Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Sinteză a teologiei pastoral-duhovnicești, în lumina învățăturii Sfântului Grigorie Palama și a întregii Tradiții patristice (predică a părintelui Xenofont de la Schitul Rădeni, județul Neamț – 4 martie 2018)

Despre dezlegarea de păcate la spovedanie și despre cum ne putem hrăni duhovnicește

 de părintele Xenofont

 (text adaptat după predica la Duminica a II-a din Post, a Sf. Grigorie Palama)

 

Iubiți credincioși,

Sf. Ignatie Briancianinov spune că atunci când ne hrănim duhovnicește este bine să o facem până la suprasaturare. Dacă în ceea ce privește mâncarea necesară pentru trup trebuie să existe o limită, în cazul hranei duhovnicești, nu! În Postul Mare hrana duhovniceasca este îmbelșugată și ne putem hrăni când participăm la slujbele Bisericii sau acasă, când ne facem canonul personal sau când (unii) citim cele 7 Laude.

În această perioadă la strană se folosesc cărți precum: Octoihul, Mineiul, Triodul și altele. Există o pericopă evanghelică a duminicii și una închinată pomenirii unui Sfânt, cum este astăzi ce a Sfântului Grigorie Palama sau cum este cazul duminicii a patra din Post, cea a Sfântului Ioan Scărarul.

Având atâta hrană duhovnicească, haideți să ne hrănim pe îndelete! Dar nu numai astăzi, ci și mâine și poimâine și tot timpul, căci în zilele pe care am ajuns să le trăim trebuie să ne hrănim mult mai mult duhovnicește, pentru a face față la toate ispitele cu care ne luptă vrăjmașul acum.

Care sunt ideile sau înțelesurile adânci cu care ne putem hrăni duhovnicește din Evanghelia zilei de azi?

Mai întâi cu faptul că Mântuitorul Hristos cere credință celor care vor vindecare, așa cum vedem în această Evanghelie credința celor patru care îl purtau pe slăbănog, dar și a lui – căci s-a lăsat purtat și lăsat prin acoperișul casei, înaintea locului unde era Mântuitorul Hristos.

Un al doilea lucru important pe care trebuie să-l reținem din Evanghelia de azi este că Mântuitorul Hristos merge la cauză, vindecă întâi sufletul și apoi trupul. „Fiule, iertate îți sunt ție păcatele tale”. De aici trebuie plecat întotdeauna! Când nu începi cu începutul, nici sfârșitul nu poate fi cum trebuie.

Sigur că acest lucru i-a scandalizat pe cei de față – în special pe cărturari – care nu Îl vedeau pe Iisus ca pe un prooroc sau ca pe Fiul lui Dumnezeu și cugetau în inimile lor: „Cum poate să facă Iisus aceasta, când acest lucru ține de Dumnezeu?” Și arătându-le că le cunoaște gândurile, Mântuitorul îl vindecă pe slăbănog și cu trupul, spre mirarea multora și spre încredințarea tuturor că i-a vindecat și sufletul, iertându-i păcatele.

O altă concluzie duhovnicească importantă este faptul că păcatele sunt adesea cauza tuturor bolilor, necazurilor și ispitelor care vin peste noi. Și din cauza păcatelor, dacă noi le repetam, bolile pot să revină, asa cum l-a atenționat Mântuitorul Hristos pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care bolise vreme de 38 de ani. Acestuia, la o întâlnire ulterioară vindecării, Mântuitorul i-a spus: „Iată, te-ai făcut sănătos, mergi și de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple și mai rău.” (Ioan 5, 14)

Dacă preotul sau povățuitorul duhovnicesc ar proceda precum Mântuitorul, adică ar merge direct la cauză – ar încerca să îl responsabilizeze pe creștin în legătură cu păcatele lui (pe care fie că acesta nu le cunoaște, fie nu și le vede, fie că nu înțelege gravitatea lor) – să știți că ar fi mult mai bine, căci s-ar rezolva cu adevărat problema ! Doctorii duhovnicești ai zilelor noastre – preoții și duhovnicii și marii povățuitori duhovnicești trebuie să aibă în vedere în primul rând păcatele credincioșilor și conștientizarea lor de către aceștia.

