Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

În vremea noastră există ceva comun cu epoca primilor creștini

Există un element comun nu numai pentru  că în secolul al XX-lea (dar și în secolul XXI), ca și în secolul I, popoarele păgâne s-au ridicat împotriva lui Hristos, umplând pământul de sângele martirilor. Epoca noastră mai are și un alt punct comun cu epoca proto-creștină: astăzi sunt puțini cei care au primit credința odată cu laptele matern (adică au fost învățați dreapta credință din pruncie – n.trad.). Mulți au venit târziu, în timpul vieții lor, la credința în Dumnezeu, iar adesea numai pe patul de moarte, după ce au trăit deja pustiirea și groaza sufletească din cauza vieții trăită fără Dumnezeu și a nebuniei împotrivirii sau a luptei lor împotriva lui Dumnezeu.

Nu a existat nici un secol în istorie mai sărac și mai decăzut din punct de vedere duhovnicesc ca secolul nostru. Și nu a existat nici o epocă mai binecuvântată în Domnul ca aceasta, pentru întoarcerea și transformarea lui Saul în Pavel.

Iar fiecare dintre noi are propriul lui drum spre Damasc, iar pe această cale dintr-o dată vede o lumină strălucitoare din cer și cere din suflet, în stare de emoție negrăită: „Doamne, ce Îmi poruncești să fac?”

Transformarea oamenilor care au crezut în Hristos a fost atât de înflăcărată încât a rămas aprinsă de la prima lor întâlnire cu Dumnezeu până la capătul vieții lor.

Astfel au fost și cei trei Noi Mucenici, care au venit în zilele noastre la mănăstirea aceasta (Optina) și pe care îi cunoaște deja întreaga lume ortodoxă: ieromonahul Vasile, monahul Trofim și monahul Therapon (este vorba despre cei trei Noi Mucenici de la Optina – n.trad.).

Starețul Ilie de la Optina

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_803.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Notă: am primit astăzi un sms foarte frumos, pe care îl atașez acestui mic articol (îi mulțumesc fratelui Dinu de la Râmnicu-Sărat pentru el):

Ortodocșii niciodată nu au fost, nu sunt și nici nu vor fi dezbinați, ci ei se iubesc dinainte de a se cunoaște. Însă ce anume îi unește? Ce anume îi face să se iubească? Ce anume îi face un duh și un trup? ADEVĂRUL și învățătura de veacuri neschimbată a Bisericii.

Însă cei care vor face compromisuri de credință vor fi dezbinați în primul rând față de ADEVĂR, care este Însuși Hristos, și apoi vor fi dezbinați și de cei care-L urmează.

Nu există cale de mijloc, nu există neutralitate sau diplomație, ci ori cu Hristos ori cu diavolul.

În toată istoria Bisericii nu a existat niciun Sfânt care să fi rămas în comuniune și în ascultare față de un stareț (sau de un părinte duhovnicesc) care urma erezia. Toți au părăsit astfel de stareți „părtași la erezie.”

Iar cei care vor urma Învățăturii celei Drepte vor fi uniți și se vor iubi veșnic, dimpreună cu Maica Domnului și cu toți Sfinții, întru slava Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru. Amin.”