează în predica părintelui Xenofont.
https://youtu.be/6SA9OA48MHw?t=3
Dacă ascultați ultimele șapte minute – și eu am făcut-o – veți auzi preamărirea „proiectului de rezoluție” și acuzarea lacrimogenă a celor care fac dezbinare.
Concluzie: dacă până azi doar eu făceam „dezbinare”, slavă Domnului că acum suntem doi. Oficial. Eu mai știu mulți, dar se va vedea la sinaxă cine și cum gândește. Până atunci cred că util ar fi ca cei care vorbesc despre Sfinții Părinți să facă precum părintele Xenofont, vorbind la subiect, cu referință exactă, care poate fi verificată de către oricine, nu să folosească expresia „Sfinții Părinți” sau „panortodox” fără a citi nici operele lor, nici ceea ce se întâmplă în Ortodoxia popoarelor vecine, în același timp promovând hule la adresa Sfinților Părinți (cum face părintele Claudiu Buză). Oricum, la sinaxă vom veni pregătiți cu operele Sfinților Părinți. Pe masă. Ca să nu mai bată vântul și unii se creadă că… a suflat Duhul Sfânt (vezi Ioan 3, 8)
Un intelectual care a ascultat pe net predica de azi a părintelui Claudiu Buză mi-a acordat permisiunea de a pune aici impresia care i-a lăsat-o: „bate câmpii. Cu grație. Tonul aproape ca te duce în somnul cel de moarte. Așa vorbește de obicei?”
No comment (nici despre ton, nici despre esența mesajului, că deja de multă vreme e… picaj; din păcate).
pr. Ciprian Staicu

Sensul patristic al întreruperii pomenirii episcopului propovăduitor de erezie – câteva observații actuale

Astăzi am primit pe mail următoarea rugăminte:

„Sărut-mâna, părinte. Vă rog frumos dacă puteți și binevoiți să traduceți din această înregistrare de la minutul 28:02 pana la 29:34.”

După cum se vede, înregistrarea are și subtitrare în limba engleză, pentru cei care nu știu limba greacă.

Nu am ce să adaug din punct de vedere patristic la ceea ce spune Pr. Prof. Theodoros Zisis, pentru simplul fapt că cel mai bine se pricepe sfinția sa la acest subiect și este și un om care a împlinit cele cerute de Sfinții Părinți, fiind prigonit de eretici pentru aceasta.

Răspunsul meu la cele cerute pe mail a fost următorul:

„Foarte interesant. Pr. Theodor Zisis spune că verbul „a dărui” din formula – Întâi pomenește, Doamne, pe episcopul nostru… pe care dăruiește-l – este în varianta originală, în limba greacă, la modul condițional-optativ, nu la imperativ, cum sună în limba română (adică sensul este: dacă el învață cuvântul adevărului, atunci să îl dăruiești cu…), arătând că cerem de la Dumnezeu să îi dea episcopului sănătate, lungime de zile etc cu condiția ca acesta să învețe drept cuvântul adevărului. Mai întâi el trebuie să respecte învățătura de credință, ca noi să ne rugam pentru el.”

Câteva observații, care au fost subliniate și într-o mică sinaxă (întâlnire frățească, nimic oficial, să nu se teamă cei care flutură sabia „legitimității”) cu mirenii, care a avut loc la București, de curând:

a) Momentul acesta al rostirii formulei: Întâi pomenește, Doamne… este după ce s-a cântat Axionul (Cuvine-se cu adevărat sau cel al praznicului, după caz), la Sfânta Liturghie, adică după epicleză (prefacerea Cinstitelor Daruri în Trupul și Sângele Domnului, prin invocarea Tatălui, Care trimite pe Duhul Sfânt și are loc prefacerea, adică Duhul Sfânt ni-L face prezent, ca într-o nouă Cincizecime, pe Fiul).

b) Imediat după epicleză, preotul pomenește – nenominal – pe toți sfinții: patriarhi, prooroci, apostoli, mucenici, mărturisitori etc (adică face un rezumat al Proscomidiei, recapitulând pe cei care se află pe Sfântul Disc, în jurul lui Hristos). Apoi – subînțelegând verbul „a pomeni”, la modul imperativ, timpul prezent (desigur, nu ca o poruncă, ci ca o rugăciune – pomenește), spune: Mai ales pe Preasfânta, Curata…

c) În timp ce se cântă Axionul, preotul îi pomenește – recapitulativ – pe Sfinții prăznuiți în ziua respectivă, pe conducătorii țării, poporul, pe toți cei bolnavi, călători etc, pe vii și pe adormiți, adică face o recapitulare pe larg a Proscomidiei, arătând că nu este NIMENI în jurul lui Hristos pe Sfântul Disc (reprezentat prin miride – părticele de prescură, de anumite forme și mărimi – a se vedea rânduiala Proscomidiei) care SĂ NU FIE ORTODOX.