În astfel de situații, în general, credincioșii sunt sfătuiți că atunci când au un necaz să cheme preoții acasă și să facă Taina Sfântului Maslu (ceea ce e bine, dar nu este suficient). Unii creștini își asuma chiar anumite condiții mai dificile în care să ducă la îndeplinire acest sfat (fac nevoință mai mare), ca de exemplu să îl facă Maslul vinerea sau cu trei preoți sau la miezul nopții etc (toate fiind aspecte exterioare, formale), dar nu elimină întotdeauna cauza necazului lor, adică păcatul! Nu este suficient ca un creștin să facă nevoință trupească, duhovnicească, post și rugăciune, ci trebuie să înlăture și cauza, adică păcatul.

De fapt ar trebui ca preotul să îl responsabilizeze pe creștin, să îl spovedească și să îi spună: „Frate, te spovedesc din nou, îți dau niște îndreptare de spovedanie mai complexe – vezi, poate ai uitat un păcat și nu l-ai spus, și acesta ar putea să fie cauza necazului tău!”

Dar până la următoarea spovedanie, mai amănunțită, duhovnicul ar trebui, mai întâi, neapărat, să-l întrebe una din cauzele duhovnicești posibile, general întâlnite azi: folosirea metodelor contraceptive, avortive anticoncepționale, sterilet etc), căsătoriile nelegiuite, necanonice (soții în grad de rudenie trupească sau rudenie duhovnicească nepermise), căsătorii mixte (care nu sunt valide de fapt), căsătoria a doua (care este nevalidă dacă prima nu s-a desfăcut în condiții canonice, întemeiate), profesii care încarcă pe oameni cu multe păcate (profesiile în care suntem responsabili pentru mai multe suflete și luăm decizii care îi afectează duhovnicește pe ceilalți și pe noi – de exemplu farmaciștii care vând anticoncepționale, cu voie sau fără voie etc).

Deci mai intai de toate trebuie ca cel aflat in necaz sa se spovedeasca. Apoi, daca duhovnicul constata ca e nevoie, il sfatuieste pe crestin sa cerceteze mai multe indreptare de spovedanie, sau unul mai amanuntit, care il ajuta sa isi scruteze mai bine constiinta pentru spovedania urmatoare. Totodata, asa cum am spus, duhovnicul este obligat sa cerceteze  daca nu cumva crestinul are pacate larg raspandite astazi, pe  care  nu le constientizeaza ca atare si deci nu le-a marturisit.

Abia dupa aceea preotul poate sa vina cu celelalte sfaturi pentru indreptare. Daca preotii sau povatuitorii duhovnicesti ar fi procedat in acest mod li s-ar fi imputinat oamenii care ii cauta caci omului cand ii spui adevarul (cu privire la greselile sale) nu mai vine. Mai ales in zilele noastre, daca celelalte pacate, in afara de mandrie, le avem mai mult sau mai putin, cat priveste mandria o avem cu varf si indesat! Din cauza mandriei, cand ni se spune adevarul, ne doare si nu mai cercetam pe acel preot sau povatuitor. Insa, pentru ca preotii, duhovnicii si sfatuitorii nu fac ceea ce trebuie sa faca, nici efectele sfatuirii lor nu sunt cele scontate.

Un alt lucru pe care putem si trebuie sa il invatam din Evanghelia vindecarii slabanogului de la Capernaum este ca Mantuitorul stia gandurile carturarilor! Si Sfintii stiau gandurile oamenilor caci aveau darul inainte vederii de la Dumnezeu.

Trebuie sa facem diferenta intre autenticul dar al inainte vederii si cel fals. Cel adevarat este cu puterea lui Dumnezeu, cel fals este cu putere de la diavol. Astazi, deoarece cautam adesea minuni, ajungem sa creditam cu darul acesta pe cei care nu-l au. Faptul ca o persoana ne stie  numele desi nu ne-a vazut niciodata , sau stie numele altor membri ai familiei noastre, sau stie ce ni s-a intamplat pe drum sau stie ce-am avut  in gand sa-l intrebam pe cel caruia ii cerem sfat inainte de a-l cerceta, nu inseamna ca povatuitorul duhovnicesc are un autentic dar al inainte vederii, de la Dumnezeu. Nu aceste aspecte sunt relevante.

Sfintii care aveau acest dar de la Dumnezeu, si-l ascundeau si-l foloseau numai atunci cand credinciosul s-ar fi folosit duhovniceste de aceste dezvaluiri, si numai in sensul de a-l ajuta pe om sa-si vada  pacatele sale, nu pentru a-i satisface o curiozitate. Faptul ca uneori ni se spun gandurile de catre acesti sfatuitori duhovnicesti nu este nici acesta un argument pentru un dar autentic al inainte vederii, caci gandurile ne pot fi date de diavol si tot acesta i le spune si povatuitorilor, dupa cum ne spune Sf. Ioan Scararul, inselandu-ne astfel ca ar fi descoperite de la Dumnezeu.

