Iert înseamnă că îl văd pe celălalt așa cum este el cu adevărat, cu păcatul și cu partea lui de nesuferit, cu toate greutățile lui și spun:
„Te voi duce în spate, ca pe o cruce, te voi duce până în Împărăția lui Dumnezeu, fie vrei, fie nu vrei. Și fie ești bun sau rău, te voi duce pe umerii mei și te voi pune în fața Domnului Hristos și voi spune: Doamne, l-am dus în spate pe omul acesta toată viața mea, pentru că mi-era teamă că altfel se va pierde (va ajunge în iad – n.trad.). Acum este treaba Ta să îl ierți sau nu, în numele iertării Tale proprii!…”
Cât de frumos ar fi dacă am putea să ne purtăm astfel „sarcinile unii altora” și să ne sprijinim unul pe altul, fără a încerca să uităm punctul slab al cuiva, păcatul altuia sau starea celui care trece prin clipe grele!
Iar acționând așa cum se cuvine să nu îl lăsăm să îngenuncheze (să fie strivit – n.trad.) sub greutatea ispitei, ci dimpotrivă să îl apărăm, să îl ocrotim, astfel încât să nu îngăduim capitularea lui exact în fața a ceea ce ar putea să îl facă să îngenuncheze, să se clatine.
Dacă l-am înconjura pe cel neputincios cu dragoste vie și caldă, câți oameni nu și-ar reveni în fire și câți nu ar deveni vrednici de iertare, de o iertare care li s-ar da în mod gratuit!
(Αnthony Bloom, Taina vindecării)
traducere din limba greacă de
pr. Ciprian Staicu