d) Iar pe primul dintre toți aceștia (fii ai Bisericii) se roagă preotul – în numele și cu acordul poporului – să fie pomenit înaintea lui Dumnezeu și să aibă parte de toate binecuvântările posibile. Cine este? Episcopul locului. Pentru că Liturghia se face în numele lui? Nu. Pentru că fără el nu ar veni harul la Sfânta Liturghie? Nu. Pentru că ne-a dat salariul și parohia? Nu. Pentru alte motive lumești? Nu. Dar pentru ce? Pentru că ESTE ORTODOX (drept învață cuvântul adevărului). Dacă nu este ortodox în cugetare, mărturisire și lucrare, NUMELE EPISCOPULUI NU ARE CE CĂUTA LÂNGĂ HRISTOS, căci este vrăjmaș al Lui, mărturisind erezii.

e) bietul preot – în situația de azi din B.O.R. – îl pomenește pe episcop, vrând-nevrând. Adică ce face? Trântește (iertați cuvântul) o minciună gogonată: că episcopul este ortodox și îl pune în fața tuturor, cerând binecuvântare de la Dumnezeu pentru el. Adică preotul minte cu bună-știință, din motivele lui. Apoi, peste vreo câteva minute, preotul se va împărtăși cu Sfintele Taine, adică cu Hristos-Adevărul, după ce a mințit că episcopul este ortodox, după ce L-a mințit în față (la modul cel mai pragmatic al cuvântului, căci ÎN FAȚA LUI ESTE HRISTOS EUHARISTIC, VIU ȘI ADEVĂRAT). Eu, personal, ca preot nu aș îndrăzni să fac așa ceva, temându-mă de moarte fulgerătoare.

f) vine acum echipa lui Chirilă să liniștească mințile preoților pomenitori de eretici să le spună că ei nu au nici o vină, sunt în regulă. Adică, Îl minți pe Hristos în față, te înhăitezi cu Veliar, cu tatăl minciunii (Ioan 8, 44) și spui că totul este ok?

g) consecința pomenirii ereticului este osândirea de către Dumnezeu împreună cu acesta. Și nu este o singură osândă:

1. Prima osândă: împărtășirea cu nevrednicie, ca un mincinos și hulitor al Adevărului;

2. A doua osândă: o conștiință care te mustră, te macină, zi și noapte, căci știi că ceea ce este cel mai sublim în univers – împărtășirea cu Hristos – ai transformat-o în roșcove.

3. A treia osândă: Întunecarea minții, dobândirea unei schizofrenii duhovnicești, tot mai accentuate.

4. A patra osândă: Nebunia (precedată, în cazul multora, de transformarea în torționari – unelte ale ereziarhului – pentru a-și amuți conștiința tot mai vinovată, prin împărtășirea iar și iar spunând minciuni, adică scuipând în fața lui Hristos, ca odinioară evreii: Proorocește, Hristoase, cine te-a lovit? – te-a mințit – în cazul acesta)

Soluția este unică: îngrădirea de erezie și încetarea oricărei comuniuni de rugăciune cu cei rămași în lațurile ereziei.

Cu respect pentru Adevăr,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Răspuns la „poliția gândirii” pe care vor să o impună semnatarii „rezoluției” iconomiștilor

Am primit pe mail următorul link: (http://ortodoxinfo.ro/2018/01/11/proiect-de-rezolutie-referitor-la-provocarile-actuale-la-adresa-luptei-antiecumeniste/)

Am citit documentul, am văzut care sunt semnatarii și apoi ne-am uitat la comentarii (de fel nu citim deloc site-ul de mai sus, pentru că este plin de manipulare, ortodoxie …?).