Sa observam cu procedau Staretii de la Optina cu viata sfanta- Cuviosul Varsanufie de exemplu! Intotdeauna cand isi foloseau darul inainte vederii incercau  sa-l responsabilizeze pe om, spunandu-i un anumit pacat pe care a uitat sa-l marturiseasca si il sfatuiau sa il spuna la spovedanie. Nu ii satisfaceau o curiozitate sau altceva.

Sa luam aminte si sa nu creditam cu acest dar pe cine nu trebuie caci de aici poate decurge un rau si mai mare. Atunci cand creditam cu darul inainte vederii pe cei care nu il au, ajungem sa consideram ca toata invatatura acestuia este in duhul Sfintilor Parinti si o si punem in practica. Ori invatatura lor poate fi gresita si impotriva Sfintilor Parinti si a canoanelor lor si implicit a Sfintei Scripturi.

Revenind la taina spovedaniei, sa stiti ca este important sa gasim un duhovnic care sa ne responsabilizezesa ne faca sa ne vedem pacatele, caci altfel nu ne sunt iertate. Vreau sa va reamintesc un caz pe care il relateaza Sf .Teofan Zavoratul ca martor ocular- relatat in „Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor”- vol 2- cand un credincios vine la un preot duhovnic, se spovedeste sincer si se lasa la voia duhovnicului spunandu-i sa faca cu el ceea ce trebuie sa faca numai sa il mantuiasca. Duhovnicul nu ii da canonul care trebuia, conform canoanelor Sfintilor Parinti, iar credinciosul moare si ajunge in iad.

Abia dupa ce duhovnicul face multa nevointa, Dumnezeu il iarta si pe acel credincios. Deci putem sa ne spovedim bine, sa cercetam numeroase indreptare de spovedanie (si bine facem procedand astfel) insa daca nu gasim duhovnic care sa ne canoniseasca dupa canoanele Sfintilor Parinti, nu e suficient.

Iata cat de important este sa gasim duhovnicul care trebuie!

Daca Romania ar fi avut astfel de duhovnici, asa cum ar fi trebuit sa ii aiba, am mai fi fost in aceasta stare in ceea ce priveste erezia ecumenista? Ar fi fost atat de putini crestini ingraditi de erezia ecumenista? Nu, nu s-ar fi intamplat acest fapt! Si sa stiti ca chiar si dintre acestia care s-au ingradit de erezie, unii au cazut, mai cad si vor mai cadea, caci nu sunt intariti in credinta, nu cerceteaza si nu se raporteaza la Sfintii Parinti, la canoanele lor si la ce zic Sfintii. Noi nu trebuie sa avem pe nimeni altcineva ca reper inafara lui Hristos si a Sfintilor, oricat de bine ar fi cotata acea persoana de intreaga lume de astazi!

Revenind la cele de mai sus, trebuie sa stim ca pe langa canonisirea corecta ,dupa canoanele Sf Parinti, si dezlegarea de pacate pe care o primim majoritatea la sfarsitul spovedaniei, ar putea fi posibil sa nu ne-o dea duhovnicul. Pentru ca ea nu poate fi data oricum.

Nu numai dezlegarea la impartasire nu poate fi data oricum, ci nici dezlegarea de pacate! Sfantul Nicodim Aghioritul spune: “Daca duhovnicul dezleaga pe cineva mai inainte de a face acesta canonul sau mai inainte de a se marturisi, de a fagadui ca-l va face, unul ca acesta se face vinovat de toate pacatele celui pe care l-a dezlegat.” Aceasta precizare a Sfantului ar trebui sa se regaseasca in “Carte foarte folositoare de suflet” dar a fost scoasa din toate editiile. In schimb poate fi gasita in “Indrumarea duhovnicului” sau in “Convorbiri duhovnicesti”.

Cand auzi, ca duhovnic, ce spune Sf. Nicodim Aghioritul, si stii ca ai dat dezlegarea de pacate la foarte multi, devii mult mai responsabil.

