Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

"Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii" (Sfântul Isaac Sirul)

Lupul și oile contemporane

Dragă părinte I.,
Cu toată dragostea îți scriu această scrisoare, nădăjduind că ești în pace cu Dumnezeu și cu semenii.
Pentru că îmi voi da numele la sfârșitul acestei scrisori, îți vei aduce aminte că ne cunoșteam cu mult înainte de hirotonia ta ca preot, când erai foarte tânăr, în timpul scolii; după aceea am slujit împreună, bucurându-ne de darul preoției, ca dar al lui Hristos, prin punerea mâinilor arhiereului, pe care l-ai primit.
Au trecut anii; eu sunt aproape bătrân, iar tu ești în floarea vârstei. Te felicit pentru doamna C., scumpa ta preoteasă și pentru copiii pe care ți i-a dat Dumnezeu. Mă bucur că sunteți o familie frumoasă….
Îmi amintesc că erai un băiat liniștit, prietenos, doritor să afli tot ce-i bun pentru viața ta, pentru sufletul tău, pentru mântuirea ta. Îmi amintesc că vorbeam despre scumpa noastră Ortodoxie cea dulce, prigonită dar mântuitoare și mă minunam de dragostea ta pentru dogmele ortodoxe.
Se vedea în ochii tăi tineri și pătrunzători dragostea ta pentru Biserica Ortodoxă, singura mântuitoare și, când îți citeam unele profeții despre încercările care urmau să vina – iar acum au venit – te simțeam ca pe un viitor posibil sfânt, fiind un om puternic.
Anii au trecut… încercările prevestite de Sfinți au năvălit peste Corabia mântuirii, peste scumpa noastră Biserică. Furtună mare s-a dezlănțuit, ca de demult pe Lacul Ghenizaret; atunci Apostolii au strigat… acum aproape toți tac precum niște femei fricoase în vreme de război; toți se ascund și deși valurile îi copleșesc, auzi pe câte unul că zice: să stăm liniștiți, nu se întâmplă nimic rău, nu vrem să ieșim din Biserică.
Da, dragul meu părinte, tânăr și voinic… dar n-ar trebui să facem și noi ceva? Măcar să strigăm, să anunțăm oile că-i furtună, să pregătim ancorele, să facem ceva…
Tu, dragul meu părinte, spui așa: stăm liniștiți, nu ieșim din Biserică, cum face de pildă părintele Vasile și ceilalți  „schismatici, neascultători, mândri…”
Mă cerți și-mi spui că „am ieșit din Biserica”!  Oare asta am făcut?
Într-o zi, înainte de Sfintele Paști, m-ai sunat și m-ai luat la rost, cu un ton aspru: „părinte Vasile, strigai ca la un copil de clasa a doua, ai înnebunit, te-ai despărțit de Biserică, ești schismatic, neascultător, înșelat, mândru, ești căzut în ispita de-a dreapta…
Mi-ai dat atâtea palme cât n-am primit de când m-a făcut mama. Este drept, am avut răbdare, dar ți-am spus și eu ce aveam de spus: despre ecumenism, despre „sinodul din Creta”, ce-i cu oprirea pomenirii ierarhului (când și cum se face și când nu se face). Ți le-am spus pe toate. Știi că nu te-am jignit, eu nu jignesc pe nimeni. Nu este nevoie. Să vorbim frumos, dar să mărturisim Adevărul: există o singură Biserică, iar aceasta este Ortodoxia. Celelalte nu sunt biserici, ci schisme și erezii.
Da, dragul meu părinte și prieten, văzând că ți le spun pe toate, rând pe rând, spre lămurirea ta și văzând că toate sunt adevărate și că nu mai aveai cuvânt de împotrivire, ți-ai pierdut puțin (sau poate mai mult) cumpătul și ai strigat la: cine ești tu să-ți judeci stăpânul ?
Ei, acum nu-s supărat că, deși-s mai bătrân decât tatăl tău, m-ai tutuit și m-ai aruncat cât-colo… Treacă și asta…
Mai rău este că nu înțelegi cel mai important lucru: am oprit pomenirea nu judecându-mi stăpânul, ci arătând cine este lupul care atacă oile mele și pe ale tale… Care-i lupul? Panerezia ecumenismului. Înțelegi? Am strigat: Atenție ! Atenție ! Lupul… iar oaia-păstor ce face?…
Am lungit cuvântul și n-am punctat esențialul. Apropo de cuvântul tău, pe care-l consideri o acuză la adresa mea și o apărare a… somnului tău. Deci: ce înseamnă poza atașată acestei scrisori?
Răspuns: când am văzut această poză pe internet, mi-am adus aminte de discuția noastră. Când mă uit la ea râd în hohote dar, când mă gândesc la tine, îmi vine să plâng. De ce ?
Poza are doua planuri, prezentate cu un titlu foarte grăitor. Ce vedem? O turmă de oi, în spatele căreia este un lup mare, bătrân și flămând, cu gura căscată, cu colți mari și puternici, gata să atace oile și să le înfulece. În fața oilor ce vedem? Un umil străjer care, văzând lupul, strigă: Atenție! Atenție! Lupul!
Bietele oi, sunt fără păstor ?! Ba da, au păstor, doar că oile nu vor păstor, ci lup.
Ce vedem în al doilea plan?  O oaie-păstor se desprinde de suratele sale, ridică piciorul drept ca un sportiv profesionist și-i arde un picior străjerului care-o luase la fugă… L-a lovit așa de tare că bietul străjer s-a dezlipit de pământ ca o minge care zboară în tribună din piciorul portarului. Ei, acum e acum: cine să fie oaia-păstor bătăușă? Ghicitoare-ntr-un picior, ghici, părinte, cine-i? Dar celelalte oi care stau cu lupul în spatele ei ce-or fi zis văzând surata cea vitează? Simplu: dă-i tare, este schismatic, nu trebuie să trăiască, deranjează turma și… pe lup.
Străjerul a strigat, a fost bătut, dar a scăpat de lup. Dar oile și oile-păstor? Că lupul tot lup rămâne, chiar dacă stă cu oile… Înțelegi, dragul meu părinte și prieten?
Cu dragoste pentru oi,
cel mai neînsemnat păstor,
pr. Vasile Savin,
15 iunie 2018
Piatra Neamț