Comentariul nr. 3, de la ora 21:18, de azi, 11 ianuarie 2018, spune așa:

„urat document ! urmeaza probabil „caterisirea” celor ce nu sunt de acord cu el ;d-l mihai chirila [posibil autor al documentului] de atata lupta cu documentele cretane ,a inceput sa foloseasca fraze de acolo:” sub pretextul luptei antiecumeniste…”, „explicate si completate ulterior ” etc. Parintilor care ati intrerupt pomenirea ereticilor ,va rugam -limitati-va la slujirea sf Taine si nu instituiti politia gandirii !”

(nu i-am mai făcut corectura gramaticală, că nu e treaba noastră)

Răspuns la acest document-surpriză sau mai bine spus strigăt de groază:

1. Avem în posesie un studiu teologic alcătuit de unul din părinții din Sinaxă, care demonstrează cu 60 de argumente că „studiul” despre părtășia la erezie publicat de dl Chirilă acum câteva luni nu este ortodox. Acest studiu și nu altceva se cuvine să stea pe masă, să fie adus în discuție, ca să putem odată pentru totdeauna să rămânem cei care măcar ne străduim să gândim și să lucrăm ortodox. Având în vedere că singura școală de teologie absolvită de dl Chirilă este Facultatea de teologie Ortodoxă din Iași, cu o teză despre ecumenism, iar studiile de master le-a încheiat cu o teză care a dispărut ca prin farmec, NU recunoaștem calitatea de teolog ortodox a acestui om, care de când a intrat în această luptă antiecumenistă s-a axat pe metode și argumente inexistente în tradiția patristică, care au produs confuzie și dezbinare.

2. Pr. Grigorie Sanda trebuie cumva convins (numai Dumnezeu o poate face, oamenii nu au avut nici un succes) să nu mai hulească Sfintele Taine, lăsând Împărtășania în căni, îmbibată în vin, în casele credincioșilor, spre a se împărtăși spre osândă, fără preot, fără Liturghie, fără nimic din ceea ce ține de Ortodoxie.

3. Refuzăm alcătuirea oricărei rezoluții care are un singur motiv: groaza că vine părintele Sava și le dă planurile peste cap. Să nu își facă griji. Va fi peste așteptări de bine, în sensul adevărat și ortodox al cuvântului.

4. „Rezoluția” în sine este de fapt un document ecumenist, care pleacă de la principiul că între erezie și adevăr mai există și altceva numit „părtășie”. Nu există așa ceva în învățătura Sfinților Părinți, ci doar în mințile ereticilor.

5. Caracterul profund neortodox al modului de desfășurare a zilei a doua a Sinaxei de la Beiuș de anul trecut (cu găzduirea, în nici un caz „președenția” pr. Cosmin Tripon) a fost arătat pe larg pe acest site. A doua oară nu se va mai întâmpla același lucru, în orice caz nu pe seama părinților ortodocși.

6. Faptul că dl Chirilă își va lansa la Pireu, în parohia pr. Matei Vulcănescu, în data de 21 ianuarie 2018, cartea despre sinodul din Creta arată cine cu cine este prieten. Iar pr. Matei calomniază pe Gheron Sava la fel de mult cum alții îi calomniază constant pe părinții ortodocși, doar pentru că Dumnezeu le îngăduie acest lucru.

În concluzie, dezbinătorii sunt acești semnatari ai „rezoluției”, nu altcineva.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Redacția

Update:

 

Lepadare de rezolutia politiei gandirii

Vaticanul hulitor de Hristos

Vaticanul, Papa Francesco și scena Nașterii Domnului, cu un model gay, în piața San Pietro din Roma:

UN SCANDAL MONDIAL; NICIODATĂ NU S-A VĂZUT AȘA CEVA !

 

Acesta este titlul unui articol apărut pe 31 decembrie 2017, într-unul din cotidianele de renume italiene. Intrigant, cutremurător, dar în același timp și curios.

Vaticanul a ajuns în atenția întregii lumii, pentru că face reclama la modele gay

Nu puteam aștepta mai mult fără o confirmare. Vremea de afară era în contrast cu sentimentele pe care mi le-a trezit această știre. Am convins-o pe mama mea să mergem la basilica San Pietro. Nu s-a împotrivit, căci oricum nu mai ieșisem de câteva zile la plimbare.

Și iată-ne în faimoasa piață San Pietro. Foarte multă lume, majoritatea turiști. În afara bradului imens, plin cu luminițe și cu globuri, aproape în mijloc este pusă scena Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această scenă, la italieni, este reprezentată cu diverse statuete, frumos colorate, reprezentând fiecare câte un personaj : Iosif, logodnicul Mariei, Fecioara Maria, câțiva păstori, un înger etc.