Si crestinul, pe de alta parte, devine mult mai responsabil si se sileste mai mult sa-si faca canonul daca i se spune ca nu poate fi dezlegat de pacate deoarece este in starea in care nu e convins pe deplin ca trebuie sa faca pocainta pentru pacatele sale, pentru a-L milostivi pe Dumnezeu, atat timp cat mai este pe lumea aceasta,

Sf. Simeon al Tesalonicului in “Tratatul II” al sau spune:”Caci preotii nici nu au voie a canonisi si a dezlega toate pacatele dupa priceperea lor, si mai ales cele ce sunt ale lepadarii, acestia nu le pot dezlega(fara numai arhiereii), asemenea si ale uciderii, si greselile preotilor, ale juramantului si altele”.

Iar Sf. Marcu Evghenicul spune: “Asadar, spunem ca nu dam mai intai iertare si dezlegare, ca unii care avem putere de la Dumnezeu, si dupa aceea randuim epitimii, ci nu dam in alt chip iertarea pacatelor decat impreuna cu astfel de epitimii. Si facem aceasta din multe pricini.

Mai intai, ca, prin reaua patimire de aici, pe care cel ce a pacatuit o primeste de buna voie, sa scape acolo(nota mea- in viata viitoare) de pedeapsa cea fara de voie. “Caci prin nimic din celelalte nu este asa de mult slujit Dumnezeu ca prin reaua patimire” zice Grigorie Teologul, si prin lacrimi se da in schimb iubirea de oameni. In al doilea rand, ca iubitorul de placeri cuget al trupului, care obisnuieste sa nasca vrajmasia fata de Dumnezeu si este pricina a tot pacatul, sa fie nimicit prin acest mestesug ostenitor.”

Caci cele potrivnice-zice- sunt leacuri ale celor potrivnice lor si e neaparat ca placerea sa se lepede prin durere. In al treilea rand, pentru ca epitimia data sa fie pentru suflet ca un lant si frau, ca sa nu se mai dedea relelor. In al patrulea rand, deoarece si prin firea lui lucrul virtutii este ostenitor si cel ce urmeaza a fi slobozit (nota traducatorului-spre a dobandi) deprinderea ei (a virtutii) trebuie sa se obisnuiasca cu ostenelile, dupa cum prin placere a alunecat in pacat. In al cincilea rand, pentru ca vrem sa luam si incredintare prin acceptarea epitimiei date, daca (acela) a urat desavarsit pacatul. Acestea sunt pricinile epitimiilor si inca multe altele”. Opere vol I- Sf. Marcu Evghenicul

Iata cum stau lucrurile!

Dar  in seminarii si la Facultatile de Teologie nu au fost si nici nu sunt invatati deloc aceste lucruri. Cele ce tin de duhovnicie sunt trecute cu totul cu vederea. Nu asa se intamplau lucrurile altadata. Daca veti citi in Patericul romanesc- despre un mitropolit( Iacob Stamate sau Putneanu) veti vedea ca el nu dadea duhovnicia decat dupa ce preotul implinea varsta de 40 ani si numai dupa ce viitorul duhovnic cunostea foarte bine canoanele si stia cum sa le puna in practica.

Mai mult, acest mitropolit chema an de an la el duhovnicii si ii intreba cati a spovedit, cum au procedat etc.Iata cum era grija arhiereilor de altadata! Sf. Nicolae Velimirovici spune ca la un moment dat a fost la o consfatuire preoteasca unde fiecare preot spunea ce a facut in parohia sa: unul ca a indepartat vrajile din parohie, altul ca a construit o biserica din temelie, altul ca a atras multa lume la biserica etc.

Singurul care a fost cel mai tare laudat a fost cel care a spus ca el nu a facut nimic din ce au facut ceilalti, dar de cand este in  acea parohie, in care a si ramas, nu i-a murit niciun credicios care sa nu fi fost spovedit dupa canoane si impartasit de el! Ca o paranteza trebuie precizat ca nu este permis de canoane ca un preot sa isi schimbe parohia- decat la o mare nevoie!

Sf. Nicolae Velimirovici arata ca la sarbi era in registrul decedatilor si o rubrica in care se nota daca cel adormit a fost spovedit si impartasit! Si spune Sfantul:” Vai de preotii care nu se ingrijesc ca sa-si stie toti fiii lor duhovnicesti spovediti cum trebuie, dupa canoane.”

Dar cand nu pot fi dezlegati de pacate credinciosii care se spovedesc?

In cartea “Spovedanie si duhovnicie” a preotului Petru Vintilescu (care chiar daca nu e un sfant parinte, ofera indrumari care se regasesc in citatul de mai sus din Sf Nicodim Aghioritul) se precizeaza:

1. “Fata de cei care refuza sa execute canonul indicat, impotrivindu-se astfel pocaintei si vindecarii lor, unora ca acestora nu li se da dezlegarea (nota mea: dezlegarea pacatelor)nici daca se arata dispusi cu inlocuirea canonului cu oferirea de Liturghii si sarindare. “

Poate unii se intreaba ce-i de facut atunci cand duhovnicul da canon peste putinta credinciosului. Duhovnicul nu trebuie sa dea canon peste putinta acestuia dar trebuie sa ii spuna celui care inca nu se poate impartasi  ca si de el depinde decizia duhovnicului de  a-l dezlega. Daca face nevointe trupesti si duhovnicesti mai mari, daca se smereste mai mult, daca isi zdrobeste inima mai tare, daca ajunge la lacrimi s.a.m.d. Dar daca nu e de acord cu acestea sau nu le face, cum poate sa il dezlege duhovnicul?

2. ”Daca cineva nu vrea sa se angajeze la evitarea ocaziilor de pacat care nu au un caracter absolut constrangator fata de dansul, daca nu se angajeaza la repararea nedreptatilor si pagubelor, daca nu voieste sa se impace cu cel ce este maniat, nu poate primi iertarea(nota mea- dezlegarea de pacate). Aceasta le va fi refuzata chiar la spovedania urmatoare, de se va constata ca nu au implinit canonul.”

Iata, poti sa ii spui unui fiu duhovnicesc: “Frate draga, ca sa pot sa te dezleg de pacate, iti spun ceva dureros: trebuie sa iti schimbi profesia, daca vrei mantuirea, caci profesia te pune in situatii constrangatoare la pacat!” – de exemplu profesia de farmacista in care esti nevoita sa vinzi si anticonceptionale sau alte mijloace contraceptive oricat te-ai feri, sau orice alta profesie in care esti presat sa faci compromisuri si sa afectezi duhovniceste pe foarte multa lume si implicit pe tine).

3. “Celor despre care duhovnicul este convins ca nu voiesc sa-si marturiseasca nelegiuirile sau refuza sa dea lamuririle cerute de duhovnic in vederea unei marturisiri complete. Prin aceasta ei fac dovada ca nu vor sa se pocaiasca. “

Sunt atatea cazuri in care sotia, sau sotul ,sau mama vine si spune duhovnicului despre un anumit pacat facut de sot sau sotie sau fiu, iar acesta/ aceasta neaga. Rudele nu o spun sub forma unei plangeri, ci ca sa fie canonisit corect si sa poata sa- si planga pacatul pe lumea aceasta.

Duhovnicul isi da seama dupa modul cum se spovedeste cineva daca acea persoana a facut anumite pacate si daca vrea sau nu sa faca pocainta pentru ele. Atunci cand spovedania este facuta mai mult sub forma unor raspunsuri la insistentele sau intrebarile duhovnicului cu privire la anumite pacate, e limpede  ca acel crestin nu doreste sa faca pocainta! Nici in aceasta situatie nu se poate da dezlegare de pacate.

4. ”Cei care isi marturisesc nelegiuirile inaintea duhovnicului dar refuza sa se denunte justitiei sau autoritatilor lasand astfel pe altii sa fie banuiti si sa sufere consecintele nemeritate.”

5. “Recidivistilor incorigibili, verificati, care desi asculta povetile administrate de duhovnic in scaunul spovedaniei totusi, in urma, nu parasesc pacatele marturisite, ci continua intocmai ca si mai inainte, fara niciun semn de sfortare si de progres. Sufletele unor astfel de persoane dovedesc ca nu s-au patruns inca de cainta si intr-o astfel de atitudine ele se infatiseaza inchise harului dumnezeiesc. Sunt, cu alte cuvinte, improprii pentru primirea iertarii. (…)

Asadar semnul unei adevarate spovedanii nu este marturisirea  ce se face numai cu gura, ci intristarea pocaintei. Numai atunci putem sa socotim pe un pacatos cu adevarat convertit, cand se sileste sa nimiceasca printr-o viata aspra, vrednica si cu inima infranta ceea ce a marturisit cu cuvantul. “

Referitor la aceasta intristare a pocaintei, aceasta intristare a inimii, daca ea nu exista, spune Sf. Nicodim Aghioritul in cartea “Deprinderi duhovnicesti”: chiar daca acea persoana se spovedeste, chiar daca primeste dezlegarea de pacate, ea este ca si cum n-ar exista. Asa cum cineva care nu-i botezat cum trebuie, conform canoanelor, botezul nu-i valid, asa si aici in cazul spovedaniei.

6. “Se refuza acordarea dezlegarii chiar acelora despre pocainta carora avem indoiala, aceasta macar pana la edificarea noastra cu ocazia unei spovedanii viitoare. “

Si la cati nu poti avea indoiala? Cati dintre cei din zilele noastre mai fac canonul dat? Cel mai greu este cand i se spune credinciosului ca este oprit de la impartasanie. Asa de tare s-a incetatenit ideea ca automat spovedania trebuie sa fie urmata de impartasire( mai ales in Ardeal si la greci) incat omul refuza ideea de oprire de la impartasanie.

Dar canoanele prevad situatii si mai aspre ca de exemplu atunci cand un pacat greu este facut din nou, de mai multe ori, canonisirea sa creasca in intensitate, marindu-se perioada de oprire de la impartasire. Cei care refuza canonul nu pot primi dezlegarea de pacate.

Cati preoti pot spune cu mana pe inima ca ei au dat dezlegare la impartasanie  numai celor care nu aveau  pacate opritoare sau celor care (chiar daca nu aveau pacate opritoare )aveau asezarea duhovniceasca necesara pentru a se putea  impartasi?

In zilele noastre in realitate nu numai dezlegarea la impartasanie, ci chiar dezlegarea de pacate nu poate fi data multora. Astfel de preoti  care au dat dezlegare de pacate celor carora nu trebuiau sa le-o dea si pe ei s-au afundat mai tare si nici pe credinciosi nu i-au folosit.

Deci iata cat de important este acest aspect al dezlegarii de pacate la spovedanie, aspect legat chiar de evanghelia vindecarii slabanogului din Capernaum. Rari sunt duhovnicii care pot sa spuna ca in toate cazurile in care nu trebuiau sa dea dezlegare de pacate nici nu au dat-o. De obicei marea majoritate a duhovnicilor a gresit la acest capitol si vai de acesti preoti la Judecata de Apoi!

“Toti cei enumerati in categoriile de mai sus (1-6) nu pot fi admisi la impartasire. De altfel, dezlegarea (de pacate – n.n.) nu da dreptul in chip imperios la impartasirea imediata precum am mai vazut. Este necesar insa ca duhovnicul sa atraga atentia celor intr-o astfel de situatie ca s-au spovedit, nu au fost iertati sau dezlegati.

Acest avertisment va fi dat totusi fara asprime si fara brutalitate chiar fata de aceia care au manifestat in atitudinea lor lipsa de cainta. Va cauta mai degraba a destepta in ei sentimentul reculegerii si al caintei, duhovnicul insusi aratandu-se impresionat dureros de starea lor de indiferenta.

El le va da pe fata speranta sa ca Duhul Sfant va lucra asupra lor si le va inspira o dispozitie mai fericita pentru suflet. In cuvantul cel din urma, duhovnicul isi va exprima sentimentul sau de asteptare bucuroasa pentru reintoarcerea fiilor sai duhovnicesti. Refuzarea sau amanarea iertarii de pacate inceteaza in clipa in care penitentul a venit la pocainta si indreptare ca fiul risipitor din parabola Sfintei Evanghelii.”

Incercand sa ne hranim duhovniceste si din viata Sf Grigorie Palama, cel mai mare teolog al sec XIV, iata pe scurt viata sa. S-a nascut in 1296 si a trecut la Domnul in 1359.

Familia sa  a mai dat Bisericii oameni cu viata sfanta: tatal, mama, doi frati, doua surori.

Cine spune ca viata in vremurile noastre este asemenea cu a oamenilor de altadata, greseste… In familia Sf Vasile cel Mare cati Sfinti erau? Sau la Sfintii din vechime: Sf Simeon Evlaviosul l-a avut ca ucenic pe Sf Simeon Noul Teolog, iar acesta l-a avut pe cuviosul Nichita Stithatul si tot asa.  Era o ridicare la inaltimea povatuitorului duhovnicesc, daca povatuitorul era dupa Dumnezeu.

Sf. Grigorie Palama deprinde de mic rugaciunea mintii, uceniceste la Sf Teolipt al Philadelphiei si la unii monahi sporiti duhovniceste din muntele Athos. Dupa ce devine ieromonah scrie o serie de tratate in care combate invataturile eretice ale calugarilor Varlaam si Achindin. Acestia  ii acuzau pe calugarii isihasti ca sunt inselati. Calugarii isihasti ajunsesera prin rugaciunea lor la mari masuri duhovnicesti astfel incat vedeau lumina necreata a lui Dumnezeu.

Varlaam si Achindin, papistasi fiind, nu voiau sa vada nicidecum distinctia dintre Fiinta si energiile lui Dumnezeu. Ei sustineau ca Harul necreat al lui Dumnezeu e har creat. Ori in acest caz, noi nu putem participa la lucrarea de izbavire, sfintire, luminare si indumnezeire dupa Har . Sf Grigorie Palama  arata ca isihastii nu pretindeau ca vad fiinta Dumnezeiasca, asa cum ii invinuiau Varlaam si Achindin, ci ca ei vad doar lucrarea dumnezeiasca care se numeste in greceste si energie.

Asa s-a ajuns la a se face clar distinctia intre Fiinta si energiile dumnezeiesti, distinctie care a fost foarte bine lamurita prin scrierile Sf Grigorie Palama. Iata, pe scurt, invatatura Sf Grigorie Palama:” Sinodul a raspuns cu o multime de locuri din Sfintii Parinti ca e o deosebire intre Fiinta si lucrarea dumnezeiasca si ca lucrarea e necreata, dar aceasta nu face pe Dumnezeu compus, cum nu face cugetarea fiintei noastre mintea compusa.

Ca fiinta e superioara lucrarii, energiei in calitate de izvor al ei, ca noi ne impartasim nu de fiinta, ci de lucrare, si ca numele Dumnezeirii se poate da si lucrarii, fara a vorbi de doua dumnezeiri”( Filocalia vol VII).

Incepand cu anul 1341 au loc mai multe sinoade care confirma adevarul invataturilor Sf Grigorie Palama si sustinatorilor sai  si care, in acelasi timp, condamna afirmatiile lui Varlaam si Achindin si pe a lui Nichifor Grigora mai tarziu (sinodul din 1351) despre calugarii isihasti .

De remarcat faptul ca opozantii Sf Grigorie nu voiau sa ia parte la discutii cu acesta si o faceau numai siliti de sustinatorii lor dar si de autoritatile timpului, caci nu aveau argumente.( Minciuna nu se poate apara, ea doar se contrazice continuu! )

In anul 1353 corabia pe care calatorea Sf Grigorie Palama a fost capturata de turci iar el a fost prizonierul lor pentru scurt timp. A purtat discutii fara teama, in contradictoriu cu ei. Le-a reprosat ca se inchina unui om muritor inselat, Mahomed, si de aceea Dumnezeu i-a lasat la mintea lor si au cazut in patimi de rusine ca violenta, crimele, devastarile, desfraul, homosexualitatea s.a.m.d.

Crestinii, spunea Sf Grigorie Palama, il cinstesc pe Mantuitorul care este Fiul lui Dumnezeu si in persoana Sa s-au implinit proorocii spuse cu sute de ani inainte, lucru care nu s-a intamplat cu Mahomed- el fiind profet mincinos. Si multe alte lucruri indraznete le-a spus turcilor, ceea ce i-a facut pe acestia sa doreasca raul Sfantului. Cu toate acestea, Sfantul nu s-a temut sa discute cu ei, nu a evitat acest dialog, si Dumnezeu l-a acoperit. A fost unul dintre cei mai huliti Sfinti Parinti de catre ereticii papistasi, doctrina sa fiind respinsa- si atunci, si acum- de catre teologia eretica papistasa.

Iata un ierarh, am putea spune! Ca si in cazul Sf Vasile cel Mare cand au venit la el trimisii imparatului arian din acel timp, Modest si ceilalti, si care se mirau de raspunsurile indraznete date de Sf Vasile cel Mare.

Iata un ierarh care a facut ceea ce trebuia sa faca! A suferit inchisoare deoarece sustinea invatatura cea adevarata. Din ordinul Patriarhului Ioan Caleca care la inceput a fost de acord cu condamnarea lui Varlaam si Achindin, dar daca nu a avut profunzime duhovniceasca, nu a fost in duhul lui Dumnezeu, a ajuns sa condamne tocmai pe cel care a luptat ca sa fie condamnati ereticii papistasi!

Sf. Grigorie Palama a fost caterisit dar a continuat sa slujeasca deoarece caterisirea era pe nedrept, nu avea temei in canoane. Caterisirea nu e valida cand nu e dupa canoane! A suferit anatematizare, excomunicare din partea aceluiasi Patriarh si a celorlalti din acea vreme, dar cu toate acestea a luptat pentru apararea dreptei credinte. Daca nu il aveam pe el, pe Sf. Fotie cel Mare, pe Sf. Marcu Evghenicul, cine stie ce ar fi fost azi?

Acestea toate nu s-au facut fara eforturi din partea sfantului. Cand Varlaam si Achindin au trebuit sa fie combatuti, Sf Grigorie a venit la Constantinopol si a trebuit sa stea zile si nopti intregi sa-i convinga pe cei care au fost dusi in eroare de acesti eretici ca nu au ei dreptate si ca adevarul se afla de partea sa si a sustinatorilor sai, aducand argumente zdrobitoare din Sfintii Parinti.

Si noi, in zilele acestea in care traim, putem apara dreapta credinta, la masurile noastre. De exemplu, daca nu putem sa facem noi insine ceva- cum ar fi sa scriem in apararea credintei, dar stim pe cineva, un preot cu viata duhovniceasca, un preot responsabil care cunoaste foarte bine invatatura Sfintilor Parinti si canoanele lor, si implicit a Sf Scripturi, si acest preot are posibilitatea sa faca ceea ce noi nu suntem capabili, putem sa ne oferim ajutorul spre tiparirea sau difuzarea materialului scris de acesta. Caci daca nu facem acum ce putem face in viata aceasta, odata ce am trecut dincolo, nimic nu mai putem rectifica. Exact ca la un examen cand se spune:”tocurile jos” si nu mai putem adauga nimic.

Sa nu uitam ca nu doar cu o singura virtute ne putem mantui. Trebuie sa tinem cont de toate virtutile, sa luptam ca sa ne despatimim, sa luptam cu toate patimile. Sa fim atenti la toate pericolele! Caci ce folos daca ne ingradim de erezia ecumenista dar ne spovedim la un duhovnic care nu tine cont de canoanele Sfintilor Parinti!

Patim si noi precum credinciosul de care vorbea Sfantul Teofan Zavoratul. De aceea si cere Sf Nicodim Aghioritul sa ne luam noi canon, sa cunoastem noi insine foarte bine canoanele. Cel putin cele care tin de noi- din Pidalion putem citi macar canoanele Sf Vasile cel Mare si ale Sf Ioan Postnicul. Sunt cei doi poli care arata cum trebuie canonisit credinciosul care nu face mai multa jertfa, nu se nevoieste mai mult si cum trebuie canonisit crestinul care face mai multa nevointa.

Daca le vom citi vom intelege si noi cum trebuie sa fim canonisiti si atunci va fi o usurare  pentru duhovnic care nu mai trebuie sa insiste in a ne arata ca trebuie sa fim opriti de la impartasanie, atunci cand e cazul. Ar trebui credinciosul singur sa vina la duhovnic, din proprie initiativa, si sa spuna ca in contextul in care traieste acum nu poate mai mult dar intelege ca trebuie sa fie oprit de la impartasanie si ca va face tot ce trebuie ca sa il milostiveasca pe Dumnezeu. (“Daca va indoiti de hotararea mea ca e sincera, puteti sa nu imi dati nici macar dezlegarea de pacate numai sa il milostivesc pe Dumnezeu pentru sufletul meu!”)

Sa ne ajute Dumnezeu sa ne imbogatim duhovniceste nu numai in duminici si sarbatorile in care participam la slujbele Bisericii ci si acasa cand facem laudele sau citim macar din Sfanta Scriptura, ne rugam, citim Psaltirea, Acatiste, canoanele Sfintilor si altele.

Sa ne ajute Dumnezeu sa ne hranim duhovniceste in toate zilele, sa luptam cu toate patimile, pentru ca daca vom lupta cu toate patimile si Dumnezeu va vedea efort sincer din partea noastra, ne va ajuta chiar daca vom cadea din nestiinta in vreo erezie, asa cum s-a intamplat cu Sf Gherasim de la Iordan, care pentru un timp a fost de acord cu monofizitismul, caci nu ii erau clare lucrurile. Dar pentru ca a fost omul lui Dumnezeu si dorea sincer mantuirea, era despatimit, era un om al sfinteniei, Dumnezeu l-a trimis pe Sf. Eftimie cel Mare si l-a luminat si s-a slobozit de influentele ereziei monofizite.

Deci sa ne ajute Dumnezeu sa facem tot ce tine de noi ca sa putem milostivi pe Dumnezeu pentru sufletele noastre dimpreuna cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfintilor Sai. Amin!