Cred ca nici nu mai este nevoie să descriu modelul gay… este mult mai scos în evidență decât personajele specifice acestui eveniment. Privind acest montaj am avut sentimente de tristețe, de trădare…

Dacă mărim puțin imaginea în zona din dreapta, unde este acel bărbat dezbrăcat, se vede un tip de eșarfă între cei doi bărbați, între cel dezbrăcat și cel ce stă în picioare.

Dar ceea ce m-a lăsat fără cuvinte, cu o repulsie dincolo de cuvinte, este acel cadavru de pe brancardă, din fundal.

Cum este posibil ca cea mai minunată și sfântă scenă, a Nașterii Mântuitorului, să fie batjocorită, profanată în acest mod?

La ce nivel de anulare și de ștergere a conștiinței celor credincioși (câți or mai fi rămas, Bunul Dumnezeu știe) au ajuns papistașii?

Să spun: RUȘINE LOR este prea puțin. Nu am cuvinte.

BUNUL DUMNEZEU, CEL ÎN TREIME, SĂ LE RĂSPLĂTEASCĂ!

Interesant este că i-am întrebat pe papistași, cum acest papă, acest om pe care ei îl consideră locțiitorul lui Hristos pe pământ, a îngăduit așa ceva?

Și acum vă las pe dumneavoastră să interpretați…

Ei spun că însuși papa a dat dispoziție pentru acest tip de scenă, pentru a sensibiliza oamenii cu ceea ce a spus Mântuitorul:

”Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.” (Matei 25, 34-36)

Auziți, oameni buni, cică să sensibilizeze oamenii și să facă milostenie: să îmbrace pe cei goi (reprezentați prin nudul din scenă!!!), să cerceteze pe cei bolnavi (mie mi se pare că cel de pe brancardă este deja plecat în cealaltă lume!)…

Și spun: Doamne, Bunule Doamne, cum de ne mai suporți? Cum de ne mai iubești?

Mă închin până la pământ în fața Sfințeniei Tale și strig, să audă tot pământul: „Doamne, Doamne, iartă-ne și ne miluiește și ne păzește de toate cursele vrăjmașului. Amin!”

În afară de grozăviile acestea, vreau să vă mai spun că am rămas uimită cum sistemul antihristic, de pecetluire, se dezvoltă de la o zi la alta, cu o viteză uimitoare. De jur împrejurul pieței San Pietro, între fiecare doi stâlpi, sunt deja instalate, gata pentru a fi activate, „porți” electronice, prin care vor putea trece numai cei pecetluiți. Aparatura electronică de lângă aceste porți este acoperită, învelită, gata pentru semnalul ”READY” (gata). M-au trecut fiorii…

Să ne păzească Bunul Dumnezeu și a Sa Măicuță de toate cursele vrăjmașilor și să ne păstreze pe calea ADEVĂRULUI SĂU, în veci. Amin!

DOAMNE AJUTĂ!

Vă mulțumesc pentru răbdare și vă rog să mă iertați.

Carmen din Roma

 

Comentariu: îi mulțumesc doamnei Carmen, fiica mea duhovnicească, pentru această mărturie din „gura balaurului”, transmițându-i ei, alături de întreaga ei familie, binecuvântare întru trăirea și mărturisirea Ortodoxiei, Unica Biserică a lui Hristos. (pr. Ciprian)

Un fost vrăjitor dezvăluie: de Bobotează toate legăturile vrăjitorești se risipesc!

Un fost vrăjitor (grec de origine), care s-a lepădat de satana și s-a întors la Ortodoxie:

„În ziua sărbătoririi Botezului Domnului și apoi timp de 40 de zile, din pricina marelui eveniment al botezului lui Iisus Hristos și al sfințirii apelor, toți vrăjitorii aveam dureri groaznice de cap și o stare de nebunie! Această stare ținea 40 de zile după Bobotează! Adică în ziua Botezului Domnului sunt dezlegate toate legăturile vrăjitorești, ca dovadă a darului lui Dumnezeu-Tatăl pentru fiul Lui, care Se botează, și ca dar pentru ortodocși. Și atunci toți vrăjitorii mărturiseam că într-adevăr numai Hristos și Biserica Lui au putere!”

Sursa – http://www.katanixis.gr/2018/01/blog-post_39.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu